azi a murit d-na Cristea de la etajul 1 din blocul alor mei. femeia care la bătrâneţe alesese să crească copii de la orfelinat în loc de câini şi pisici. o zi tristă. vreau să mă fac muci diseară. privirea disperată, împăcată şi deznădăjduită a d-lui Cristea: “S-a prăpădit, Mihăiţă”.
- un film dificil
- nu e cinema, da-i artă. e “cinefilie cu spume”.
- super regie
- film “detectiv”
- prea lung, prea mult
- hai să cumpărăm, acum – de la “Poliţist, adjectiv”, un al doilea… microfon! pentru “cinematografia românească” le: neah! s-a auzit prost în cinema, din fericire n-a schimbat esenţa ci doar nişte detalii ajutătoare pe parcurs
- plăcut faza cu caloriferul
- toata scena la masă cu soacra dinaintea celei de-a doua duble crime: gigea-giugiuc
- cadrele alea printre uşi, uneori juxtapuse. super.
- dacă în NCfOM se uita pe pantofi dacă are sânge la crimă aici cade cadrul ca la finalul lui “Un cartuş de kent şi un pachet de cafea”
- mişto jocul lui Puiu, chiar că nebun :)
- pe lângă comunicare, lipsa ei, autism (social), divorţ, românisme şi alte alea, filmul este despre un lucru bine facut şi dus la capăt. dedicaţie. aduce pe nivel de filozofeala destul cu The Wrestler. le: la o doua vizionare cam iese din firul ăsta – rămâne ca fiind doar al personajului – ci revine la comunicare/lipsa ei, complexitatea vieţii şi alte entrangisme.
- totuşi o frescă a societăţii româneşti, Pintilie & Daneliuc şi Dan Piţa (le: via Angelo Mitchievici) pe ’90 reinventate re-adaptate
- mişto referinţă cu mustăciosul poliţist din final faţă de “P, adj.”
- prea multe detalii, îţi umple creeri, dar eu am avut catharsis pe final ceea ce a făcut să merite cele 3 lungi ore.
- da review @Pitbull
Cristi Puiu, omul – @ Eugenia Vodă. le: bănui de ce Cristi Puiu s-a certat cu Răzvan Rădulescu.
Când părinţii fac o astfel de diferenţă între propriii copii, aceştia pot confunda nefericirea pe care o resimt – faptul că sunt sau nu plăcuţi din diverse motive – cu fericirea că se iubesc singuri şi tind să recreeze o astfel de situaţie mai târziu, când ajung la maturitate.
- pornit de la 23 de ani cu “de ce Cta e cum e, de ce atat de putin popor aici asculta Arctic”. cum pot sa fac doar eu singura lumea mai buna, ceilalti ce fac? de ce filmele sunt rele si zugravesc si monstruozitati. naivitate dulce neprihanita, impresionat.
- plecat pe la 7 AM, starnit & scarbit de 1 anumita melodie, 2 oameni si o situatie-n 3.
- pup mam @ home
- ajuns cazat => somn.
- Buc – eternul singurul oras adevarat al .ro, schimbator, viu, plin de energie, plin de fete si oameni frumosi. cu turisti de cheap Europe.
- trafic misto. ‘certat’ bmwist ca n-am semnalizat schimband banda, I didn’t. ori ori. cert e ca NON/NEsemnalizat. and should.
- biletele la teatru booked pe 3-4 zile-nainte. frustrant & frumos.
- coada si la bilete la cinema, dar mergea repede
- vazut un retard de film (‘No strings attached’); vazut promo de o animatie misto
- Control!
- concert The Mono Jacks. rocks! cu nerv, energie si suflet.
- ne-salutat cu d-l Seicaru care era cu amanta. sunt sigur ca n-avea nici memorie pe care sa te bazezi.
- oare cine topaia cu o groupie adevarata:) in primele randuri oferind “quite a performance” herself.
- in CTRL intalnit Manu. povesti, amintiri si referinte. baiatul care debarasa sticlele de bere din Fire face bine, probabil.
- vazut alti “batranei”. cum era compartimentat clubul de boxe si de pupitru DJ. Leo la butoane. gestul ala misto din mana de “cu placere”.
- toate fetele din toata Romania care sunt scuipate-n gura cand refuza insistentele mojicilor sunt acolo. gajikute misto. chiar.
- met miss @astrodom. emotionata. multumit de serial, uitat felicitari pt DoR.en. ratat C.U. . “nu te muti la Buc, aici sunt `concertele`” (a se citi – orice, minus marea). ohhh nu, nu iar dilema asta. nu.
- pustimea NEsigura si destul de timida.
- dans!
- alti nebuni & nebune ce dansau. pe frustache mai mult. - gusturile se mai si educa. mecanismul satisfactiei/saturatiei ramane acelasi.
- doua piese din premiatul Arcade Fire. si s-a umplut ringul si lumea dansa si se bucura. umflat pipota-n mine. pus ‘semeni si the very last extras pe single de la mamutze… care are … mai putin de 1 saptamana de cand e pus pe net.
- si so 90z-ul din camera cealalta spre dimineata care ridicase lumea pe mese asa ca sa-l injur pe B. :)
- extraordinar de multe intrebari “ce dracu caut eu in Cta?”. am viata searbada aici?
- la final vazut Stefan (LeD). are ori ba copchil maricel?
- melodia de final: You do it to yourseeelf.
- ce misto pe zi in zona Campineanu. amintiri frumoase de la etajul 6 :)
- multe, multe amintiri
- Cismigiul full, si cu catel si cu purcel.
- tarta de fructe langa si ospatarita tanara, simpatica si cu fund/spate mare cu maini numa’ bune de masaj.
- faza cu mamica care semana leit-leit cu Manu-n Cismigiu + Oana M insarcinata (cu al doilea, cred) vazuta intamplator la plimbare cu maica-sa pe Victoriei. Universul, semnale?
- n-am avut timp de alte intalniri si duminica desi vrut fiind ramas mai mult uitat de prieteni.
- primul lucru care l-am facut cand m-am intors a fost sa ma duc sa vad marea, ca disperatu’ ca-n facultate. mi-am adus aminte de cum am hotarat sa raman aici, atunci. - la Cta ghiata s-a topit.
- ~200 numai benzina drum. consum mare 6.5%. albumul drumului: Manic Street Preachers – Postcards From A Young Man (2010), pe genul urlat de bucurie.
- desi planuit stat mai mult nu mi-a iesit. doar verificat treaba cu one-night-dance CTRL. ramas cu planurile de schimbare.
- lectia hotelului: nu merge CTRL dus&intors in aceaisi seara. TRE’ dormit si inainte si dupa.
Solutia la “tineretea e un drog minunat” este profesoratul. Pentru ca in fiecare an o alta generatie face 18 si prea putini se opresc acolo.
Puştiul din Pulse care aşteapta să se elibereze toaleta ca să vomite. În pişoar a zis că n-are loc şi n-ar fi vomitat în chiuvetă că n-ar fi fost frumos şi “nu se cuvine”. Rău nu părea să-i fie tare. Şi dansa atât de frumos – tinerel-pişpirel tocilărel aşa – stângaci, dar cu frumuseţea omului ce ejaculează liber pe ringul de dans. Pe dubstep – că-i muzica generaţiei lui. Fost impresionat. Nu m-ar mira deloc ca odată liceul terminat să-şi caute orizonturi vestice. Păcat, îi pregătim pentru export. În contrast cu alţi (zeci de) ţărani care scuipă în gura fetelor ce le refuză avansurile insistente.
Mor… de sete că mă costa freo patru sute de lei ca să beau o bere frumoasă la Bucureşti. Cândva banii de naş ş-un covrig ajungeau.
secretul? 6000 RON peste cheltuielile curente de spart în buzunar. acelaşi sentiment trăit în primăvara lui 2007.
Una din cărţile care mi-a influenţat tinereţea şi o fost unealtă în ceea ce sunt acum e “Jurnalul fericirii” lui Nicolae Steinhardt citită pe la 18-19 ani (şi recitită pe diagonală “distractiv” pe la 25-26). Totuşi fericirile dânsului aveau nevoie de un oponent, de un duşman, de un torţionar. (Deşi esenţa nu e aşa, ci doar circumstanţele sunt.) Eh… cum de puşcarie n-am avut parte, slavă Domnului!, de comunism … n-am avut când, de alte lipsuri majore… nu. Aşa că a trebuit – în contextul dat – să fiu propriu-mi torţionar. Like Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Patern neuronal, dependenţa de nefericire şi alte alea-alea.
“Nu ştiu când s-a întâmplat prima oară, şi poate nu e vorba de întâmplat ci de o decizie luată … nu ştiu, dar la un moment dat am renunţat să mai vreau lucruri pentru mine. Am încetat să vreau. Această nu s-a petrecut brusc şi acum nici nu mai ştiu dacă a venit de la sine sau a fost ceva indus. De alţii, de societate, de restul alegerilor pe care le faci. Am lenevit. Şi nu e vorba de o comoditate bonomă şi nici de o pensionare înainte devreme. Pur şi simplu din frică – şi e foarte important acest sentiment, merită supus unei analize minuţioase – am renunţat să mă mai agit. Mi-am dat seama într-o seară la un pahar cu nişte amici, o ieşire obişnuită aşa cum fac prietenii când nu se mai văd de o vreme, în barul lor comun, împărţind nişte mese cu alţi oameni care şi ei fac la fel, ies cu alţi prieteni să povestească şi să-şi depene rezumatele ultimilor săptămâni, sau zile … sau ore. Vorbeam despre plecarea mea din ţara şi le spuneam că nu găsesc job pe profilul meu tehnic la care mi-au spus că ar trebui să-l schimb să mă apuc să învăţ ce anume se cere şi să falsific istoricul CV-ului pentru că este mai important să ajung acolo şi nu cum. Ceea ce evident ştiam de când aplicasem însă mă tot cramponam în ideea că pe lângă cunoştiinţe îţi trebuie şi experienţă care în cazul meu, după mine, nu există. Mi s-a replicat că ce mă costă să încerc şi că ar merita făcut în momentul în care m-a pocnit că de fapt am o reţinere de a învăţa ceva nou, reţinere fiind un eufemism, şi că mi-este destul de frică de schimbare. Că nu vreau şi nu îmi doresc. La aceiaşi discuţie soţia cuiva vorbea de un articol la care scria de mai multă vreme şi la care avea reţineri în a-l publica fiindu-i frică de reacţia criticii din care făcuse parte ceva vreme. La care mi-a servit întrebarea că de ce nu mă apuc să scriu pentru bani aşa cum făceau diverşi şi mi-am dat seama că şi acest lucru este posibil dar că nici pentru aceasta nu am făcut prea mare brânză rezumându-mă la nişte varii ieşiri curiculare condiţionate de circumstanţe de caz. Unde şi când s-a stricat sau poate, sper, doar gripat motoraşul ăsta al dorinţelor? Dintotdeauna am zis că nu poţi să faci anumite lucruri sau să ajungi undeva dacă nu ştii cine eşti. Şi această măsură a auto-cunoaşterii dă mai departe combustibilul necesar motivaţiei şi face ca ceea ce-ţi doreşti să se întâmple. Şi că în definitiv lipsa împlinirilor din viaţă ta se reduce la lipsa acestei bune şi corecte percepţii despre sine. Lucru pe care îl refuz având tocmai o fire analitică şi o predilecţie naturală de a împarţi firul în patru însă probabil nu despre analiză e vorba sau poate că aceasta singură nu ajută să lumineze tot. Iar de încercat sigur am încercat, iar lista eşecurilor îţi este importantă şi-ţi face cinste ajutând la învăţarea unor lecţii atâta timp cât gradul de repetiţie nu este foarte mare căci altfel ar fi vorba doar de amăgire.”
“Ben lives in a Los Angeles crash pad with a group of grubby friends who spend their days playing videogames, smoking pot and unsuccessfully planning to launch a porn website.”
Când aveam 20j de ani consideram că muierea perfectă e undeva între 28 şi 32 de ani, şi fără să vreau şi fără să mă simt tare vinovat le consideram uşor babe sau cu început de. Există o vârstă, diferă de la gen la gen, în care patina timpului începe să se vadă. La ambele sexe, doar că la masculi după o perioadă de derapat din prospeţime capătă un copticism destul de sexos care îi revitalizează hai să zicem în jur de 40 – sau ma rog aşa cum pare de aici/acum. La ele însă… nu: it’s going’ down-down-doooown. Şi trecerea aia de la tânără la încă mai araţi bine e cruntă. Zgârieturile fiarei încep să se cunoască în jurul ochilor, apoi în colţul buzelor, în sânii care încep uşor să se lase, în gambele care se umflă, în talia care se măreşte vizibil şi în tot felul de încreţiuri nedorite ale pielii rezumate sub o grimasă ascunsă de ‘am fost’. Evident în spatele acelor mimici involuntare şi neobligatorii sunt tot persoane. Dacă nu ai o evidenţa, fie a arhivei fotografice fie a amintirii nu-i chiar uşor detectabilă – ochii (nu) rămân la fel. Actorii din serialele de comedie – cele întinse pe mai mult de cinci ani – îţi sunt în mod special cei mai evidenţi, şi surprinşi din ultimii lor 20 până spre sfârşitul lui 30 sau poate chiar începutul lui 40. E crunt! Încep aşa ca nişte copii frumoşi şi deşi rămân relativ aceiaşi timpul îi tăvăleşte şi-i măscăreşte bine. Nu-i corect dar termodinamica e un lege necesară ca roata să-şi menţină mişcarea.
(Dacă mai aud – chit că indirect şi la mâna a doua sau a treia – de tenative de suicid stupid şi degeaba înaintea termenului de expirare chiar şi a garanţiei, jur! le bat cu mâna mea cea mică.)
Vârful acestor luni trecute (minus 90% timpul de hibernare – de benoclat la monitoare, filme şi seriale) a fost ca DJul să-mi pună nişte melodii în nişte cluburi. Lucru la care am renunţat, tot acum ceva luni, că nu mai ieşea cum trebuie. Adică am stat acasă şi m-am uitat la un vreun film – la mai multe.
Bulele din paharul de bere de azi. Deşi am ajuns la saturaţie şi am avut crâncene blocaje în ultima vreme… sunt un fericit cu munca şi cu programul de lucru. Şi nu-mi place că vorbesc prea mult despre ea, e doar modalitatea de a face bani, undeva acolo în subsidiar.
Şi atunci ce te defineşte? Nu pot să atrag fonduri europene pentru calculatoarele copiilor de la ţară pentru că sunt cheltuieli neeligibile – tot vechile şi sănătoasele donaţii şi sponsorizări.
Ok, anul asta are să fie un an greu, dificil financiar, agitat şi chinuit. Asta în coordonate personale – la fel ca 2009 (cel mai bun financiar ever, nu? dar cu ce preţ). 2010 a fost un an frumuşel – cu-o vară parcă ruptă din fanteziile proprii-mi. Şi 2011, Doamne ajută, poate şi cu o translatare de coordonate geografice. Amin!
E important să-ţi notezi highlight-urile momentele importante atunci când sunt. Prin prisma lor de atunci. Peste vreme pe lângă calităţile fotografice este şi o racordare: la timp şi la tine. Cade în plasă şi mult balast – dar le mai scuturi; le organizezi, le pui note şi etichete.
♫ “It’s a Hollywood summer / You’d never believe the shitty thoughts I think” ♫ (ar trebui să am mai multă încredere în last.fm – recomandarile atât de vechi nu-s chiar degeaba. nu toate îndrăgostirile sunt adolescentine de la prima degustare, ca cinematicii, altele tre’ să se matureze, tot în/cu timp, cu descoperire.)
Sub Dynamite (2005) şi un pic cam prea departe de funk / jazz -ul de până acum. Totuşi o nimereşte cu “primul extras pe single” White Knuckle Ride. Stă aciulea-n top ca să-i strice rotunjimea şi să-mi aducă aminte de propria-mi tinereţe muzicală.
10. Tired Pony – The Place We Ran From
Nostalgii binevenite în duet. Get On The Road a ajuns la un moment dat chiar power-play pe Guerrilou. Country? Irishy.
9. Kings Of Leon – Come Around Sundown
E simplatic. Continuă linia bună de până acu, fără să se spargă-n figuri.
8. Pendulum – Immersion
Pentru că a reînviat obositele ring-uri de dans din Vamă vara asta. Pentru puştime. Şi un vârf extrem de comercial al noului val de dubstep şi drum’n'base.
7. Eliza Doolittle – Eliza Doolittle
Şpriţ de vară uterin. Remi Nicole meets Lilly Allen.
6. The National – High Violet
The National are the new Editors, zice-s-ar. O combinaţie “dubioasă” între Editors şi Interpol. Aduce a trabuc indiot, pentru degustători. Stereotip “daddy drinks to much”.
5. The Herbaliser – Herbal Tonic (Best Of)
Ce are casa Ninja Tune mai bun. Muzică de DJei de Londra. E un bestof anii 2000.
4. The New Pornographers – Together
Mai matur, mai comercial, mai pe radio, mai ascultabil.
3. Groove Armada – White Light
So 80′z. So Pet Shop Boys remasterat delicios pentru cei cu amintiri optzeciste. Versiune de public a unui album de început de an.
2. Nada Surf – If I Had A Hi-Fi
Iubesc albumele de preluari, îmi plac artiştii care vor să-şi aducă aportul propriu – şi-l aduc – la creaţiile altora. Chit ca nu mai sunt in stare să se re-inventeze şi îi reinventeaza pe alţii când o nimeresc o fac bine de tot. O supriză placută a alternativilor so ‘white-boy music’ din anii ’90 ceva îmbătraniţi deja.
1. Wintersleep – New Inheritors
Indie rock din aceiaşi sferă: voce baritonală, chitari puternice şi versuri sucite. Şi cu un pic de viori pe fundal mai puţin remarcabile. Melodioşi, cu uşoare-uşoare influenţe de blues distorsionat post-punk. Au un soi de tristeţe asumată – soiul de depresie iernatică pe lipsă de lumină – care crapă teenish-n poftă de viaţă.
“Nu, muta-te tu la mine. Am casa mare, am vin bun, fac mancare ca la ma-ta acasa, te iubesc, iti spal, iti calc, iti sug pula, iti platesc sa iesi seara in oras singur de doua ori pe saptamana, singur, fara mine, iti aprind lumanare la biserica, iti fac un copil, daca vrei iti fac doi, pot si trei daca ne miscam repede… esti barbatul vietii mele, fara tine nu mai pot. Sunt in stare de orice… s-a uitat la ceas, aoileu, o sa intarzii, ma rupe ala… plec, vorbim… te iubesc idiotule.”
low $ OCT 2010 – low ♥ DEC-IAN 2010/11
high $ MAI 2011 – high ♥ MAI/IUN 2011
fuckin’ grafic. ar trebui explorat ceva mai mult. încep să mă obşinuiesc cu ideea acestui “bioritm” de viaţă – deşi are nevoie să fie reconfirmat pe o perioadă de încă minim 4 ani.
poate că-i ca la horoscop: când zice că dă maşina peste tine nu trebuie să ieşi din casă :D
Listă (RSS)