Tags: Constanţa

Postul din 14 martie 2014

Nick:
– a ridicat toată lumea în picioare şi s-a DANSAT
– a prelungit petrecerea cu 1 oră
– s-a mai comandat încă 1 rând de bere pe tura respectivă
– a enervat aproape toţi ‘vechii’ când supapa de bațâială s-a echilibrat şi nu s-a revenit la indie-indie

Este o problema complexă cu multe variabile care depind una de alta complicat.
Nu, nu vreau să fac eventuri cu muzică obişnuită de club, de Vama etc. Sper că n-am jignit pe nimeni, şi dacă… îi priveşte.

Şi cum te-ai oprit din dansat pe un dubstep ca să te doară mai puţin genunchii a doua zi, că oricum dansasei destul – gen freo juma’ de melodie :)

#toamnă2014 ?

Postul din 25 ianuarie 2014

În noaptea de Revelion am făcut trei lucruri. Iniţial planul era să mă duc în London la un after şmecher&cooleanu’ care începea la 5 dimineaţa, să dorm până atunci şi să merg direct acolo. Ăsta e al treilea lucru pe care l-am făcut, primul e că am dormit până la 12 când m-au trezit artificiile, iar de la 12 la 3 jumătate am făcut un radio online – adică am configurat o platforma pe radionomy.com, care acum este pe indiemotion.ro . Mi-am făcut radio în ideea de a sprijini evenimentele pe care le organizez din noiembrie anul trecut când mi s-a rupt iară firul la programare, şi de data asta ca să nu mă mai pedepsesc cu vreo depresie sau să nu-mi tai venele lungi am zis să fac ceva pentru… mine. Dacă nu reuşesc să mă distrez în felul ĂLA, se citeşte Bucureşti – evident pe axa Negru Vodă – New York, să încerc să o fac eu mâna mea. Să strâng oameni, să caut locuri, să pun muzică eventual – sau nu, că-mi place să dansez – să cresc DJei şi să colorez puţin oraşul aşa cum pot unde pot. Să scot şi mai multă lume din casă. De la Mircea Calnegru putere – vizionară. În afară că e a treia luna în care îmi plătesc rata din împrumuturi – şi poate luna asta reuşesc să încasez ceva, adică să muncesc, că nu m-am mai jucat cu şerpişori pe moacele ecranelor din toamnă – mi-a cam ieşit. Adunat nişte puştani şi înghesuit într-o joi, două, trei în nişte puburi care au nevoie de public şi se lasă cu indie, dans şi voie bună. E simpatic, doar că din păcate nu mă mai distrez, mă simt gazdă şi nu mă mai pot relaxa la eveniment, am devenit PR. Da-i ok, că am avut până acum vreo 3-4 tinereţi hai că e cazul să mai “dau” din asta şi la alţii. Sau cel puţin aşa-mi place să cred că se întâmplă.

Nişte lucruri s-au schimbat şi cred că are încă să se mai schimbe, nu vreau să fiu cârcotaş. Şi e complicat, implică mult mai multă muncă decât credeam. Nu ştiu dacă musai vreau să mă plâng, dar ştii petrecerile alea “de căcat” unde nu se întâmplă nimic şi sunt “nasoale de tot” şi totul “e mort”. Ei bine cineva se ocupă de ele, e acolo în spate şi le organizează, face un afiş, gândeşte o cât-de-mică strategie, vorbeşte cu lumea, împarte invitaţii, aducet sunet, suportă dijeiul şi îi bagă câte un deget în fund aşa pentru asezonare şi nederaiere muzicală, se ocupă cu aprovizionarea, plăteşte oameni care fac curat după tine şi care te servesc şi poate sunt chiar şi mai multe. Nu ţin să le fi zis pe toate, şi da e o afacere, e pentru bani, dar şi la petrecerile care ies prost şi sunt ratate, chiar şi aşa, cineva munceşte pentru asta. Cu atât mai mult la cele reuşite. Iar trebuşoarele astea de promovare pot ocupa aproape tot timpul. Oamenii nu se mişcă de la sine: cineva îi fluieră întru adunare şi le mai dă şi câte o limbuţă din când în când. Jur că n-am să mai fac ever-never-ever mişto de nici o piaristă oricât de cât pe dinafară mi-ar mai părea. E în nomenclator, şi hai lasă că şi calculatoriştii sau contabilii şi sudorii pot excela sau face breasla de…geaba.

Bun, vorbeam despre mine. Că au început să se întâmple lucrurile astea şi mi-s cumva mândru de ele, adică dimineaţa când mă uit în oglindă mi se pare că e ok, că e bine şi că are sens şi direcţie bună. Că oricât aş fi făcut de bine pe partea cealalată cu programarea, ce s-ar fi întâmplat? Nişte contracte şi lucrări livrate, site-uri ridicate, bani câştigaţi şi sparţi şi … asta s-a tot repetat pe non-shuffle atâta vreme, e mişto şi altceva. Doar că nu plăteşte chiria dar, nu cât_că ar fi posibil, ci că ar putea-o suplini foarte bine. Tineret cât încape, deşi mi-am promis ceva la începutul anului şi am să încerc să mă ţin de cuvânt – sper să nu ajung cumva să-mi fac rău din cauza asta ţinând cu mortişul – şi ar fi bine să fie schimbat ceva în acest sens, e dulcel foc cu puştoaicele dar eşuează. Sună a rezoluţie şi a dat peste cap şi ieşit din zona de comfort, ok asta da, dar nu e chiar aşa. Viaţa e plus-minus tot la fel, chiar mai colorată puţin – adolescenţa mea continuă, o să ies din ea direct la pensie.

Şi m-am cam îngrăşat, am vreo 10 kg peste genunchii-mi şubrezi – şi cam-cam devine o problemă – dar în continuare îmi folosesc stomacul ca un vagin şi evadez în mâncare mult peste nevoi. Probabil… nu, am încetat să mai încerc – o să se belească la un moment dat unul din ei (stângul) şi o să fie de nevoie. Nu ştiu unde că pe ring nu prea mă mai ţin, deşi eu nu mă las, nu mă las :)

Multă muzică. Iar între 13 decembrie şi 7 ianuarie am băut în fiecare zi de am fost într-o semi-stare de euforie generalizată – d’asta e bine să ieşi cu maşină în oraş! Nu mi-am făcut nici o transaminază dar suspectez că erau măricele. Mare tâmpenie băutul, când poţi muşca din mărul ăsta aşa doar puţin din coajă şi să-ţi şi ajungă, nu să-l bagi pe tot în gură riscând să te îneci cu el în gât. Partea asta am rezolvat-o, mi-a luat cam 4-5 ani. Hai trei… îţi pui capul şi rezolvi, atât. Se porneşte de la “de ce bei?” şi ajungi la seri în care eşti la propriu pe mese şi iese de nu se poate şi eşti DOAR pe apă plată. True story – de la contaminare “telepatică” şi autosugestie putere. Şi voinţă, gen. Şi atenţie, non-gen – ci total, like rili 4 rili.

O.K.

ce înseamnă weekend – texte re-ciclate

scriam – binişor! – asta undeva prin 2002-2003… sau 2006? sunt curios să compar cu ce este pentru mine weekend-ul acum. revin :)

week-end-ul va deveni sfant! week-end-ul este sfant!

week-end-ul incepe vineri seara cand se iese fara intentii fioroase in oras (“la o bere scurta”) prelungita pana la un 2 intr-un club sticlind ochii la tinereturi.
sambata dimineata se doooarme pana la 11. cazul nefericit: unii muncesc si sambata:( Urmeaza o dupa-amiaza cu izuri casnice: se plimba catel, prietena, rudele; se fac treburi gospodaresti, se arunca un ochi peste felurile proiecte personale de care nu ai timp, se scalda ochiul si mintea la un film bun.
sambata seara se iese in oras cu pretentii. gasca mai mare, bere mai multa, urmata dupa caz de invariabile rotatii de cluburi si prea mult alcool pana dimineata. cu o asemeni invariabila shaorma candva intre 1am si 4am.
duminica dimineata: se doarme pana la 2 pm. (cazul super-nefericit: unii muncesc si duminica:(( ). se inghite galbenusul pana la 4-6 pe la teve fara sa se urmareasca ce-i pe ecran apoi urmeaza pana seara tarziu munca, ca deh… “pana luni trebuie sa fie gata” ceva.

varianta freelancer-iata: nu contaza ce zi e, toate-s la fel. se munceste, si seara daca se iese in oras si e prea multa lume atunci sigur e week-end.

bonus: Buc-ul are o minunata-minunata proprietate. este la 300 km (3 ore aprox. tren/masina) fata de: mare, munte si Craiova (pt. baieti).

Postul din 12 octombrie 2013

Cum mă întreba Ruxa ieri: “dar tu cum rezişti aici”, aici = Constanţa şi rezişti = lipsa vieţii culturale (as we know it, dar pe trend uşor ascendent în ultimii ani blabla) şi viaţa slabă a cetăţii în general care să te ajute să creşti şi ea odată cu tine.

Bună întrebare şi mă jur că vara nu am deloc dileme din astea ‘telectuale.

Postul din 21 septembrie 2013

Foarte mişto prezenţa maşinii de Poliţie aseară la Moonlight Party – o adunare “câmpenească” într-un garaj, pe DJială şi cu oameni drag de ‘altceva’ – care au stat şi au … pur şi simplu supravegheat până pe la vreo 3 dimineaţa fără să intervină din câte ştiu şi la ceva metri depărtare. Şi păreau trupeţii din cartier. Foarte… civilizat.

Bine, plăcutul ăsta vine de la distanţa vârstei în care să umblu fără bilet pe RATC mi se pare ceva ruşinos – pentru că vreau ca serviciul ăla genial de a mă plimba pe mine şi pe alţi 20 cu maşina să fie răsplătit, şoferul ăla să fie plătit, să aibă asigurare de etc. – iar femeia de serviciu din scara de bloc care face curăţenie îi dau bună ziua cu respect – şi-mi vine să-i bag 5 RON în buzunar bonus că face ceva ce eu ar trebui să fac, sau toţi din scară, pe rând, şi o face ea. La 20 de ani să circuli fără bilet era o mare haiducie şi jobul amintit era o ruşine de nu merita nici un scuipat.

#Constanţa va deveni un oraş mişto pe partea de distracţie, se mişcă lent, dar sigur şi pe trend uşor ascendent. Din păcate cred că voi ieşi cu totul din categoria de vârstă până să devină ce mi-aş fi dorit să fie când eram ciutan. Dar pentru Andra…

Postul din 14 septembrie 2013

“Orgasmul” primul duş cu apă caldă după revizie. Apa caldă – unul din avantajele civilizaţiei atât de puţin apreciate :).

Ultimul val, aşteptat, cu manevre, glisat mişto pe sub buza, stânga-dreapta de câteva ori … oh daaa :) la El Comandante, după-amiază, neaşteptat.

Analize medicale IDS Constanţa

Analizele medicale gratuite eliberate de medicul de familie prin CNAS sunt valabile doar 1 lună. Analizele mai vechi de 1 luna şi, atenţie!, care au data incorect imprimată nu vor fi acceptate. Aşa cum am păţit-o azi la IDS Constanţa din cauza unui 9 care era printat aproape ca un 8. Salvaţi-vă timp&draci cu puţină atenţie la momentul oportun.

Deci atenţie la data când medicul de familie vă eliberează buletinul de analize: scrisul să fie în clar şi citeţ – chit că-i printat. Birocraţie 4ever! (P.S. Cred că la un moment dat o să fac un parteneriat cu mr. Gogu şi să pun p’aci reclame la medicamente ceva. Oare Viagra Nurofen s-ar vinde bine în Constanţa?)

Postul din 8 septembrie 2013

Photo0272

Am petrecut un we fabulos. Vineri am fost la un botez unde m-am plictisit puţin, dar am învăţat şi aflat nişte lucrurile la care-mi doream răspuns. Şi l-am descoperit pe Silviu Covaci un folkist, nu chiar pe folk dar de un show şi mai ales o dăruire… mişto-mişto. Şi-o sâmbătă după-amiază petrecută-n London la o berică după baia zilnică încercând să încropesc un articol despre #roşiamontană.

Şi sâmbătă am fugeat cu Marean şi două mândre de-ale lui în Vamă. Cu un pitstop în Costineşti la HOP în Vox Maris-ul mişto renovat. Vama, ca Vama… cu beute, întâlnit mulţi prieteni tomitani, făcut muci, pierdut firul, îmbrăţişat toaleta etc. Cam the usual. Iar duminică am avut inspiraţia să facem o baie la Shabla pe care n-am mai văzut-o de mult, şi odată ajuns acolo să-mi dau seama cât de mult mi-a lipsit şi cât de mişto poate să fie locul ăla, şi cât de good vibe e. De ceva veri aşa fac: când vine toamna – dar de ce n-am fost mai des? În fine… A fost ca marele fix. Cam agitată apa – M. era ca într-o cutie de Pepsi :) iar eu mi-am pierdut, iar!, doapele de urechi nu-mi dau seama cum. Şi cu un pic de adrenalină feminină căţărându-ne prin capacul de la peşteră. Băi, cât de magic e locul ăla! Plimbat copchii un pic p’acolo.

Iar apoi o masă leneşă la Dalboka cu amintiri amestecate de nostalgie şi regret şi… îmi aduc aminte când începusem să-mi displacă pentru că mergeam aşa des şi era cumva highlight-ul de ce se putea face. Aşa pe sărăcie şi pe provincialism. Şi ciondănelile cu Lore şi cum o iubeam şi cât era în capul meu de fapt, şi ce a contat până la urmă în final. Şi tot felul de gânduri din astea. Graficul e în jos, clar – fără suprize şi fără panică: what goes up must go down.

Am băut apoi pe seară o cafea la un loc şmeker în Neptun – Efendi, foarte pe şic, foarte pe oriental. Oare de ce în Cţa nu avem baruri din astea? Degetul mare de la mâna stângă nu mi-a tremurat aşa mult, deşi abuzasem, nu ştiu de la ce e. Poate aflu luni.

Postul din 30 august 2013

Câteodată sunt foarte invidios pe Bucureşti – nu invidios, gelos – că-mi înghite toţi tinerii frumoşi care ‘vor ceva mai mult de la viaţă’ (fără să fi stat o dată la coadă la Registrul Comerţului). Dar ştiu că m-i va livra înapoi înspre 30, uşor storşi – e dreptul lor, nu-i tinereţe mai frumoasă în ţara asta ca cea trăită în capitală la 25 de ani – cu regrete, cu poveşti, cu o licărire-n ochi ceva mai ştearsă. Şi cu o scară de valori upgradată pe axa Negru Vodă – New York.

Analize medicale permis auto Constanţa – oftalmologie, Iowemed – dr. Maftei Gigel

Noul permis auto necesită vizita medicală obligatorie. Există o lista oficială cu locurile unde se poate face această vizită, vezi fişierele ataşate mai jos (sunt făcute cu telefonul). Unul din ele este Centrul Medical Iowemed pe I.C.Bratianu după Kaufland.

Dacă ai probleme cu ochii – la modul n-ai privire de lunetist, ocoleşte cabinetul dr. Maftei Gigel, poate deveni problematic şi s-ar putea lasa cu puţin scandal, iar informaţia de ochelari ajunge să fie înscrisă pe permis, pe spate la punctul 12. Şi eu şi cel dinaintea mea, şi cel de după am avut probleme. Rezolvate, dar de evitat dacă se poate.

Hai mr. Gogu, do your job.

lista pag. 1 | lista pag. 2

bucketlist-uri şi oameni mişto

De făcut:

  1. să mă duc “să bag la pokere” într-un loc destul de sordid, eventual şi costumat ca atare – trening, geacă de fâş şi fes
  2. ✓ să trăiesc un triunghi amoros aşa cum poate doar în literatură am citit, şi nu ‘lies&fuckaround’ prin care am mai trecut
  3. ✓ să beau o cafea de 1 RON de la dozator în CityMall şi să o frec cât pot dintr-o zi întreagă pe acolo aşa cum văd că fac pensionarii, eventual cu o căciulă de blană de astrahan şi fular – sau ceva asemănător
  4. făcut Revelionul pe pod la Agigea, ‘colo 15 minute de miezul nopţii, spart o sticlă de şampanie şi întors acasă
  5. ✓ să re-călăresc un val mare – de peste 2 m – la ocean

Bifate:

  1. mers la interviuri doar pentru distracţie: de secretară, reporter şi designer. #studenţie
  2. sex pe biroul şefului cu uşa neîncuiată la cameră. oh, tu #adrenalină
  3. vorbit 1 zi întreagă în engleză, pretinzându-ne turişti în oraşul natal, cu consoarta #POV
  4. “5 minute de tăcere” la Phoenix cu prietenii de #plictiseală
  5. făcut Revelionul într-un oraş necunoscut, pe scena unui teatru, cu alţi necunoscuţi, pui de artişti #popescianism

 

Curgând la vale pe Cişmelei

De obicei seara când vin din oraş nu parchez imediat în faţa blocului ci urc uşor spre Brotac şi las maşina să curgă la vale pe Cişmelei, făcând un ocol lent la Cireşica în jurul Phoenixului şi înapoi spre casă urcând turat dealul unde la poale era cândva Ozana. A devenit un obicei. E un lucru care mă face să-mi aduc aminte de când mă simţeam viu, bolnav de gelozie, căutând acu’ câţva ani silueta unui Citroën bleu, siluetă care chiar dacă găsită ori ba nu avea să-mi releve nimic important despre nimic. Dar mă simţeam viu. Ulterior, după ce mi-am dat seama că “pelegrinarile” mele nocture nu-s decât pretexte de dor-de-ducă, şi că încleştările unei minţi prea preocupată de gândurile sale nu-s decât simple motive, mi-au devenit atât de dragi şi s-au umplut de un egoism simpatic încât mi le permit precum deliciu să le reproduc seară de seară înainte de a urca în bloc, ca un fel de “guilty pleasure” foarte personal.

Şi stau şi mă întreb ce ANUME mă făcea să mă simt atât de viu atunci, deşi eram beteag în obsesia mea parazitară, şi dacă viul ăla era important şi cât de important e pentru mine, din lucrurile alea care-s importante. Şi e! Culmea, e. Aşa că mai trag o tură de Tomis Nord, ‘lunecând la vale încet pe Cişmelei ca într-o poezie urbană şi robinsciană. Până la urmă m-a ajutat tehnologia să aflu “ce şi când” şi nu “cum”, şi până la urmă mi-a cedat şi erotic ajungând să regret momentul cu toţi rărunchii de-o greşeală de nerepetat, ca ulterior… astea să pălească zdravăn înspre “nimic important” şi să rămână glisatul la vale pe Cişmelei. Unul din puţinele momente când mă simt atât de viu în oraşul ăsta şi de care încerc să-mi aduc înainte de a parca spre casă.

Mi-aş dori că toate zilele să simt acest viu ca acum… la vale, pe str. Cişmelei, seara, Constanţa, ianuarie, 2013.

Postul din 30 noiembrie 2012

Dacă nu o scriu pe asta am să o uit.

Era o zi de săptămână obişnuită, trecuse parcă de ora 00 şi deşi ieşisem la ceai pe seară încă mai aveam chef de interacţiune aşa că m-am decis să nu stau în casă şi să fac măcar un ocol de Tomis Nord, pe jos că afară era frumos şi cald. În faţă la Phoenix era un tip uşor pierdut, undeva la un 27-28, mic, bonom, uşor îndesat şi cu ochii puţin bulbucaţi – genul de tip empatic, sociabil, ţepar de meserie. Prima lui replică a fost dacă am un minut să pot să-l ajut cu ceva, care era un pic altfel formulată decât în mod obişnuit aşa că i-am zis sigur. Dacă ştiu de în bar se poate plăti cu CC că nu prea are bani la el sau dacă ştiu un bancomat BRD în apropiere. Ştiam sigur că nu se poate plăti cu cardul şi bancomatul BRD era undeva la Brotac. Să îl ajut / conduc până acolo, să luam un taxi, pe urmă ne-am fi întors în bar şi ar fi făcut cinste cu băutură. Sigur. (De fapt eu mă dusesem să îmi ridic trotineta abandonată acolo, avusesem o zi de rahat şi scosesem lume la suc, la care am ras 2 beri iar eu nu şofez beat. Era luni.) Aşa că am invitat pe individ să-l duc cu maşina, asigurându-l că locuiesc în zonă şi-o cunosc bine.

Pe drum, după ce s-a minunat că l-am luat, şi că nu-i par dubios – ba eşti un pic dubios, dar nu atât de dubios încât să nu te iau în maşină – ba nu, că e ceva, că am simţit eu în privirea sau vocea lui că e un om ok. Şi că vreau să-l ajut şi că, ah… ai lăsat maşina aici mai devreme şi ai băut, şi acum conduci beat, ah doar două beri şi acum tz ore, treaba ta… Am ajuns la bancomat.

Să nu pleci! Nu, o să te aştept, şi se duce să scoată bani. Câteva bancnote de 10 lei pe care le-a tot numărat, a întors cardul pe toate părţile, o parte i-a pus în portofel, câţva îi ţinea în mâna şi a revenit. Mergem să bem? Hai, dar eu o să beau ceva nealcoolizat. De ce îmi pun centura? Că aşa fac de fiecare dată. Să mergem. Îl întreb dacă a rezolvat la bancomat, că stătuse cam mult. Da, a fost ok, de ce ar fi fost o problemă? Nici o problemă. La un moment dat mi-a fost frică că are altceva în mâna decât bani şi să mă fi înşelat nasol de tot în priviinţa lui – făcând calcule de lovituri şi asigurandu-mă unde mi-e portofelul, dar mi-a trecut rapid. Alunecând la vale pe Cişmelei mă prezint şi-mi spune că îl cheamă Costel parcă, sau Cornel. Ah… înainte l-am întrebat dacă e ardelean, sau dacă are gene ardeleneşti, că îmi pare cu accent. Nu, sunt machidon de machidon şi până acum am băut la Căsuţa XY, poţi să întrebi ospătăriţele de acolo, dar s-a închis şi… mergem şi bem, dar pe urmă mă duci şi acasă? Vedem, te duc dacă locuieşti în Constanţa, da locuia undeva pe la CET (cam departe, dar ok) şi îmi povestea ceva de maică-sa machidoanca că era doar pe jumătate de fapt. Dar de ce am eu încredere în el? Că e ceva sigur în chestia asta.

Ajungem în Phoenix. Eu mă aşez la o masă jos şi comand un ceai. El de cum intră începe să vorbească cu barmanii, cere şi cu ‘şeful de tură’, să-l întrebe dacă pare a fi ardelean, nu părea. Între timp consult chelneriţa dacă a fost mai înainte aici şi a făcut probleme. Nu făcuse, era doar vorbăreţ atât. Vine la masă cu ‘şeful de tură’ – un puşti mai puşti ca noi – să-l invite să bea ceva, ăsta că e în timpul serviciului, că nu, că ce îi aduce… nişte votcă. Că vrea să ne întrebe pe amândoi ceva, întrebă-ne. Că dacă ne plac băieţii sau fetele, cu frică – că e prea dubios ce i se întâmplă. Râd, îi spun că îmi plac fetele, ‘şeful de tură’ se retrage (fără să-i bată comanda) iar el începe să se întrebe ce lume o mai fi sus la etaj. Că se duce la toaletă şi să vază cine-i pe acolo. Şi se duce. Avea un ghiozdan negru în spate ce părea gol.

Şi stau şi aştept vreo 10 minute, jos erau doar încă vreo 2 mese ocupate. Termin ceaiul fără să mă grăbesc şi îmi zic că ar fi timpul să plec şi să-l las în pace cu cine s-o fi înhăitat pe sus şi poate e mai bine aşa. După care îmi zic că poate i s-o fi făcut rău la baie şi poate ar fi bine să mă duc să-l verific totuşi. ‘Şeful de tură’ îmi confirmă că nu i-a trecut votca – îmi plătesc ceaiul şi urc. Întradevăr era mai multă lume, iar al meu era într-un colţ singurel cu nişte vin la pahar în faţă, cu apă lângă. Mă duc la el şi îi spun că mă retrag. Ok. Vreau bani pentru cursa făcută? – chestie care m-a atins, de ce îi era lui, şi să-mi dau seama că în trening arăt ca un taximetrist – îi spun că nu-i cazul, îi strâng mâna şi plec. Să aibă grijă.

Gizăz, câtă neîncredere şi câte frici. Mă recunosc în temerile astea.

Postul din 26 mai 2012

Principala conştientizare la ultima evadare din ‘arealul dobrogean’ a fost: de ce rămân aici şi de ce n-am plecat încă. Şi, pe lângă frica de schimbare şi de necunoscut, am descoperit multe lucruri care ‘mă ţin’, pe care le aleg şi pe care mi le fac singurel. M-am descoperit ca bila-n rulment, destul de bine unsă şi cu minimă frecare. Sunt multe lucruri care îmi lipsesc dar sunt şi multe lucruri pe care le am. Nimic din ceea ce iubeşti nu durează pentru totdeauna, decât… ‘când’ o să mă fac “mare” nu vreau să fiu părinte de weekend’, iar fitilele de pelegrinare încă nu s-au stins.

Deşi am început de doi ani să lucrez la “a merge pe stradă zâmbind” încă mai este de muncă. Bit by bit. În dragoste încă nu am maturitatea să trec de egoismul lui “Otilia, c’est moi”, dar o să vină.

Diamonds Are Forever, Cluj

Nimerit aseară-n Goblin la o neaşteptat de plăcută surpriză, fără să bănui că mi-ar putea plăcea şi rockul ăsta urlat, gen “mama mea de-o săptămână nu mai are căpăţână”. Am o intuiţie extraordinară în ceea ce priveşte muzichia, chiar de la 2-3 măsuri ascultate pe YouTube. Zapând netul – şi chiar din timpul concertul – îmi ziceam cât de mişto ar putea fi metalul de n-ar fi atât de gutural. Iar bateria a rrrrupt, pur şi simplu rupt. Şi cu zâmbetul pe faţa, cu tinereţe, cu entuziasm, cu beţe aruncate în aer… zău o plăcere să fi fost acolo. Foarte mişto să guşti o felie de oameni pasionaţi şi care fac ce fac foarte bine, chit că nu e musai te reprezintă. Deşi… dacă tot e să fiu făcut “rocker” măcar să am de ce :). Chemat rapid prin sms şi pe Radu care s-a prezentat instant şi-a fost cu zâmbetul până la urechi toată seara, chit că din spate, cu fundul pe scaun (şi mă întreb acum de ce nu l-am trimis niciodată la un concert White Walls deşi…); după care au “urlat” nişte austrieci ce erau mai mult de show aşa. Să-mi dau seamă că nu-mi pare rău că mi-am început adolescenţă în ’90 pentru că baza muzicală depusă e mult mai armonioasă şi mai plină (so ’70, Pink Floyd-ish) şi că registrul ăsta “prea mult” dpdv extraterestru nu-i foarte îndepărtat de un dubstep mai agresiv, iar că intoleranţa este dată major de către conservarea de grup şi de valori absolute mai puţin.

Revenind, după concert, după ce mi-am citit toate articolele din ReadItLater dau să plec şi pun CD-ul în maşină… mască! Băi cât de bine sună, şi iar nu e genul meu. M-am întors să le zic asta dar fugiseră printre beri şi fani. O surpriză foarte plăcută aseară. Şi tricouri & coperţi artsy bine-desenate… o plăcere, ce mai!

M-a distrat teribil partea de pogo cu învârtită-n cerc de parcă era “dansul dracilor”, da… cred că mi-ar fi plăcut să fiu acolo, dar asta cu alte oase întregi şi cu o minte poate mai tembelă. Constantin privit în Pulse cum ţopăia pe Break on Through inducea o teribilă simpatie şi o nostalgie apropo de băutele noastre de la alt Constantin când făceam pentru primele daţi cunoştinţă cu muzica şi cu intoxicaţia alcoolică. Dpdv extraterestru sunt +/- tot acolo.
 
pozne

Ba se poate

Goblin Constanta

DJ Undoo Concert Şuie Paparude - Goblin Constanta 23 martie 2012 Concert AB4 - Goblin Constanta 17 martie 2012

“Şi la doar câteva săptămâni distanţă se deschide Goblin Constanţa care-i fix pe gustul tău, adevărat în registrul mai electro decât alternativ, dar “a dream come true” din 2007 încoa’.”