Tags: teatru

Postul din 11 martie 2017

“I want a daughter
while I’m still young”
gen

– în Constanţa sunt toţi oamenii pe care îi iubesc
– relaţiile cu copiii, deşi mega-rewarding, sunt false. sau iubire în formă mai pură nu-i?


– nu-ţi poţi renega rădăcinile la nesfârşit. dar poţi încerca să fugi de ele. mai amâni lucruri, mai câştigi din alte părţi. etc
– frate, cât teatru & Club Control poate să încapă într-o viaţă de om?
– nu nefericit, ci nemulţumit
– am renunţat (deocamdată) la mare. semi-idioţenie, măcar de-o barcă să bag. dacă nu în primăvara asta, măcar în toamnă.
“where is the love, where is the love”
– n-am făcut mare brânză cu Brainiacs, să vedem cu rusa şi/sau creative writtting.
– pe valorile mele nu am prieteni în Bucureşti. ŞTIAI asta. lateredit: ba ai, dar nu destui. nemulţumit, deh.

Cius & spor
M

musical.ly & Snapchat vs. facebook & YouTube

Postul din 10 august 2016

Am terminat Litrarul, deşi poate versiuni finale ar mai putea fi – de dezvoltat, oh da… dar are ceva din bijouxul pe care mi l-am propus. Aştept totuşi să-i scanez şi artwork-ul – pe care-l merită :) Şi ăsta e cel mai important lucru din viaţa mea din ultimile luni – bine sunt, dar ăstuia-i dau valoare. A mea, a mea. Muncă neimportantă – deşi… iar rost de învăţări şi de proiecte mişto sunt. În continuare cel mai bine la muncă este în pauza de prânz când mă duc la Starbucks şi mă scălămbăi pe foi albe – de trece timpul… ca_şi_acum. Există asemeni alintul gândului demisei dar fac efortul de imaginaţie a unei familii cu doi copii şi îmi trece. Pe concediu poate-poate-poate o pui de-o Lișboa – ptiu-ptiu, Doamne ajută!

Am tras o Vamă mişto cu Muf şi Pax şi din găşti de Buc, de-o uns pe suflet cu prins diminățuri la răsărit… “[…] la răăăăsăăăriiit”. Else? Romane? Ntz. Teatru, subţire pe vară dar încă e – în categoria independent-mişto de la actori pentru actori. Azi am luat o semi-pauză de la worci că era cazul, am fost călărit bocu’ în ultima vreme – nişte management cumva emoţional a’ci n-ar strica. Organizând timpul, vremea trece lucrând cu tine – deşi ca scop, în lipsa de, nu scapi. Nobody does. Însă vine acum #Septembrie şi va spăla tot-tot-tot. Să fie şi nişte valuri, deşi umărul e-n pioneze destul de nasol.

Şi ce-i tot aşa de mişto este escapada fix după-muncă cu nasu-n soare printre arbuștii de la Eden: cum pocnesc arcadele ca nişte arcuri tensionate de o mâzgă care vrei nu vrei, se adună şi care – la naiba – ocupă cel puţin 8 ore pe zi. Anormalitatea normalităţii. Şi când nu ajung, fiind acasă, mă observ cu draci şi… “ce s-a întâmplat?” ah… n-am fost la Eden azi :) Locul unde cu Lequ-n weekend stăm cu orele ca în lentoarea şi în bunăvoinţa tinereţii. Ptiu-ptiu, ptiu-ptiu!

Postul din 13 decembrie 2015

Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.

din “Vreau”:

[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
    Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.

Hamlet cu femei

Teatrul Agon – Constanţa , piesa “Hamlet

regia Cosmin Borodan:
– mişto punere în scenă, simplă şi eficientă. bine adaptată spaţiului mic.
– variantă clasică, bun produs, concurează nu… cu TdS Constanţa, ci chiar Bucureştiul + actori
(- ultimul Shakespeare văzut a fost “Regele Lear” în 1999 la Bulandra, cu Rebenciuc într-o cheie scenică şi mai simplistă şi mult mai abstractă).
– mi-au plăcut soluţiile la înmormântări şi “florile” oferite de Ofelia
– mişto şi duelul de săbii

– nu travesti, ci o “convenţie”

minusuri:
– posteriorul lui Hamlet proeminent feminin dezavuat îmbrăţişând fantoma tatălui înalt cât gardu’ de parcă era mai degrabă o Julieta & Romeo, s-a dus drq toată masculinitatea personajului acumulată greu
– fără pauză la o piesă de aproape de 3 ore! şi solicitantă la nivel de limbaj

actori:
– Mirabela Moroşanu, precum Polonius – oh daa!, un bătrân sfetnic ce ţese intrigi, jucat cumva în “falsetto”. foarte mişto.
– precum Hamlet, Cătălina Popescu, lead-rol dificil, onorabil ieşit, dar nu acolo. sigur excelentă actriţă în alte distribuţii.
(- the Hamlet al României fu Adrian Pintea, ci nu Marcel Iureş)
– Cosmina Soare, precum Horaţio – mişto, pui de actriţă mare, cu text nu ff bine stăpânit:) şi uşor repezit, dar cu pasiune, foarte atentă la detalii, gestică excelentă şi susţinută pe întreg parcursul piesei. posibil să fiu uşor subiectiv.
– profa Daniela Vitcu-Hanţiu, precum Claudius – oh da, rol ieşit, deşi nu tot timpul susţinut.
– mişto şi groparul, Ana-Maria Ştefan, rol episodic.
– remarcat şi Alina Elena Bondari, precum Laertes, rol scurt, dar în forţă, pe genul “ars”, curios de capacităţi pe un rol contrar.
– Dana Cojan, precum Guildenstern – non-acting, ci pur şi simplu dramatică ea. mişto gestul de scărpinat în fund (regie?), necesar ca suplimentare “bărbăţie” din cauza staturii / vocii.
– surprins că Ioana Chelmuş (Rosencrantz) poate să joace, nu mi-o închipuiam deloc, şi chiar binişor.
– Arina Cojocaru, precum Ofelia, prestaţie medie, căldicică.

sincope:
– Hamlet strângând doar 1 singur pumn la/de nervi cu mâinile pe lângă corp
– prinsoare de mâini refăcută (Laertes&Hamlet) -> not so male

Mi-a plăcut, mă mai duc – vreau să le văd în cel puţin încă o piesă, poate o comedioară. Mulţumiri D. că a reuşit să mă convingă să ajung şi că s-a ţinut de capul meu – mă “chinuiam” din noiembrie anul trecut să.

Recomandare – adaptare clasică romanovciană la început de secol XX şi bine-făcută, entertaiment – varianta lungă de cinema cu Kenneth Branagh.

Gâlcevile din Chioggia – stagiunea 2011 Teatrul de Stat Constanţa

O excelentă punere în scenă a unui text clasic de Goldoni – fără upgrade major de limbaj şi uşor frezat la nivel de scenariu – sub îndrumarea reuşitului debut regizor al Danei Dumitrescu.

O piesă cu mulţi actori – şi mai tineri şi mai uşor trecuţi de prima tinereţe – cu un joc bun ce dă viaţă unei comedi bufe – o frescă a unui sat pescăresc italian unde eternele partide ei & ele îşi pun paie în cap unii altora. Câteva detalii de culise:

(sursă video embed Neptun TV)
 
 
Se remarcă Mirela Pană într-un rol de spiriduş ce nu apare în textul original precum voce narativă şi “fitilist” – un rol dificil de mimă şi secondare – excelent jucat. Asemeni Adoichiţei Marian şi Turchian Nasurla – sau precum un bâlbâit haios cu priză la public pe Adrian Dumitrescu.

Ca lucruri inedite ce ies în evidenţă mai enumăr curajosul dar nepotrivitul intermezzo muzical de hip-hop (mulţumit însă că nu s-a dezbrăcat nimeni pe tot parcursul piesei, sătul de inedit ieftin) asemeni şi lumina stroboscopică folosită în cele câteva scene de păruială generală a cărei semnificaţie îmi scapă. Plusul de regie rămâne chiar şi după final propriu-zis – precum ştim din operele italianului un (:end – cu ieşirea la rampă a actorilor sub aplauzele spectatorilor.

Mi-a plăcut mult şi am să încerc să revin cât de curând în sala de spectacol. Aşa cum satisfacţiile de actor sunt mici în afara scenei şi uriaşe pe, şi cum probabil toate reprezentaţiile au frumuseţea şi entuziasmul lor în prospeţime, dramaturgia merită încercată până nu apare rodarea; să fii acolo lângă la doi metri de ei şi să te bucuri de minunea civilizaţiei numită teatru.

Profit de ocazie să ofer spre folosinţă nişte uz RSS din anticul site al instituţiei http://www.teatruldestatconstanta.ro la care te poţi abona prin Google Reader şi a scăpa de chinul refreshului continuu cu “ce a mai apărut nou?”, direct de la sursă – aici.
Preţul unui bilet întreg este de 26 RON.