Category: post pt sufletul meu

Postul din 15 martie 2011

Când părinţii fac o astfel de diferenţă între propriii copii, aceştia pot confunda nefericirea pe care o resimt – faptul că sunt sau nu plăcuţi din diverse motive – cu fericirea că se iubesc singuri şi tind să recreeze o astfel de situaţie mai târziu, când ajung la maturitate.

“Dependenţa de nefericire” – M&W Pieper (2003).
 
 
 
Fuck!
 

400 posturi de noiembrie

luciditatea acestor dimineţi sigur dansate şi de multe ori bete, de multe ori lately cam nu… luciditatea acestor dimineţi dansate este fantastică. viaţă asta nu-i dată să fim singuri pe pământ, egoişti da. egoişti e bine de cele mai multe ori. dar să ne intersectăm iţele chiar şi la nivel de conversaţie e un lucru minunat. prietenii noştrii sunt extensii ale arhivelor conştiinţei noastre. când îi pierdem suntem mai săraci şi o parte din noi moare. desuet… nedesuet. puştanii merg în club să se sărute, să facă sex. toată lumea merge, e chibiţul social. şi totuşi… pe lângă ne-statul acasă e o interacţiune superbă. mai ales acolo unde ne lăsăm depozitele de tinereţe, care întotdeauna-întodeauna sunt dulci. “Nina, ochii tăi sunt ca de căprioară”. Of, nu vreau să vorbesc despre sex sau despre lipsa lui ci despre alienare şi evident contrariul ei. Suntem făcuţi să ne iubim aproapele. Empatia dată de un set de neuroni vitali supravieţuirii, evoluţie. Jesus Christ Super Star. Deşi am început să fim în căutarea altuia. E nevoie de un sens şi lucrurile se rodează în timp şi trebuiesc reinventate. Şi totuşi Soarele rămâne. Aş vrea să nu sune a aberaţii. Nu sunt beat. Nici măcar trist. Poate mâhnit că sunt uneori mai tot timpul prea încrâncenat când interacţionez cu orice nefamilial – rac. Nu, nu… nu când dansez. Atunci mă pierd… orgasm. Etichete.

Şi zilele trec. Şi eu rămân. Ca întotdeauna. E plăcut să spui că tu, tu şi tu… aţi fost la un moment dat importanţi în viaţa mea, pentru nişte momentele alea. Conexiuni între matematici. Şi să căutăm maximul de plăcere şi minimul de durere nu-i rău. E rău să nu interacţionezi: “connect, be active, take notice, keep learning, give“. Cât mai mulţi, cât mai calitativ. Bucuriile triste a unor foste noiembrii depresive îmi cad uşor la stomac. Pe toamnă. Scaunele goale sunt de regretat. Dacă o viaţă avem şi-o gaură-n coeur … atunci să fie spaghetuită cu alte multe spaghete. Limbaj:) şi mustăţi. Şi dansuri: “They said (he) changes when the sun goes down”. Vreau sa încep să ţin minte numele la toţi.

The Mooooood:)

vai! ce concert, ce de brit, ce de energie… salta sufletelul in mine ca al unui pionier inflacarat. chit ca la final valsam pe pasi de rock printre pizdet teenish, ce conteaza… poate atata are si al meu: 18. Doamne, ce bine a fost! Ma simt ca rockerul de aici. Da’ mai pe indie-rock, ce conteaza, tot nisa. Stiam ca va fi asa. Chit ca dragostea is goin’ down-down-down (si nu ba, nu putem fi redusi nici la pozitia de iubit, iubita, sot, mama, tata, frati, copii… i-e complex a+ib, şmmm). Strangand mana lu’ Octav cu bucurie, urland si el: “parca-i in Control, ba, parca e in Control”. Strangand mana vocalului, M., “sunteti cei mai buni pe live mah, din tot .ro”. Si sunt! Cu plecaciuni in fata chitarilor si percutiei. Ce conteaza ca nu mergea microfonul, laba la baterie si altele. Se transmitea ba!, se transmitea. Si publicul va placea. Oh da… oh da…

O viata avem, si-o gaura-n coeur:) “Ana are mere”. Anaaaaaaa…

blonde

De la inaltimea balconului meu, cel superior chiar, azi am vazut un cuplu ce traversa strada. Ea blonda, subtire, tunsa scurt, uratica si cu ochelari. A dracu’ / preocupata. El inca tinerel, scund, tocilarel, brunet, usor plinut cu parul zburlit, tinea in brate un copil – un baietel blondin si tacut de vreo 3-4 ani. Preocupati pentru ca il duceau la cabinetul medical de alaturi. Faceau o poza buna trecand strada amandoi precipitati. Ah, in Pastele ma-tii, am fi facut o casa buna! Prin ce meleaguri, paturi si greutati financiare te-oi mai zvarcoli p’acu? Pierderea ta – care s-a dus demult – a fost si a mea, tu.

Usor bruxism.

Postul din 9 septembrie 2010

E un Septembrie atât de frumos afară. Încă destul de cald, cu Soarele de-o intensitate fix cât trebuie. Un portocaliu molcom. Vreme de concediu sau de valuri. Din motive obiective nici una din păcate, fără să-mi pară rău. Au trecut 5 luni de când m-am mutat şi nu ştiu dacă am scris 3 pagini. Ar trebui să-mi fie ruşine şi mi-i. Probabil atunci când condiţiile sunt propice mă apucă pofta. +6000 RON peste cheltuielile curente. Şi Timişoara. Dacă ajung în Vamă iar până-n octombrie şi-are să-mi placă la nebunie e ceva defect în capul meu. Curbili viniii-vini.

1 Mai – Cluj 2010

notiţe, got no time:) deja previbil. pozne via Cifone.

– dus. masina Cif
– popas in Sibiu – ciorba, supa de fasole in paine
– meet Helga si intamplator si pe mama ei. frigider nou:)
– ajuns, frenda Andrei, papi paste bune (sos alb + usturoi verde, cu carne)
– Cluj – nu chiar asa cosmopolit precum ma asteptam fiind laudat in ultimii ani
– bere preambul la o sarbatorita
Booha – bar, artsy, musiq, Hasdeu
– iesit in aftereight.ro, remember de acu’ 4 ani, now cam “yak!”, electro de cartier cu DJ la microfon :). si ce daca. noua expresie: “pitzi superior” :)

Pestera “Ghetarul” de la Scarisora, muntii Apuseni
– drumul in viteza pana acolo, condus A.
– drumul de la poale pana la pestera. semana cu drumul spre Pestera de la Moeciu. oameni frumosi, cai de munte vigurosi si tarani care dau buna ziua pe strada la necunoscuti (turisti, noi)
– ajuns la Ghetar; placute cu “nu aruncati hartii & peturi”; pompe cu apa de izvor pe drum.
– stat sa intram (pana la urma); inside; “biserica” – 20/60 m; as fi fost regretat daca nu.
– pe drum se vindeau tot felul de chestii – foarte misto!, turism – sirop de muguri de brad si afine. “La ce pret?” “Vedeti la doamna de langa”, doamna de langa “Mama, cat costa asta?” :)) si cum tinea telefonul in fata gurii ca pe o statie radio:).
bazoi – leneveala intinsi pe o pajiste
– alta pestera pe plecare: Ionele, trei camere mari, inceput pârâu – foarte misto, neasteptat. zgariat mana intr-o sarma ghimpata vrand a urca in a treia pe niste scanduri/schele improvizate :) renuntat, era prea nesigur.
– jucat la volan pe PC seara. n-am iesit, eram morti -> 30iz.

Cluj-Napoca
– next morning CICA excursie la Salina Turda nou renonvata, dar eu nu, stat sa savurez Clujul pe strazi, per-pedos.
– Manastur la vale; casa aceea plina de liliac inflorit din Grigorescu
– nevoia de concept de Dzeu. credinta da vietii sens. modelele prezentate mie pana acum mi-au esuat oh! atat de lamentabil… credincios si nesatisfacut. dupa ce mori nu se intampla nimic, absolut nimic – asta fara sa excluda sensul.
– berea Ursus de la Belvedere:)) oh, da!
– poveste auzita la masa vecina: Emilia – Italia, 50 de ani, inca tanara, ospatarita, 2k euro. idila semi-lesbi. divortata, ramasa fara apartament aici. “cand ai nevoie de ajutor sa ma suni”.
– papi la restaurant Toldi, nice. salata de verzituri cu capere si clatite cu branza + nuci + stafide + rom + sos ciocolata. yummy :)
– gradina botanica: magnolii mari, violet si frumoase – si lalele.
– TURN again.
– o bere la Euforia
– G., stat la fantana din centru + alta “bere” pe bulevardul Eroilor (rearanjat foarte frumos pietonal): crème brûlée (miam!)
– cadou Cif, vizita Helga
– acasa. joc + SOMN!:)

– plecat. frumos Cluj. brunete, iai-iai:)
– 12 ore pe drum pana in Cta. 3 autostrazi (la dus – a treia pana la Gilau).

lucrativa – de noapte

In toti anii astia trecututi au fost nopti cand si cand – ca aceasta – cand statea intinsa langa mine o tanara domnisoara pe care-mi placea sa o privesc cum doarme cu o nostalgie parvenita. Si de multe ori ma certa in context ca nu sunt langa ea si eu imi reprosam ca as putea fi, si sa las lucru pentru a doua zi. Dar clar n-as mai fi avut momentele astea. Si nici nu ma mai surprinde ca anume contrar fanteziilor mele adanci declarate profilul e blondin chiar, cu pielea alba. Frumoase mai sunt ca niste printese adormite:) Les jours s’en vont.

Nu-mi pasa, (ba) imi pasa

Zambetul si tipetul Andrei – in timp ce canta cu bucurie nestingherita de copchil “Jingle Bells and A Happy New Year” (varianta reunita si comprimata) – in contrast cu vestea mortii lui George Vasilievici. Aproape 32 de ani. Esti ceea ce lasi in urma, ba. Si atat. In sufletul si in amintirea celorlalti.

Ploaia care va cadeaAaahA

… pacatele mi le va spala. Am obosit. E obositor sa faci eforturi zilnice ca sa fi fericit. Ce draci de fericire mai e si aia? Cu eforturi.
experiencing self vs. remembering self. Colonoscopii curate – de la “the storytelling mind” putere.
[vezi detalii]
Pana la saturatie orice nou e bine-venit: stagiu descoperire, stagiu bucurie, stagiu noradrenalina, stagiu durere, stagiu serotonina down – dopamina up, samd.

Noroc cu timpul care are rabdare cu toate.

Ce-am avea de invatat de la chinezi e partea cu ‘ce trebuie sa ramana in urma (ta)’: caci asa – aici/acum [vest – grecesc/imperiu roman/sua] fails.

Postul din 11 ianuarie 2010

Ce cadru de film simbolic aruncandu-mi la gunoi una cate una antidepresivele de asta vara. (Ce chestii serioase: pilule, psiholog, 30 de ani, analize medicale, gama GT, cariera – (casa) de piatra). Anul asta ‘no more’ si in nici un caz cu pastile. As putea sa ma opresc aici. Si mi-as dori sa-i declarar patetic Depresiei razboi: “Fight it!”. Cand se declara razboi la cartile de joc? Cand picai pe aceiasi carte cu adversarul. Ce carte, ce adversar?! LAI she’s gone in Buc, de tot – vant la pupa sa aibe, s-o poarte pe unde-si doreste sufletelul ei. Sau alte organe. Iar eu anul asta din nou constantean – n-o sa ma recunosc niciodata in tabloul asta – cu niste auto-lectii invatate de anul trecut, sa vedem cum si aplicate pe cel ce vine. Fost frumos la Chisinau, chiar mi-a placut – da’s o lepra de putoare si n-am scris decat cu liniute, ca deh mi-s artist si transpir doar cand imi intra. Poate ar trebui sa invat o lectie si aici: daca marea, suprinzaaaatoooooor… n-a fost (sa fie) un moft pana la urma, apai nici scrisul n-ar fi. Sa fie.

Postul din 20 octombrie 2009

Pentru ce mi-a pus xenoane cumnat`miu la masina? Ca sa vad eu mai bine pe campiile patriei, cu faza lunga. Ce misto se puteau vedea luminile orasului la departare pe curbura golfului oglindindu-se-n apa, incapsulate de jarteaua parasolarului… “je suis longue l’ombre de ma jeunesse”. Cand esti, cand nu esti… atent la ce ti se intampla in jur. Septembrie si octombrie au cam curs una dupa alta cu mult somn si ceva munca. Si ceva dor. De duca. Asteptam cu viu interes depresivul noiembrie. Afara sunt 18 grade Celsius si pe culme bate vantul intens. Portocalele inca mai au urme de feca rahat pe ele.

Am cam frecat-o, este foarte adevarat. Noul meu moto? Deunazi am gasit “caietele” din anul III cu Magda. Scriam bine, ma uimesc ce cursivitate si ce vocabular aveam… dar departe de lipsa naivitatii stangace – fara experienta. Insa niste notite… excelente. Se pare ca-s foarte bun la astea cu liniuta, si-i clar ca imi lipseste tehnica sa le expun. (Lucru care s-ar putea invata). Si totusi lipseste cea mai importanta liniuta: cand o pufnise plansul blablabla… Ce teribile diferente de perceptie intre 20 si 30. Ce era important atunci (noaptea aia de despartire fotografiata-n detaliu la zeci de minute, si ce de motive egoiste, si ce de replici pline de cinism infatuat si ‘ntelectual… de… unde?!) si ce vaz acu. Si cat de puternice povestile singulare reluate in alta ordine.

Revenind: iar am prea mult munca, ar trebui sa fac ceva in sensul asta, niste juniori, si fac. Regularizarea pe anul asta ma va pali rau daca nu-mi vine un proiect “extra”. Iar 8 milioane pentru indreptat si vopsit 2 usi si-o aripa mi se pare prea mult. Macar daca erau troznite bine.

Dar nu despre asta era vorba. Poezia luminilor unui oras pozitionat fericit langa mare si nefericit conectat cu alte directii, doar N si S. Despre Didi nu scriu.

Postul din 18 octombrie 2009

Azi e deja 18?! Ce rpd trece tmpul.

I’m siiiiiiiiiiiiinging in the rain. In ultima vreme ma “urmareste” Scorpion-ca. Karma revenge time?! 21 de ani este cea mai misto varsta.

lateredit: sa ajungi sa apreciezi enorm, si sa le cauti cu staruinta, toate youtube-urile cu Mickey Mouse de 10 minute care-ti permit sa mai respiri ceva pana la urmatorul “viau asta! atu, atu… asta viau”.

si

Mihaita (10/18/2009 4:44:01 PM): nu-mi vine sa cred, a adormit capra mare
Mihaita (10/18/2009 4:44:11 PM): ne chinuim de 2 ore sa o facem sa adoarma
Mihaita (10/18/2009 4:45:09 PM): aseara, inainte sa plec in club, ma jucam cu ele
Mihaita (10/18/2009 4:45:30 PM): m-au calarit de m-au tampit
Mihaita (10/18/2009 4:45:44 PM): si ma faceam cu mainile sus de bau-bau catre cea mica
Mihaita (10/18/2009 4:45:50 PM): si veneam spre ea sa o mananc
Mihaita (10/18/2009 4:46:03 PM): si ridica mana sus spre mine, credeam ca vrea sa ma loveasca
Mihaita (10/18/2009 4:46:06 PM): ca se speriase
Mihaita (10/18/2009 4:46:11 PM): si ghici ce-mi face?
Mihaita (10/18/2009 4:46:27 PM): ma mangaie pe fata mah
Mihaita (10/18/2009 4:46:31 PM): m-am tooooopit
Mihaita (10/18/2009 4:46:43 PM): si m-a luat de manutza
Mihaita (10/18/2009 4:46:46 PM): cu manutza ei mica
Mihaita (10/18/2009 4:46:56 PM): vai de capul meu, cre’ca mi-a mai crescut un ficat atunci