Tags: Jesus

“Puterea intenţiei”


“Puterea intenţiei” – Dr. Wayne W. Dyer, Ed. Curtea Veche, 2013.

Crappy şi cu foarte multă spălare pe creieri şi vorbe degeaba cu sens generos, gen bla-bla. Se desprind urmatoarele:
– se acceptă existenţa “intenţiei” precum câmp energetic(?) general, primordial, infinit, necuantificabil şi etc. la care te poţi conecta, poţi crede în el, te ajută, te-te. se poate inlocui ‘intenţie’ cu Jesus, Buddha, Dzeu, 42 sau dacii&romanii. sau orice altceva. chiar apare pe undeva un ‘What would Jesus intenţia do?”
– şi vibraţii înalte (Binele?) şi vibraţii joase (Răul?), cu puterea de atracţie: vii cu vii, curvele cu curvele. what’cha want?! pe genul ‘eşti ceea ce gândeşti’.
– şi! nerezistenţa la schimbare. acceptarea a ceea ce ţi se întâmplă, un fel de ‘in the flow’. remember 1 aprilie 2011. basically, stop worrying about it.

Dar pe lânga astea două golduri:

1. take this! Viktor Frankl

Sentimentul scopului. Ca răspuns la întrebarea Ce ar trebui să fac cu viaţa mea?, vă sugerez un singur lucru, de vreme ce aţi venit în această viaţă cu nimic şi veţi pleca cu nimic. Puteţi să o dăruiţi. Veţi simţi cel mai bine scopul punându-vă viaţa în slujba altora. Când o dăruiţi altora, planetei şi Sursei dumneavoastră, trăiţi o viaţă cu scop. Orice aţi alege să faceţi, dacă sunteţi motivaţi să vă aflaţi în slujba altora, fiind detaşaţi în mod autentic de rezultatele materiale, veţi simţi că aveţi un scop, indepdent de cât belşug veţi primi înapoi.”

2. my #3: “atitudinea pozitiva deschide”
(“vreau” accentuează lipsa, “mulţumesc” atrage conjunctura posibilă)

“Un mesaj adresat câmpului intenţiei, care spune: Te rog, trimte-mi mai mulţi bani, arată că vă consideraţi într-o stare de lipsuri, dar Sursa nu percepe lipsurile. Nici nu ştie măcar ce înseamnă să nu ai destui bani. Astfel, răspunsul ei va fi: Te afli în această stare pentru că aşa gândeşti, iar eu sunt gândirea prin care faci asta, şi atunci îţi ofer mai mult din ceea ce nu vrei şi nu ai. Reacţia dumneavoastră dominantă de eu va fi: Dorinţele îmi sunt refuzate! Dar adevărul este că Sursa universală cunoaşte numai belşugul şi dăruirea şi va revarsa suficienţi bani către dumneavoastră dacă intenţia este: Am destui bani şi îngădui revărsarea spre mine a ceea ce am deja de-ajuns.”

 

Ale mele:
– gândul poate influenţa o particulă subatomică (true quantic story), un munte însă … mult mai greu. una este să ridici 10 tone cu o undiţa de pescuit sau cu un scripete de gospodărie alta cu un utilaj industrial adecvat (care consumă ţ L de motorină pe oră). but power to the many, via Gustav Le Bon.
– felul CUM priveşti lucrurile care se întâmplă le va schimba. de ce? pentru că tu te schimbi/deschizi la posibilităţi şi abordări noi şi creative. lucrurile oricum se întâmplă, se schimbă şi fără tine. mai rămâne dilema: dar cum se atrag? (telepatie şi incerta ‘putere de atracţie’, derivată cumva din sincronicitate, precum rezultat din Big Bang când toate lucrurile au fost 1, vezi Kabala jiet)
– credinţa într-o forţă superioară divină modifică psihicul fragil spre pozitiv şi conexiuni nebănuite. e mare lucru, încă nu avem dezvoltarea necesară pt autosusţinere by default.
– Universul este nelimitat-ish, deci poţi să ceri oricât; posibilitatea ta de procesare este totuşi limitată (70-100 de ani în cazurile fericite).
– nu vibraţi (a se citi ‘a-ţi concentra atenţia / efortul’) pe lipsuri. vrei pe plus, nu pe minus.
 

Postul din 16 februarie 2013

Cum se face că sublimarea durerii, stimulentele (alcoolul, cofeina, THC şi altele), inhibitori SSRI sau IMAO etc. forţând căile neuro obişnuite de legătură fac loc altor sinapse, reducând procese vechi şi “dăunătoare” (evident, şi putând a le potenţa în acelaşi timp) înlocuindu-le cu “chestiuni noi”, nemaîntâlnite de subiect până atunci, crescând într-un fel – considerabil şi uşor cuantificabil – creativitatea şi inventivitatea? Cum se poate ajunge la acest “proces” în mod endo, natural fără ajutorul substanţei externe? E vorba de evitarea mecanismelor “defectuoase”: saturaţie, rutină, TOC-uri şi alte ‘deformări’ sau e necesar de un trigger pentru atingerea respectivelor nivele de creativitate şi formarea de legături “noi”? În ce măsură acestea sunt controlabile? Este doar o chestiune de ‘atenţie’ şi de ecologie mentală sau ţine de un echilibru al unui neurotransmiţător specific în relaţie cu un factor extern?

Şamd … acestea sunt întrebările care-mi vor umple căutările următoarelor luni. Şi sunt de abia la circulator.

“Flow the Psychology of Optimal Experience”

“Flow the Psychology of Optimal Experience” (Flux. Psihologia fericirii) de Mihaly Csikszentmihalyi (1990)

– creierul are nevoie de timp de procesare. diferenţa între “2 gânduri” sau doi “biţi” de informaţie procesată este de minim 1/18 secunde. no less.
– vin 128 biţi per secundă. în 70 de ani de viaţă se procesează în medie 185 bilioane de biţi de informaţie. that’s all.
– conţinutul conştiinţei e o chestiune de atenţie. (teoria top-down) decât o dezvoltare spaţială conform evoluţiei (teoria bottom-up). ambele teorii putând exista în acelaşi timp.
– relaxarea nu este flow şi nu are cum să te facă fericit (pe termen mediu/lung). ai nevoie de provocare.
– fără un control al atenţiei conţinutul conştiinţei se duce automat către chestiuni negative şi de auto-apărare
– rahaturile pe care le gândeşti nu sunt TU, sunt doar un flow prost direcţionat. distanţarea asta între tine şi gândurile tale este începutul a multor tehnici de terapie. “it’s not me, sunt doar gândurile mele, hai să le schimb”.

– youth ţine de ‘pagini nescrise’ de aia e atât de dulce şi de consumat. older ţine de respect, companie şi atât.
– fără goals, viaţa se duce automat în jos (al treilea grafic din sinusoidele mele). saturaţia este un proces natural care se întâmpla de fiecare dată.
– pe la 25j totul era nou şi goals se făceau automat, dc nu te reinventezi, şi fără goals o pui
– persoanele care fac din rutină un joc, meta-joc whateva… reuşesc să i se sustragă (muncitorul de la uzina X – “hai să-mi bat recordul de piese asamblate pe linia auto”)

– cele două dileme ale jucătorului de tenis: rise challenges or rise skills, to be in za flow. cele doua extreme ale nereuşitei sunt: plictiseala (poor challenges) şi anxietatea/stresul (poor skills).
– clear goals AND! feedback (instant)
– pratyahara (retragerea în sine) şi dharana (concentrarea în/de sine) din Yoga, în drum spre Nirvana. tehnici de control atenţie / energie psihică.
– copiii sunt unele din cele mai ‘în flow’ persoane
– alcoolul şi sexul sunt cele mai cunoscute shortcut-uri de a ajunge în flow. şi ca orice shortcut, este o soluţie de moment.
– paradoxul satisfacţiei de flow: regăsirea sineului prin pierderea/abandonarea sa în preocuparea respectivă (as in kite-surfing). iar atunci percepţia timpului se deformează, în avantajul tău.

“Inteligenţa materiei”

Inteligenţa materiei
“Inteligenţa materiei” – Dumitru Constantin Dulcan, Ed. Eikon, 2009 ediţia a III-a
.

O carte a cărei primă ediţie care a făcut multă vâlvă în cercurile universitare în anii ’80 şi la începutul anilor ’90.
 
 
 

Dacă la început a fost Logosul exprimat prin inteligenţa ordonatoare de univers sau gândul creator, este uşor de înţeles că drumul spre reclădirea universului uman va trebui să aibă ca sursă tot un gând inteligent. Pentru că, după cum am văzut, gândurile sunt forţe ordonatoare de univers. Într-o exprimare metaforică, dar cu penetraţie în real, iniţial n-au fost decât “gândurile minţii cosmice”, care au construit informaţiile necesare transformării energiei din câmpul fundamental în substanţă şi fiinţa. La rândul lor, fiinţele umane sunt creatoare de gânduri. S-ar părea că scopul trecerii noastre prin substanţă nu este altul decât acela de a crea noi gânduri, noi informaţii, care se vor întoarce în câmpul fundamental, devenind sursă pentru noi ordonări de univers. Se încheie şi aici, ca în tot ceea ce există, un ciclu, un ciclu al fiinţei. Vom conveni, prin urmare, că punctul de plecare al drumului va trebui să-l constituie, ca şi la origini, inteligenţa, înţelepciunea unei gândiri.

 

Postul din 15 aprilie 2012

Câinele are vederea alb-negru. Sau monocrom, nu distinge jdemii de culori. Pt. că_creierul său s-a adaptat / dezvoltat doar până acolo. Asta nu înseamnă că anume culorile nu există, există dar că pentru câine nu sunt atât de importante, intelectul său nu s-a dezvoltat evolutiv destul de mult încât să le perceapă. Cine a decis asta, cum, de ce… nu este subiectul acestei discuţii. Realitatea câinelui este mult mai săracă ca a noastră, dar există. Logic, prin deducţie şi prin extensie, ceea ce simţim noi nu este realitatea ‘reală’ este doar o parte din ea. Creierul interpretează – a se citi FILTREAZĂ – realitatea şi îi dă valori interne. Pur şi simplu modelează realitatea din jurul sau, literalmente recreînd-o. “There îs more ouţ there”. Este. Aură, câmpuri energetice, informaţie, bzzz, zgomot de fond, iubire, ură, multă-multă-multă interconectare, foarte multă. Cât mintea să n-o poată cuprinde. Şi o filtrează, şi dă ceea ce numim ‘viaţa reală’ ce este doar o parte/percepţie a realităţii – căci pentru noi “lucrurile nu se pot întâmpla în alt fel decât se întâmplă”. De ce? Este alt subiect.

Muzica, psihedelicele, sexul, dragostea, arta şamd preiau din acel ceva “mai mult” şi îl aduc în “viaţa reală”. Când îl aduc îl “recunoaştem” că fiind valid. Recunoaştem precum am recunoaşte cercul, dacă am fi fiinţe 2d, intuind că de fapt este un cilindru sau o sferă. Cum? Păi am avea/avem şi noi “tentaculele” noastre la spaţiul 3d. Majoritatea fenomenelor paranormale – când nu sunt falseturi şi psihologii de oameni ‘speciali’ – exact asta sunt: paranormale. Există mai mult acolo, şi creierul (conştiinţa) face în permanenţă în stare de veghe o alegere la cum să fie ritmul. Jumătate din creier este ocupat cu filtrarea.

Ştiinţă măsoară lucruri cu instrumentele din viaţa reală. Când o să avem instrumente de măsurat “4d” o să putem ştiinţifica şi ceea ce nu înţelegem acum. Că le vom creea prin tehnologie sau că vom “evolua” mărindu-ne percepţia actuală trecând de la monocrom la bicolor – color – High Color – True Color – mofozcolor nu ştiu. No instruments, no measures, no science. Artă.

Partea mişto este că realitatea noastră e o alegere a conştiinţei. Că e o alegere. De fiecare zi! E greu de simţit, de înţeles şi de acceptat lucrul ăsta. (Majoritatea “problemelor” noastre sunt în capul nostru. “You do it to your seeelf”) Încă o parte mişto este că acelaşi lucru se întâmplă şi cu timpul. Timpul este o percepţie, viteza de scurgere a timpului este o adaptare dată de capacitatea limitată de procesare. Başca… nu e liniar. Dar hai să intru în sf-uri fabuliste.

genele noastre

La 24 de ani mi s-a schimbat brusc scrisul. Fără să se întâmple nimic deosebit pentru asta, fără să urmez un curs în acest sens, fără o aparentă explicaţie. Coincide însă cu vârsta la care tata a decis că scrie prea urât şi a început să copie scrisorile caligrafice ale mamei, ca să-şi schimbe grafia. Şi şi-a. Şi mie.

De la 32 de ani am început să repar aproape tot ce-mi pică în mâna. Chiar dacă am făcut Politehnica, chiar dacă sunt pe un domeniu tehnic, chiar dacă am multă răbdare … n-am avut niciodată super-abilităţi practice inginereşti, capacităţile mele ţineau de software. Mai nou însă: doar zi-mi … ţevi, robinete, ceasuri, telefoane, aparatură, televizoare (!) şi … multe altele, evident fără să fac ceva în sensul ăsta, şi, de multe ori, fără să consult un manual în prealabil. Cu ce coincide? Cu anul în care al treilea copil îţi intră la şcoală şi caietele, ghetuţele şi ghiozdanele se multiplică cu încă un rând. Anul lui taică-miu, normal. Şi mie.


Aseară, cele două mândre care ne umple cu bucurie weekendurile la Cţa, după ce-şi luaseră cadourile de Crăciun au venit ‘la bloc’. Şi dăi călăreală şi chiţăială că nu le mai văzusem demult. Fun-fun… în cârcă-ciuş dar până când, că începea să mă doară spatele. “Ultima şi gata”, “încă o dată” şi tot aşa… la un moment dat zic stop-joc că ajunge. La care cea mare face un bot imens şi teatral că eaaa mai vreaaa o dataaa şi… pleacă supărată, plângăcioasă de lângă mine. Şi se întoarce cu mamă-sa de mâna … ca să-mi spună: că eu sunt unchiul fără copii, şi că eu nu am foarte multe stresuri şi de aia trebuie să mă joc cu ea, şi că ce dacă am luat-o în cârcă de 5 ori, ce? nu mai puteam şi a 6-a oară, încă o dată, că atât mai vroia doar 1, că nu muream. Şi că e supărată şi să o iau pe umeri la oglindă. … Am rămas mat şi m-am conformat în faţa acestei pledoarii de notă 12, ce puteam să mai zic… m-a convins :).

Cred că la un moment dat clubul se va stinge de la sine. Pur şi simplu… înlocuit cu şi mai mult sex se poate şi fără club. O să moară cândva în anii ce vin, şi nu mai este cazul să-mi bat capul eu cu “de ce funcţionează atât de bine, încă”.

Postul din 16 decembrie 2011

Înainte să uit – să notez câteva din simpaticele experimente de ‘puterea minţii’ de toamna asta. Ca preambul – este clar că, ştiinţific vorbind, suntem încă la începutul descoperirii universului şi că bozonul ăla sfios este doar treapta următoare. Comparaţia pinguinului care vrea să înţeleagă bomba atomică este edificatoare. Nu… nu ştim cum se transmite informaţia cu totul, nu ştim ce înseamnă materia vie şi energia încă este un concept nedefinit. Chakre / nechakre uite cu ce m-am jucat lunile astea:– clasicele pişcări de ceafă, făcute încă din copilărie, prin “concentrare” insistentă asupra punctului cefei cuiva. nu merge la toată lumea, da’ funcţionează. mult prea repetată încât să fie negată-mi.
– tot la coada la Poştă :) “potolirea” isteriilor babelor şi tanţelor care sporavaiau negativist-bârfist despre… orice, cu scârbă şi zeflemea de piaţă. le îmbrăţişam cu dragoste în mintea mea … şi rămâneam prost de ce întorsătură la 180 de grade le-o lua dispoziţia, parca trecuseră pe la biserică. funcţioneză! şi sunt atât de multe de învăţat.
– visatul soluţiilor tehnice peste noapte. pfuai, asta-i de când eram mic copchil, dar hai să fie menţionată şi ea.

Aş mai băgă nişte liniuţe dar încă nu sunt destul de rodate, căci întâi e bine să fie eliminate din sfera probabilistică a “întâmplării”. Plus amendamentul că reinventarea şi paternul neuronal nou rupe vechile trasee ale depresiei. Nu ştiu de ce scriu truismul ăsta evident, dar… mă surprind că încă mai pot să programez, de fapt, cu motivaţiile resetate.

Sunt şi mai aproape de cuantificarea legăturii între “a-ţi dori” şi “a se întâmpla”. Nu mă las :)

Intuitie

  • amintirea unui lucru ce se va intampla
  • pe sosea imi intuiesc incidentele sau e analiza permanenta a creierului pe care se pune imediat eticheta “pericol”? dar cu emotia aferenta cum vine?
  • incep sa cred precum baba parlamentara sclerozata de la OTV ca exista un cerc informational. habar nu avem cum se transmite informatia si lucrul asta e fantastic. nici macar nu stim ce este apa sau curentul electric, niste chestiuni atat de complicate pe niste modelee atat de geniale.
  • ‘there is something out there’. si nu e fericirea personala. si trebuie sa fi acolo. e incredibil cum de structuri si cum de paternuri. de la explozia stelelor ce dau metalele grele[, la Eden, la Iisus (mega superstar), la feudalism, la rapoarte de vasalitate, afaceri, bani si antreprenoriat] si pana la crearea unei economii chiar globale. La tot felul de “cai”. scari si forme de organizare pe care nu chiar atat de stralucit incercam sa le modelam in Bine si Rau.
  • ce este Internetul? un alt “cal”?! tehnologie.
  • and we’re dust. da’ we are.
  • sentimentul de ‘good vibe’, feng shui si chakrele nestudiate inca. cancerul.
  • sexul si orgasmul ‘cosmic’, dragostea, relatiile si familia.
  • si evident dupa moarte nu se intampla absolut nimic. nimic-nimic. continuam sa existam in memoria celorlalti si-n lucrurile pe care ne lasam amprenta.
  • iar daca D-zeu este cel de peste toate, ce-si va ‘aminti’ tot, vom exista acolo, cu absolut tot ce am facut, in acea ‘memorie’ Atot-Cuprinzatoare. dar poate doar ca semnificatie, si nu precum constiinta nemuritoare asa cum ne dorim.

Cum poate sa fie intamplatoare intalnirea cu Robert de la spalatorie dupa parastasul lui Easy?