Tags: neuro

Ce putem şi ce nu putem schimba

Încercând să faci din rahat bici, pe scurt, dr. Martin Seligman ne spune că

ce poţi schimba sunt:

  • Ne putem dezvăţa uşor de panică, dar ea nu poate fi vindecată prin medicaţie.
  • Ne putem dezvăţa cu uşurinţă de “disfuncţiile” sexuale – frigiditatea, impotenţa, ejacularea precoce.
  • Stările noastre de spirit – care pot să ne ruineze sănătatea fizică – pot fi controlate cu uşurinţă.
  • Depresia poate fi vindecată prin modificări directe ale gândirii conştiente sau poate fi ameliorată de medicaţie, dar nu poate fi vindecată prin lămurirea unor episoade din copilărie.
  • Optimismul este o aptitudine care se învaţă. Odată învaţă, ea creşte randamentul muncii şi îmbunătăţeşte sănătatea fizică.

şi ce nu poţi schimba:

  • Pe termen lung, regimurile de slăbire nu dau rezultate bune aproape niciodată.
  • Copiii nu devin cu uşurinţă androgini.
  • Nu se cunoaşte nici un tratament care să fie mai bun decât cursul natural al vindecării de alcoolism (n.m.: AAA).
  • Homosexualitatea nu devine heterosexualitate.
  • Retrăirea traumelor din copilărie nu rezolvă problemele personalităţii adulte.

 
din “Ce putem şi ce nu putem schimba” de Martin E.P. Seligman – Ed. Humanitas 2013.

Postul din 29 iunie 2013

– problema conştiinţei este mai degrabă una lingvistică, decât neurologică
– conştiinţa este/sunt procese fizioneurologice traduse în STORY. our level (so far).
– realitatea este o percepţie :\

Postul din 30 aprilie 2013

Coborâtul podului de la tunel din parc, pe bicicleta închiriată, doar cu o mâna – pe frâna bună, iar în cealaltă două îngheţate mari la cornet, alunecând spre A. ce stătea lungită în iarbă pe izopren. Cu gura până la urechi, cu “fă-mi o poză, fă-mi o poză” ca adolescenţii. Brain novelty, brain in love. Cred că e maximul de cât am putut trage: 35 de ani. Partea asta n-a fost rea deloc, din contră.

“Incognito”

“Incognito” de David Eagleman (2011)

– map of a brain. conştientul este ca un ziar al unei naţiuni de inconştient. naţiunea merge de la sine, în ziar apar lucrurile importante, ca un brief pt un CEO.
– conştiinţa = conştient of conştient , ha! apare şi la câine
– vizualul este reconstruirea realităţii în cadrul creierului => tricks&trips
– if blind if refacere => scrambles => 2 weeks of reînvăţare nou “limbaj”
– new input: sound glasses => tot 2 weeks de acomodare
– if diferenţe între predicţie (cortex) şi input (occipital) => corectură. if corecţia este prea mică => se face inconştient (out of conştient). Ex.: mersul pe bicicletă, mult efort la început, natural (embedded) după luni.
– tot din acest motiv nu te poţi gâdila singur. ai putea cu delay trick. asemeni schizoizii pot.
– metafora apei vs. realitate, şi bula de aer. realitatea din jurul nostru este precum apa pentru peşti. şi din când în când o bulă de aer ne mai arată despre “adevărata” natură a sa, sau ne face să ne punem întrebări (ce-i “apa”?).
– creierul nu este asemeni unei linii de asamblare ci are mai mult dinamica unei pieţe, cu conexiuni peste tot. nu se rulează 1 singur program, precum monotaskurile maşinilor de calcul, ci mai multe => democraţie şi 1 winner.
– implicaţiile unei decizii de a mânca o ciocolată (de la glicemie, la nivel colesterol, la preţ, la semnificaţia socio-culturală, la…) => conflict şi multiple-faţete umane.
– alcoolul nu este un ser al adevărului, ci lasă să iasă la iveală programe care au fost ‘înlăturate’ pt coerenţa realităţii şi best-of-survival rutină.
– pe lângă filtrare sunt importante şi stories de coerenţă a realităţii cf. rezultatul a mai multor subrutine, uneori în conflict. de aceea dacă stimulul extern does not compute => religie.
minds seeks patterns

Să înţelegi cum funcţionează creierul sau conştiinţa prin determinism (reducţionism, uateva) este precum ai încerca să înţelegi undele radio desfăcând aparatul bucăţi (sau a înţelege un episod din The Simpsons analizând circuitele televizorului). Nu este abordarea cea mai bună – ba chiar e defectă din start, dar este un început.

Postul din 16 februarie 2013

Cum se face că sublimarea durerii, stimulentele (alcoolul, cofeina, THC şi altele), inhibitori SSRI sau IMAO etc. forţând căile neuro obişnuite de legătură fac loc altor sinapse, reducând procese vechi şi “dăunătoare” (evident, şi putând a le potenţa în acelaşi timp) înlocuindu-le cu “chestiuni noi”, nemaîntâlnite de subiect până atunci, crescând într-un fel – considerabil şi uşor cuantificabil – creativitatea şi inventivitatea? Cum se poate ajunge la acest “proces” în mod endo, natural fără ajutorul substanţei externe? E vorba de evitarea mecanismelor “defectuoase”: saturaţie, rutină, TOC-uri şi alte ‘deformări’ sau e necesar de un trigger pentru atingerea respectivelor nivele de creativitate şi formarea de legături “noi”? În ce măsură acestea sunt controlabile? Este doar o chestiune de ‘atenţie’ şi de ecologie mentală sau ţine de un echilibru al unui neurotransmiţător specific în relaţie cu un factor extern?

Şamd … acestea sunt întrebările care-mi vor umple căutările următoarelor luni. Şi sunt de abia la circulator.

psihologice 2012

Ce am reţinut din lecturile adunate din cărţile de psihologie (de popularizare îndeobşt’, de la Ed. Trei, seria “Psihologie practică”) din ultimul an:

– despresia este o boală (de departe cel mai bun tratament este terapia prin şocuri electrice, care nu are nici o treabă cu muşchii şi convulsiile ci cu potenţialul electric al legăturilor neuronale. reset, cu cât mai puţine daune colaterale – mai nou se face şi sub anestezie generală. alte noutăţi asociate).
– cu cât creşti în vârstă, nu… nu se rezolvă (de la sine), din contră se agravează. stările de anxietate cresc, înveţi să te obişnuieşti cu ele. “creierul se împute” remember? îţi vei aduce aminte de 25 de ani ca de o perioadă semi-virgină şi stabilă.
– şansele de recidivă a unei depresii sunt mari.
– cele mai bune sfaturi sunt cele ce vin din văduvie. în principal subiectul nu vrea să accepte pierderea.
– semnul nr. 1 al depresiei: lipsa de somn, semn nr. 2: apetit mâncare, pe plus sau pe minus (minus de obicei), 3: apetit sexual nada, 4: catatonie (prea evident)
– “patul” anxietăţii este depresia, ceea ce este important de ştiut. adică antidepresivele de termen lung sunt de preferat anxioliticelor ce pot da rapid dependenţă.

– dereglarea somnului ţine în primul rând de cum mă raportez la el. ajunge aproape întotdeauna, şi 3-4 ore ajung, teoria cu 8 ore minim este falsă (teoria calorică este falsă). la fel “recuperarea” de weekend e falsă, schimbările se fac întotdeauna lent. REM e dă shit, ne trezim de multe ori pe noapte dar adormim la loc fără să ne aducem aminte asta.
– reglarea somnului ţine de reglarea temperaturii corpului. centrii inhibitori vs. non. asta e tot. + melatonina. (=> valeriana funcţionează like a charm)
– legătura între expunerea la lumina solară şi depresie este mare. din acest pdv de fapt nu suntem deloc complicaţi.
– mişcare: cei minim de 5000 de paşi pe zi.

– suntem ceea ce gândim, adică cum ne raportăm la lucruri => cognitivo-comportamentală. raportarea defectuoasă e totul (pe traume vechi – din copilărie – şi educaţie / obiceiuri proaste), iar re_raportarea se face cu muncă de urmărire şi cu ajutor terapeutic de preferat.
– să reţinem lecţia placebo-ului: deţii tot ce-ţi trebuie ca să te faci bine. medicamentele şi terapia de specialitate sunt binevenite ca ajutor.

– “unul din motivele pentru care o adicţie este o adicţie este acela că substitutul eşuează în mod inevitabil în a umple nevoia originală.”
– obsesiile funcţionează aşa: este un defect de auto-protecţie, protecţia devenind parazitară şi se auto-hrăneşte cu ruminaţii de care subiectul nu mai “scăpa”. ajutată teribil de: sentimentul de vinovăţie şi mai ales responsabilitate excesivă spre patalogic faţă de ceilalţi. cireaşa de pe tort: tendinţele de perfecţionism.
– obsesia, depresia, anxietatea etc. … nu eşti tu, nu se confundă cu sinele. da, sunt ale tale dar sunt nişte “monştrii”, pe care ţi-i creşti după “plac”. esenţa ta rămâne neschimbată. fă diferenţa între deviaţia de la echilibrul normalităţii şi patalogic.
– dpdv psihologic nu există “trebuie“, lipsa nuanţei always fails => absolutizare şi dramatizare exagerată. ‘trebuie’ e doar în “fight or flight”.
– violenţa ESTE o alegere – nu, nu te stăpâneşte. dacă lucrezi pe ea devine o opţiune, cel puţin secundară. greşeala #1: ignorarea că anume mesajul poate ajunge la celălalt şi civilizat şi satisfăcător pentru ambele părţi din conflict.

– relaxarea, se ştie că este importantă. şi mai importantă e mini-relaxarea cu rezultate foarte-foarte bune.
– sunt două mari tehnici de relaxare: relaxează-te zen, muscular în primul rând, şi restul will follow. a doua, mai la îndemână: contractează-te şi reflexul relaxării will follow (însă abuzul acesteia evident nu este ok).
– reţine raportul 3 bucurii la 1 rahat. în proporţia asta se compensează emoţiile.
– will-power este ca un muşchi. antrenează-l.
– o listă de plăceri pe zi (minim 4 de ţinut) face parte din terapia de relaxare. de obicei cei care au probleme nu le au. avute&măsurate.

– exerciţiul scaunului cu 4 picioare: social, amical, intim şi profesional. un scaun în 3 picioare este dezechilibrat şi are şanse să cadă mai uşor.
– lemă: lipsa relaţionării cu ceilalţi poate duce la obiecte libidinale defectuoase (egoism, narcism, altruism excesiv – îngrijitor) care nu ţin apa şi mai devreme sau mai târziu fails. învăţă să ai relaţii satisfăcătoare, şi începe de la bârfa meaningless, e baza.
– urmărind “fericirea” fails (apropo, ce-i “fericirea”?). do: joacă-te, munceşte şi iubeşte (amoros şi social).
– do flow-it (M.Csikzentmikaly). vezi când se întâmplă şi lucrează cu el, şi menţine-l. ţine cont şi de rodare.
 
 
P.S. Nu înţeleg cum de nu există studii serioase (adică deja cărţi în librării) despre folosirea alcoolului moderat şi/sau a drogurilor uşoare în tratarea şi ameliorarea bolilor psihice. Sau orice altă metodă de alterare a conştiinţei (ex: respiraţie holotropica) sau vreo altă intoxicaţie care nu te omoară.

Boala persoanelor creative – civilia

Titlul preluat şi ideile de mai jos mi-au venit urmărind superbul interviu cu Ana Ularu, via o mutoana.
 

  • Creierul este un mare consumator de energie.
  • Creierul nu ştie să facă diferenţa între bine şi rău. El recunoaşte paternuri neuronale – moduri şi căi de a gândi, situaţii, soluţii – şi le repetă. Existând cicluri.
  • Dacă îţi antrenezi creierul de mic copil să facă multe lucruri, în special să-ţi antrenezi imaginaţia – lucru venit sau nu prin har / genă sau dezvoltat – atunci creierul se obişnuieşte cu un consum mare de energie (resurse, sinopse, centrii activi – mai ales memorie).
  • Dacă creierul tău (meu) NU este ocupat cu (multe) chestiuni creative se întoarce împotriva lui însuşi, sau împotriva ta – adică împotriva celui mai important şi mai activ personaj din “teatrul” din gândurile sale – restul fiind pensionate.
  • De unde rezultă: obsesii, fixisme, răutăţi şi mai ales încrâncenări la muncă şi nu numai. Şi tot astfel de rahaturi care implică noradrenalină şi alţi muşchi încordatori. Este mult mai uşor – repetând ce este cunoscut şi durerea fiind un senzor / declanşator mai sensibil şi mai activ – să fie concentrat pe chestiuni negative. Ciclul: scop – efort – (saturaţie) – recompensare exemplificat prin:
      A) preiau un proiect – muncesc – (mi-e greu) – am satisfacţie
    este facil surclasat de negativul:
      B) colegii nu fac că bine / bine – hai să facem AŞA – (m-am săturat!) – pocnesc, exhale.
  • Neavând “de lucru” – în principal nefiind activă imaginaţia – creierul tău (meu) cel mai probabil se va întoarce împotriva lui reiterând un sistem negativ.

 

  • Pe lângă soluţia evidentă: creează mai mult şi implică-te în chestiuni creative (şi fă-ţi marcări de pre-draci, pre-obsesii, pre-fixisme şi la apariţia lor evită ciclul negativ abandonându-l sau deviindu-l) ar mai fi o chestiune importantă puţin documentată: pentru fiecare gând negativ (auto-distructiv) există unul pozitiv. Pentru fiecare ciclu negativ ce implică nervi, depresie, frică, anxietate, lene(?) există unul pozitiv (bucurie, fericire(?), dragoste, simpatie, satisfacţie, good-will/good-vibe).

    Liberul arbitru funcţionează. Creierul nu face mofturi atâta timp cât este ocupat şi poate deveni un instrument de lucru cu tine însuţi.

 
sursa foto