Tags: concerte

Postul din 11 martie 2017

“I want a daughter
while I’m still young”
gen

– în Constanţa sunt toţi oamenii pe care îi iubesc
– relaţiile cu copiii, deşi mega-rewarding, sunt false. sau iubire în formă mai pură nu-i?


– nu-ţi poţi renega rădăcinile la nesfârşit. dar poţi încerca să fugi de ele. mai amâni lucruri, mai câştigi din alte părţi. etc
– frate, cât teatru & Club Control poate să încapă într-o viaţă de om?
– nu nefericit, ci nemulţumit
– am renunţat (deocamdată) la mare. semi-idioţenie, măcar de-o barcă să bag. dacă nu în primăvara asta, măcar în toamnă.
“where is the love, where is the love”
– n-am făcut mare brânză cu Brainiacs, să vedem cu rusa şi/sau creative writtting.
– pe valorile mele nu am prieteni în Bucureşti. ŞTIAI asta. lateredit: ba ai, dar nu destui. nemulţumit, deh.

Cius & spor
M

musical.ly & Snapchat vs. facebook & YouTube

Concert Pinholes – 26 aprilie 2016 – Club Control, Sala Berlin

        De multă vreme, de nişte ani, am căpătat o pseudo-expertiză faţă de evenimentele pe care le frecventez îmi dau seama din afiş, din istoria trupelor, din prognoza meteo şi loc desfăşurare balamuc dacă are să fie cu scântei sau fără. Mă şi înşel, dar rar. Eh, şi când se pupă … e bine de tot. Tot de la o vreme – de când am început să bat uşor patruzeciul nu mă mai duc la concerte în primul rând, ba că mă dor genunchii, ba urechile că muzică-i prea tare, ba de la vreun cot neintenţionat dar cu direcţie-n costele-mi nevinovate. Sau că-i prea multă lume şi că sunt prea tineri şi că sunt prea aproape de trupa fix ca o fană acneeica sau că … Aşa că stau mai în spate, preferabil pe lângă sunetist – acolo este pe audio-plus, sau mai retras într-un colţ de bar cu o privire bună de ansamblu, cu un pahar de tărie dublu rafinată în mâna … aşa parcă e mai bine, e mai potrivit. Dar atunci când cei de pe scenă îşi dau sufletul acolo, când trăiesc momentul cu toată fiinţa şi dau cu distortul până spre suportabil, şi când grăiesc cu o crasă şi pură naivitate: “Ne bucurăm că suntem aici şi nu în altă parte” :), cu toţi pustii de 25j sau mai puţin care-şi bălăngăne rockăreala fiecare-n stilul sau dar de fapt toţi la fel, cu urlete, cu “Pih-holes, Pin-holes, Pin-holes” spre dublu bis, cu fetişcane şi cu durerile uitate (vezi tu a două zi cum stă treaba cu trupul de fapt) şi cu scufundarea aia atât de mişto în duşul tinereţii.

        “Tinereţe fără bătrâneţe (şi viaţă fără de moarte)”. Asta spun când ies din CTRL în fiecare seară reuşită care se prelungeşte cu sau fără voia celor implicaţi şi când mulţumirea e până la urechi pe faţa la toată lumea iar picioarele dau să pocnească-n bascheţi de atâta dans. De multe ori – de prea multe ori – îmi fac reproşuri despre frecvenţa ‘anormală’ cu care încerc să repet cuvintele de mai sus, însă măcar o fac de fiecare dată cu sfinţenia corectitudinii faţă de sine, fără să mă păcălesc sau altceva. Totuşi când se ajunge cu asta la de trei ori pe săptămână este prea mult iar abuzul&saturaţia se instalează automat rapid.

        Totuşi după ce o să te plictiseşti DE TOT, cu prezumţia că acest lucru se va întâmpla la un moment dat şi n-o să sfârşeşti fericit precum baba din 54 (1998) pe ringul de dans, după… după ce urmează? Că dacă copii nu atunci pentru ce (să) trăim? Pentru creaţie. Şi de asta Bucureştiul are minunata proprietate că acest lucrul se poate repeta săptămânal cu un pic de efort în acest sens, şi nu numai pe rock ci şi pe alte frecvenţe: jazz, teatru & expoziţii sau alte spectacole şi alte genuri. “Mai răruţ că-i drăguţ” este o lecţie de maturitate însă neaplicabilă celor care-şi comandă câte două beri de o dată ca “să fie” şi care le beau din pahar căci direct din sticlă curge parcă mai lent. Şi care găsesc că unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să se trezească la ce ora vrea corpul lor, şi care… şamd. Dar chestia asta s-o mai repetat ani de-a rândul, să o luăm pe rând: Club A, Fire, Megalos, Bourbone, Phoenix, Pulse 1, Control, Shout, Pulse 2, Butter, Doors, Goblin, Strings, CTRL. Etc. 1998-2016 :) Va urma? Probabil că da. Şi probabil că la Londra se măreşte cu un ordin de mărime pe scală adică se înmulţeşte cu 10, însă până “acolo” mai degrabă… mă bucur “că sunt aici şi nu în altă parte”.

Postul din 13 decembrie 2015

Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.

din “Vreau”:

[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
    Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.

Postul din 6 mai 2015

2,3 iulie 2014
– fete plajă (ros Rebe)
– Vamă, Robin&TBS, beție, Lică, Folk U

9,10 iulie 2014
– gagică
– beut El C + adormit pe plajă
– SW14 (The National)

16,17 iulie 2014
– încasat $
– Shabla cu Kirk
– Vamă furtună + labă înot + căutat

23, 24 iulie 2014
secretul fericirii + Christchurch town
– AU puțin
– concert Club 13, alții: Top Hats? | Crina
– valuri

30,31 iulie 2014
– Sin City 2 + party (unde?) Petru
– mega-grătare de ziua lui Vanghe + Luca + indiemotion.ro
– #Septembrie

6,7 august 2014
– valuri + grătar popas cu Dan
– seară El C + trezit pe bordură într-un fel
– valuri. Oha
– grătar Pulse + berlinezii ăia
– duminică valuri | pierdut labă

13,14 august 2014
– HoP
– concert (care? puștani)
– fete
– beut
– superbe valuri (cafea și nisip în gură). Cif

19,20 august 2014
– surf; Casa Căsătoriilor; still alive
– Lică ; Cazino
– karaoke My Way
– hulă, valuri lungi
– lipsă fete
– băut all night (mașina abandonat la Phoenix)
– coffee duminică
– Andreea?

26,27 august 2014
– joi chiul work
– Doors Jack, El C., Andreea (vineri) [who the fuck is Andreea?!]
– sâmbătă (la fel?)

Postul din 29 octombrie 2013

Weekendul 26-28 septembrie a fost extraordinar şi foarte plin – adică sâmbătă, duminică şi luni. Bucureştiul este o chestie de reracordare la un mine foarte-foarte viu. De fapt totul a pornit chiar de vineri noapte după concertul RatB în Doors când m-am întâlnit cu gaşca Robin pe la 3 AM de poşteau o votcă-n parcarea clubului… sigur că vin la un concert luni dimineaţa în Bucureşti! O să avem croissante. CrrrrRRRRrroissszzzaant… Şi-au avut. Ş-au mers toate unse. Dar chiar cam multe… “oare nu ne-ar pocni venele de la atâta bucurie”? Ei bine… nu.

Poate revin.

Postul din 13 august 2013

Un Summer Well anul ăsta de Buftea chiar ca o găleată de vacanţă. Aglomerat şi intens, centrat pe două foarte dulci nopţi pierdute că de luni am dormit aproape non-stop (dar nu m-am dat în lături să văd un sârbesc mişto la CityPlex). Cu oameni frumoşi, muzică din playlistul personal chiar pe scenă – deşi m-am entuziasmat cel mai tare la sesiunile dintre concerte – ah, ce muzică! ce oameni în jurul meu de ştiau versurile, ah! … dar ştiam asta. Sau era anticipată. Mi-a mai plăcut la festival, cumva pe modul negativ un hipstărache hardcore care avea înfăşurată pe mâna o camera pe film :) şi, din nou, că n-am auzit în jurul meu nici măcar un plm. Dar să nu confuzez vacanţa cu viaţa reală. Şi nici relaţiile de-o vară cu relaţiile serioase. Şi nici proiectele pro bono cu cele pe bani (mulţi). Şi nici…

Mişto Bucureştiul. Schimbat în bine, la cele 6-7 luni diferenţă când apuc să-l văz. Mai civilizat, mai relaxat – cu pi-ul aferent scăzut cf. factorul vacanţă, oricum pe plus. Şi, culmea, pe comunitate. Să le fie primit. Pe.

La întoarcere, resetat din coconul de acasă, cu nasul în iarba pârlită a câmpului, de mirosea a Bărăgan de Feteşti, începusem să fac planuri de scris. M-a pocnit să abandonez toată ideile curente – nefuncţionale, şi care mă chinuie – şi s-o dau pe naturaleţe, pe copilărie, dacă tot e cu bonus++, şi să m-apuc de “Litrarul”. Da’am uitat cum am ajuns acasă şi la prima scufundare în marea amniotică s-a dus complet. Sfârşitul ăsta de an bate-n reconciliere ruşinoasă, de matcă, iar crizele de până acum se pare că n-au fost suficient de puternice aşa că… de fapt îmi place, şi mediocritatea în/cu care mă desfăt nu mi-e jug insuportabil, doar mă plâng.

Postul din 27 noiembrie 2012

Din ultimile luni de prea multă muncă şi alte rateuri personale singurul lucru pe care mi-l reproşez este că n-am mai citit. Şi mă simt mult mai sărac şi mai îndobitocit din cauza asta. Iar ieşitul are şi el farmecul său (farmec!) atâta timp cât nu devine ca o rutină de întors pagini în care rar mai dai de un colţ îndoit sau rupt sau de vreo poza mai frumoasă asupra căreia stărui câteva secunde, ca să te chinui apoi să-ţi dai seama după ce închizi cartea cu “Dar despre ce a fost vorba?!”. Când imaginaţia nu reuşeşte restul păleşte zdravăn.

Diamonds Are Forever, Cluj

Nimerit aseară-n Goblin la o neaşteptat de plăcută surpriză, fără să bănui că mi-ar putea plăcea şi rockul ăsta urlat, gen “mama mea de-o săptămână nu mai are căpăţână”. Am o intuiţie extraordinară în ceea ce priveşte muzichia, chiar de la 2-3 măsuri ascultate pe YouTube. Zapând netul – şi chiar din timpul concertul – îmi ziceam cât de mişto ar putea fi metalul de n-ar fi atât de gutural. Iar bateria a rrrrupt, pur şi simplu rupt. Şi cu zâmbetul pe faţa, cu tinereţe, cu entuziasm, cu beţe aruncate în aer… zău o plăcere să fi fost acolo. Foarte mişto să guşti o felie de oameni pasionaţi şi care fac ce fac foarte bine, chit că nu e musai te reprezintă. Deşi… dacă tot e să fiu făcut “rocker” măcar să am de ce :). Chemat rapid prin sms şi pe Radu care s-a prezentat instant şi-a fost cu zâmbetul până la urechi toată seara, chit că din spate, cu fundul pe scaun (şi mă întreb acum de ce nu l-am trimis niciodată la un concert White Walls deşi…); după care au “urlat” nişte austrieci ce erau mai mult de show aşa. Să-mi dau seamă că nu-mi pare rău că mi-am început adolescenţă în ’90 pentru că baza muzicală depusă e mult mai armonioasă şi mai plină (so ’70, Pink Floyd-ish) şi că registrul ăsta “prea mult” dpdv extraterestru nu-i foarte îndepărtat de un dubstep mai agresiv, iar că intoleranţa este dată major de către conservarea de grup şi de valori absolute mai puţin.

Revenind, după concert, după ce mi-am citit toate articolele din ReadItLater dau să plec şi pun CD-ul în maşină… mască! Băi cât de bine sună, şi iar nu e genul meu. M-am întors să le zic asta dar fugiseră printre beri şi fani. O surpriză foarte plăcută aseară. Şi tricouri & coperţi artsy bine-desenate… o plăcere, ce mai!

M-a distrat teribil partea de pogo cu învârtită-n cerc de parcă era “dansul dracilor”, da… cred că mi-ar fi plăcut să fiu acolo, dar asta cu alte oase întregi şi cu o minte poate mai tembelă. Constantin privit în Pulse cum ţopăia pe Break on Through inducea o teribilă simpatie şi o nostalgie apropo de băutele noastre de la alt Constantin când făceam pentru primele daţi cunoştinţă cu muzica şi cu intoxicaţia alcoolică. Dpdv extraterestru sunt +/- tot acolo.
 
pozne

Ba se poate

Goblin Constanta

DJ Undoo Concert Şuie Paparude - Goblin Constanta 23 martie 2012 Concert AB4 - Goblin Constanta 17 martie 2012

“Şi la doar câteva săptămâni distanţă se deschide Goblin Constanţa care-i fix pe gustul tău, adevărat în registrul mai electro decât alternativ, dar “a dream come true” din 2007 încoa’.”

Harry Tavitian & Guest

Timp de mulţi ani Harry Tavitian a ridicat nivelul de cultură a unui oraş pe nedrept mult prea provincial cu apariţiile şi “cenaclurile” sale de jazz în cadrul Muzeului de Arta până în anul de graţie 2001 când din motive necunoscute publicului larg şi uşor de intuit îi este <<interzisă>> această activitate de descălecare muzicală pe meleagurile unde soarele mângâie generos timp de şapte luni pe an nisipurile marine. Ca atare ansamblul de pian şi percuţie pe note blues intră intr-un cvasi-con de anonimat şi reprezentare locală ca în acest an, prin conspirarea CJC – acelaşi consiliu a unei urbe ce îşi refuză accesul la cultură în mod organizat (vorbim de lipsa unui cinematograf pentru câtva ani buni, desfinţarea şi mutarea unor teatre şamd) dobrogeanul H.T. este readus în sânul comunităţii printr-un concert de Crăciun / Sf. Andrei organizat la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski”, şi îi este dată cheia oraşului şi este reconfirmat precum cetăţean de onoare al Constanţei.

Sala a fost arhiplină s-a stat peste tot: pe scaune, pe culoare, pe scări, chiar şi pe scenă… oriunde se putea aruncă un ac. Faptul că odaia unui aşezământ cultural, chit că la un eveniment cu titlul gratuit / caritabil, este neîncăpătoare mă face pe mine precum “victimă” directă a lipsurilor iniţial menţionate să traiesc un rar şi un ciudat sentiment de mândrie tomitană.

În formaţia concertului avem aşa, în ediţie princeps, cu virgulă: H.T. la pian şi Corneliu Stroie la baterie nucleul Noului Jazz Est-European, saxofonistul Antony Vapirov, Aida Tavitian – fiica maestrului – pe voce la câteva piese; suplimentaţi de prezenţa pianistei de muzică clasică Delia Pavlovici ce ne-a introdus în lumea ragtime-ului, şi în momentele de respiro de către criticul Sorin Antohi cu câte un bun discurs de istoria Dobrogei, plus Doinea Păuleanu – directoarea Muzeului de Artă – cu un preambul al monografiei “Cazinoul din Constanţa. Boemă, loisir şi patrimoniu european la Marea Neagră” – carte lansată în aceiaşi seară. Am auzit câteva din celebrele piese ale concertului de Crăciun spre încântarea publicului constănţean, s-a bifat un frumos moment de jam-session la patru mâini pe finalul părţii de jazz interbelic şi în memoria regretatului Johnny Răducanu – amintit des între scurtele sau lungile pauze muzicale – s-a interpretat una din piesele sale.

Am asistat la un vârf artistic la nivel judeţean, şi de regiune istorică, care ne aduce aminte de ceea ce este Dobrogea – o fuziune de culturi şi de oameni, care deşi n-au prilejiul să se exprime în permanenţă, atunci când o fac excelează într-o demonstraţie de virtuozitate de toată lauda.

Fuste înflorate-n Pulse

Vineri seară – una din serile din acest weekend, pen’că după un 30ish nu mai poţi să măcăni din picioare câte 2-3 nopţi la rând fără ca următoarea săptămână să fie compromisă la nivel de plutire decentă pe verticală – concert în Pulse, zi MOOod – cu 100 de “o” , aceleaşi ritmuri zbenguite dar şi cu creaţii noi care parcă-parcă scot aşa uşor capul din garaj, deh! maturizare. Aşa… şi precedaţi de nişte tineret, iar c-ţean de o calitate pe scenă să nu-mi vină să cred – pe numele lor Words On Sand. (Paranteză: mare-mi e plăcerea când văd puştime cu potenţial ce ştie să închege un proiect, chit că aveau fani colegii de clasă, că erau toţi părinţii acolo… mi-au plăcut. Şi bine înfipţi pe instrumente şi un vocal ce-mi aduce aminte de Evanescence care poate şi dă foarte bine la mic.) Aşa, aşa… după concert, şi după pre-concert, şi după post-concert cu minunatul nou DJ ce le ştie bine de mă făcu să mă bâţâi chiar şi pe “Jump Around”, şi cu indie cât încape… în fine, detalii… ah, şi după publicul de club alternativ tomitan care creşte şi întinereşte şi se diversifică şi bine face şi…

Şi… la un moment dat intră-un club două tipese – pe care le ştiu din vedere de pe acolo, mai rockeriţe – îmbrăcate în nişte rochii cu imprimeuri înflorate gen batic mamaia 19toamnă, mulate pe corp, cu pantofi vintage, păr coc şi geantă neagră mare pe umăr, rupte din alt film, parcă dintr-un casting interbelic, clar la mişto şi cu o senzualitate din aia Betty Boop in-ya-face. Secondate de gâturile la absolut tot segmentul masculin în 35+/- ce au rămas că la circ cu gura căscată hihi, treziţi din amorţeală inerentă a negăsirii intr-o locaţie nepotrivită cu oasele lor de dinozauri, îmbrâncindu-se unii pe alţii cu îndemne de cot sau de umăr, cu zâmbete până la urechi şi veselie ca la desene animate. Băi, ce mi-a plăcut! Fix! Şi au rămas aşa cam toată noaptea, făcând coadă propunerilor domniţelor ce-i refuzau pe rând cu zâmbetul pe buze. La final au tras amândouă două geci de motor peste veşmintele alea de bunicuţe senzuale şi s-au dus.

Constanţa începe să devină din ce în ce mai interesantă – îmi spun. Asemeni consemnez încheierea unui superb Septembrie în care m-am bronzat ca un drac negru şi am călărit ceva valuri spre mândru-mi sufleşiel. Amin, să fie!

Postul din 13 mai 2011

Concert Travka în Pulse. Allegria, bucuria, fun, distracţie, semi-light-punkăreală autohtonă. Cu versuri, poetice – chiar nice. Popor iubitor care ştia strofele şi cânta împreună cu trupa… etc. Şi la un moment dat când doi în faţă se zbenguiau de ceva vreme spre pogo, evident deranjant – deşi nu prea – poate pentru gagicuţele din jur (departeee de aproape “bătăia” de la OCS) … vocalul se pierde cu firea, opreşte furios concertul şi îi pune la punct verbal “Ajunge! În spate cu voi doi!”. Şah-mat cu gura căscată.

Mi s-a urcat sângele la cap. Câţva chiar au încercat să salveze momentul aplaudând cavalerismul aşa-zis/părut salvator. Am mai staaaat… să se termine melodia. Nuu… că mi se pare mie, că e în capul meu, am mai stat încă o melodie. Nu, nu mi se părea – mi se rupsese filmul – şi am plecat, de tot.

Să analizăm :)
A. a întrerupt concertul
B. a lăsat să-l enerveze “incidentul” ăla, să-l afecteze – asta mi se pare cel mai
C. a pedepsit fără să avertizeze înainte

Sunt foarte curios arc-peste-timp cum are să mi se pară reacţia mea vizavi de. Mă identificăm, mă identific cu Travka, cu versurile, cu… mi-a fost album pe repet luni de zile. Cu el acolo urlând pe scenă. Şi m-am ofticat cumplit, până spre lacrimi, cu draci, cu noduri în gât, cu plimbare aferentă spre aerisire… tot tacâmul.

Sunt primul care este deranjat de măgăriile celor din jur, mă văd salvatoru’ şi justiţiarul p.lii în multe situaţii şi de multe ori nu reuşesc 100% să mă abţin cu “nu, nu e treaba mea; stop joc, not now”, dar de data asta mie unuia mi se părut un gest exagerat. Şi urât. Nuanţarea face toţi banii.

(Ţin minte cum la concert TiPtil pe plajă erau doi lângă scenă care exagerau prea mult, şi nu prea, respectând totuşi linia rampei – la limită – şi îmi păreau aşa din Năvodari – şi după p..esele care erau cu ei, piţipongiste, şi… mă ofticăm cu “da’… de ce aici, da’ de ce acum, dar cum draci aţi dat de MINE, iar“. Şi m-a uns pe suflet când, chit că spre final, a venit unul din staff le-a pus mâna pe umeri şi i-a întrebat de bine, salvaţi de vocală mică:) cu “sunt ok băieţii”. Să constat apoi pe FB că sunt nişte studenţi din Buc, chiar simpatici, pur şi simplu nişte fani, care se luaseră un pic, uşor exagerau şi care iubeau şi trăiau muzica. Acum… cât de penibil aş fi fost cu “mă, voi, ţăranilor, ce (plm) căutaţi aici?!” ?)
 
 
Azi o lecţie pe revers. Sau vineri, 13.
 

Postul din 21 aprilie 2011

Ieri la concert Subcarpaţi (simpatic, etno reinventat de la K1 repetiţie de x ani încoace – mai mult hiphop, iar partea de DJiala foarte interesantă chiar. dar de văzut oameni frumoşi nişaţi, şi steag românesc mare purtat pe mâini în faţă de către public mega-entuziast) am dat de DJul (de fapt invers, el de mine) din ex-Virus, ex-Exit. Amintiri!:) Schimbat ceva “m-am făcut mare, bă”, se făcuse. Ce seri frumoase mi-a mai oferit omu’ ăla, păcat că n-am stat mult să-i dau de-a berea ce-o prea mult merita. Poate într-o dată viitoare. Les jours s’en vont!

Concert Supermassive @ Club Butter – Constanta 2011, 19 martie

      Constanţa va fi un oraş frumos peste vreo 10 ani, vorba lui Radu M. Din când în când, la câteva săptămâni în Clubul Butter, pe bd. Ferdinand nr. 30, lângă GMB, se întâmplă o minune în direct: cei de la Supermassive mângâie corzile la chitări spre delectarea celor prezenţi – tineret frumos şi entuziast. Precum trupă Supermassive – numele fiind o referinţă la reuşita piesă a celor de la Muse – sunt încă la început, în perioadă copilariei, de imitaţie prin coveruri – de la Arctic Monkeys la Elvis Presley – clar “mai pe rock”.
 
 


(c) pics @ Ada Taleb. mai multe poze de la concert aici.

 
 
      Showurile pornite din inima karaoke-ului într-un oraş provincial – un fel de highlight de petrecanie non-weekendist – sunt extraordinare cu oameni purtaţi pe sus şi mişcări de popor ne-dansate (pogo – chiar dacă uneori exagerate), cu urlete şi chiote. Cerând cumva Constanţei culturale – care lipseşte acut – un “mai mult” ce probabil are să vină cu viteza paşilor de furnică cu care se mişcă şi în momentul actual. Dar se mişcă.

      Să vorbim puţin şi despre muzică. Vocalul Alex, aka Taz, ştie să ţină microfonul în mână ,
să interacţioneze cu publicul şi când are să se facă mare o să ştie şi să cânte (mai ales dacă se auto-susţine pe ritmul muzicii bune – a se citeşte Beirut – aşa cum o declară deschis pe scenă la unul din after party-urile trecute). Dar mai ales ştie să transmită – unul din cele mai importante lucruri la un vocal. Plus carismă. Nimic mai prejos nici restul formaţiei: chitară solo, basul şi tobele. Personal am o afinitate pentru baterie şi îmi place mult cum Cătălin reuşeşte să ţină formaţia închegat, pe ritm şi îmi pare de viitor dacă… Sâmbătă pe coverul celor de la Foo Fighter pur şi simplu … a ruuuuuuupt! Şi când vor şi o nimeresc pe o piesă mai repetată probabil chiar transmit, toţi. Ceea.ce.este.de.căutat. Şi îi aşteptăm în periplu de a-şi cauta şi găsi propriul stil, şi de a-şi compune propriile piese.

      Aşa cum nimeni nu ştie cum arată exact viitorul ce se va alege de dânşii nu se ştie, declar că şi premergătoarele au farmecul lor foarte mare, acolo în chimia dintre artist şi artist, artist şi public. Iar în speranţa unor cât mai apropiaţi cei 10 ani menţionaţi la început le urez (h)artiştilor … “break a leg” şi să posteze pe FB chiar de fiecare dată pe unde merg ca să avem ocazia să ne bucurăm de prestaţiile lor mai des.

The Mooooood:)

vai! ce concert, ce de brit, ce de energie… salta sufletelul in mine ca al unui pionier inflacarat. chit ca la final valsam pe pasi de rock printre pizdet teenish, ce conteaza… poate atata are si al meu: 18. Doamne, ce bine a fost! Ma simt ca rockerul de aici. Da’ mai pe indie-rock, ce conteaza, tot nisa. Stiam ca va fi asa. Chit ca dragostea is goin’ down-down-down (si nu ba, nu putem fi redusi nici la pozitia de iubit, iubita, sot, mama, tata, frati, copii… i-e complex a+ib, şmmm). Strangand mana lu’ Octav cu bucurie, urland si el: “parca-i in Control, ba, parca e in Control”. Strangand mana vocalului, M., “sunteti cei mai buni pe live mah, din tot .ro”. Si sunt! Cu plecaciuni in fata chitarilor si percutiei. Ce conteaza ca nu mergea microfonul, laba la baterie si altele. Se transmitea ba!, se transmitea. Si publicul va placea. Oh da… oh da…

O viata avem, si-o gaura-n coeur:) “Ana are mere”. Anaaaaaaa…

Postul din 30 ianuarie 2010

Azi a fost ceva special. Pe langa faptul ca a fost o zi semi-libera – need it big time, a inceput anul in sforta tare, ianuarie cre’ca bate iar o medie zilnica de 10 ore pe zi muncite – dupa o iesire la un concert intamplator invitat colateral de D.Z. (o alta supriza foarte placuta: rock extraordinar de bine reorchestrat de o trupa ha! constanteana Vertigo, mai toti trecuti de 40, si ce bine se tineau si dadeau pe scena… si un sound aproape de studio ba!) revenind … noul DJ din Pulse imi spune la un moment dat dansand langa mine “Esti singurul om din barul asta care asculta muzica buna”, la care ii raspund “Esti singurul DJ din barul asta care pune muzica buna”. Bai frate… n-am mai dansat asa cu pofta si ~ fix pah sufletul meu… dah mult! Si nu musai Control-ish like, ci alternativ like, ba punk – adicatela Héroes del Silencio gen :D. Ma simt… ca dupa o perioada de abstinenta nefortata in care uiti cu desavarsire ce-i aia sexul si dai intamplator si fara voia ta de-o pasarica taman pe calapodul tau. De ramai mirat de potriveala, de cum orgasme si cum vin fara sa faci mare lucru pentru asta. Bai… am uitat sa ma distrez! Pastele ma-sii de viata fara alcool:) Doamne cat de bine a fost. “Ma simt fericit ca o jivina saraca”. A fost o zi speciala azi.

E o alta poveste de ce n-am mai ajuns pe USB-ul Pulsului, dar… conteaza mai putin asta. As fi vrut sa fi fost si Octav acolo. Si gagicute misto. Un party reusit. Bai deci omul incheie cu Killers – Enterlude (“We hope you enjoy your stay / It’s good to have you with us / Even if it’s just for the day”). Jos palaria! Comparatia cu sexul nu e deloc fortata si ma simt de parca … “pentru ce drq am trait pana acum” si “asta e scopul in viata, la cacat cu capitalismul necesar”. Tre’ sa-l rezolv pe tataia odata cu lumina, gotta think better.

Nu-mi iau ever BMW sau masina cu tractiune pe spate dupa ce le-am vazut cum fac pe zapada iarna asta. Adica asa pt vara only sau a 2-a sau a 3-a masina de fite, de tinut in garaj. La intoarcere am ajutat cu sufa la tras unii din zapada care derapasera in decor d’aiurea. Sau cand or schimba tractiunea. ‘Caci pe ea de viteza.

Mda, was so fucking good. :) /me happy.
“But I’m a creep / I’m a weirdo / What the hell am I doin’ here?”.

next_evening_in_zi_morning_edit: da’ de fiecare data cand laud P.-ul sau altele ctene cum aduc oamenii (mei) acolo cum se-mpute. minunea nu dureaza decat 1 zi. again playlist-ul obosit, dansat doar pe 2 melodii, frustrare, back2 “lasa ca ajung eu in C.”, etc.