Tags: cartz

Postul din 18 decembrie 2022

Citind F.M.D.

Fiodor Mihailovici Dostoievski - Idiotul

1) Lecturile de la 20j de ani nu se compară cu relectura de la 40j. Diferența de înțelegere text și raportarea la chestiuni “de viață” diferă de la cer la pământ. Mă aștept și la 60j să fie la fel.

2) N-am intuit, nu mai țineam minte, cât de franțuzit poate să fie FMD pe dialoguri. Are bucăți – asemănătoare cu Goldoni sau Molière – super-teatrale. Le iei, le perii un pic prin reducție, și gata sceneta! Și cu bârfe ca de curte, cu pizme între ei & ele – mai ales ele – și cu întorsături, cu umor, cu inteligență și cu direcții scenice excelente. Savuros! Foarte bine scrie. Și izvinicccc – mie îmi pare scriitură relativ modernă. Nu abundă în puhoaie de arhaisme. (Totuși… parcă în “Nopți albe” au cam fost.)

3) Am găsit textul original în format PDF. Am vrut să scriu editurii… hehe. Dar nu, e chiar cuvânt-cu-cuvânt cu prima ediție. Culmea! diferă alfabetul – multe litere se scriau altfel atunci. Aveau si “i“-ul UKR – ulterior înlocuit de î (ы). De investigat mai adânc.

Cam delicii.

Orgy

Orgy

Autumn.
Overcast and cool.
Woodsmoke-scented air.
Leaves in the yard.

We decided to go out back
among the tall hedgerows to rake and bag the leaves.

You said, in a very sexy voice,
“We’re out of garbage bags.”
And in your shrugging I might have seen
your breasts move,

Had they not been covered by
your fleece sweatshirt,
your work shirt,
and your T-shirt.

“Well, I’m going in,” you said.
Later, we heated up Dinty Moore beef stew
and then you went to bed.
I watched half a Jason Bourne movie.

Did I say orgy?
Sorry, my mind wandered.
I meant yard work.

by John Kenney /via

 
<3

Postul din 18 noiembrie 2018

“Îmi zboară mintea spre borșuri și salate. Parcă miroase a ciorbă în aer. Când nu mă gândesc la mâncare, îmi amintesc fragmente de poezie și muzică, străzi și senzații din București, prieteni și seri prelungite cu vin alb, de țară, de la bunicul Elenei. Îmi revin clar amintiri pe care nici nu știam că le am, priviri, bucurii, melancolii, frigul zăpezii și cireșii înfloriți. Număr pe degete lunile de când am plecat. Zece.”

din “Samsara” de Simina Cernat, Ed. Cartex, 2018.

Postul din 29 martie 2015

“Aş! Mă minciunea. Coduri estem peste tot. Folosiţi-le, bă! Că dau acces la next level. Şi e frumos acolo. Bineînţeles :) cu inclusivul efort de adaptare. Că aşa este în tenis.

Eu cred că pot să rezolv problema tremorului – adică să o lungesc destul de mult, căci precum toţi ştim: nu e cu nelimitat. Let’s make the best of it!

Mihăiță Niță – Vreau (2015)

“Nimic nu e întâmplător”

“Nimic nu e întâmplător” Robert H. Hopcke, Ed. Humanitas, 2011

Nimic nu e întâmplător - Robert H. Hopcke

– vrei -> se întâmplă |=> munceşte pentru asta şi cască bine ochii, variază. do! :)
– ce am ‘descoperit’ în 4-5 ani cercetând dacă există vreo legătură între a-ţi dori şi a se întâmpla (1. Atenţie 2. Caută 3. +/- Efort (poz/neg) 4. Concentraţie pe cale, nu pe rezultat) e o metodologie de a obţine, e tool, e muncă, e howto. nu e magie, nu se reduce la neuroplasticitate.
– celule/placebo -> sincronicităţi/credinţă
– dc vreau-vreau-vreau universul se îndoaie? nu; decât fff puţin, telepatic gen. şi atrag? da. şi ajunge? nu. :) la muncaaa nu la…
– shuffle pe usb-ul din maşină câteodată se potriveşte fix-pe-cel-mai-fix. îl influenţez “telepatic”? sau mood-ul meu se potriveşte cu el? antropomorfizare. dar antropomorfizarea este ff greşită oare? nu ţine şi ea de un trial&error al secolelor? n-a dispărut, ci s-a diminuat. poate e o minunată cârja (de sens?).
– Dumnezeirea e o antropomorfizare

Aşa cum 2+2=4 poate că şi povestea care ne-o scriem noi înşine nu poate varia chiar după capul ei, ci după un anumit pattern pe care unii îl numesc “voia/legea lui D-zeu”. Şi căreia nu i te poţi sustrage, şi dacă o faci se lasă cu buba. Dar God cu barbă n’est pas. E cu gravitaţie, cu electricitate, cu 2+2=4, cu însurat cu doi copii la casă lui la 40j de ani în Europa de NE sau cu crize economice după boom economic.

Dragostea e o pornire omenească esenţială sau, în termenii lui Jung, o realitate arhetipală. Poveştile ne atrag datorită nevoii de a structura evenimentele şi de a le da un sens, ceea ce face că în propriile noastre poveşti legate de iubire sau de prietenie să găsim o semnificaţie unică. Sincronicitatea prin care ajungem la dragoste nu ţine doar de împrejurările uimitoare ce alcătuiesc scenariul poveştii de iubire, ci mai ales de sensul lăuntric pe care-l vedem şi îl trăim în poveştile vieţii noastre.

“Adevăratul conducător se foloseşte de puterea inimii, nu de cea a braţului.”-ish

Oricare ar fi poziţia pe care ne-am situa, nu putem nega că aceste ficţiuni ale noastre, trăirile religioase şi spirituale, credinţele şi practicile, reprezintă o parte esenţială şi universală a naturii noastre umane, indiferent de măsură în care ne-a preschimbat sau ne va preschimba în plan exterior încrederea în raţiune şi ştiinţă.

Nu prevestirile sau revelaţiile sunt importante în procesul de divinaţie, nu semnele în sine, ci modul în care capacitatea noastră de a percepe plenitudinea vieţii – Sinele (lui Jung – n.m.) – poate scoate la lumina aspecte lăuntrice şi exterioare ale vieţii noastre, legate între ele, ceea ce face că povestea vieţii noastre să fie scrisă pentru noi şi, în acelaşi timp, de noi.

“Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”

“Cum ne schimbă Dumnezeu creierul” Andrew Newberg, Mark Robert Waldman, Ed. Curtea Veche, 2009

– God is a (strong) illusion
– e hardwired chiar, e casă la limbaj
– e mai pe emisfera dreaptă, vezi cum se aprinde talamusul (gara) în rugăciune
– religie = meditaţie(–) + ritual + comunitate (big plus – maimuţe, peşteri, valori)
– adică e pe relaxare. many sisteme se pupă bine. neuroplasticitate++, memorie++, stres-
– credinţa pe rău (D-zeu punitiv, teamă) face mai rău decât ateismul
– creierul se împute (cf. a.c. începând cu 30 de ani, dar hai să-i ziceam 50) => creierul are nevoie de ajutor => religie. nevoia de.
– studii cu psilocibina -> cele mai “experienţe” din viaţa subiecților
– “the God” e atât de diferit la fiecare (religie), dar cu big_picture mare comun.
– sub fRMI yoga/meditaţia în extremis este peste religia în extremis (în acţiune)
– cofeina este the shit (<200mg/zi) - placebo is...? evoluţie! (efort de) atingerea ţelurilor - de ce în lobul frontal trebuie să funcţioneze tot timpul naratorul? - "Cum se simte Dumnezeu?" q. de screening - "Răspunsul meu preferat a venit de la o femeie care iniţial a scris că doreşte să devină scriitoare, dar după ce a practicat Comunicarea cu Compasiune cu oameni pe care abia îi ştia, şi-a schimbat scopul în dorinţa `să alerge cu girafele`." :)

Din acel moment (al experienţei mistice) sunt convins că Dumnezeu nu poate avea un nume. Dumnezeu este ceva, nu cineva, şi nu este ceva independent de mine. Dar folosesc cuvântul “Dumnezeu” ca să exprim o idee, nu un caracter specific. […] Aceste experienţe nu au părut să fie “personale” atât timp cât nu am simţit că întâlnesc o Persoană mai mare. Cred că ideea de Dumnezeu persoană mi se pare un antropomorfism; proiectarea lui Dumnezeu după propria noastră imagine. [..] La acest nivel vag de conştiinţa, Dumnezeu rămâne o incertitudine. Dar creierul uman nu îi place ambiguitatea, aşa că încearcă să-i dea lui Dumnezeu o formă, începând cu chipul. De ce? Deoarece chipurile ne vorbesc despre stările emoţionale interioare ale celorlalţi.

Deci de ce numesc oamenii această experienţă `Dumnezeu`? Din simplu motiv că anume creierul trebuie să pună un nume tuturor experienţelor pentru a le îndosaria în memorie. Experienţele vagi stimulează multe părţi ale creierului, generând incertitudine şi anxietate şi, prin urmare, din raţiuni de supravieţuire, creierul va consolida şi va reduce acest sentiment într-o categorie identificabilă. Dacă întrerupeţi conştient procesul de etichetare care are loc natural în lobul frontal, veţi interfera cu abilitatea dumneavoastră de a comunica şi altora experienţa. Practicanţii religioşi care fac acestea sunt adesea consideraţi mistici pentru că refuză să definească experienţele lor într-un mod neambiguu.

Când vă direcţionaţi conştient intenţia asupra unui anumit obiect, creierul blochează informaţia senzorială şi neuronală care nu are legătură cu obiectul contemplaţiei şi tot ceea ce consideră irelevant. Pe măsură ce meditaţia progresează, acest blocaj devine tot mai intens. Rezultatul final este conştiinţa intensă a obiectului şi o pierdere a conştienţei faţă de orice altceva decât obiectul meditaţiei. Dacă acel obiect este Dumnezeu, atunci meditatorul va avea experienţa de a deveni una cu Dumnezeu, sau sentimentul că Dumnezeu impregnează întreaga realitate. Dacă obiectul meditaţiei dispare, aşa cum se întâmplă uneori în cele mai intense stări mistice, persoana poate experimenta universul ca pe un întreg complet nediferenţiat – un sentiment de unitate absolută cu toate lucrurile. Când se întâmplă aceasta, s-ar putea să deveniţi conştient că “voi” nu sunteţi gândurile voastre, iar aceasta pune paradoxală problema: ce sunteţi “voi” de fapt. Aceasta se poate întâmplă în oricare dintre exerciţiile descrise mai sus, dar rezultatul apare după multe luni de meditaţie intensă.

Conştiinţa focalizată creează uneori senzaţia pierderii sentimentului de sine. În vreme ce începeţi să vă daţi seama că “voi” este o construcţie neurologică destul de arbitrară, activitatea din zona parietală a creierului descreşte, iar sentimentul de sine începe să se dizolve. Cei mai mulţi practicanţi descriu această stare ca fiind simultan iluminatoare şi tulburătoare, deoarece sentimentul de sine este una din cele mai timpurii construcţii neuronale din creier. Însă întoarcerea atenţiei înapoi spre respiraţie se dovedeşte a fi o modalitate eficientă de a face faţă unor astfel de tulburări.

De final: “Spre deosebire de Mark, nutresc speranţa şi credinţa că Dumnezeu este o realitate ultimă, indiferent de forma pe care o are, că există. Nu ştiu dacă intuiţia mea este adevărată, dar mă simt bine cu incertitudinea mea.”

despre conștiință (2014)

Cartea “Teatrul minții” Jay Ingram, Ed. Curtea Veche, 2008 mi-a facut rezumatul unor lecturi din varii domenii a ultimilor 3-4 ani de întrebări, căutări și răspunsuri. Iata-l, împreună cu micile mele completări.

Q:
– The Question: cum se realizează în creier conştiinţa? din (ce) componente / ce module implică.
– q.: este generată (varianta preferată academic) sau e receiver TV like. sau e generată dar interacţionează cu altele la nivele pe care nu le cunoaştem / percepem (câmpuri / unde (încă) necunoscute).
– q.: realitatea schizofrenicului e mai puţină (sau mai multă) decât cea ‘normală’?

(PROCESE) BRAIN:
– brain = pattern seeker(s) + filtrare, ce are multiprograme ce compete to win
– dimensiuni: dacă creierul ar avea dimensiunea planetei Pământ ar avea de 250 de ori suprafaţa sa, iar un neurotransmiţător ar avea dimensiunea unei doze de cola. nr. neuroni === nr. stele
– realitatea (adică o fracţiune din ea) este reconstruită de creier în “simulator” (teatrul minţii)
– intuiţie = predicţia (“amintirea”) unui lucru ce se va întâmpla
– dacă diferenţa între predicţie (cortex) şi input (occipital) e mică => se face inconştient (mersul pe bicicletă, condusul)
– emisfera (left+right) e (paralel+secvenţial) mode. vezi articol super-circuite.

– conştiinţa = conştient de conştient (dogs are INCLUDED)
– la rândul său conştiinţa are componente (subconştient, eu, supra-eu, hiperconstiinţa etc.) şi mecanisme? probabil că da – fiind structuri.

ANIMALE:
– şi animalele au conştiinţă dar… doar un pic :) pic-pic. maimuţele antrenate pe limbaj nu reuşesc să înţeleagă gramatica. “Bob kills Maria” same thing “Bob killed Maria”. dar învaţă să mintă ;)
– toate drepturile animalelor, pardon pretenţii de umanitate din partea lor sunt proiecţiile noastre. animalele nu-s mai bune sau mai rele, ele sunt. culmea, şi noi la rândul nostru suntem biosferic animale.
– diferenţa faţă de primate: cooked food => abundenţă de energie => procesul cognitiv se amplifică (lăfăie, îşi permite, bogăţie) şi se “întoarce” asupra lui însuşi.

ATENŢIE:
conştiinţă este ca un ziar al inconştientului (cotidian – ca o hartă, ca un brief zilnic al companiei pt CEO)
– citând teoreticieni AI: “cea mai bună cale de a produce informaţia potrivită penru rezolvarea problemelor din surse bogate este de a folosi o metodă de selecţie activă, foarte concentrată şi pe termen scurt.”
– flow ; attention ; bits / sec
– 2 biţi (2 gânduri) / 1/18 sec x 70 ani = 185 bilioane de biţi => e limitat. însă ca film, nu ca organizare.
– legea selecţiei naturale în conştiinţă: în atenţie vine informaţia senzorială care durează (mai) mult şi/sau procesul mental care persistă (mai) mult. poate că e un model over-simplificat dar cât e funcţional e ok. mo’ input, mo’ process.

LIMBAJ:
– conştiinţa este foarte pe limbaj; inter-depinde de el. limbajul e o structură de social + collective learning / history.
– limbajul dezvoltă virtualizare, care 1) augumenteaza realitatea (realm-ul – realitatea de/codată) şi 2) dezvoltă tehnologie (tools + science)

MEMORIE:
– unde este stocată memoria? nu cumva celule gliale sunt chiar memoria? cortexul nu. că hipotalamusul şi amidala sunt doar circuite de formare, nu şi stocare. vitale, dar… nu baza.
– amintirile copiilor sub 1 an fails pentru că 1) mecanismele respective încă ‘devin’ şi 2) no limbaj dezvoltat (nu are cu ce să se agaţe, sau prea puţin, sau neantrenat antropomorfic)

NARATOR (THE INTERPRETER):
– acel narator din capul nostru (noi! eu-ul, Gigi, Lăscărică, “un fleac, m-au ciuruit!…”) nu există. e meta-proces. it’s a lie. e personaj. CV-ul biologic e important; naratorul helps build this more up.
– alter_states sunt adaptări la orice neurotoxină_like care nu ne omoară (+ revenire! pe default => repară => terapie). naratorul devine narator++ pentru că e dulcele/centrul atenţiei.
– se pare emisfera dreaptă nu are o voce narativă ( + limbaj + abstractizare). o arde pe imagini, senzaţii mainly, dacă. deşi procese de “migrare” left->right s-au văzut / uşor cercetat (la afectaţi).
– visele sunt computaţiune de input senzorial scăzut + amintiri + narator (who needs to keep running – why?!) = poveste (absurdă, –rules).

VIZUAL:
– if blind zeci de ani şi nu de la naştere, if refacere => ?, rezultă scrambles 2-3 weeks, aia rezultă. cam aceiaşi durata şi pt ‘adaptarea’ la “ochelarii” cu sunete. fix neuroplasticitate.
– din 1 mil de imagini prezentate recunoaştem ~986k din ele. that visual! => de aceea imaginile pe net fac mult, şi un pics însoţite de text loveşte unde tre’.

– conştiinţa este posibil să fie precum gravitaţia & electricitatea, pur şi simplu să existe (şi chiar condiţionată de prezenţa ăstora – cosmic, gen). şi eventual doar să-i stabilim proprietăţi, încă bâjbâim dar am luat-o cât-de-cât într-o direcţie. vom depinde de rezoluţia şi-mai-şi a scanerelor chimico-electrice.
– după moarte? ei, bine… (că nu-i nimic.) poate o speranţa ar fi cu memoria colectivă (la propriu şi la figurat). aproape de fiecare dată miturile globale s-au demonstrat ulterior ca pornite de la ceva adevărat şi că nu se perpetuează prin secole chiar degeaba. deformarea lor e altceva.
– upgrade-ul de conştiinţa poate însemna nu mai mult inconştient (informaţie) adus în conştient ci mai multe conştiinţe emerged, ceea ce s-ar realiza foarte precar nowadays prin social media (gen Google Glass?). e posibil ca mai multul zahăr în instalaţie a ultimilor ani să sprijine acest lucru, pentru că mersul înainte se face cu becuri aprinse mai mult, mai des – more.

– ateii şi persoanele religioase de fapt operează în acelaşi spaţiu, deşi cu unelte aparent diferite, dar distincte invers proporţional în sofisticare şi în eficienţă.
– qualia – calitatea experienţei
– când o parte a filtrării de informaţie eşuează atunci qualia/realm se modifică putând provoca experienţe ‘cosmice’. care sunt halucinaţii sau ceea CE elementar suntem? cum s-ar putea experimenta cu asta: substanţe psihotice, cu neurotransmiţători (adică care/cum/cât?!) sau prin chirurgie (practică periculoasă pentru că putem dezafecta şi alte sisteme şi ar putea duce la handicapuri serioase precum dispariţia spaţiului left/right cu totul din respectiva qualia)

– cum ELEMENTAR? suntem modele complicate ale ceva măreţ – cu/prin mecanisme de simplificare, care “re”-virtualizează realitatea, şi care – cumva ironic / nobil – se dezvoltă treptat tinzând spre complicatul şi mai mare ‘iniţial’. recomplicat.

 

Atunci când vom afla ce este conștiința nu vom mai avea nevoie de zei.

 

“Revelaţii despre creier”

“Revelaţii despre creier” dr. Jill Bolte Taylor, Ed. Curtea Veche, 2011

pe scurt:

Înainte de accidentul vascular cerebral suferit eram pasionată de jocul de cărţi Solitaire, dar mi-a luat aproximativ trei ani până să-l pot înţelege din nou.

 

“Antrenează-ţi creierul!”

“Antrenează-ţi creierul! Strategii şi tehnici de transformare mentală” Joe Dispenza, Ed. Curtea Veche, 2012

Succesul speciei umane în evoluţie se bazează pe capacitatea noastră de a învăţa din experienţe, adaptându-ne apoi, schimbându-ne sau modificându-ne comportamentele cu proxima ocazie.

În 1981, Goldberg a publicat o lucrare teoretică în care făcea legătura între emisfera dreapta şi noutatea cognitivă, şi între emisfera stângă şi rutina cognitivă. Aceasta afirma că partea dreaptă a neocortexului este activă la maximum în prelucrarea conceptelor noi, necunoscute, iar partea stângă este superior activă în prelucrarea aspectelor familiare, cunoscute. Pe măsură ce individul se dezvoltă şi devine adult, introducerea de noi stimuli ar putea fi prelucarata în partea dreapta a cortexului şi apoi transferată şi stocată sub formă de informaţie familiară în partea stângă a cortexului. Acest lucru ar putea explica de ce lezarea ED este atât de gravă pentru copii, iar afectarea ES este mai devastatoare la adulţi.

Personalitatea noastră este un complex de amintiri, comportamente, valori, convingeri, percepţii şi atitudini pe care fie le proiectăm asupra lumii, fie le ascundem de ea. (s.m.)

O carte care a început foarte mişto, un compediu bine scris de neuro – morfo-fizio-pat – ca apoi să fie slabă pe partea de psihologie de la jumătate şi să se dezumfle de tot la final, fără parte practică şi cu repetări ca de litanie cu ţelul parcă de a umple pagini. Dar ca referinţe…

“Puterea intenţiei”


“Puterea intenţiei” – Dr. Wayne W. Dyer, Ed. Curtea Veche, 2013.

Crappy şi cu foarte multă spălare pe creieri şi vorbe degeaba cu sens generos, gen bla-bla. Se desprind urmatoarele:
– se acceptă existenţa “intenţiei” precum câmp energetic(?) general, primordial, infinit, necuantificabil şi etc. la care te poţi conecta, poţi crede în el, te ajută, te-te. se poate inlocui ‘intenţie’ cu Jesus, Buddha, Dzeu, 42 sau dacii&romanii. sau orice altceva. chiar apare pe undeva un ‘What would Jesus intenţia do?”
– şi vibraţii înalte (Binele?) şi vibraţii joase (Răul?), cu puterea de atracţie: vii cu vii, curvele cu curvele. what’cha want?! pe genul ‘eşti ceea ce gândeşti’.
– şi! nerezistenţa la schimbare. acceptarea a ceea ce ţi se întâmplă, un fel de ‘in the flow’. remember 1 aprilie 2011. basically, stop worrying about it.

Dar pe lânga astea două golduri:

1. take this! Viktor Frankl

Sentimentul scopului. Ca răspuns la întrebarea Ce ar trebui să fac cu viaţa mea?, vă sugerez un singur lucru, de vreme ce aţi venit în această viaţă cu nimic şi veţi pleca cu nimic. Puteţi să o dăruiţi. Veţi simţi cel mai bine scopul punându-vă viaţa în slujba altora. Când o dăruiţi altora, planetei şi Sursei dumneavoastră, trăiţi o viaţă cu scop. Orice aţi alege să faceţi, dacă sunteţi motivaţi să vă aflaţi în slujba altora, fiind detaşaţi în mod autentic de rezultatele materiale, veţi simţi că aveţi un scop, indepdent de cât belşug veţi primi înapoi.”

2. my #3: “atitudinea pozitiva deschide”
(“vreau” accentuează lipsa, “mulţumesc” atrage conjunctura posibilă)

“Un mesaj adresat câmpului intenţiei, care spune: Te rog, trimte-mi mai mulţi bani, arată că vă consideraţi într-o stare de lipsuri, dar Sursa nu percepe lipsurile. Nici nu ştie măcar ce înseamnă să nu ai destui bani. Astfel, răspunsul ei va fi: Te afli în această stare pentru că aşa gândeşti, iar eu sunt gândirea prin care faci asta, şi atunci îţi ofer mai mult din ceea ce nu vrei şi nu ai. Reacţia dumneavoastră dominantă de eu va fi: Dorinţele îmi sunt refuzate! Dar adevărul este că Sursa universală cunoaşte numai belşugul şi dăruirea şi va revarsa suficienţi bani către dumneavoastră dacă intenţia este: Am destui bani şi îngădui revărsarea spre mine a ceea ce am deja de-ajuns.”

 

Ale mele:
– gândul poate influenţa o particulă subatomică (true quantic story), un munte însă … mult mai greu. una este să ridici 10 tone cu o undiţa de pescuit sau cu un scripete de gospodărie alta cu un utilaj industrial adecvat (care consumă ţ L de motorină pe oră). but power to the many, via Gustav Le Bon.
– felul CUM priveşti lucrurile care se întâmplă le va schimba. de ce? pentru că tu te schimbi/deschizi la posibilităţi şi abordări noi şi creative. lucrurile oricum se întâmplă, se schimbă şi fără tine. mai rămâne dilema: dar cum se atrag? (telepatie şi incerta ‘putere de atracţie’, derivată cumva din sincronicitate, precum rezultat din Big Bang când toate lucrurile au fost 1, vezi Kabala jiet)
– credinţa într-o forţă superioară divină modifică psihicul fragil spre pozitiv şi conexiuni nebănuite. e mare lucru, încă nu avem dezvoltarea necesară pt autosusţinere by default.
– Universul este nelimitat-ish, deci poţi să ceri oricât; posibilitatea ta de procesare este totuşi limitată (70-100 de ani în cazurile fericite).
– nu vibraţi (a se citi ‘a-ţi concentra atenţia / efortul’) pe lipsuri. vrei pe plus, nu pe minus.
 

“Ce putem şi ce nu putem schimba”

“Ce putem şi ce nu putem schimba” de Martin E.P. Seligman, Ed. Humanitas, 2013

Alcoolul, drogurile şi alte intoxicări care nu ne omoară (medicamente, gen) au ca efecte colaterale ale vindecării şi restabilirea echilibrului mental. De aceea tratamentele medicamentoase pentru bolile psihice sunt echivalente ‘luarii de sânge’ medievale. “Atât” de departe suntem.

Deci:

– fobiile sunt programate genetic şi au ca subiect chestii importante pt caveman: păianjeni, şerpi, înălţimi, murdărie etc
– litiu folosit în terapia pt manie :) cu rezultate foarte bune
– depresia bipolară (maniac-depresivă) se tratează doar cu pastile. la restul depresiilor alternanţa între terapie şi medicamente ţine de specific.
– optimismul se învaţă. Ed. Humanitas, 2004

– stresul post-traumatic poate fi pe tot timpul vieţii (gen Auschwitz)
– una din 3-5 femei ajunge victima unui viol. sursa: ’88, America de Nord. wtf!
– tradiţia clinică spune că absolut nicio femeie nu este fetişistă. asta până prin ’50, după…
identitatea sexuală e hardcodată genetic. orientarea sexuală se schimbă după vântul civilizaţiei, nu-i nimic – dar nimic – greşit în preferinţele sexuale, rolul sexual ţine de stup şi de mass-media, iar disfuncţiile sexuale sunt aproape nişte mofturi şi se tratează uşor.
– diferenţele între bărbaţi şi femei pe mijlocul distribuţiei gaussiene sunt minore, pe extreme sunt mari. cauza cea mai probabilă: la ei competiţia, la ele moderaţia. 20:1 raportul între bărbaţi şi femei cu meserii de inginer.
– indiferenţa nu este înţelepciune, este lene (acedie).

– doar 6 din 45 supraponderali reabilitaţi îşi menţin greutatea scăzută după 3 ani de la regim. restul recidivează.
– variaţiile de greutate cresc bine probabilitatea unui infart
– două mari reguli pt slăbit: 1. nu-ţi vaginiza stomacul 2. bea apă atunci când “ai pofte”.

– cazurile uşoare şi cele extreme de alcoolism au cele mai bune rezultate de vindecare.
– NALTREXONA – inhibă sistemul opiod al SNC => subiecţii se opresc după un pahar de băutură. pam-pam!
– abstinenţă alcoolică is not the shit, se joacă periculos cu integritatea reuşitei. moderaţia alcoolică se lipeşte mai bine şi are rezultate bune.

– “Un tipar de greşeli este un apel la schimbarea propiei vieţi.” M.E.P.S.

Ce putem şi ce nu putem schimba

Încercând să faci din rahat bici, pe scurt, dr. Martin Seligman ne spune că

ce poţi schimba sunt:

  • Ne putem dezvăţa uşor de panică, dar ea nu poate fi vindecată prin medicaţie.
  • Ne putem dezvăţa cu uşurinţă de “disfuncţiile” sexuale – frigiditatea, impotenţa, ejacularea precoce.
  • Stările noastre de spirit – care pot să ne ruineze sănătatea fizică – pot fi controlate cu uşurinţă.
  • Depresia poate fi vindecată prin modificări directe ale gândirii conştiente sau poate fi ameliorată de medicaţie, dar nu poate fi vindecată prin lămurirea unor episoade din copilărie.
  • Optimismul este o aptitudine care se învaţă. Odată învaţă, ea creşte randamentul muncii şi îmbunătăţeşte sănătatea fizică.

şi ce nu poţi schimba:

  • Pe termen lung, regimurile de slăbire nu dau rezultate bune aproape niciodată.
  • Copiii nu devin cu uşurinţă androgini.
  • Nu se cunoaşte nici un tratament care să fie mai bun decât cursul natural al vindecării de alcoolism (n.m.: AAA).
  • Homosexualitatea nu devine heterosexualitate.
  • Retrăirea traumelor din copilărie nu rezolvă problemele personalităţii adulte.

 
din “Ce putem şi ce nu putem schimba” de Martin E.P. Seligman – Ed. Humanitas 2013.

“Incognito”

“Incognito” de David Eagleman (2011)

– map of a brain. conştientul este ca un ziar al unei naţiuni de inconştient. naţiunea merge de la sine, în ziar apar lucrurile importante, ca un brief pt un CEO.
– conştiinţa = conştient of conştient , ha! apare şi la câine
– vizualul este reconstruirea realităţii în cadrul creierului => tricks&trips
– if blind if refacere => scrambles => 2 weeks of reînvăţare nou “limbaj”
– new input: sound glasses => tot 2 weeks de acomodare
– if diferenţe între predicţie (cortex) şi input (occipital) => corectură. if corecţia este prea mică => se face inconştient (out of conştient). Ex.: mersul pe bicicletă, mult efort la început, natural (embedded) după luni.
– tot din acest motiv nu te poţi gâdila singur. ai putea cu delay trick. asemeni schizoizii pot.
– metafora apei vs. realitate, şi bula de aer. realitatea din jurul nostru este precum apa pentru peşti. şi din când în când o bulă de aer ne mai arată despre “adevărata” natură a sa, sau ne face să ne punem întrebări (ce-i “apa”?).
– creierul nu este asemeni unei linii de asamblare ci are mai mult dinamica unei pieţe, cu conexiuni peste tot. nu se rulează 1 singur program, precum monotaskurile maşinilor de calcul, ci mai multe => democraţie şi 1 winner.
– implicaţiile unei decizii de a mânca o ciocolată (de la glicemie, la nivel colesterol, la preţ, la semnificaţia socio-culturală, la…) => conflict şi multiple-faţete umane.
– alcoolul nu este un ser al adevărului, ci lasă să iasă la iveală programe care au fost ‘înlăturate’ pt coerenţa realităţii şi best-of-survival rutină.
– pe lângă filtrare sunt importante şi stories de coerenţă a realităţii cf. rezultatul a mai multor subrutine, uneori în conflict. de aceea dacă stimulul extern does not compute => religie.
minds seeks patterns

Să înţelegi cum funcţionează creierul sau conştiinţa prin determinism (reducţionism, uateva) este precum ai încerca să înţelegi undele radio desfăcând aparatul bucăţi (sau a înţelege un episod din The Simpsons analizând circuitele televizorului). Nu este abordarea cea mai bună – ba chiar e defectă din start, dar este un început.

“Flow the Psychology of Optimal Experience”

“Flow the Psychology of Optimal Experience” (Flux. Psihologia fericirii) de Mihaly Csikszentmihalyi (1990)

– creierul are nevoie de timp de procesare. diferenţa între “2 gânduri” sau doi “biţi” de informaţie procesată este de minim 1/18 secunde. no less.
– vin 128 biţi per secundă. în 70 de ani de viaţă se procesează în medie 185 bilioane de biţi de informaţie. that’s all.
– conţinutul conştiinţei e o chestiune de atenţie. (teoria top-down) decât o dezvoltare spaţială conform evoluţiei (teoria bottom-up). ambele teorii putând exista în acelaşi timp.
– relaxarea nu este flow şi nu are cum să te facă fericit (pe termen mediu/lung). ai nevoie de provocare.
– fără un control al atenţiei conţinutul conştiinţei se duce automat către chestiuni negative şi de auto-apărare
– rahaturile pe care le gândeşti nu sunt TU, sunt doar un flow prost direcţionat. distanţarea asta între tine şi gândurile tale este începutul a multor tehnici de terapie. “it’s not me, sunt doar gândurile mele, hai să le schimb”.

– youth ţine de ‘pagini nescrise’ de aia e atât de dulce şi de consumat. older ţine de respect, companie şi atât.
– fără goals, viaţa se duce automat în jos (al treilea grafic din sinusoidele mele). saturaţia este un proces natural care se întâmpla de fiecare dată.
– pe la 25j totul era nou şi goals se făceau automat, dc nu te reinventezi, şi fără goals o pui
– persoanele care fac din rutină un joc, meta-joc whateva… reuşesc să i se sustragă (muncitorul de la uzina X – “hai să-mi bat recordul de piese asamblate pe linia auto”)

– cele două dileme ale jucătorului de tenis: rise challenges or rise skills, to be in za flow. cele doua extreme ale nereuşitei sunt: plictiseala (poor challenges) şi anxietatea/stresul (poor skills).
– clear goals AND! feedback (instant)
– pratyahara (retragerea în sine) şi dharana (concentrarea în/de sine) din Yoga, în drum spre Nirvana. tehnici de control atenţie / energie psihică.
– copiii sunt unele din cele mai ‘în flow’ persoane
– alcoolul şi sexul sunt cele mai cunoscute shortcut-uri de a ajunge în flow. şi ca orice shortcut, este o soluţie de moment.
– paradoxul satisfacţiei de flow: regăsirea sineului prin pierderea/abandonarea sa în preocuparea respectivă (as in kite-surfing). iar atunci percepţia timpului se deformează, în avantajul tău.

at your fingertips

During the Korean War, G.’s unit was involved in routine parachute training. One day, as the group was preparing for a drop, it was discovered that there were not enough regular parachutes to go around, and one of the right-handed men was forced to take a left-handed chute. “It is the same as the others,” the ordnance sergeant assured him, “but the rip cord hangs on the left side of the harness. You can release the chute with either hand, but it is easier to do it with the left.” The team boarded the plane, went up to eight thousand feet, and over the target area one after the other they jumped out. Everything went well, except for one of the men: his parachute never opened, and he fell straight to his death on the desert below.

G. was part of the investigating team sent to determine why the chute didn’t open. The dead soldier was the one who had been given the left-handed release latch. The uniform on the right side of his chest, where the rip cord for a regular parachute would have been, had been completely torn off; even the flesh of his chest had been gouged out in long gashes by his bloody right hand. A few inches to the left was the actual rip cord, apparently untouched. There had been nothing wrong with the parachute. The problem had been that, while falling through that awful eternity, the man had become fixated on the idea that to open the chute he had to find the release in the accustomed place. His fear was so intense that it blinded him to the fact that safety was literally at his fingertips.

“Flow the Psychology of Optimal Experience” – Mihaly Csikszentmihalyi, Chapter 9 `Cheating Chaos`

“The Happiness Advantage – The Seven Principles of positive psychology”

“The Happiness Advantage – The Seven Principles of positive psychology” (Avantajul fericirii – 7 principii ale psihologiei pozitive) de Shawn Achor (2011)

Studiul depresiei şi al bolilor psihice nu aduce sănătate, ci echilibru&funcţionalitate (“the absence of the disease is not health”). Mai mult, vindecarea completă se pare că nu există, ci doar ameliorare – şansele de recidivă sunt mari pentru astfel de belele. Deci ce-i de făcut, şi plus, ce se întâmplă cu restul populaţiei “normale”? Aşa că ‘specialiştii’ s-au pus pe studiul fericirii şi al pozitivului, şi asta se face din ’90 încoace, cu deschidere largă către public din 2000, cu ajuns şi pe rafturile .ro de prin 2007.

“What was going on here was that like so many people in contemporary society, along the way to gaining their superb educations, and their shiny opportunities, they had absorbed the wrong lessons. They had mastered formulas in calculus and chemistry. They had read great books and learned world history and become fluent in foreign languages. But they had never formally been taught how to maximize their brains’ potential or how to find meaning and happiness.”

Principala bubă este că se porneşte de la o premisă care s-a dovedit a fi falsă – fericirea decurge din succes (bani, putere şi sex). Se pare că este fix invers deoarece dacă fericirea este un rezultat al succesului nu ajungi niciodată la ea pentru că nu faci decât să schimbi / ridici standardele. Este invers, fericirea vine precum ‘a state of the inner mind’, iar asta se cultivă, se antrenează, la fel cum se procedează cu muşchii la sala de sport.

Shawn Achor îşi face CV-ul destul de bine în clipul TED de mai jos, ceea ce este prezentat pe lung şi la începutul cărţii:

după care face un howto al ‘how to get happy-er’ şi îl înglobează în 7 principii. Asta când aproape orice afirmaţie şi fiecare procent sunt cu trimiteri către un studiu – mai mult sau mai puţin forţate, parcurgând aproape tot ce am auzit în ultima vreme despre despre pozitiveală în literatura de specialitate. Şi anume:

The Happiness Advantage (Avantajul Fericirii)
– pune fericirea înaintea succesului
– fericirea poate veni şi din lucrurile mici, ca o bombonică primită cadou pe neaşteptate
– raportul ştiinţific de compensare a lucrurilor negative este de 2.9013 (raportul din Losada Line), adică de 3:1

The Fulcrum and the Lever (Pârgia şi Punctul de Sprijin)
– a-ţi schimba punctul de vedere în avantajul tău face toţi banii. care parte a paharului o vezi: cea plină sau cea goală? nu controlezi ce e în pahar, dar poţi controla ceea ce vrei să vezi.
– un experiment drăguţ din 1979 a lui Ellen Langer când au luat un grup de bătrâni de 75 de ani, i-au izolat într-o pensiune şi i-au pus să se comporte toţi ca la 55 de ani, de la haine până la discuţii, până la ce se difuza la TV şi presa care o citeau. Rezultatul după câteva săptămâni: au cam întinerit – de la abilităţi psihice până la fizice, cam cu 10%. deci cum te percepi contează.
– munca se împarte în: a Job, a Carrier, a Calling. Make it a Calling, motivaţia contează. dând importanţă la ceea ce faci – “mai mare decât tine”, pe pozitiv, it works. “să facem bani” e adevărat, dar nu are o motivaţie intrinsecă, când aceasta apare lucrurile funcţionează mult mai bine.

The Tetris Effect (Efectul Tetris)
– cine joacă Tetris toată ziua o să vadă în jurul sau doar blocuri Tetris de aranjat. “ochelarii de cal” sunt dăunători şi se crează de la sine prin repetiţie.
– programatorul va vedea doar bug-uri peste tot, contabilul solduri şi avocatul conflicte. ceea ce poate fi un efect negativ faţă de cei din jurul tău.
– poţi inversa efectul de Tetris repetând lucrurile bune: iertarea, pozitiveala, optimismul şamd
– una din principalele funcţii ale creierului este filtrarea informaţiilor din exterior. dacă te uiţi la OTV şi vei auzi doar crime, violuri şi infracţiuni, asta îţi va deveni media de informaţie, “normalul”, iar creierul va intra în efectul de Tetris, pe negativ. hai să-l antrenăm să vadă lucruri pozitive. seara înainte de culcare adu-ţi aminte din ziua curentă 3 lucruri pozitive. şi repetă asta pt 1 lună. înveţi creierul să scaneze şi să reţină pozitivul. fă asta într-un jurnal, sau în grup cu familia sau cu echipa.
– efectul de Tetris pozitiv poate deveni precum ‘ochelari roz’ şi să-ţi deformeze realitatea? poate, dar e doar un risc. efectele pozitive nu vin singure, te transformă cu totul, şi nu te fac mai ignorant şi mai prost, ci din contră.

Falling Up (Să cazi în sus)
– greşeala e un instrument de creştere
– prinde lecţia din orice nereuşită
– crizele aduc şi lucruri bune, să le găsim. iar partea cu jumătatea plină a paharului. cine o vede îi aduce avantaje.

The Zorro Circle (Cercul lui Zorro)
– cercul lui Zorro = small steps
– ca să devină un mare luptător pt început Zorro se antrena doar într-un cerc cu raza de 1 m. după ce devenise f bun acolo cercul se lărgea.
– dacă camera ta e un mare dezastru nu începe prin a face ‘marea curăţenie’ care n-a început vreodată că n-ai fost în stare să te apuci de ea. propune-ţi pt început să faci curat doar pe birou. al doilea pas: nu treci mai departe, ci câteva zile chinuie-te ca biroul să rămână curat. după care restul va urmă de la sine lărgind cercul cu câte puţin.
– “fight-or-flight” nu te ajută indiferent cât de mare/mică e problema, este un mecanism depăşit valabil “în junglă”, e totul sau nimic. aşa că începe să-l păcăleşti făcând un cerc de control mic care devine din ce în ce mai mare.

The 20-Second Rule (Regula celor 20 de secunde)
– un simpatic şi util capitol despre procrastinare
– suntem putori by default. common sense is not common action. willpower fails.
– voinţa, ca orice resursă umană – ca atenţia spre exemplu, se consumă, se erodează (pe parcursul unei zile, unei perioade de timp). ţine cont de aceasta.
– ne uităm la TV şi nu mergem la teatru pentru e mai uşor să iei telecomanda şi să stai în canapea.
– orice ia mai mult de 20 de secunde de făcut n-o să faci
– cum combaţi: ce-i rău pune cel puţin 20 de secunde între el şi tine, ce-i bun adu-l la sub 20 de secunde (dormi îmbrăcat în treaning şi cu adidaşii de sport lângă pat dacă vrei să alergi dimineaţa).
– odată ce se creează un obicei din asta apare efectul de Tetris pozitiv. (media ar fi cam 1 luna de insistenţă ca anume creierul să intre pe pilot-automat).

Social Investment (Investiţia Socială)
– nu eşti singur, investeşte în ceilalţi
– mulţumeşte sau laudă pe cineva în grupul tău social cel puţin odată pe zi, mijlocul de comunicare e mai puţin important
– şi alte chestiuni de bun simţ: do share, cere ajutorul, oferă-l, comunică, fii animal social. fii cultural.

În finalul cărţii perorează americăneşte pe faptul că binele atrage bine şi când tu eşti fericit sunt şi ceilalţi din jurul tău şi toată lumea e mai fericită şi mai puţin stresată şi mai rezistentă la probleme. Yupii! (pentru că aşa suntem hard-wired, susţinând teza controversată a neuronilor-oglindă).

Miocardul neantrenat

spusă mai bine ca aici n-am citit-o în nicio revistă:

“Mărirea simultană a forţei de contracţie şi a frecvenţei realizează creşterea debitului cardiac. Un miocard neantrenat sau afectat patologic are o posibilitate redusă de creştere a forţei de contracţie. De aceea, la suprasolicitare răspunde predominant prin tahicardie, realizată prin intervenţia predominantă a stimulării sistemului nervos simpatic prin intermediul norardenalinei şi adrenalinei, aspect ce rezultă prin determinarea concentraţiei sanguine a acestor catecolamine la antrenaţi şi neantrenaţi. Creşterea exclusivă sau cu precădere a frecvenţei cardiace la neantrenaţi sau deficitari cardiaci constituie însă un mecanism deficitar de adaptare la efort pentru că diastola se scurtează, umplerea diastolică este mai redusă şi debitul sistolic scade. Frecvenţa maximă la care tahicardia contribuie la creşterea debitului cardiac este în jur de 170 (160-180) cili pe minut, peste care scade. În jurul acestei valori aportul de oxigen este maxim.”

Fiziologie umana – P. Groza, Ed. Medicala, 1980 ediţia a III-a.

în loc de kg de reviste glossy

ele (9 luni de sarcină şi ~1 an de alăptat):  a) calitatea genelor oferite de tătic – este ascunsă în spatele unor indicatori precum înălţimea, simetrica corporală, simetria facială, mirosul emanat de corp, ş.a.m.d. şi b) implicarea parentală în îngrijirea copilului […] presupune existenţa unor resurse pe care bărbatul le poate oferi în prezent sau în viitorul apropiat – care pot fi atât în forma directă (spălat, plimbat, jucat, etc) cât şi indirectă (de exemplu banii necesari pentru o calitate superioară a vieţii). Indicatori sunt statusul social şi calităţile personale asociate cu posibilitatea de a fi un bun părinte. Pe lângă aceste indicii mai este important şi c) angajamentul pe termen lung asupra relaţiei.

ei (dat din fund şi un pumn de spermă): cea mai fertilă femeie pe care o poate găsi. Indicatorii sunt a) vârsta şi b) “frumuseţea” (waist-to-hip ratio, body mass index, leg-to-body ratio, ş.a.m.d.).

[de aici]

Postul din 25 octombrie 2012

“Neuronii-oglindă ne ajută să înţelegem răul făcut altora şi ne motivează să ne pese de semenii noştri. Atenţie însă – spun eu – aceşti neuroni care ar vibra la unison cu cei ai altor persoane sunt încă un concept controversat în neuroştiinţe, iar rolul lor în înţelegerea sentimentelor celorlalţi este foarte probabil supra-evaluat; aici găsiţi un articol care sintetizează o bună parte din cercetările pe acest subiect: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2773693/ Cât despre empatie, faptul că ne este mai uşor să “empatizăm” cu persoane asemănătoare nouă justifică întrebarea dacă nu cumva vorbim doar despre înţelegerea altuia prin analogia cu sine.” de aici

psihologice 2012

Ce am reţinut din lecturile adunate din cărţile de psihologie (de popularizare îndeobşt’, de la Ed. Trei, seria “Psihologie practică”) din ultimul an:

– despresia este o boală (de departe cel mai bun tratament este terapia prin şocuri electrice, care nu are nici o treabă cu muşchii şi convulsiile ci cu potenţialul electric al legăturilor neuronale. reset, cu cât mai puţine daune colaterale – mai nou se face şi sub anestezie generală. alte noutăţi asociate).
– cu cât creşti în vârstă, nu… nu se rezolvă (de la sine), din contră se agravează. stările de anxietate cresc, înveţi să te obişnuieşti cu ele. “creierul se împute” remember? îţi vei aduce aminte de 25 de ani ca de o perioadă semi-virgină şi stabilă.
– şansele de recidivă a unei depresii sunt mari.
– cele mai bune sfaturi sunt cele ce vin din văduvie. în principal subiectul nu vrea să accepte pierderea.
– semnul nr. 1 al depresiei: lipsa de somn, semn nr. 2: apetit mâncare, pe plus sau pe minus (minus de obicei), 3: apetit sexual nada, 4: catatonie (prea evident)
– “patul” anxietăţii este depresia, ceea ce este important de ştiut. adică antidepresivele de termen lung sunt de preferat anxioliticelor ce pot da rapid dependenţă.

– dereglarea somnului ţine în primul rând de cum mă raportez la el. ajunge aproape întotdeauna, şi 3-4 ore ajung, teoria cu 8 ore minim este falsă (teoria calorică este falsă). la fel “recuperarea” de weekend e falsă, schimbările se fac întotdeauna lent. REM e dă shit, ne trezim de multe ori pe noapte dar adormim la loc fără să ne aducem aminte asta.
– reglarea somnului ţine de reglarea temperaturii corpului. centrii inhibitori vs. non. asta e tot. + melatonina. (=> valeriana funcţionează like a charm)
– legătura între expunerea la lumina solară şi depresie este mare. din acest pdv de fapt nu suntem deloc complicaţi.
– mişcare: cei minim de 5000 de paşi pe zi.

– suntem ceea ce gândim, adică cum ne raportăm la lucruri => cognitivo-comportamentală. raportarea defectuoasă e totul (pe traume vechi – din copilărie – şi educaţie / obiceiuri proaste), iar re_raportarea se face cu muncă de urmărire şi cu ajutor terapeutic de preferat.
– să reţinem lecţia placebo-ului: deţii tot ce-ţi trebuie ca să te faci bine. medicamentele şi terapia de specialitate sunt binevenite ca ajutor.

– “unul din motivele pentru care o adicţie este o adicţie este acela că substitutul eşuează în mod inevitabil în a umple nevoia originală.”
– obsesiile funcţionează aşa: este un defect de auto-protecţie, protecţia devenind parazitară şi se auto-hrăneşte cu ruminaţii de care subiectul nu mai “scăpa”. ajutată teribil de: sentimentul de vinovăţie şi mai ales responsabilitate excesivă spre patalogic faţă de ceilalţi. cireaşa de pe tort: tendinţele de perfecţionism.
– obsesia, depresia, anxietatea etc. … nu eşti tu, nu se confundă cu sinele. da, sunt ale tale dar sunt nişte “monştrii”, pe care ţi-i creşti după “plac”. esenţa ta rămâne neschimbată. fă diferenţa între deviaţia de la echilibrul normalităţii şi patalogic.
– dpdv psihologic nu există “trebuie“, lipsa nuanţei always fails => absolutizare şi dramatizare exagerată. ‘trebuie’ e doar în “fight or flight”.
– violenţa ESTE o alegere – nu, nu te stăpâneşte. dacă lucrezi pe ea devine o opţiune, cel puţin secundară. greşeala #1: ignorarea că anume mesajul poate ajunge la celălalt şi civilizat şi satisfăcător pentru ambele părţi din conflict.

– relaxarea, se ştie că este importantă. şi mai importantă e mini-relaxarea cu rezultate foarte-foarte bune.
– sunt două mari tehnici de relaxare: relaxează-te zen, muscular în primul rând, şi restul will follow. a doua, mai la îndemână: contractează-te şi reflexul relaxării will follow (însă abuzul acesteia evident nu este ok).
– reţine raportul 3 bucurii la 1 rahat. în proporţia asta se compensează emoţiile.
– will-power este ca un muşchi. antrenează-l.
– o listă de plăceri pe zi (minim 4 de ţinut) face parte din terapia de relaxare. de obicei cei care au probleme nu le au. avute&măsurate.

– exerciţiul scaunului cu 4 picioare: social, amical, intim şi profesional. un scaun în 3 picioare este dezechilibrat şi are şanse să cadă mai uşor.
– lemă: lipsa relaţionării cu ceilalţi poate duce la obiecte libidinale defectuoase (egoism, narcism, altruism excesiv – îngrijitor) care nu ţin apa şi mai devreme sau mai târziu fails. învăţă să ai relaţii satisfăcătoare, şi începe de la bârfa meaningless, e baza.
– urmărind “fericirea” fails (apropo, ce-i “fericirea”?). do: joacă-te, munceşte şi iubeşte (amoros şi social).
– do flow-it (M.Csikzentmikaly). vezi când se întâmplă şi lucrează cu el, şi menţine-l. ţine cont şi de rodare.
 
 
P.S. Nu înţeleg cum de nu există studii serioase (adică deja cărţi în librării) despre folosirea alcoolului moderat şi/sau a drogurilor uşoare în tratarea şi ameliorarea bolilor psihice. Sau orice altă metodă de alterare a conştiinţei (ex: respiraţie holotropica) sau vreo altă intoxicaţie care nu te omoară.