Tags: n-are

Postul din 1 noiembrie 2018

Mă mirăm că Parcul Tabacariei este așa de curat în ultima vreme.

Am fost vreo trei-patru ani la rând să-l curăț de 25 septembrie însă se umplea la loc în câteva săptămâni. Inițial am zis că măcar e o acțiune civică care face un pic de lumină, dar după care mi s-a făcut lehamite și am renunțat. Dar la cărarea de pământ spre plajă după Casa Căsătoriilor n-am renunțat… până când într-o zi mi-am propus să mă lupt cu o groapă de gunoi creată într-una din gurile de evacuare. Nu mai știu cum a fost, dar am întârziat teribil de acea zi națională de curățenie și când am ajuns pe la un 16… surpriză! Groapa aia – greu accesibilă și semi-periculoasă – era deja curățită. Altcineva о făcuse. M-am bucurat tare mult.

Azi am văzut că de fapt (periodic probabil) o trupă de studenți cu treninguri personalizate (ceva cu verde, nu mai îmi bate privirea așa departe) strângeau gunoaiele din parc. Mi-a dat cu șoricei. Uite mă, că… Mda, se pare că sfârșit de lună mă prinde în BXL, cumva o restanță pe todolistul meu, și o surpriză plăcută că după Buc următorul ciclul era mai la deal pe “celebra” axă Negru Vodă – New York.

Limba de pantofi din Sport Vision imediat în mall era însă legată de un tag price ca să bipăie la ieșire. Ăștia suntem: jumi-juma amestecați.

Postul din 30 septembrie 2018

Acum sunt într-o bulă. Aș numi-o “Bula salariată decent”. *salariat la privat

  1. În afară cercului acestei bule se regăsește:
    – familia tradițională
    – cu rasismul de riguare, gen: arabi/negri out
    – cu precaritate & sărăcie
    – fără tineret 20-30, care au ca țel plecatul din țară
    – Antena3 este gold
  2. Unele din problemele de top ale României sunt:
    – îmbătrânirea populației
    – emigrația ridicată, cu implicații în menținerea pieței de muncă și a sistemului național de pensii.
  3. Poate că economicește nu contează ce face guvernul (cu excepții în flagrant). Bașca e și uitat.
    – măsuri din 2016 -> care s-au văzut în 2017; șamd
    – pe valul economic regional european
    – adu-ți aminte de perioada 2012-2016
  4. Există modele totuși funcționale pe împrumut și datorie mare: Grecia și… undeva prin America de Sud (?)
  5. Se poate și fără tineri. Cum?
    – se importă filipinezi & chinezi
    – cu amendamentul resilience-ului românesc (la schimbare. ar fi de fapt un “noi pe ei” – pe termen lung)
    – cu breakpoint-ul când va veni un nou val tehnologic peste societatea umană (ML-ul în buzunarul fiecăruia)
  6. Referendumul pentru CpF este (o) rețetă rusească de divizare (verifică ultimii 20j de ani în UKR, Georgia etc). Da – ar porni din neoprotestantisul Vestic dar este ceva exploatat `by the book` – do check on “follow the money”. Urmează problematica interzicerii avortului și altele erdoğanizări (lateredit*), cu o posibilă nouă linie politică Rusia-Turcia trecând prin Balcani via Ungaria/Polonia. #devalidat

* Turkish Republic is the only Muslim country ruled with secular democracy and one of the three Muslim countries where abortion is legalized. – Jun 1, 2018 sursa

Postul din 8 martie 2018

Mai am freo două săptămâni până la expirarea preavizului. Izbăvire? După care nu vreau să aud de nici un fel de IT freo 2-3 luni. Am să încerc să mă țin de cursuri (rusă & scenaristică și corporate writing), vreau să redevin studentul de care îmi este atâta dor. N-o să mai am bani de “extravaganțe”, sper că are să-mi țină apa. Amin!

Postul din 22 iulie 2015

calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. calitatea oamenilor. din jurul tău, gen.

oglindă, gen.

Importante

  1. să ai toți dinții în gură și să nu ai carii.
  2. să-ţi cumperi prezervativele&chiloţii din banii tăi.
  3. să te poţi uita dimineaţa în oglindă fără să-ţi faci multe reproşuri.
  4. să schimbi măcar 1 scutec de copil sau 1 scutec de adult în viața asta.
  5. să călătoreşti pentru tine.

Postul din 11 septembrie 2014

Pe 11 septembrie 2001 cam la ora asta stăteam cu o furculiţa înfiptă în mufa antenei televizorului din bucătăria firmei la care lucram, unde ne strânsesem cu toţii gură-cască, la propriu. Fiind de la IT căzuse măgăreaţa pe mine să asigur calitatea transimisei şi mă chinuiam să văd ceva din televizorul ăla, aşa cu mâna prinsă în spatele lui, doar auzeam. Şeful cel mare spunea că după asta lumea n-o să mai fie la fel, atunci credeam că spune prostii, am înţeles mult mai târziu la ce se referea. Din anul ăsta aş vrea să nu-mi aduc aminte de nicio seară cu dejtu’ isteric apăsând pe refreșul ştirilor venite dintr-o ţară vecină şi destul de asemănătoare. Amin!

Postul din 15 iunie 2014

A> tu ce faci?
M> sunt okeish. ma indrept agale catre 40j
A> cum merge cu biznisul, cu dragostea?
M> biznisul nasol, m-am angajat. not much to say about it. love, n’est pas de multisor. e ok.
A> esti mai intelept?
M> poate, dar cui ajuta?
A> :) corect

Postul din 12 octombrie 2013

Cum mă întreba Ruxa ieri: “dar tu cum rezişti aici”, aici = Constanţa şi rezişti = lipsa vieţii culturale (as we know it, dar pe trend uşor ascendent în ultimii ani blabla) şi viaţa slabă a cetăţii în general care să te ajute să creşti şi ea odată cu tine.

Bună întrebare şi mă jur că vara nu am deloc dileme din astea ‘telectuale.

Postul din 4 iulie 2013

“De ce nu pot să am relaţii (intime) normale cu oameni anormali?”. Deşi este evident răspunsul, e inclus în retorică, încă mi-e o MAREEE… întrebare. Probabil că uneori chiar că citesc atâta psihologie degeaba. Dar baremi îmi iese partea de statistică, aproximări şi proiecţii.

Mă oftic.

revizia de 1 an

emailed to C:

Si, deci, cum, de ce… etc. www :) C’est tout, c’est vous, c’est ce, c’est… lalala
Te-am vazut, ti-am luat pulsul, temperatura, fisa tehnica… si totusi parca ceva a ramas in aer.

Te rugasem prin ianuarie sa te gandesti la un lucru. Sa gasesti o modalitate de a ramane in viata ta, o varianta c) suplimentar-castigatoare fata de “a) prieteni” si “b) deloc”. Eu n-am gasit-o, desi am cautat-o. Tu te-ai gandit?
Nu-i rau nici asa cum e acum – un tel, un email, un sms, un vazut, un chin, un dans, dar parca nu-i bine, nu-i ‘complet’. “Antena” mea zice ca si la tine e ceva in sensul asta, dar intr-o masura muult mai mica. Ceva lipseste, far’ sa moara nimenica din cauza asta. This is it?

Nu insist :)

 

Postul din 11 aprilie 2013

Mă întreba lumea când slăbisem “Dar ce ai făcut? Cum ai făcut? Ce regim, cum?!”. Da, era un secret: mâncam doar că să mă hrănesc, n-am mai mâncat pentru a compensa daaaar… 0 compensare. Zero. Se echilibrează în câteva săptămâni (5-7). Cum să faci să nu mai mănânci precum compensare? :) Compensezi cu apă – câte un pahar mare plin tot timpul pe birou lângă tine. Da, implică drumuri scurte&dese la toaletă. (După care se întâmplă o chestie de începi să mănânci cu creierul ci nu cu stomacul, impulsul de foame este ignorat complet, nu ştiu cum să explic. Chestiune care neantrenată dispare în timp şi revii pe media socială.)

Postul din 16 februarie 2013

Cum se face că sublimarea durerii, stimulentele (alcoolul, cofeina, THC şi altele), inhibitori SSRI sau IMAO etc. forţând căile neuro obişnuite de legătură fac loc altor sinapse, reducând procese vechi şi “dăunătoare” (evident, şi putând a le potenţa în acelaşi timp) înlocuindu-le cu “chestiuni noi”, nemaîntâlnite de subiect până atunci, crescând într-un fel – considerabil şi uşor cuantificabil – creativitatea şi inventivitatea? Cum se poate ajunge la acest “proces” în mod endo, natural fără ajutorul substanţei externe? E vorba de evitarea mecanismelor “defectuoase”: saturaţie, rutină, TOC-uri şi alte ‘deformări’ sau e necesar de un trigger pentru atingerea respectivelor nivele de creativitate şi formarea de legături “noi”? În ce măsură acestea sunt controlabile? Este doar o chestiune de ‘atenţie’ şi de ecologie mentală sau ţine de un echilibru al unui neurotransmiţător specific în relaţie cu un factor extern?

Şamd … acestea sunt întrebările care-mi vor umple căutările următoarelor luni. Şi sunt de abia la circulator.

Postul din 30 noiembrie 2012

Dacă nu o scriu pe asta am să o uit.

Era o zi de săptămână obişnuită, trecuse parcă de ora 00 şi deşi ieşisem la ceai pe seară încă mai aveam chef de interacţiune aşa că m-am decis să nu stau în casă şi să fac măcar un ocol de Tomis Nord, pe jos că afară era frumos şi cald. În faţă la Phoenix era un tip uşor pierdut, undeva la un 27-28, mic, bonom, uşor îndesat şi cu ochii puţin bulbucaţi – genul de tip empatic, sociabil, ţepar de meserie. Prima lui replică a fost dacă am un minut să pot să-l ajut cu ceva, care era un pic altfel formulată decât în mod obişnuit aşa că i-am zis sigur. Dacă ştiu de în bar se poate plăti cu CC că nu prea are bani la el sau dacă ştiu un bancomat BRD în apropiere. Ştiam sigur că nu se poate plăti cu cardul şi bancomatul BRD era undeva la Brotac. Să îl ajut / conduc până acolo, să luam un taxi, pe urmă ne-am fi întors în bar şi ar fi făcut cinste cu băutură. Sigur. (De fapt eu mă dusesem să îmi ridic trotineta abandonată acolo, avusesem o zi de rahat şi scosesem lume la suc, la care am ras 2 beri iar eu nu şofez beat. Era luni.) Aşa că am invitat pe individ să-l duc cu maşina, asigurându-l că locuiesc în zonă şi-o cunosc bine.

Pe drum, după ce s-a minunat că l-am luat, şi că nu-i par dubios – ba eşti un pic dubios, dar nu atât de dubios încât să nu te iau în maşină – ba nu, că e ceva, că am simţit eu în privirea sau vocea lui că e un om ok. Şi că vreau să-l ajut şi că, ah… ai lăsat maşina aici mai devreme şi ai băut, şi acum conduci beat, ah doar două beri şi acum tz ore, treaba ta… Am ajuns la bancomat.

Să nu pleci! Nu, o să te aştept, şi se duce să scoată bani. Câteva bancnote de 10 lei pe care le-a tot numărat, a întors cardul pe toate părţile, o parte i-a pus în portofel, câţva îi ţinea în mâna şi a revenit. Mergem să bem? Hai, dar eu o să beau ceva nealcoolizat. De ce îmi pun centura? Că aşa fac de fiecare dată. Să mergem. Îl întreb dacă a rezolvat la bancomat, că stătuse cam mult. Da, a fost ok, de ce ar fi fost o problemă? Nici o problemă. La un moment dat mi-a fost frică că are altceva în mâna decât bani şi să mă fi înşelat nasol de tot în priviinţa lui – făcând calcule de lovituri şi asigurandu-mă unde mi-e portofelul, dar mi-a trecut rapid. Alunecând la vale pe Cişmelei mă prezint şi-mi spune că îl cheamă Costel parcă, sau Cornel. Ah… înainte l-am întrebat dacă e ardelean, sau dacă are gene ardeleneşti, că îmi pare cu accent. Nu, sunt machidon de machidon şi până acum am băut la Căsuţa XY, poţi să întrebi ospătăriţele de acolo, dar s-a închis şi… mergem şi bem, dar pe urmă mă duci şi acasă? Vedem, te duc dacă locuieşti în Constanţa, da locuia undeva pe la CET (cam departe, dar ok) şi îmi povestea ceva de maică-sa machidoanca că era doar pe jumătate de fapt. Dar de ce am eu încredere în el? Că e ceva sigur în chestia asta.

Ajungem în Phoenix. Eu mă aşez la o masă jos şi comand un ceai. El de cum intră începe să vorbească cu barmanii, cere şi cu ‘şeful de tură’, să-l întrebe dacă pare a fi ardelean, nu părea. Între timp consult chelneriţa dacă a fost mai înainte aici şi a făcut probleme. Nu făcuse, era doar vorbăreţ atât. Vine la masă cu ‘şeful de tură’ – un puşti mai puşti ca noi – să-l invite să bea ceva, ăsta că e în timpul serviciului, că nu, că ce îi aduce… nişte votcă. Că vrea să ne întrebe pe amândoi ceva, întrebă-ne. Că dacă ne plac băieţii sau fetele, cu frică – că e prea dubios ce i se întâmplă. Râd, îi spun că îmi plac fetele, ‘şeful de tură’ se retrage (fără să-i bată comanda) iar el începe să se întrebe ce lume o mai fi sus la etaj. Că se duce la toaletă şi să vază cine-i pe acolo. Şi se duce. Avea un ghiozdan negru în spate ce părea gol.

Şi stau şi aştept vreo 10 minute, jos erau doar încă vreo 2 mese ocupate. Termin ceaiul fără să mă grăbesc şi îmi zic că ar fi timpul să plec şi să-l las în pace cu cine s-o fi înhăitat pe sus şi poate e mai bine aşa. După care îmi zic că poate i s-o fi făcut rău la baie şi poate ar fi bine să mă duc să-l verific totuşi. ‘Şeful de tură’ îmi confirmă că nu i-a trecut votca – îmi plătesc ceaiul şi urc. Întradevăr era mai multă lume, iar al meu era într-un colţ singurel cu nişte vin la pahar în faţă, cu apă lângă. Mă duc la el şi îi spun că mă retrag. Ok. Vreau bani pentru cursa făcută? – chestie care m-a atins, de ce îi era lui, şi să-mi dau seama că în trening arăt ca un taximetrist – îi spun că nu-i cazul, îi strâng mâna şi plec. Să aibă grijă.

Gizăz, câtă neîncredere şi câte frici. Mă recunosc în temerile astea.

Postul din 27 noiembrie 2012

Din ultimile luni de prea multă muncă şi alte rateuri personale singurul lucru pe care mi-l reproşez este că n-am mai citit. Şi mă simt mult mai sărac şi mai îndobitocit din cauza asta. Iar ieşitul are şi el farmecul său (farmec!) atâta timp cât nu devine ca o rutină de întors pagini în care rar mai dai de un colţ îndoit sau rupt sau de vreo poza mai frumoasă asupra căreia stărui câteva secunde, ca să te chinui apoi să-ţi dai seama după ce închizi cartea cu “Dar despre ce a fost vorba?!”. Când imaginaţia nu reuşeşte restul păleşte zdravăn.