Archive for Februarie 11th, 2011

despre diferite rugini

Când aveam 20j de ani consideram că muierea perfectă e undeva între 28 şi 32 de ani, şi fără să vreau şi fără să mă simt tare vinovat le consideram uşor babe sau cu început de. Există o vârstă, diferă de la gen la gen, în care patina timpului începe să se vadă. La ambele sexe, doar că la masculi după o perioadă de derapat din prospeţime capătă un copticism destul de sexos care îi revitalizează hai să zicem în jur de 40 – sau ma rog aşa cum pare de aici/acum. La ele însă… nu: it’s going’ down-down-doooown. Şi trecerea aia de la tânără la încă mai araţi bine e cruntă. Zgârieturile fiarei încep să se cunoască în jurul ochilor, apoi în colţul buzelor, în sânii care încep uşor să se lase, în gambele care se umflă, în talia care se măreşte vizibil şi în tot felul de încreţiuri nedorite ale pielii rezumate sub o grimasă ascunsă de ‘am fost’. Evident în spatele acelor mimici involuntare şi neobligatorii sunt tot persoane. Dacă nu ai o evidenţa, fie a arhivei fotografice fie a amintirii nu-i chiar uşor detectabilă – ochii (nu) rămân la fel. Actorii din serialele de comedie – cele întinse pe mai mult de cinci ani – îţi sunt în mod special cei mai evidenţi, şi surprinşi din ultimii lor 20 până spre sfârşitul lui 30 sau poate chiar începutul lui 40. E crunt! Încep aşa ca nişte copii frumoşi şi deşi rămân relativ aceiaşi timpul îi tăvăleşte şi-i măscăreşte bine. Nu-i corect dar termodinamica e un lege necesară ca roata să-şi menţină mişcarea.

(Dacă mai aud – chit că indirect şi la mâna a doua sau a treia – de tenative de suicid stupid şi degeaba înaintea termenului de expirare chiar şi a garanţiei, jur! le bat cu mâna mea cea mică.)