Despre ştiri
Am avut doi bunici. Cel puţin în ultimii 20 de ani, aşa cum îi ţin minte – poate minus ultimii ani de viaţă, au urmărit ştiri. Prin ziare, unul sau mai multe, locale sau naţionale, prin telejurnal – cel de la postul naţional, mai ales cel de seara, şi uneori, pe la prânz chiar şi la radio. În pricipal, în rarele comentarii pe care le prindeam sau mormăituri despre ele, erau despre politica românească – era imposibil post ’89 să fi fost adult şi să nu fi fost prins în isteria capitalismului de grădiniţă care se întâmpla atunci – destul de multe despre “externe” şi parcă unele despre economie, ce s-a mai scumpit sau nu.
Hai că astea despre economie mi se par relevante, dar… până la urmă, să fii conectat la “ce se întâmplă” în jurul tău, la ce le-a folosit? Ce-a fost cu adevărat util să ştii că un anume preşedinte de stat a fost reales, că Icsulescu de la nu ştiu ce partid a făcut ceva, că… Să umple timpul unui pensionar, asta înţeleg. Dar poate la fel de bine ar fi putut să fie cioplitul în lemn sau biliardul. Este hardcodată nevoia asta de informare despre semenii tăi? Şi ăia departe de cercurile tale sociale cele mai largi. La ce bun?! Bla-bla…
Identific trei componente:
- da, există ceva hardcodat în nevoia de a fi informat. şi nu e nimic rău în asta, din contră. e bine să ştii că la americani a ieşit preşedinte Obama (un negru), că a mai pornit un război sau că anul asta salariile la bugetari… asta la pensie o resimţi oricum.
- mai există componenta de couch-potato. e foarte comod să iei telecomanda în mâna şi să vegetezi în faţa televizorului, necesită minimul de energie faţa de orice activităţi cât de cât “active”. ceea ce în timp tâmpeşte, normal.
- şi, pe lângă ştiri, mai sunt şi talk-show-urile, hai să le zicem politice, care nu-s de informare, ci sunt de confirmare, pe genul OTV (s-a închis, era ceva special – subiect de studiu pentru generaţiile viitoare) sau când se strâng zece deştepţi ca la Antene-like să înjure un subiect – de obicei în conformitate cu agenda finanţatorului – ignorând jurnalismul şi laudându-se cu raitingul celor de la punctul precedent, având segmentul lor dedicat de consumatori dar a căror putere de cumpărare de fapt nu ştiu cât de mare este (ştie cineva?) şi oricum variază până la maximum de 20% din electorat. asta-i partea de #hater şi e cea mai nasoală. alimentează…
În rest de bine.