Postul din 20 noiembrie 2015

        Au trecut mai mult de doi ani de când am fost într-o relaţie din aia amoroasă. Ştiam de pe la 20 de ani că la un moment dat o să vină un timp când am să mă satur şi o să vreau şi am să iau o pauză mai mare de la aşa ceva. Pauză care mi-a adus multe … lucruri care le bănuiam dar care nu le ştiam despre mine, nu clipe… ci luni de echlibru la care de multe ori am tânjit în ha! cândva prea plinu-mi.
        Şi totuşi evident, fără surprize, îmi lipseşte. Fete aşa când şi când au mai fost dar fără implicaţie sentimentală deosebită, fără să mă agit, cu aproape zero rezultante… “nişte fete” acolo. Însă mai mult mi se făcu acu’ ceva dor de plictiseala aia a unei relaţii ostenită care trenează chinuitor de la sine în subsidiar şi care nu o rupi ori de lene, ori de frica schimbării, sau pur-şi-simplu pentru că a trecut prea mult timp de când sunteţi împreună şi comoditatea aceea, prin acumulare, devine valoare în sine. Mâine! m-aş cupla cu o fată, deşi poate că la vârsta mea ar fi echitabil să o numesc precum “femeie”, dar ntz…, cu care anume aş sări peste partea aceea de început de tachinare, de romanticism şi de îndrăgosteală în care cauţi să impresionezi şi să te convingi de părţile valoroase ale partenerului, să proiectaţi împreună compromisul legăturii familiale ce poate constitui pe viitor un cămin şi să treci direct în obişnuinţa aia obosită a unui cuplu rutinat în care plictisul şi splinul, frustrarea şi enervarea sunt la ordinea zilei. Când ajungi să o faci din obligaţie sau să te miri că a trecut atâta vreme de când nu s-a mai întâmplat nimic, oricum… nemulţumirea să fie la amândoi pe masă, dar să te reconfortezi cu siguranţa unei etichetei corecte din setul de prejudecăţi în care te-ai format, acestea din urmă nefiind musai rele precum nişte greşeli de raţionament ci tocmai importanţe care te definesc şi la care aderi în adâncul tău mai mult decât ţi-ai permite să admiţi asta cât se poate de nud.
        Uite aşa mi-ar plăcea să mă plictisesc lângă… şi să regret nostalgic libertatea de care acum se pare că mi-a cam ajuns. Poate că la primăvară.

Leave a Comment

Your email address will not be published.