Aceste două dialoguri sunt imaginare și voit reprezentative.
– Buuuuni, vinooo repede să vezi! Buniii, vino-vino…
– Stai…, bunica nu se mişcă din grădină.
– Buni, uite un meeelc! Haha… buni uite cum e. Şi-l arată cu degetul.
– Da, măi buni.
– Buni, hihi… uite cum se târăşte. Îiiiihh. Buni, vinooo. Ce melc mare! Se apropie şi mai mult.
– Îhhh… ce ochi are! hihihi… Buni şi acolo e casă lui, în scoica aia?
– Da.
Linişte.
– Ce faci acolo? se asigură bunica, plivind în continuare.
– Buni, ăsta e un melc mare?
– Da, e un melc destul de mare, hai joacă-te acolo frumos. Să nu-i faci ceva, da?
– Nuuu…, mai stă câteva secunde şi-i încearcă cochilia cu degetul. Melcul îşi retrage coarnele.
– I-e tare scoica. Buniii, uite cum scoate ochii, hihi… Haha, râde cu toată gura. Dar el vede ceva cu ochii ăia?
– Vede, buni, aşa are el ochii alungiţi.
– Ce haios e. Uite buni mai e unul! :)
– Buuuni-buni-buni… uite un melc mare, ce mare e! Buni vino repede să vezi!
– Da, buni, e un melc.
– Buni, e un melc foarte-foarte mare, vino să vezi. Reeepede!
Buni îşi vede de ale ei.
– Buni uite cum se târăşte, şi e şi lipicios…îhhh. Se apropie să se uite mai atent.
– Buni, dar de ce e lipicios?
– Da buni, nu pune mâna pe el că te murdăreşti.
– Buni, dar nu e murdar, e chiar scârbos. Îhh…
– Bine buni.
Pauză de examinare.
– Buni, dar de ce are el lipiciul ăla, ca să alunce mai bine?
– Nu ştiu buni, ce lipici?
– Ăsta! Cum care?! şi arată spre mucus.
– Da, buni cu ăla.
– Ah…, şi zâmbeşte liniştită.
– Buni, e un melc foarte mare şi e foarte interesant.
– Da, buni.
– Când mai venim aici să-i facem o poză cu telefonul, să i-l arătăm și lu’ tataie și lui mami.
5 ani.
