Tags: filme

Hævnen – In a Better World (2010)

din păcate n-am timp de dezvoltare săptămânile astea, n-am apucat să fac decât introducerea plus încă puţin. aşadar, liniuţele:

despre regie
– excelent script, lucratura “nemteasca”, perfectionista
– putine chestii lasate la intamplare si random :)
– la fel si la nivel imagine, montaj
– emotional pe limbaj cinematografic
– minimalism puternic
– taceri nordice expresive
– intim, de aproape. close-up-uri, dar nu si intimist
– pt mine se apropie de Biutiful ca filmul anului 2010
– asemeni drama nu inseamna ca lucrurile trebuie sa se termine trist musai sau ca cineva trebuie sa moara
 
 
despre personaje:

Anton

– alegeri
– slava Domnului ca exista juramantul lui Hipocrate, pe lumea asta
– cum isi iubea Anton fiul, m-a miscat. scenele alea pe banca casa de langa coasta.
– Anton este un tata de o autoritate calma ceva de invidiat
– cum folosea apa pt frustrari
– superba scena la telefon cu nevasta
– el nu s-a dus sa ia mai multe palme ci ala sa-si ceara iertare in fata copiilor. sa impuna respect si sa aduca echilibru. dar nu reuseste, bruta e bruta.
– scena/situatia palmelor nu este o alta scena de ‘ce sa facem cu/despre violenta’. ci face parte din transformarea personajului Anton si este o motivatie necesara-n scenariu pt grozavia pustilor. and he FAILS to deliver a lessons to kids. deci el e Maica Teresa. cateodata violenta trebuie folosita impotriva violentei, mai ales cand… (dar de la scoala, nu de la BM).
– in cazul Big Man, el ca doctor ramane integru. the killing is happening ca tornada in desert, si nu se face la el in ograda. il omoara indirect pe BM ca omul Anton, nu ca doctorul pe post.
– the Big Man nu trebuia sa moara, ci trebuia infruntat, asta-i tot. si la nivel personal, nu ca chief in charge de detasament. si in mediul lui, o mierleste, cam corny – cu ochii lu Anton albastrii ca sideful (hai ma lasi:)), true.
– si actorul lui Big Man e gigea, foarte acolo. neaccelerandu-l mai mult decat regia a cam facut-o.
– hævnen in daneza inseamna “razbunare”

– una din lectiile lui Anton este ca: be THERE. make good action and be THERE. pt ca actiunile lui sunt foarte bune, convinge subtil copilul sa vb cu el, dar nu e acolo cand asta vrea sa o faca. si sansa are ceva de zis aici.
– a actionat cu Big Man => actioneaza si cu sotia. nu pleaca la casuta de vacanta, se intoarce si ramane cu ea. e acolo.

Christian

– ma regasesc mult in baiatul incrancenat
– foarte bun joc actoricesc. f bun! (William Jøhnk Nielsen) – are si scena in care plange si pare ca aint fake tears. de fapt amandoi copiii. film de debut pt amandoi.
– pustiul este empatic si lupta impotriva durerii celoralti, cu sabia si cu curaj, gresind. freak-control.
– el vrea sa faca ceva, nu sa lase pe “mama” altora sa moara. vrea sa faca ceva pt durerea lui de fapt. si se defuleaza.
– violenta lui C. era sugerata si de la joc, Counter-Strike si “trebuie sa termin jocul”
– un baiat vroia sa se departeze de tatal sau, si-l ura, altul vroia sa se apropie, si-l iubea.

Elias

– cei doi fac de fapt un personaj intreg
– pure cancer, dual. incrancenatul si sensibilul. ca fata m-as fi indragostit de amandoi, mai ales de cel sensibil. excelent cuplu, nascuti in aceiasi zi.
– Elias e the good kid care cade in plasa treptat. cand a dus cutitul pe skype vroia sa-l contacteze pe taica-su.

Numai “nişte ţărani” n-ar fi atenţi la detalii de genul: ambele personaje principale sunt născute în aceiaşi zi. Oare ce vrea să zică autorul/regizorul cu asta, ce vrea să zică? Ar fi util să accept că anumit tip de limbaj (mai complicat, mai elevat) nu se adresează tuturor, şi că este superior nu prin mesaj ci prin codificare. Plăcerea decodificării este responsabilitatea consumatorului fiind răsplătit în schimb, corespunzător prin catharsis.

 
 
Concluzii:
– este un film care se adreseaza celor care au pierdut pe cineva si/sau iubesc copii. altfel relationezi mai dificil.
– the world lui “I have too”
– apa vs internet de mare viteza si muzica “proasta” din Pulse
– unii aveau masinute cu telecomenzi, altii aveau o besica si atat. tot copii si acolo si acolo.
– ca societatea, oricat de auto-protejata este, tot debila si tampita e si produce monstrii de care ne izbim “in viata” fara voia noastra. directoarea le vorbeste de teme de week-end, unele despre arme. Africa este Wild-Wild-Civilization, care pana la urma nu-s foarte diferite.
– loveste in male-ish. scena cu copii africani in jocul razboinic, insistat subtil asupra ei (max. 15 sec)
– cum e minimalizata femeia in film, si felul ei comunicativ de’a-si lume. numai solutii, numai decizii, very focused. not always winning with the best answer.
– mama lui C. e super-violenta, de la afectiunea “in joaca” de la inceput – pe genul sa ne batem, la isterie la scoala, la reactia descoperit cutit, la strans de gat la spital.
– filmul nu bate-n male-ish, ci vorbeste despre lipsa mamei, prin “corporate”-izarea sa, in viata copiilor nostri => bube
– pacat ca lipseste si sex-ualitatea
– episodul din The Simpsons despre violenta este cea mai buna lectie media pt mine pana acum.

– cinematografic este peste Inncedies. e better script dincolo, aici bate regia, desi solutia de final de acolo… la fel de cih! ca si moartea lui Big Man.
“In a drama the action needs to be a result of the psychology” spune regizoarea Susanne Bier intr-un interviu dupa Oscar.
– de luat in seama toata seria de nominalizari la Oscar, in 2010: Heavnen, Inncedies, Dogtooth, Biutiful.

Incendies (2010)

– bun film. şi artsy şi pentru popor. film căutare.
– o dramă bine conturată
– incursiune în lumea arabă, în războiul civil din Liban. conflict musulmano-creştin, asemănător celui din Bosnia bazat pe aceleaşi motive religioase.
based on a true story, far’ de dar’poate dar nu – e după piesă de teatru iar elementele reale sunt în acest interviu
– foarte bine regizat, bravo! descoperit un nou regizor:
Denis Villeneuve canadian, de urmărit. îmbogăţit towatch.txt cu încă 3 titluri
– bune scene “freezing” de legare
– cere şi a doua vizionare, ce relevă multe detalii bine puse la punct
– nici o scenă nu e gratuită
– memorabilă cea cu autobuzul incendiat – din poster, cea mai cruntă din tot filmul
– regie excelentă, pe alocuri minimalistă. unghiuri de filmare perfecte, bun montaj.
– foarte mişto filmările în apă
– mişto actriţă Lubna Azabal, cea din Loin. dar şi fiica.
– da, chiar are pe Radiohead în soundtrack
– un sfârşit cu un pic telenovelas cu soluţie cam hollywood, da-i iertat
 
 
– excelentă construită tensiunea şi plot-ul
– filmul are un fir personal, în afara războiului, prin care se oferă tocmai lecţii asupra acestuia
– ce vrea să imprime este că familia trebuie să fie familie, ci nu duşmani de moarte/război. că lucrurile să reziste trebuie să pornească din iubire ci nu ură.
 
 
 
 
– două citate:
din script: “La mort c’est jamais la fin d’une histoire”
şi un imdb: “There is no peace to be found in war, and its repercussions resonate through generations”

PS “mă-sa era un fel de a) Doina Cornea b) Fefeleaga c) Ecaterina Teodoroiu” =))
 



Nothing Personal (2009)

you

Dear you

Sorry to leave you like
this.

Talent knows when to stop…

The place is yours.

My will is in the
left hand drawer in
the dresser

There’s money in the
teapot.

Tá grá agam duit

(I love you.)

Guernsey (2005)

Guernsey (2005)

– m’uns pe suflet filmul ăista
– bun, al drq de bun. film artistic, imagini statice, cadre lungi, fără explicaţii. bun plot.
– la fel de zgârcit în explicaţii precum “Aurora” lui C. Puiu, aduce mult ca regie cu.
– are ceva din ‘răceala’ filmului nordic în care nu se întâmplă mare lucru.
– excelentă gestică, rolul principal interpretat mişto. multă mimică minimă.
– highlight-ul filmului:

Sister1: “You can’t stay mad at me for the rest of your life.”
Sister2: “Yes, I can.”
Sister1: “No.”

– legături de familie reci, cu înşelăciuni colaterale.
– late grief

http://www.guernseydefilm.nl/

şi una excelentă de pe imdb: “Because of lacking texts the story becomes a quiz. An introvert person suggests to have depth, but sometimes it turns out he has nothing to say. This film acts like an introvert person.” Însă de spus are multe, dacă ai atenţia necesară.

şi încă una de pe avax: “nudity […] is crucial to remind us that these people are very naked underneath their cold Germanic appearance, which is so well portrayed”.

Mr. Nobody (2009)

Mr. Nobody (2009). amestecat / aglomerat. m-a plictisit dorinţa de a manipula la fiecare scenă. previzibilitate. foarte multă tehnică de cameră. prea multă. prea multe mici poveşti. în “Le fabuleux destin d’Amélie Poulain” sunt chiar separate. rolurile de adolescenţi sunt surprinzător de bine jucate.

– deşi “paralele” cu Magnolia sunt semi-jenante :), scenografic sunt foarte mişto interconexiunile între cele trei poveşti + more (cică-s 12şpe). simpatică asemeni ideea că fiecare dintre scenariu posibil poate determina altul. faza blocării imaginii în concordanţă cu bătăile maşinii de scris (şi 10$, ba nu, 20$) : chapeau!

– precum înţeles şi semnificaţie sunt sigur că versiunea regizorului este şi mai sucită şi mai adâncă (având aproape 10 ani de “sertar” filmul. exemplu: există la început o scenă în care un postaş care “merge” înapoi îi aduce un plic unui Nemo cu o fotografie din alt fir. başca colorista decorurilor respectată conform fustili celor 3 fete. şi alte “nebunii” demne de Nolan). la a doua vizionare am adormit, de două ori.

– dacă apărea prin 2004 rupea mult gura târgului. sigur răvăşeşte adolescenţii – şi încă negânditorii teoriilor timp/spaţiu prezentate. nu ştiu ce să zic despre ideea sufletului pereche 4ever&ever & beyond time şi cu happy-end: ba că-i simpatică, ba că-i tâmpiţică. în mod ciudat îmi aduce aminte de Brazil‘u’Gilliam.

My personal note: toate scenariile sunt posibile? fix sula. toate scenariile vor FI posibile. da, e mişto să crezi la 21 15 de ani că poţi fi preşedinte. când colo – păstrând tematica filmului – eşti FIX suma alegerilor tale. alegerea nu este seducătoare ca posibilitate ci doar, din păcate, obligatorie, atât. nu probabilitatea universului este minunată ci alegătorul e minunatul-minunat. care este.

+ http://www.bookblog.ro/stiri/de-ce-ne-place-shakespeare/
+ subscriu la:

Mr. Nobody is like that very superficial person in a dinner party, who wants to start talking philosophy just to hear the sound of their own voice. The subject is interesting, it looks very good, but it has nothing to say. It’s not too bad, but it’s infuriating with pendatry.

de aici. Şi cronica cea bună: aici.

Periferic (2010)

– se iese uşor din intimist / minimalist. mai spre Hollywood. ole!
– foarte bună imagine
– gigea montajul, mai ales pt doar 1 cameră
– o regie prea vrut-corectă

– şi totuşi scenariul… pen’ce avem relaţie okey cu fratele în 1/3 din film? şi al naibii pistol de jucărie… pen’ce, să se gândescă spectatorul la el? pff…
– sfârşit corect, deschis şi sec, dar debusolant, “necurajos”
– prefer `naturaleţea` “Francescăi”, precum scenariu
– dialogurile scurte sunt rutinate, foarte bine însă “consumaţi” actorii pe momentele tari / tensionate
– tot filmul este dat de faza din tren, fumatul pe coridor împreună cu copchilul. “alegeri greşite“. jocul tăios/ne al Anei Ularu acolo-i … just f. purfect.
– film puternic, impresionant

– mişto Andi Vasluianu, as always.
– Mimi Brănescu este excelent (toată lumea căzut de acord cu asta) precum proxenetul flegmatic, şarmant şi şmecher. potrivit şi chiar mai reuşit rol decât soţul prins între doo nu te ploo, da’…
– ce bine a ieşit accidentul de maşină!
– taximetristul ce-i duce după băiat chiar nu zice nimica? văi, ce şansă ratată de neşte replici de autobază.

– cadrul filmului este ok, dar fondul totuşi? care periferic, soţetatea? mai multe tuşe de negreală atunci. if not… atunci ce? din “Morgen” am rămas atât de clar cu prietenia între oameni îi e mai nobilă decât rasa, sexul şi poliţia… aici cu… ce alegi azi, mâine… ?!

Hamlet cu femei

Teatrul Agon – Constanţa , piesa “Hamlet

regia Cosmin Borodan:
– mişto punere în scenă, simplă şi eficientă. bine adaptată spaţiului mic.
– variantă clasică, bun produs, concurează nu… cu TdS Constanţa, ci chiar Bucureştiul + actori
(- ultimul Shakespeare văzut a fost “Regele Lear” în 1999 la Bulandra, cu Rebenciuc într-o cheie scenică şi mai simplistă şi mult mai abstractă).
– mi-au plăcut soluţiile la înmormântări şi “florile” oferite de Ofelia
– mişto şi duelul de săbii

– nu travesti, ci o “convenţie”

minusuri:
– posteriorul lui Hamlet proeminent feminin dezavuat îmbrăţişând fantoma tatălui înalt cât gardu’ de parcă era mai degrabă o Julieta & Romeo, s-a dus drq toată masculinitatea personajului acumulată greu
– fără pauză la o piesă de aproape de 3 ore! şi solicitantă la nivel de limbaj

actori:
– Mirabela Moroşanu, precum Polonius – oh daa!, un bătrân sfetnic ce ţese intrigi, jucat cumva în “falsetto”. foarte mişto.
– precum Hamlet, Cătălina Popescu, lead-rol dificil, onorabil ieşit, dar nu acolo. sigur excelentă actriţă în alte distribuţii.
(- the Hamlet al României fu Adrian Pintea, ci nu Marcel Iureş)
– Cosmina Soare, precum Horaţio – mişto, pui de actriţă mare, cu text nu ff bine stăpânit:) şi uşor repezit, dar cu pasiune, foarte atentă la detalii, gestică excelentă şi susţinută pe întreg parcursul piesei. posibil să fiu uşor subiectiv.
– profa Daniela Vitcu-Hanţiu, precum Claudius – oh da, rol ieşit, deşi nu tot timpul susţinut.
– mişto şi groparul, Ana-Maria Ştefan, rol episodic.
– remarcat şi Alina Elena Bondari, precum Laertes, rol scurt, dar în forţă, pe genul “ars”, curios de capacităţi pe un rol contrar.
– Dana Cojan, precum Guildenstern – non-acting, ci pur şi simplu dramatică ea. mişto gestul de scărpinat în fund (regie?), necesar ca suplimentare “bărbăţie” din cauza staturii / vocii.
– surprins că Ioana Chelmuş (Rosencrantz) poate să joace, nu mi-o închipuiam deloc, şi chiar binişor.
– Arina Cojocaru, precum Ofelia, prestaţie medie, căldicică.

sincope:
– Hamlet strângând doar 1 singur pumn la/de nervi cu mâinile pe lângă corp
– prinsoare de mâini refăcută (Laertes&Hamlet) -> not so male

Mi-a plăcut, mă mai duc – vreau să le văd în cel puţin încă o piesă, poate o comedioară. Mulţumiri D. că a reuşit să mă convingă să ajung şi că s-a ţinut de capul meu – mă “chinuiam” din noiembrie anul trecut să.

Recomandare – adaptare clasică romanovciană la început de secol XX şi bine-făcută, entertaiment – varianta lungă de cinema cu Kenneth Branagh.

Aurora (2010)

– un film dificil
– nu e cinema, da-i artă. e “cinefilie cu spume”.
– super regie
– film “detectiv”
– prea lung, prea mult
hai să cumpărăm, acum – de la “Poliţist, adjectiv”, un al doilea… microfon! pentru “cinematografia românească” le: neah! s-a auzit prost în cinema, din fericire n-a schimbat esenţa ci doar nişte detalii ajutătoare pe parcurs
– plăcut faza cu caloriferul
– toata scena la masă cu soacra dinaintea celei de-a doua duble crime: gigea-giugiuc
– cadrele alea printre uşi, uneori juxtapuse. super.
– dacă în NCfOM se uita pe pantofi dacă are sânge la crimă aici cade cadrul ca la finalul lui “Un cartuş de kent şi un pachet de cafea” (unde se ridica)
– mişto jocul lui Puiu, chiar că nebun :)
– pe lângă comunicare, lipsa ei, autism (social), divorţ, românisme şi alte alea, filmul este despre un lucru bine facut şi dus la capăt. dedicaţie. aduce pe nivel de filozofeala destul cu The Wrestler. le: la o doua vizionare cam iese din firul ăsta – rămâne ca fiind doar al personajului – ci revine la comunicare/lipsa ei, complexitatea vieţii şi alte entrangisme.
– totuşi o frescă a societăţii româneşti, Pintilie & Daneliuc şi Dan Piţa (le: via Angelo Mitchievici) pe ’90 reinventate re-adaptate
– mişto referinţă cu mustăciosul poliţist din final faţă de “P, adj.”
– prea multe detalii, îţi umple creeri, dar eu am avut catharsis pe final ceea ce a făcut să merite cele 3 lungi ore.
da review @Pitbull

Cristi Puiu, omul – @ Eugenia Vodă. le: bănui de ce Cristi Puiu s-a certat cu Răzvan Rădulescu.

(500) Days of Summer

500-days-of-summer

Se spune că nu este un film despre dragoste chiar. Ba-i fix despre dragoste, cuplu şi relaţii şi despre cum le deformăm în detrimetrul nostru ori ba. “It’s love, it’s not Santa Claus”.

Regizoral filmul este superb, şi te lasă în final cu senzaţia care trebuie, manipularea e fină şi deşteaptă, şi în acelaşi timp de un natural ingenuu. Mark Webb nu e consacrat al genului dar a potrivit-o foarte bine şi l-a ajutat şi scriptul plin de dialog între două personaje de nişă. Mie mi-a adus aminte de Sweet November (2001), deşi vorbim de alt registru drăgăstos, iar tot ca referinţe e sub ESOTSM (2004) şi regizoral chiar sub An Education (2009) – deşi tot despre decepţii şi deformări se vorbeşte şi aici.

În rolurile principale avem o ea – Zooey Deschanel – care e în acelaşi rol de spooky-indie ciudăţică şi atrăgătoare femeiuşcă care întoarce pe dos lumea unui bărbat, acelaşi rol de la “Ghidul autostopistului galactic” (la care se mai adaugă “Yes Man” şi “The Good Life”), iar el este Joseph Gordon-Levitt – pe care îl ştim adolescent din seria “3rd Rock from the Sun” şi dintr-o serie de roluri secundare care s-au strâns şi l-au adus într-un principal bine jucat şi care promite mai mult odată cu maturizarea sa (excelentă scena lor finală – mimică, emoţie, pauză, suprindere… tot, după ce Z.D. îi spune că ‘he was not the one’ şi-l ia de mână).

Filmul se joacă cu ideea jumătăţii unice şi predestinate în dragoste pe care o promovează avocăţeşte de la început şi cu pro şi cu cons (cele două personaje aparţinând fiecareia dintre tabere) în final o îmbrăţişeză de tot… dar nu… c’mon e doar un film, care trebuie să se vândă. Dacă în ESOTSM vorbim despre dragoste fără de care nu se poate trăi şi care coboară adânc în eul nostru, ba chiar relativ departe de înţelegerea noastră, mai ales în contexte la care nu ne aşteptăm, care nu funcţionează şi cu care mai ales ne-am crescut/învăţat să nu funcţioneze; dacă în High Fidelity (2000) se vorbeşte de dragostea din relaţia mai înspre viaţă reală, fără să te omoare şi fără să te definească dar lipsa ei să conteze destul încât să te descompleteze (şi modul de a accepta acest compromis); (500) Days of Summer (2009) este undeva la mijloc. Partea frumoasă este cea cu aşteptările pe care le avem de la dragoste şi care este rezultatul confruntării acestor aşteptări cu realitatea – screensplitish chiar. Relaţia celor doi este idilică, nu musai pusă într-un context banal. Satira apare şi este cumva subtilă: psihologul relaţiei este chiar sora protagonistului – nimic deosebit în asta – doar că este cu cel puţin 10 ani mai mică, o adolescentă pre-puberă, expertă în comportamentul uman şi pasionată de fotbal (soccer) :); prietenii lui cei mai apropiaţi nu au mai avut iubite de ani bune de zile; iar deşi visul său este să devină arhitect el este un copywriter de mâna doua la o companie de felicitări :).

Un film drăguţ, cu de toate. Musical, intimitate, situaţii comice şi dulci (sindromul Tourette în parc :) ), revolta împotrivă societăţii (de consum) şi pledoaria pro-autenticitate, dezamăgiri, fir epic asincron, happy-end but not so happy, but not so end şi inserţii grafice sau cu cameră suplimentară de-o minunăţie rară. Vote for Pedro! De browsat pe Youtube şi scenele care n-au ajuns în film. Ah.. şi nu în ultimul rând să nu uit … un soundtrack superb indie-like in frunte cu Regina Spektor. Superb! Cam aşa.

Nu-mi pasa, (ba) imi pasa

Zambetul si tipetul Andrei – in timp ce canta cu bucurie nestingherita de copchil “Jingle Bells and A Happy New Year” (varianta reunita si comprimata) – in contrast cu vestea mortii lui George Vasilievici. Aproape 32 de ani. Esti ceea ce lasi in urma, ba. Si atat. In sufletul si in amintirea celorlalti.

Short Cuts (1993)

Rux, l-am vazut. Multumesc.

Cine spunea ca americanii nu fac filme de arta? Chiar si asa americane cum le fac ei…
@myself: eu n-am random si nici container.

Un pic ceva mai mult de 16 personaje:) And it’s a hard-hard job. ‘Fuck-around’-ul care o da-n viata pana la urma. Si da, se poate.

imdb

Costica Brehar

sa dam Cezarului ce este al Cezarului. e mai veche si probabil… cea mai reusita si cea mai geniala productie autohtona de gen.

Los abrazos rotos

penelope-cruz-platino

Gratie lui Radu M. ajung sa vad un Almodovar misto. Gen 9/10. (Dar in afara de “La Mal Education” am vazut vreounul sa nu-mi placa?) Nu vreau sa intru in foarte multe detalii: povesti intretaiate espaniolas – care se aduna toate perfect la final!, multe metafore cinematografice, insight-uri de film a lot… Dar… si cu o poveste frumoasa care m-a prins. Exista intotdeauna o dihotomie intre cine suntem in afara noastra prin prisma ‘celorlalti’ si ce vrem de la noi insine. Si avem o datorie (morala) fata de sine sa facem pace intre personajele astea. Cum era ultima replica? “Daca faci un film, il termini, chiar daca esti orb.” Cheia (si-i servita) este in scena in care Lena se auto-“traduce” intrata in salonul de proiectie a sotului bolnav de gelos. Superba si scena/metafora cu fotografiile (viata) rupte bucati din care fiul incerca sa refaca macar una.

Penelope face un (tri-)rol tzutz, peste “Volver” (citat dintr-un interviu: “We rehearsed every day for three and a half months for Broken Embraces. I like having that time.“). Si desi intreg filmul aduce cu “Todo sobre mi madre” (+ “Carne tremula” ?) e-n alt registru; din pacate insa pentru neofiti sunt sigur ca plictiseste de la jumatate incolo.

Misto. Uite si o cronicuta buna.

A Clockwork Orange

A Clockwork Orange (1971) imdb

– un film prea artistic. arta pt artisti.
– muzica teribila!! ‘ti-ar Betovana drq. obositoare.
– chiar a fost cu talc? ‘Natural Born Killers’ face pisu de la inaltime peste, desi unul e despre teve.
– filmul NU ajunge la radacina, si tare vroiam
– da, ok, misto cadre / camera, poate revolutionare la vremea sa. totusi… nu (nu-i primul / ultimul).
– uite film exceptional din perioada aia: http://www.imdb.com/title/tt0060390/
– iar asta e de e: http://www.imdb.com/title/tt0062622/
– asta-i frate “Portocala Mecanica” din anii ’80?! eram snob de mic copil:) acum inteleg de ce… macar pt tate si tot trecea cortina cu brio.
– scenele de violenta raman insa tzutz! arta curata. nice si cu ‘Ultraviolence’.
– tre’ sa recunosc ca mi-a provocat 1,2 erectii timide
– poate nu l-am inteles. nu simt deloc nevoia sa-l vad a doua oara.
– l-am vazut greoi, in doua zile / reprize. de abia asteptam sa se termine. sunetul desincronizat de la jumate incolo.
– nu mi-a placut. cre’ca cartea-i misto.