Category: orice

untwitts 16 noiembrie – 22 noiembrie 2015

  • nice add-on :) https://chrome.google.com/webstore/detail/shut-up/oklfoejikkmejobodofaimigojomlfim?hl=en
  • viata fara FB e pustiu :)
  • noiembrie, lumina scazu, codita depresiei se vazu :)
  • strtolover :)
  • “de cate ori se berbereste se deoache” #pestrada o vanzatoare despre sotul sau :)
  • guvernul asta ‘nou’ si “revolutionar” de fapt era pregatit in maneca precum negociere intre PSD&PNL pt reconciliere de termen mediu :)
  • Bugetul pe 2016 e bazat pe o crestere economica de 4.1%. wtf! pe context international instabil + petrol ??
  • “Ai auzit ce-au zis astia, ce-au declarat?” #pestrada niste taximetristi
  • din nou pe bicla la sub 6 luni de cand last poc umar. & excelent cardio.
  • a) beut aseara 2.5 beri si imbatat binisor. eh, asa da! nu de 100 RON cu black-out si cu reconstituiri
    b) de abia astept pauza de pranz sa ajung la Starbucks sa scriu. eh, asa da :)
  • #gizaz, “sa manance si gura mea ceva” http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20608039-alta-cheltuiala-pentru-firme-analiza-riscului-securitatii-fizice.htm
  • in ‘kkt’ veritas nautil.us/issue/30/identity/how-the-western-diet-has-derailed-our-evolution
  • a lot of metal
  • “muie la gabori” it’s so << 27 ani
  • “in viata” mai dificil decat “victima” (mortala)
  • iar am baut – din nou, si multicel. issue: start monitorizare?
  • ca barbat e okeish sa imbatranesti singur, insa ca femeie deloc – bai, da’ deloc.
  • “am chef sa fac bine” #pestrada o fetita sub 10 ani
  • noiembrie? una din cele mai calde toamne

Postul din 20 noiembrie 2015

        Au trecut mai mult de doi ani de când am fost într-o relaţie din aia amoroasă. Ştiam de pe la 20 de ani că la un moment dat o să vină un timp când am să mă satur şi o să vreau şi am să iau o pauză mai mare de la aşa ceva. Pauză care mi-a adus multe … lucruri care le bănuiam dar care nu le ştiam despre mine, nu clipe… ci luni de echlibru la care de multe ori am tânjit în ha! cândva prea plinu-mi.
        Şi totuşi evident, fără surprize, îmi lipseşte. Fete aşa când şi când au mai fost dar fără implicaţie sentimentală deosebită, fără să mă agit, cu aproape zero rezultante… “nişte fete” acolo. Însă mai mult mi se făcu acu’ ceva dor de plictiseala aia a unei relaţii ostenită care trenează chinuitor de la sine în subsidiar şi care nu o rupi ori de lene, ori de frica schimbării, sau pur-şi-simplu pentru că a trecut prea mult timp de când sunteţi împreună şi comoditatea aceea, prin acumulare, devine valoare în sine. Mâine! m-aş cupla cu o fată, deşi poate că la vârsta mea ar fi echitabil să o numesc precum “femeie”, dar ntz…, cu care anume aş sări peste partea aceea de început de tachinare, de romanticism şi de îndrăgosteală în care cauţi să impresionezi şi să te convingi de părţile valoroase ale partenerului, să proiectaţi împreună compromisul legăturii familiale ce poate constitui pe viitor un cămin şi să treci direct în obişnuinţa aia obosită a unui cuplu rutinat în care plictisul şi splinul, frustrarea şi enervarea sunt la ordinea zilei. Când ajungi să o faci din obligaţie sau să te miri că a trecut atâta vreme de când nu s-a mai întâmplat nimic, oricum… nemulţumirea să fie la amândoi pe masă, dar să te reconfortezi cu siguranţa unei etichetei corecte din setul de prejudecăţi în care te-ai format, acestea din urmă nefiind musai rele precum nişte greşeli de raţionament ci tocmai importanţe care te definesc şi la care aderi în adâncul tău mai mult decât ţi-ai permite să admiţi asta cât se poate de nud.
        Uite aşa mi-ar plăcea să mă plictisesc lângă… şi să regret nostalgic libertatea de care acum se pare că mi-a cam ajuns. Poate că la primăvară.

Postul din 15 noiembrie 2015

L'invitation au voyage - Charles BAUDELAIRE (1821-1867)

…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D

[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”

here :)

Toamna patriarhului de metrou

        Evit metroul, îmi displace aglomeraţia, unde sunt mulţi oameni laolaltă atenţia mea empatică se împrăştie zgomotos către publicul fără de voie din juru-mi şi mă descotoroseşte de energie precum un efort îndelung susţinut la sală. Dar… e imposibil să eviţi metroul chiar tot timpul aşa că din când în când dau deoparte aceste alinturi de preţios făcut din flori şi-l iau în grabă ca toţi oamenii, profitând de acestă excelenţă invenţie a umanităţii de a-şi realoca furnicile-n marile metropole de pe un deal pe un altul.

        Eram în metrou uşor înghesuit către una din uşile sale, amplasat fix lângă pomul de susţinere de lângă, iar în faţa mea erau sprijinite de uşa glisantă trei căprioare care-mai-de-care la vârste fragede şi de apetisănţuri diferite, una din ele mai piţi-poc – asta am aflat dintr-o conversaţie telefonică ulterioară la care am fost martorii unor situaţii unde se negociau vacanţe, spa-uri şi locuri de “aimer à loisir”. În stânga mea, şi el agăţat de o bară de susţinere, un tânăr cerb lovit de maturitate – cu burtică şi calviţia aferentă – priponea cu privirea ceata de fete de lângă, dar la modul laser, cu o insistenţă constantă şi de o intensitate superioară. Şi se uita şi se uita de parcă avea ochii lipiţi de căprioare, care, după o perioadă de neacomodare, nu ştiau cum să-i evite intersecţiile şi încercau din răsputeri să nu-l privească direct ca nu cumva să dea… lui nu părea să-i pese. Chiar la un moment dat, în dulcea sa naivitate socială (sau nesimţire, la propriu, ne-simţire), avea încercări să-şi îndepărteze privirea de ele dar nu reuşea decât să-şi mişte uşor capul în stânga sau dreapta însă cu linia ochilor întinsă către lampadarele incandescente din faţa lui.
        Pe lângă asta se adăuga un zâmbet subtil de pervers tâmp care era foarte mulţumit în neajunsul său acolo, neîndrăznind să facă ceva în acest sens, sau, mai degrabă probabil care renunţase să mai facă ceva în urma multiplelor refuzuri şi acestea îndreptăţite de o inadvertenţă justă dată de etate. Şi se uita! :) Era delicios chiar… chiar aş putea zice că-i lipsea un natural mestecat-plescăit lasciv care, sper! nu pot decât să-mi închipui, ar fi adus şi mai multă oripilare pe feţele tinerelor june dezavuate ruşinos de insistenţa unuia.

        Sunt unele nopţi de weekend care se prelungesc spre dimineţi şi atunci, ca un fel de tradiţie seculară, paşii mă îndreaptă către sieful tinereţii din studenţie, o ultimă bere pe marginea pereţilor din Club A, savurând fără voia lor, precum perversul din metrou, lipsa de prihană de pe feţele întinse de pomeţi şi tâmple făr’ de riduri, sau contemplu muşchi & oase ce încă n-au cunoscut rugini şi care se combină în unduiri ce lasă-n spate juste jerbe de lumină, ca nişte licurici ce pâlpâie la începutul cuarţului. Ce mişto!
        Şi câteodată, aşa… meta, de la înălţimea aburilor de alcool reuşesc să mă desprind de învelişurile culturale şi să-i privesc ca un extraterestru care a ajuns pe Pământ pentru prima oară şi ştie mai nimic despre mică noastră civilizaţiune. Şi care, s-ar mira să vadă această adunătură de ciute&iezi la trei dimineaţă asudând sincron pe ritmul unor cutii agăţate de zidurile care vibrează odată cu ei, şi atunci clar i s-ar părea un ritual. Aşa cum după ceva mai mult de 15 ani îmi fac un obicei să închid cluburile cu o ultima bere-n Club A sau în Expirat sticlind ochii la tinereţuri. Ce frumos era :) Şi, de ce să o dau cotită, alteori, destul de rar dar se întâmplă, când tineretul chiuleşte motivat sau când un concert sau o lună plină sau o bere mai fistichie ne prinde cu garda jos şi ne adună de pe filele canoanelor şi ne aduce pe ringul de dans atunci… eh, atunci tineretul suntem chiar noi. Şi licuricii clipocesc din nou la aceiaşi cadenţă cum o făceau odinioară. Încă re-suntem.

29.10.2015
(c) Mihăiţă Niţă

Postul din 18 octombrie 2015

Azi am reuşit să nu ies – cu ceva efort în acest sens. Mi-am impus ca 1 dată pe săptămâna să nu ies, ca să nu ies chiar în fiecare zi, căci altfel… după câteva luni devine o vrie din care nu mai înţeleg nimic, şi reţin prea puţine şi totul se estompează spre “nimic important”. Dar acum… după pauza din #Septembrie, cu mintea odihnită şi cumva resetată, parcă tind să devin într-un mare fel ca şi cum m-a reîntors la 20j de ani, ceea.ce.îmi.doresc atât de mult. Şi bine e!

Reacomodarea în Bucureşti cred că s-a terminat, au fost nevoie de vreo 6 luni, asta era. Am realizat-o duminică trecută când pe un nivel scăzut de cortizol, serotonina se lăfăia prin creieraş într-o zi ploioasă şi frumoasă, în principal petrecută cu Junkie căreia îi făcui un tur central rapid. Good life. Da, da… exact: din cauza vremii Capitală este mai golaşă zilele astea. Chiar şi azi când fu soare & mişto tot nu era om-lângă-om şi am găsit un colţ de stradă unde nu era NIMENI şi am putut să scriu în linişte. Am schiţa! şi am scrise 5 scene, din care două duble, din freo 20. Şi freo 6-7 personaje care-care. Şi da, scriu ca la nivel de liceu, căci anii ăştia de pauză normal că se cunosc, dar bine că se întâmplă şi aşa. (Foarte) mulţumit de mine pentru treaba asta. + Starbucks.

Şi nişte weekenduri, nişte fete, nişte nopţi, nişte party ppl… miam-miam-miam. “Sunt propriul meu copil”, gen. Când le povestesc sună a ceva de rock-star / party-animal, dar nu e aşa, sunt şi mulţi timpi morţi, şi plictiseală şi rutină, şi devine a obligaţie & obositor la un moment dat. Însă uneori, iese – că aproape mă (auto-)invidiez. Cam aşa:

“Luni ai fost la documentar – la Lucian Freud, ai băut vin fiert după, şi după care… acasă. Bun. Marţi, marţi te-ai întâlnit cu Şerbănescu, după care… parcă acasă, şi atât. Miercuri… ai fost la Control, la party şi ai stat până dimi… până la vreo 3-4, 3 şi. Dar marţi noapte n-ai dormit pentru că ai instalat ceva parcă, un kkt… deci nici nu mai ştiu de ce n-ai dormit, după care joi, nu… miercuri, ah da miercuri ai ieşit cu Petru & Pax, după muncă, un dill, băut… Domnii & fii, şi după care în CTRL la concert la final, dar înainte de asta conferinţa WordPress MeetUp, şi după care joi: Ervin, bere – tot în CTRL, după care Fire, veni şi Leq, şi din Fire în Club A, şi apoi în ăla de expaţi, şi trecut prin Control de final. Şi vineri ai fost la teatru, noroc cu B. că te-a ‘gonit’ şi ai prins şi metroul bine.” “Dar, în weekendul dinainte a fost aşa: vineri ai fost la Colective – concert Grimus şi The Monojacks, cu Leo la butoane pre&after, şi ai stat până la 4-5, cu super-băut, cu dansat … după care un Club A mişto, dar de dată asta puştii eram noi. Bun, şi apoi sâmbătă te-ai văzut cu Lecu… nu mai ţin minte unde, v-aţi întâlnit pe stradă cu Mircea DJ, şi am făcut un ceai, apoi seara am fost la partyul de la barul ăla, după care la Gojira, după care un excelent Expirat The Other Side – miam! cordonul ăla de fete, apoi a doua zi cu Alex la cafea, pe Lipscani la Origo şi apoi un ceai la Carusel, scris un pic, şi apoi la Cişmigiu, ai dus-o la metrou, după care te-ai dus la rugby în Halftime, şi erai fericit… şi după care ai ajuns acasă… şi ce dracu’ ai făcut acasă? Sper că dormit, că erai rupt.”

Iar astea sunt uşor în contrast cu “am fost la Hanul cu Tei şi am stat până târziu, şi la un moment dat era mişto că se dădea F.Tv pe monitoare şi era trecut de miezul nopţii” + “mi-am schimbat uleiul la maşină, am făcut o mare treaba, am stat 2-3 zile ca să cercetez bine problema. vroiam să schimb ceva în viaţă mea, şi ăsta era un lucru uşor de făcut hehe :)”. Şi ntz, culmea… la muncă fu una din cele mai productive săptămâni – cu multe chestiuni rezolvate (făcând rabat la calitate totuşi, nu teribil însă), şi am şi scris zilnic. Or fi fost aliniate poate…sau. Sau, it’s me. Sfârşit de an zgomotos. #entuziasm

test

Tableta vieții, cu autocorrect – exact! – cu tot. Si fara Save Draft automat se pare, dar asta este cel mai aproape de un calculator portabil încorporat, gen.

Postul din 22 septembrie 2015

Ah, ce bine mi-a prins pauza asta! Iar azi… una din cele mai mişto zile de anul ăsta. Cu valuri, la noul golf de la CC – cu plajă mare, ca de ocean, de peste 100 m, şi o groapă bine plasată la linia 2 de valuri care le ridică uşor peste 1.5 m. Dar nu m-am aventurat, căci umărul nu-i tare bine aşa că am stat cuminţel şi am luat doar 3. Dar! :D

Fără să exagerez, fără să încerc să epatez sau să mă plâng ca o baba… totuşi cred că am ajuns la vârsta în care fizicul te ajunge. Mai sunt 3, maxim 4 ani de surf şi gata. Pui placa în cui c-ajunse. A fost frumos, dar e cazul să încep să-mi recunosc limitele. Deşi, deh… la prima linie precum copiii merge şi la pensie, dar era vorba de sport aici.

După plajă am ras un fel de sote de vită la un nou turc în oraş – Efes Döner – d’am lins şi zama ce rămase pe fundul blindului, bun-bun. Nu ştiu cum are să reziste, dar asta-i altă poveste. Apoi o cafea la London, cu notiţele sub ochelari. Şi apoi am scris şi freo patru pagini la Cărtureşti. Apoi nah, frumoasă zi. Oare ce ar mai fi nevoie să se întâmple pe seară să intre la titlul ‘cea mai’? Nimic? :) Nu chiar.

Constanţa cu bani de rentier şi neaglomerată de turişti şi cu soare este de-o frumuseţe rară. Că-n rest… haleau, cam suflă vântul, în… (de_)toate. Totuşi… lasă. Să fie primit! :D şi ptiu-ptiu di_dioki.

M

despre conștiință (2015)

– conştiinţa este o iluzie de sine pentru ca maimuţa să se poată adapta mai bine haitei
conştiinţa nu există în afară ei
– este un meta-proces cognitiv
– are modulele proprii de control în creier ACC
– are nevoie de TOT creierul – cum un CPU are nevoie de toate componentele să funcţioneze precum un calculator. şi da, conştiinţa are subansamble.
– pe lângă memorie şi limbaj we need rules, moral rules. “I do / I don’t”
– este în permanentă evoluţie (doah!)
– lucrurile nu SUNT ci PAR. precum văzul.
– corolar: cuţitul făcut din distanţele dintre atomi, care mai mult nu sunt decât sunt, dar care poate totuşi să te omoare. levels.
– STORY: BEGIN -> (condiţii) -> DESF. ACŢIUNII -> (condiţii) -> END. adică logică & sens. la acest nivel suntem, lucrurile pot fi şi altfel, şi mai complicate (Internetul asta face acum). De unde rezultă: a) nevoia de sens b) creierul care tot timpul explică, creează stories, umple goluri, produce realităţi (adică impresia lor).
– limbajul este parazit de sintagmă (sintagma este geometrie semantică) pentru a virtualiza mai bine.
– virtualizarea creează tehnologie. care amplifică arealul şi umwelt-ul.

– conştiinţa este mijloc, nu scop; ajută să se îmbogăţească CV-ul biologic al animalului.
– dar… conştiinţa se transmite? memes – themes?
– este “ziar” pentru creier, iar emoţiile “transportă” informaţii între varii nivele de procesare care nu tot timpul sunt în atenţie, şi care – de cele mai multe ori – sunt super-calcul şi destul de solid.

– ideea de continuitate (== suflet). == story.
– este o impresie că operează permanent. este la fel ca la vedere (unde aproape jumătate de creier este implicat în realizarea văzului).
– este o iluzie că tu (conştiinţa) eşti în control – acea 1/3 secunde de activitate neuronală înaintea acţiunii (Libet), totuşi:
a) cine pe cine controlează la o masă de prieteni ieşiţi la bere?
b) dar pe scenă unui teatru între o mână de actori?

– drugs: iluzii @ its best
– somn: no mişcare, less input + sens + more insights (de la componentele de bază) + less cenzură
– religie: good drug (calmare). poate chiar tehnologie.
– budism-meditaţie: mega-tehnică de verificare umwelt.

Postul din 4 septembrie 2015

– o ediţie scoasă de pe piaţă a unui volum de Martin Seligman, lectură restantă din anii trecuţi
nişte mărgele-mătănii, ca să duc învărititul cheilor pe degete la un nivel superior checked
un ecran nou pentru o tabletă buşită, care n-o am checked

Şi tot restul lucrurilor şi oamenilor care le iei for granted. În 2015 suntem, material pentru “Vreau” scrisei. C’est tout – mai mult nu știu.

Ah… toamna asta îmi propusem să mă duc la cursurile de rusă şi mă apuc de pian. La prima din ele am renunţat deja – cam de lene. Deşi-i la 2 paşi, probabil are să-mi pară rău mai târziu.

Postul din 30 august 2015

– home, weekend. şi cu muncă şi mare. şi cu fete, şi cu casă. şi botez.
– Supermassive, tatăl acela Iordache-ish de la concert de-o sorbea din priviri şi cum se oglindea în ochii ei. 10 ficaţi şi 5 pipote avea. şi o învăţase muzică. pfiu! de frumoşi.
– şi C., însărcinată – mă trecură 100 de chestii da-mi trecu. la supra-analizat de fapt mi-era frică de alegerile ei, dar… nu mă priveşte de fapt, şi de ce să nu fie bine, totuși?

Frumos homiz. Mâine la primul client, pe teren.

Frumos şi concertul, cu “nu musai cu muzică, ci despre muzică” – dar cu căldură şi cu transmis, chit că la un moment dat Taz uitase și versurile.

Postul din 17 august 2015

Trezit la 4:30, “pierdut” tren pe bază de aglomeraţie, condus până-n Capitală. Asta după un weekend atât de mişto, la rădăcinoasele de acasă – friends&family – care rivalizează cu toate weekendurile din vara lui 2014 la un loc, să le zicem mai… rock’n’roll. Bune relaţii (umane) mai am în Cţa. Şi m-am văzut şi cu_gagicile că mi-era un dor de vai-vai… şi ne-am iubit, ne-am alintat, am jucat piticot, am fost la Cărtureşti… ah! Bine fu. Tonus excelent spulberat într-o singură zi pe munci unde te dai cu capul de “cum se face asta? & why?” şi de mai multe ori, orbecăind – dar dată spre mal în final. Ajuns acasă pe la şapte şi picat ca din avion. Trezit la 21+, net… şi iar de la capăt cu_codul pentru a sta lejer cu timpii din săptămână.

+ ieşit la hashdoioish cu segmentul ĂLA bun, să mai fie – de căutat, chiar.
+ delfinarile de la CC, care au fost ele şi care au uns sufletu’ cu vaselină groasă. Din păcate timpul care mai este se pare că se măsoară în ani. Şi nu destui. D’un Oscar, de-o nouă-nouă generaţie… din astea. Ar fi şi mai mişto dacă…

Ah, da şi August-Septembrie e cu seringa plină de fericire, pah vene aşa direct prin retină. Mama lor de lucşi.

Postul din 7 august 2015

Vara a ajuns la jumătate şi nu e chiar anostă. După nişte luni petrecute aici nu pot să zic unde e mai bine, în Constanţa sau în Bucureşti. Dacă aş putea lua ce-i mai bun din fiecare oraş şi aş face unul singur păi s-ar apropia de Paris pe axa Negru Vodă – New York. Şi asta ştiam de la 22 de ani. Repetăm :) Munca aproape a intrat pe făgaş, constant. Ar fi interesant acum de adus +valoare, nu mă văz pe taskuri de grădinar. Dar mai e până acolo.

Iar august – de la melatonina şi (k)lux putere – vine cu fericirea aceea porcească de care… de care. Ah, şi Summer Well – adică concediul corporatiştilor hipioţi sireaci :).

Postul din 22 iulie 2015

calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. din jurul tău, gen.

oglindă, gen.

Postul din 28 iunie 2015

Ce mişto a fost ziua de ieri. În tradiţia celor mai mişto zile din anul curent asta fu cea mai. Aveam o fantezie cruntă – mai ceva ca cocaina – să ajung la munte şi să mă pierd prin pădure de unul singur fără să mă deranjeze nimenica. And did. Verdele-i important, ar fi bine să fie programat minim o dată pe luna în calendarul ‘cum să rămânem cu mintea întreagă după munci’. Cred că m-am simţit cu adevărat relaxat pentru prima dată de când am schimbat macazul locaţiei; ceea ce ne spune ceva despre locul în care trăiesc că-i fix ca în post-studenţie, din 52-53 de weekenduri doar 3-4 erau în Bucureşti – în rest, banii se tocau pe te miri unde-n ţara asta.

Am dat o tură de Dihami – pentru că pe Jepii Mici la ploaia şi ceaţa care se instalase vineri, şi nici telecabina nu funcţiona, era semi-suicidal şi încă mai sunt lucruri de spus; m-am întors, n-am ajuns decât până la prima cascadă ca să-mi dau seama că până-n vârf pierdeam şi genunchii şi lumina. Dar chiar şi aşa şi pe traseele de semi-pensionari a fost mi-nu-nat. Cu gândul că dacă m-aş muta acolo după câteva săptămâni drumurile alea vor deveni corvoadă & cotidian iar sărăcia se va aşeza peste ele ca o pelicula de clei care nu face din fericire ce-i bine. Şi… la un moment dat, ocolind eu nişte dealuri-munţi (paranteză, când eram mai tinerel ha! dar ce nu pot să o iau de-a dreptul şi o luai pe culme – şi ce culme, ce peisaj, dar n-am putut să trec de câinii ciobanilor care nu m-au lăsat să mă aproprii de la câțva kilometrii de oi), am ieşit de pe traseu şi am ţinut foresteriul înainte în ideea că la un moment dat dau de civilizaţie. Şi dispăruseră urmele de încălţăminte. Mai erau urme de roţi, dar vechi. Şi când mergeam eu aşa fluturel… pac! o urmă de urs :) Şi de pui, un pic mai mare decât laba mea dar cu un deget în plus în față. Şi nu avea mai mult de 2-3 ore, minim 30 de minute în urmă. Am uitat să-i fac şi poză :) Mi-am dat seama că semnele alea dese din urmă cu “Nu părăsiţi traseul, zona frecventată de urşi” nu erau degeaba. Dar n-am mai văzut alte urme de mama-să sau alţii şi la întoarcere pe drum nu erau decât bocancii mei prin noroaie.

Şi… tot la un ocoliş (“dar ce, pe aici nu ajung mai repede?”) mi-am dat seama de ce nu zicea nimeni nimic de Diham-Azuga, că trasee erau dar poveşti nixam. E o unitate militară acolo, şi oricât m-am străduit s-o ocolesc râpele tot înspre ea mă trăgeau, aşa că am renunţat şi am luat-o cuminte pe drumul turistic.

Software de subansamble, asta-i conştiinţa. Şi căblăria-i lungă, de la periferie-n medulă prin gară până spre cortex. Căblărie lungă de unde rezultă şi probleme mai dese. Precum cablurile alea împuşcate şi legate cu bandizoler înspre Poiana Izvoarelor. Spre seară m-am întâlnit cu Sorin F. care m-a dus până la 3 Brazi, mai sus de Predeal. Vai, ce loc minunat de pantofari, cu super-belvedere – Bucegii văzuţi toţi frumos din NV – şi un access la mini-trasee în jur şi uşoare. De mers cu mândre mai puţin bărbate pe acolo. Şi în Azuga la o întrunire de BMW-işti unde am văzut că ursuleţii sunt un fel de Dacii tunate, născute de fapt din neajus şi pasiune pe genul ‘din rahat bici’. Dar mişto comunitate. Deşi merită un show mai… hai lasă impresariatul pe impresii.

Mai e, nu foarte mult, dar încă mai e. Hai nu două nopţi pierdute pe săptămâna ci una la 2-3 săptămâni, încă se pune. Şi nici un upgrade de look n-ar strica, nu minuni dar măcar de-o îngrijeală acolo. De te mirai în oglinda El Comandante-ului de la bar la 3 AM. Păi normal. Iar munca are să-şi intre pe cant bine; şi de nu… nu-i cu băi căci oferte estem.

Postul din 30 mai 2015

Oribilă experienţa Salvării. De evitat. Dar sunt unii care nici d’aia nu au.

Lasă asta. Alta: “Tătucă, nu o să dansăm prea curând în sala de bal pe ”Chenli”, dar îți promit ceva. Weekend-ul viitor vin acasă, aduc cel mai bun vin, dăm drumul la lăutări, mă îmbrac în cea mai frumoasă rochie, mergem în sufragerie și dansăm până o să ne iasă sufletul. Tot fericire o să fie și aia, nu?” I.D.

Postul din 20 mai 2015

O baba întreabă pe stradă cum se deblochează un telefon cu ecranul mort şi spart; maşina de gunoi încearcă dea peste tine pe trecere; ambulanţa vine în parc ridice un boschetar rupt, căzut de după o bancă şi un altul filmează nişte frunze şi când vede fuge. O zi obişnuită către serviciu, oh tu #lovelycity.

Ar fi bine să stabilesc nişte KPI de #pânăaci, că nu mai e ca-n anul I; că dacă nu eşti zdravăn la cap… ‘jaba chin?

untwitts 4 mai – 10 mai 2015

  • “piata s-a stricat” este expresia unor frustrari personale. gen, always.
  • prajitura bunicii: intrare Cismigiu. scump / mult / miau!
  • “tu esti boschetar, eu sunt Alex ITP” #pestrada
  • “niciodata sa nu canti Fa-ul ala in pizzico” #pestrada
  • imi este foarte greu sa stau singur in casa in weekend; therefore…
  • viata fara TW e mai seaca si mai putin colorata. family&emotii extended.
  • Eu sa calc si sa gatesc? #so1996
  • “Eu sunt nascut in 2005, tu in ce an esti nascut?” #pestrada