Archive for Aprilie 7th, 2011

Boala persoanelor creative – civilia

Titlul preluat şi ideile de mai jos mi-au venit urmărind superbul interviu cu Ana Ularu, via o mutoana.
 

  • Creierul este un mare consumator de energie.
  • Creierul nu ştie să facă diferenţa între bine şi rău. El recunoaşte paternuri neuronale – moduri şi căi de a gândi, situaţii, soluţii – şi le repetă. Existând cicluri.
  • Dacă îţi antrenezi creierul de mic copil să facă multe lucruri, în special să-ţi antrenezi imaginaţia – lucru venit sau nu prin har / genă sau dezvoltat – atunci creierul se obişnuieşte cu un consum mare de energie (resurse, sinopse, centrii activi – mai ales memorie).
  • Dacă creierul tău (meu) NU este ocupat cu (multe) chestiuni creative se întoarce împotriva lui însuşi, sau împotriva ta – adică împotriva celui mai important şi mai activ personaj din “teatrul” din gândurile sale – restul fiind pensionate.
  • De unde rezultă: obsesii, fixisme, răutăţi şi mai ales încrâncenări la muncă şi nu numai. Şi tot astfel de rahaturi care implică noradrenalină şi alţi muşchi încordatori. Este mult mai uşor – repetând ce este cunoscut şi durerea fiind un senzor / declanşator mai sensibil şi mai activ – să fie concentrat pe chestiuni negative. Ciclul: scop – efort – (saturaţie) – recompensare exemplificat prin:
      A) preiau un proiect – muncesc – (mi-e greu) – am satisfacţie
    este facil surclasat de negativul:
      B) colegii nu fac că bine / bine – hai să facem AŞA – (m-am săturat!) – pocnesc, exhale.
  • Neavând “de lucru” – în principal nefiind activă imaginaţia – creierul tău (meu) cel mai probabil se va întoarce împotriva lui reiterând un sistem negativ.

 

  • Pe lângă soluţia evidentă: creează mai mult şi implică-te în chestiuni creative (şi fă-ţi marcări de pre-draci, pre-obsesii, pre-fixisme şi la apariţia lor evită ciclul negativ abandonându-l sau deviindu-l) ar mai fi o chestiune importantă puţin documentată: pentru fiecare gând negativ (auto-distructiv) există unul pozitiv. Pentru fiecare ciclu negativ ce implică nervi, depresie, frică, anxietate, lene(?) există unul pozitiv (bucurie, fericire(?), dragoste, simpatie, satisfacţie, good-will/good-vibe).

    Liberul arbitru funcţionează. Creierul nu face mofturi atâta timp cât este ocupat şi poate deveni un instrument de lucru cu tine însuţi.

 
sursa foto

Fericirea de la ora 15:27

Câteodată, atunci când soarele răzbate molcom prin albastrul perderlelor trase, când ştii că tot anturajul tău social îşi bate capul de un perete corporatist sau antreprenorial şi alte cuvinte împrumutate dintr-un capitalism pe care încercăm să-l băgam în vene cu forţă pe fast-forward… şi merge, că ştim să asimilăm. Şi când foarte rar, dar foarte rar ţi-ai bifat toate todo-urile din notiţele împrăştiate prin toată casa – sau! pur şi simplu ai renunţat la ele, ai făcut un pas înapoi că să iei un moment de respiro. Sau… Când lumea în jurul tău te împinge spre acelaşi drum care l-au străbătut aproape toate rudele lor apropiate sau nu, şi nu cumva Doamne fereşte să calci strâmb, dorindu-ţi culmea de fapt binele, când în jurul tău copiii cresc, reinventând roata, cu o viteză pe care o intuisei corect ca fiind uluitoare dar fără să te priveze de magia lui “wow”, când vechile iubiri se aşează cuminţi în rastelul corect al trecutului şi-ţi fac cu ochiul ştregăreşte din mormintele lor parfumate cu levănţică, când părinţii tăi îmbătrânesc frumos şi nu poţi să n-ai regretul că nu ajunge o viaţă întreagă să-i cunoşti mai bine. Eh… atunci stai. Stai şi leneveşti la un serial genial în patul mic de la Trocadero – “cutia de chibrituri” suprinzătoare în bine din două motive, pat aproape întotdeauna nefăcut cu bulendrele răvăşite ca perne în camera izolată de la etajul 4+1=5 şi cablăreturile încurcate, pline de praf ale calculatorului. Aducându-ţi aminte de o vară superbă ce va fi fost cumva să vină şi de o minune prea rar apreciată ce-ţi suflă-n conştiinţă zilnic că este prezentă la 20 de metri în larg de la linia digurilor. Atunci ştii că eşti fericit :).