Kul

Pana nu dispare ceata din larg nu se incalzeste neam. Deci inaugurari estivale de 1 mai gen botez… mai la vara. Lasa ca face bine si la oasi.

jdemii de oameni obisnuiti. rauri-rauri: pe strazi, pe drumuri, pe alei, prin cartiere. cata frica imi era de obisnuit, de comun, de moartea scanteii & other hippie shits; cat de mult mi se rupe-n cur de asta acum. tineretea asta mai dureaza mult?! …

18-19 decembrie 1998

[...] Sunt doua alegeri pe care le faci (din care una in fiecare dimineata). Prima este ca acel sine-interior sa fie ceea ce conteaza cu adevarat (pentru ca-i singurul care este, si poate fi; altceva nu merge – in definitiv). A doua, alegerea de fiecare dimineata, tine de cum sa vrei sa fie totul in rest, ce a mai ramas daca extragi acel sine-interior, sub ce forma sa fie. Si oricum, tot ce este, este si din interiorul tau, caci altfel nu are cum sa fie. Doua alegeri. Asa sunt lucrurile.

[...]

Maine dimineata ma duc acasa, sa petrec Craciunul. Are sa fie frumos, deoarece (re)simt valoarea lui “impreuna”. (De fapt aceasta este Craciunul).

Valuri mari, de placa mare, da-i rece apa. Las’ la vara. Facut pofta juma’ de ora pe acolo cat sa se dilate narile cu totul.

Promo:

Asigurare medicala de calatorie

Drumul spre Luncavita din Horia nu-i asa spectaculos, pentru ca jumate trece printr-o padure nesfarsita fara evenimente de relief deosebite. Doar zona Hamcearca e frumusea foc, again good vibe, dar nu stiu daca coborita din masina ar fi ceva. Cautat pe net Hamcearca cica ar insemna “izvor” dar in ce limba… armeana, tatareasca… cine stie. Dupa H. e inceputul rezervatiei Parcului Macin (prin spate) care nu prea… cum am zis. Probabil doar niste cai de access catre varfuri mai de rucsac asa sau de off-road. Drumul e in renovare, nu-i foarte rau, mult praf, noroc cu pietrisul turnat temporar peste gaurile clasice.

Facuram un popas la Valea Florilor, am incercat niste apa dintr-o fantana (cam pamantie), beliram ochii la peisaj. Parca era si-o pensiune pe acolo, si un iaz. Avea `is ce potential turistic.

Pana la urma am ajuns la Greci surprizandu-ma placut cu:
- lapte gros jucat in islaz de ciutanii loco
- camparea de la poalele ’muntelui’, clar de bifat macar o noapte pe acolo
- si vai! ajunsi in sat lucrurile se diversifica mult: apar vai laterale, alte dealuri, creste, etc. de la departare arata mult mai simplist, cu cat te aproprii diversivitatea-i surprinzatoare.

Merita urcat si pe Tutuianu, e ‘colo ‘sa, desi cam tre’ sa fii atent la turmele de oi (oi = si caini). Am condus mult de data asta, l-am dus pe Petru si la Niculitel, dar oboseala s-a aratat si n-am mai fost in stare sa gustam peisajul – era si pe ultima lumina, era si innorat. Oricum am mai facut un drum de recunoastere in care am invatat ca lucrurile pot fi surprinzatoare.

Next? Drumul ‘de creasta’ pe sub liniile de tensiune Niculitel – Macin? Braila – Peceneaga – Capidava – Cernavoda? Sau incepe sezonul de Shabla?

Poze, yet to come – venira.

Piscina de la Ana Coposan din Eforie e mult prea sarata pentru o balaceala decenta. Mai mult balneo-climateric. Mai mult teric. Cu saunici – am rezistat la aia uscata! e clar ca circulatia periferica e praf, cu jacuzzi si cu alte balarii terapeutice. Am savurat insa “plaja” prin geam la deschiderile din sud ale piscinei. Ratza din mine insa se declara nemultumita de conditiile acvatice, macar apa decenta… Totusi… o iesire bine-venita de spalat creeri.

Luni (adica azi) traininguri si manajment la Buc. E mult efort sa tii laolalta o mana de oameni. Ca de muncit nu muncim pt bani ci pentru pozitia sociala care ne-o da un job. Tare mi-e ca maine seara nu prinz grunju’ Mincinosului. Picat. Pen’ce muncim, pen’ce muncim (cand n-o facem pentru noi)?

l’edit: l’apucai, da’ fu gol.

Promo:

Asigurare medicala de calatorie

Zona Izvoarelor este minunata. Desi drumul intre Valea Teilor si Niculitel e foarte rau, si merita doar o data pentru dealurile alea-mpadurite ca niste “sfere dulci pe  jumatate…”. Oricum nu este un drum pentru o masina joasa. Partea buna ii ca - aflai din surse sigure – de anul asta (2009) se apuca sa-l renoveze cu fonduri europene.

Niculitelul iti ia rasuflarea, si-i mai orasel asa. E locul perfect pentru copilaria lui Nica – ala universal din fiecare. Exista un drum care urca spre Valea Teilor, si portiunea asta nu-i asa rea – eh, nu la prima antena / monument, inspre a doua antena urci pe deal pe drumul din padure, nu cel cu pietris si se vede… ce se vede si-n poze.

Am ajuns ducand un drumet si la Isaccea – care-i chiar orasel-orasel – cu un downtown minunat, ce mi-a adus aminte de Mahmudia – o primarie foarte fistichie pentru o zona rulara in care cica s-au bagat multi bani. Se vedeau lacurile si ostroavele inspre ucranieni. N-am zabovit sa vaz si cetetea Noviodunum (“noua Dunare”? ntz! “noul fort”) next time. Data viitoare-i de bifat drumul spre Luncavita chiar prin inima parcului Macin. Oricum astea sper sa fie drumetii de recunoastere doar.

Am doua regrete pana la 30:
- n-am locuit in Timisoara (macar 6 luni sa fi)
- n-am facut doctorat (pentru experienta semi-academica)
daca ar fi un timp de facut copii acum ar fi, ca la 50 de ani sa le dai drumul bine.