Tags: muzică

Postul din 16 mai 2016

Într-o sâmbătă, cu Cifone & gaşca ajunşi nu mai ştiu cum în CTRL şi era muzică bună şi ne-am dus în faţă să urlăm “Tuuuuuurning … away from the light / Beeeeecoming … aaadult / Turniiiing into myself”. Cu nişte engleji mai purii la fel de entuziaşti şi ei, cu o mândră bălaie de-a lor pe acolo… aşa la unison, cu accente tari pe vocalele din refren :D Mişto fu!

Şi apoi alea freo 3 ore cu Leq scurse-n scaunele de la Eden, într-o după-amiază de mai cu soare generos printre frunzele arbuştilor, sărind de la o bere/idee la alta, gumball-ind ca guguştucii de pe margine :) regăsind lentoarea aia care-mi lipsise în ultimile luni.

How can we get our attention span back?”

Concert Pinholes – 26 aprilie 2016 – Club Control, Sala Berlin

        De multă vreme, de nişte ani, am căpătat o pseudo-expertiză faţă de evenimentele pe care le frecventez îmi dau seama din afiş, din istoria trupelor, din prognoza meteo şi loc desfăşurare balamuc dacă are să fie cu scântei sau fără. Mă şi înşel, dar rar. Eh, şi când se pupă … e bine de tot. Tot de la o vreme – de când am început să bat uşor patruzeciul nu mă mai duc la concerte în primul rând, ba că mă dor genunchii, ba urechile că muzică-i prea tare, ba de la vreun cot neintenţionat dar cu direcţie-n costele-mi nevinovate. Sau că-i prea multă lume şi că sunt prea tineri şi că sunt prea aproape de trupa fix ca o fană acneeica sau că … Aşa că stau mai în spate, preferabil pe lângă sunetist – acolo este pe audio-plus, sau mai retras într-un colţ de bar cu o privire bună de ansamblu, cu un pahar de tărie dublu rafinată în mâna … aşa parcă e mai bine, e mai potrivit. Dar atunci când cei de pe scenă îşi dau sufletul acolo, când trăiesc momentul cu toată fiinţa şi dau cu distortul până spre suportabil, şi când grăiesc cu o crasă şi pură naivitate: “Ne bucurăm că suntem aici şi nu în altă parte” :), cu toţi pustii de 25j sau mai puţin care-şi bălăngăne rockăreala fiecare-n stilul sau dar de fapt toţi la fel, cu urlete, cu “Pih-holes, Pin-holes, Pin-holes” spre dublu bis, cu fetişcane şi cu durerile uitate (vezi tu a două zi cum stă treaba cu trupul de fapt) şi cu scufundarea aia atât de mişto în duşul tinereţii.

        “Tinereţe fără bătrâneţe (şi viaţă fără de moarte)”. Asta spun când ies din CTRL în fiecare seară reuşită care se prelungeşte cu sau fără voia celor implicaţi şi când mulţumirea e până la urechi pe faţa la toată lumea iar picioarele dau să pocnească-n bascheţi de atâta dans. De multe ori – de prea multe ori – îmi fac reproşuri despre frecvenţa ‘anormală’ cu care încerc să repet cuvintele de mai sus, însă măcar o fac de fiecare dată cu sfinţenia corectitudinii faţă de sine, fără să mă păcălesc sau altceva. Totuşi când se ajunge cu asta la de trei ori pe săptămână este prea mult iar abuzul&saturaţia se instalează automat rapid.

        Totuşi după ce o să te plictiseşti DE TOT, cu prezumţia că acest lucru se va întâmpla la un moment dat şi n-o să sfârşeşti fericit precum baba din 54 (1998) pe ringul de dans, după… după ce urmează? Că dacă copii nu atunci pentru ce (să) trăim? Pentru creaţie. Şi de asta Bucureştiul are minunata proprietate că acest lucrul se poate repeta săptămânal cu un pic de efort în acest sens, şi nu numai pe rock ci şi pe alte frecvenţe: jazz, teatru & expoziţii sau alte spectacole şi alte genuri. “Mai răruţ că-i drăguţ” este o lecţie de maturitate însă neaplicabilă celor care-şi comandă câte două beri de o dată ca “să fie” şi care le beau din pahar căci direct din sticlă curge parcă mai lent. Şi care găsesc că unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să se trezească la ce ora vrea corpul lor, şi care… şamd. Dar chestia asta s-o mai repetat ani de-a rândul, să o luăm pe rând: Club A, Fire, Megalos, Bourbone, Phoenix, Pulse 1, Control, Shout, Pulse 2, Butter, Doors, Goblin, Strings, CTRL. Etc. 1998-2016 :) Va urma? Probabil că da. Şi probabil că la Londra se măreşte cu un ordin de mărime pe scală adică se înmulţeşte cu 10, însă până “acolo” mai degrabă… mă bucur “că sunt aici şi nu în altă parte”.

Postul din 13 decembrie 2015

Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.

din “Vreau”:

[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
    Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.

resurse

– resursele vin din interior (oraş, populaţie etc.)
– ba lumea vrea
– do fail, do încearcă x n
– do hub
– există reţeta de succes. flow it.
– adaptează-te
– peste tot e “n-avem (butelie)!”

Postul din 14 martie 2014

Nick:
– a ridicat toată lumea în picioare şi s-a DANSAT
– a prelungit petrecerea cu 1 oră
– s-a mai comandat încă 1 rând de bere pe tura respectivă
– a enervat aproape toţi ‘vechii’ când supapa de bațâială s-a echilibrat şi nu s-a revenit la indie-indie

Este o problema complexă cu multe variabile care depind una de alta complicat.
Nu, nu vreau să fac eventuri cu muzică obişnuită de club, de Vama etc. Sper că n-am jignit pe nimeni, şi dacă… îi priveşte.

Şi cum te-ai oprit din dansat pe un dubstep ca să te doară mai puţin genunchii a doua zi, că oricum dansasei destul – gen freo juma’ de melodie :)

#toamnă2014 ?

Postul din 21 septembrie 2013

Foarte mişto prezenţa maşinii de Poliţie aseară la Moonlight Party – o adunare “câmpenească” într-un garaj, pe DJială şi cu oameni drag de ‘altceva’ – care au stat şi au … pur şi simplu supravegheat până pe la vreo 3 dimineaţa fără să intervină din câte ştiu şi la ceva metri depărtare. Şi păreau trupeţii din cartier. Foarte… civilizat.

Bine, plăcutul ăsta vine de la distanţa vârstei în care să umblu fără bilet pe RATC mi se pare ceva ruşinos – pentru că vreau ca serviciul ăla genial de a mă plimba pe mine şi pe alţi 20 cu maşina să fie răsplătit, şoferul ăla să fie plătit, să aibă asigurare de etc. – iar femeia de serviciu din scara de bloc care face curăţenie îi dau bună ziua cu respect – şi-mi vine să-i bag 5 RON în buzunar bonus că face ceva ce eu ar trebui să fac, sau toţi din scară, pe rând, şi o face ea. La 20 de ani să circuli fără bilet era o mare haiducie şi jobul amintit era o ruşine de nu merita nici un scuipat.

#Constanţa va deveni un oraş mişto pe partea de distracţie, se mişcă lent, dar sigur şi pe trend uşor ascendent. Din păcate cred că voi ieşi cu totul din categoria de vârstă până să devină ce mi-aş fi dorit să fie când eram ciutan. Dar pentru Andra…

Postul din 13 august 2013

Un Summer Well anul ăsta de Buftea chiar ca o găleată de vacanţă. Aglomerat şi intens, centrat pe două foarte dulci nopţi pierdute că de luni am dormit aproape non-stop (dar nu m-am dat în lături să văd un sârbesc mişto la CityPlex). Cu oameni frumoşi, muzică din playlistul personal chiar pe scenă – deşi m-am entuziasmat cel mai tare la sesiunile dintre concerte – ah, ce muzică! ce oameni în jurul meu de ştiau versurile, ah! … dar ştiam asta. Sau era anticipată. Mi-a mai plăcut la festival, cumva pe modul negativ un hipstărache hardcore care avea înfăşurată pe mâna o camera pe film :) şi, din nou, că n-am auzit în jurul meu nici măcar un plm. Dar să nu confuzez vacanţa cu viaţa reală. Şi nici relaţiile de-o vară cu relaţiile serioase. Şi nici proiectele pro bono cu cele pe bani (mulţi). Şi nici…

Mişto Bucureştiul. Schimbat în bine, la cele 6-7 luni diferenţă când apuc să-l văz. Mai civilizat, mai relaxat – cu pi-ul aferent scăzut cf. factorul vacanţă, oricum pe plus. Şi, culmea, pe comunitate. Să le fie primit. Pe.

La întoarcere, resetat din coconul de acasă, cu nasul în iarba pârlită a câmpului, de mirosea a Bărăgan de Feteşti, începusem să fac planuri de scris. M-a pocnit să abandonez toată ideile curente – nefuncţionale, şi care mă chinuie – şi s-o dau pe naturaleţe, pe copilărie, dacă tot e cu bonus++, şi să m-apuc de “Litrarul”. Da’am uitat cum am ajuns acasă şi la prima scufundare în marea amniotică s-a dus complet. Sfârşitul ăsta de an bate-n reconciliere ruşinoasă, de matcă, iar crizele de până acum se pare că n-au fost suficient de puternice aşa că… de fapt îmi place, şi mediocritatea în/cu care mă desfăt nu mi-e jug insuportabil, doar mă plâng.

Postul din 27 noiembrie 2012

Din ultimile luni de prea multă muncă şi alte rateuri personale singurul lucru pe care mi-l reproşez este că n-am mai citit. Şi mă simt mult mai sărac şi mai îndobitocit din cauza asta. Iar ieşitul are şi el farmecul său (farmec!) atâta timp cât nu devine ca o rutină de întors pagini în care rar mai dai de un colţ îndoit sau rupt sau de vreo poza mai frumoasă asupra căreia stărui câteva secunde, ca să te chinui apoi să-ţi dai seama după ce închizi cartea cu “Dar despre ce a fost vorba?!”. Când imaginaţia nu reuşeşte restul păleşte zdravăn.

Ba se poate

Goblin Constanta

DJ Undoo Concert Şuie Paparude - Goblin Constanta 23 martie 2012 Concert AB4 - Goblin Constanta 17 martie 2012

“Şi la doar câteva săptămâni distanţă se deschide Goblin Constanţa care-i fix pe gustul tău, adevărat în registrul mai electro decât alternativ, dar “a dream come true” din 2007 încoa’.”

Postul din 4 martie 2012

– iar nu am nici un chef să scriu –

Doors Club

  • dacă aş fi ajuns în Club Doors acum 5 ani, eram mulţumit? ba aş fi fost
  • pare o locaţie mai generoasă pt concerte, pe axa Negru Vodă – New York, o combinaţie ciudatî între Fratelli & Pulse. e frumos şi s-a investit enorm (da’ de ce, există olimpiade de cluburi?).
  • îmi aduc aminte cu multă plăcere de începutul Pulsului în 2008 şi de începutul DJ-B a 2010
  • “e ca în Club A”, corect doar (cî nu e!) că e plin tot de c-ţeni. la fel: “precum un club de corporatişti, doar că în C-ţa nu există corporatişti”.
  • a încerca să-ţi aduni oamenii tăi eşuează, mai tot timpul

Există o relaţie viciosă între locaţie – servicii – public – dj şi muzică. Clubul are potenţialul; că oamenii n-ar avea – cum – este întotdeauna – poa’ pen’că-s ultimii din cerc? Sau primii? Clar ţine şi de DJ – cu ale sale intervenţii patronale pe rock vechi pupându-se precum cuiu-n perete cu tot cercul vizual din juru-i.

Cum să faci să-ţi aduci oamenii şi muzica ta aproape? Te închizi în maşină, apartament, cafeneaua din colţ, cum?! To TRIP.

Yellow Project – Aş vrea să te sărut

Yellow Project – Aş vrea să te sărut (cu Sorin Romanescu)

…o menţionez aici pentru că o văd prea puţin ‘peste tot’ pe unde mi-aş fi dorit, pen’că-i atât de mişto, pen’că mi-e ‘dor’ de Maca – excelent interviu, pen’că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu mai gravul şi mai-e-de-polisat-ul Act As If – deşi obiectiv aşa parcă-i mai potrivit ca tonalitate … pen’că mi-e dor de fluturi în stomac şi de furnicături ascultând muzică.