Tags: Bucureşti

Postul din 10 august 2016

Am terminat Litrarul, deşi poate versiuni finale ar mai putea fi – de dezvoltat, oh da… dar are ceva din bijouxul pe care mi l-am propus. Aştept totuşi să-i scanez şi artwork-ul – pe care-l merită :) Şi ăsta e cel mai important lucru din viaţa mea din ultimile luni – bine sunt, dar ăstuia-i dau valoare. A mea, a mea. Muncă neimportantă – deşi… iar rost de învăţări şi de proiecte mişto sunt. În continuare cel mai bine la muncă este în pauza de prânz când mă duc la Starbucks şi mă scălămbăi pe foi albe – de trece timpul… ca_şi_acum. Există asemeni alintul gândului demisei dar fac efortul de imaginaţie a unei familii cu doi copii şi îmi trece. Pe concediu poate-poate-poate o pui de-o Lișboa – ptiu-ptiu, Doamne ajută!

Am tras o Vamă mişto cu Muf şi Pax şi din găşti de Buc, de-o uns pe suflet cu prins diminățuri la răsărit… “[…] la răăăăsăăăriiit”. Else? Romane? Ntz. Teatru, subţire pe vară dar încă e – în categoria independent-mişto de la actori pentru actori. Azi am luat o semi-pauză de la worci că era cazul, am fost călărit bocu’ în ultima vreme – nişte management cumva emoţional a’ci n-ar strica. Organizând timpul, vremea trece lucrând cu tine – deşi ca scop, în lipsa de, nu scapi. Nobody does. Însă vine acum #Septembrie şi va spăla tot-tot-tot. Să fie şi nişte valuri, deşi umărul e-n pioneze destul de nasol.

Şi ce-i tot aşa de mişto este escapada fix după-muncă cu nasu-n soare printre arbuștii de la Eden: cum pocnesc arcadele ca nişte arcuri tensionate de o mâzgă care vrei nu vrei, se adună şi care – la naiba – ocupă cel puţin 8 ore pe zi. Anormalitatea normalităţii. Şi când nu ajung, fiind acasă, mă observ cu draci şi… “ce s-a întâmplat?” ah… n-am fost la Eden azi :) Locul unde cu Lequ-n weekend stăm cu orele ca în lentoarea şi în bunăvoinţa tinereţii. Ptiu-ptiu, ptiu-ptiu!

Postul din 16 mai 2016

Într-o sâmbătă, cu Cifone & gaşca ajunşi nu mai ştiu cum în CTRL şi era muzică bună şi ne-am dus în faţă să urlăm “Tuuuuuurning … away from the light / Beeeeecoming … aaadult / Turniiiing into myself”. Cu nişte engleji mai purii la fel de entuziaşti şi ei, cu o mândră bălaie de-a lor pe acolo… aşa la unison, cu accente tari pe vocalele din refren :D Mişto fu!

Şi apoi alea freo 3 ore cu Leq scurse-n scaunele de la Eden, într-o după-amiază de mai cu soare generos printre frunzele arbuştilor, sărind de la o bere/idee la alta, gumball-ind ca guguştucii de pe margine :) regăsind lentoarea aia care-mi lipsise în ultimile luni.

How can we get our attention span back?”

Concert Pinholes – 26 aprilie 2016 – Club Control, Sala Berlin

        De multă vreme, de nişte ani, am căpătat o pseudo-expertiză faţă de evenimentele pe care le frecventez îmi dau seama din afiş, din istoria trupelor, din prognoza meteo şi loc desfăşurare balamuc dacă are să fie cu scântei sau fără. Mă şi înşel, dar rar. Eh, şi când se pupă … e bine de tot. Tot de la o vreme – de când am început să bat uşor patruzeciul nu mă mai duc la concerte în primul rând, ba că mă dor genunchii, ba urechile că muzică-i prea tare, ba de la vreun cot neintenţionat dar cu direcţie-n costele-mi nevinovate. Sau că-i prea multă lume şi că sunt prea tineri şi că sunt prea aproape de trupa fix ca o fană acneeica sau că … Aşa că stau mai în spate, preferabil pe lângă sunetist – acolo este pe audio-plus, sau mai retras într-un colţ de bar cu o privire bună de ansamblu, cu un pahar de tărie dublu rafinată în mâna … aşa parcă e mai bine, e mai potrivit. Dar atunci când cei de pe scenă îşi dau sufletul acolo, când trăiesc momentul cu toată fiinţa şi dau cu distortul până spre suportabil, şi când grăiesc cu o crasă şi pură naivitate: “Ne bucurăm că suntem aici şi nu în altă parte” :), cu toţi pustii de 25j sau mai puţin care-şi bălăngăne rockăreala fiecare-n stilul sau dar de fapt toţi la fel, cu urlete, cu “Pih-holes, Pin-holes, Pin-holes” spre dublu bis, cu fetişcane şi cu durerile uitate (vezi tu a două zi cum stă treaba cu trupul de fapt) şi cu scufundarea aia atât de mişto în duşul tinereţii.

        “Tinereţe fără bătrâneţe (şi viaţă fără de moarte)”. Asta spun când ies din CTRL în fiecare seară reuşită care se prelungeşte cu sau fără voia celor implicaţi şi când mulţumirea e până la urechi pe faţa la toată lumea iar picioarele dau să pocnească-n bascheţi de atâta dans. De multe ori – de prea multe ori – îmi fac reproşuri despre frecvenţa ‘anormală’ cu care încerc să repet cuvintele de mai sus, însă măcar o fac de fiecare dată cu sfinţenia corectitudinii faţă de sine, fără să mă păcălesc sau altceva. Totuşi când se ajunge cu asta la de trei ori pe săptămână este prea mult iar abuzul&saturaţia se instalează automat rapid.

        Totuşi după ce o să te plictiseşti DE TOT, cu prezumţia că acest lucru se va întâmpla la un moment dat şi n-o să sfârşeşti fericit precum baba din 54 (1998) pe ringul de dans, după… după ce urmează? Că dacă copii nu atunci pentru ce (să) trăim? Pentru creaţie. Şi de asta Bucureştiul are minunata proprietate că acest lucrul se poate repeta săptămânal cu un pic de efort în acest sens, şi nu numai pe rock ci şi pe alte frecvenţe: jazz, teatru & expoziţii sau alte spectacole şi alte genuri. “Mai răruţ că-i drăguţ” este o lecţie de maturitate însă neaplicabilă celor care-şi comandă câte două beri de o dată ca “să fie” şi care le beau din pahar căci direct din sticlă curge parcă mai lent. Şi care găsesc că unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să se trezească la ce ora vrea corpul lor, şi care… şamd. Dar chestia asta s-o mai repetat ani de-a rândul, să o luăm pe rând: Club A, Fire, Megalos, Bourbone, Phoenix, Pulse 1, Control, Shout, Pulse 2, Butter, Doors, Goblin, Strings, CTRL. Etc. 1998-2016 :) Va urma? Probabil că da. Şi probabil că la Londra se măreşte cu un ordin de mărime pe scală adică se înmulţeşte cu 10, însă până “acolo” mai degrabă… mă bucur “că sunt aici şi nu în altă parte”.

Postul din 28 februarie 2016

– fu un an mişto. da’ totuşi tre’ să schimb ceva din studenţia asta perpetuă, ca variaţie gen.
– în ctrl de departe cel mai mişto sunt gagicile – îmbrăcate, pieptănate, fistichii etc. (aproape ca perversul din Toamna patriarhului de metrou).
– tot din Control, Positive Tension /via BP la plecare cu uşa spre terasă care se închidea-deschidea intermitent şi sentimentul ăla puternic de “sunt în locul care trebuie” :), dar nu m-am întors – m-am dus să mă culc. că-mi luasem porţia săptămâna aia (într-o joi cu nişte pui de rusoaice).
– zâmbetul ăla de la Centrul Ceh care ştiu că nu mi se adresa, şi prietena ei care venea în spatele meu şi se reflecta în geamul de la intrare. nu ţin minte să-mi fi “zâmbit” cineva vreodată la fel. tinereţea AIA!
– Caramitru la Tv într-un interviu slinoşel că de fapt ei după Revoluţie aşteptau: Noul Om, Noua Societate, cei mai sfinţi şi mai drepţi şi mai… inexact, dar de o naivitate #geez.

Postul din 13 februarie 2016

Am intrat într-o cafenea. Era devreme, era gol, aşa că mi-am scos pachetul de ţigări şi m-am aşezat la o masă. N-am observat semnul de ‘Nu se fumează’ amplasat deasupra uşii la intrare. Apoi mi-am dat seama că nu am brichetă, după ce am comandat i-am spus ospătarului că am rămas fără, mă duc să-mi iau una şi mă întorc. “Ok, te aştept” mi-a răspuns. Şi am revenit repede, apoi am pufăit şi mai vroiam încă un ceai, şi nu venea, şi a venit greu şi am tot pufăit şi tot aşa. Aproape când să dau să plec, că începea să se aglomereze şi pufăisem destul, unul din patronii parteneri proaspăt apărut vine la mine şi îmi spune că în cafeneaua respectivă nu se mai fumează de câteva săptămâni pe timp de weekend. Ah da, n-am văzut semnul… scuze, uite o să ştiu pentru data viitoare. Păi da, dar nu pot să va las să fumaţi că vin şi alţi clienţi şi o să vă vadă şi o să vrea şi ei şi… Şi vrei să nu mai fumez? Da. Ah, nota vă rog. Adioux, şi n-am cuvinteee!… :)

– se înlocuieşte `fumat` cu `laptop`

Postul din 13 decembrie 2015

Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.

din “Vreau”:

[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
    Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.

Postul din 15 noiembrie 2015

L'invitation au voyage - Charles BAUDELAIRE (1821-1867)

…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D

[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”

here :)

Postul din 22 iulie 2015

calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. din jurul tău, gen.

oglindă, gen.

Postul din 20 mai 2015

O baba întreabă pe stradă cum se deblochează un telefon cu ecranul mort şi spart; maşina de gunoi încearcă dea peste tine pe trecere; ambulanţa vine în parc ridice un boschetar rupt, căzut de după o bancă şi un altul filmează nişte frunze şi când vede fuge. O zi obişnuită către serviciu, oh tu #lovelycity.

Ar fi bine să stabilesc nişte KPI de #pânăaci, că nu mai e ca-n anul I; că dacă nu eşti zdravăn la cap… ‘jaba chin?

Postul din 10 aprilie 2015

Mdeci, Bucureştiul a început după 1 lună cu:
– mai mult de 3-4 ore de somn pe noapte
– reînceput obiceiurile alimentare proaste (mult: calorii, zahăr & alcool)
– văzut & vizitat bucureşteni nu doar cţeni (şi încă n-am apucat să-i văd pe toţi)
– realizat că am lăsat ceva (oameni) în spate. ce-a fost, evident, n-a fost rău – deloc.
– să înceapă să meargă la muncă – pe cont propriu cu-cât-mai-puţin ajutor. big picture-ish în my module. 1 lună – ieşit din vrie.
– scoasă bicla din casă
– reuşit făcut curat (adică sclivisit bine) prin >80% din ‘camera de lângă fântâni’
– cumpărat scule, nu se mai putea: şurubelniţe, moxish, bandizoler din astea.
– renunţat la ideea uşor obsesivă că aş fi abandonat-o pe A.
– detartraj profy făcut => nu mai sângerez la periaj, se pare că am măsele de minte :D şi încep să-şi arate colţii :))
– best vf. de radio – am ajuns acolo unde îmi doream când am început. now what?
– descoperit un ocol inutil de 3 min pe care-l făceam în traseul de serviciu. ce fac acum cu 3 minute în plus în viaţa mea?

Îmi lipsesc:
– spaţiile mari, cât mai verzi şi cât mai lipsite de oameni
– sacrul ăla ce aduce plusul peste dodo-metro-boulot

Postul din 29 martie 2015

“Aş! Mă minciunea. Coduri estem peste tot. Folosiţi-le, bă! Că dau acces la next level. Şi e frumos acolo. Bineînţeles :) cu inclusivul efort de adaptare. Că aşa este în tenis.

Eu cred că pot să rezolv problema tremorului – adică să o lungesc destul de mult, căci precum toţi ştim: nu e cu nelimitat. Let’s make the best of it!

Mihăiță Niță – Vreau (2015)

ce înseamnă weekend – texte re-ciclate

scriam – binişor! – asta undeva prin 2002-2003… sau 2006? sunt curios să compar cu ce este pentru mine weekend-ul acum. revin :)

week-end-ul va deveni sfant! week-end-ul este sfant!

week-end-ul incepe vineri seara cand se iese fara intentii fioroase in oras (“la o bere scurta”) prelungita pana la un 2 intr-un club sticlind ochii la tinereturi.
sambata dimineata se doooarme pana la 11. cazul nefericit: unii muncesc si sambata:( Urmeaza o dupa-amiaza cu izuri casnice: se plimba catel, prietena, rudele; se fac treburi gospodaresti, se arunca un ochi peste felurile proiecte personale de care nu ai timp, se scalda ochiul si mintea la un film bun.
sambata seara se iese in oras cu pretentii. gasca mai mare, bere mai multa, urmata dupa caz de invariabile rotatii de cluburi si prea mult alcool pana dimineata. cu o asemeni invariabila shaorma candva intre 1am si 4am.
duminica dimineata: se doarme pana la 2 pm. (cazul super-nefericit: unii muncesc si duminica:(( ). se inghite galbenusul pana la 4-6 pe la teve fara sa se urmareasca ce-i pe ecran apoi urmeaza pana seara tarziu munca, ca deh… “pana luni trebuie sa fie gata” ceva.

varianta freelancer-iata: nu contaza ce zi e, toate-s la fel. se munceste, si seara daca se iese in oras si e prea multa lume atunci sigur e week-end.

bonus: Buc-ul are o minunata-minunata proprietate. este la 300 km (3 ore aprox. tren/masina) fata de: mare, munte si Craiova (pt. baieti).