Postul din 22 septembrie 2015

Ah, ce bine mi-a prins pauza asta! Iar azi… una din cele mai mişto zile de anul ăsta. Cu valuri, la noul golf de la CC – cu plajă mare, ca de ocean, de peste 100 m, şi o groapă bine plasată la linia 2 de valuri care le ridică uşor peste 1.5 m. Dar nu m-am aventurat, căci umărul nu-i tare bine aşa că am stat cuminţel şi am luat doar 3. Dar! :D

Fără să exagerez, fără să încerc să epatez sau să mă plâng ca o baba… totuşi cred că am ajuns la vârsta în care fizicul te ajunge. Mai sunt 3, maxim 4 ani de surf şi gata. Pui placa în cui c-ajunse. A fost frumos, dar e cazul să încep să-mi recunosc limitele. Deşi, deh… la prima linie precum copiii merge şi la pensie, dar era vorba de sport aici.

După plajă am ras un fel de sote de vită la un nou turc în oraş – Efes Döner – d’am lins şi zama ce rămase pe fundul blindului, bun-bun. Nu ştiu cum are să reziste, dar asta-i altă poveste. Apoi o cafea la London, cu notiţele sub ochelari. Şi apoi am scris şi freo patru pagini la Cărtureşti. Apoi nah, frumoasă zi. Oare ce ar mai fi nevoie să se întâmple pe seară să intre la titlul ‘cea mai’? Nimic? :) Nu chiar.

Constanţa cu bani de rentier şi neaglomerată de turişti şi cu soare este de-o frumuseţe rară. Că-n rest… haleau, cam suflă vântul, în… (de_)toate. Totuşi… lasă. Să fie primit! :D şi ptiu-ptiu di_dioki.

M

Leave a Comment

Your email address will not be published.