A C C I D E N T U L de Nita Mihaita In timp ce semaforul clipea sa se faca verde isi schimba sacosa in cealalta mana. S-a facut verde si, deja intarziat, cand altii plecasera demult de pe trotuar, inca de cand era rosu, o lua spre refugiul tramvaiului. Nu se grabea caci nu avea nici un motiv sa se grabeasca. Se posta pe peron, se uita la oamenii din jur; se mai uita inca o data in sacosa: paine, lapte, iaurt, oua, spaghete si, in plus, o ciocolata. Isi pipai portofelul, era la locul lui; iar se mai uita la oamenii de pe peron. Deveni nerabdator, se uita in lungul soselei. Nimic. Astepta. Un taximetrist opreste si ridica o persoana chiar din fata statiei. Se uita din nou dupa tramvai si il zari din multimea de masini ce se profila neclar in fata. Lumea intindea capetele curioase si intr-un incetinit reflex se retrageau de langa linie, miscandu-e dintr-o parte in alta. Incerca sa se uite si el dupa tramvai dar nu reusi din cauza persoane- lor ce i se pusesera in fata. Isi muta sacosa in cealalta mana, incomodand indivizii de langa el. Tramvaiul se opri in statie, era plin, asa cum se si astepta la acea ora; lumea, imbulzinu-se, incerca sa ocupe un loc mai bun langa usa si se trezi dat la o parte. Imediat se hotori ca are sa ia urmatorul tramvai, iar cei ramasi in statie, ceva mai putini acum, isi lungeau razlet gaturile dupa un alt tramvai. Incepu sa mute sacosa dintr-o mana in alta. Se uita si el dupa tramvai, spera sa vina doua de o data, cum era de obicei in orele aceastea de varf, in timp ce un continuu flux de masini trecea pe sensul strazii ce ducea spre centru. Cand se dezmetici observa ca statia se umpluse iar de calatori. Tramvaiul intarzia. Mai astepta cateva minute, timp in care statia se ticsi la refuz de oameni, dupa care sosi intradevar un tramvai secondat de un al doilea. Incerca sa ajunga la ultimul tramvai, unde spera sa aiba sanse mai mari sa se suie, insa bulucit de persoanele care incercau sa urce in primul, atent la sacosa cu provizii, ajunse prea tarziu cand deja si pe scara nu se mai putea gasi loc. Injura in gand si hotori ca la urmatorul tramvai are sa stea cat mai mai aproape de linie ca sa apuce loc atunci cand va urca. Un alt tramvai sosi relativ imediat, iar era el impacat de situatie, aproximativ sigur pe sine, caci statea chiar in fata peronului si nu ar fi avut cum sa ramana din nou pe dinafara. Cand tramvaiul a sosit, in defavoarea rabdarii sale, a nimerit intre usi, asa ca nu s-a putut urca. Enervat, din ce in ce mai nelinistit, se plasa pe peron astfel asa incat, dupa calculele sale, avea sa fie in dreptul unei usi a tramvaiului. Mai astepta cateva minute - incepuse sa oboseasca, il dureau picioarele si sacosa cu aceleasi luni de dimineata provizii il deranja. Statia se umplu iar de oameni; se uita la ceas: in total astepta de vreo 20 de minute. Cand alt tramvai se apropie de statie se gandi ca nu statea totusi bine la o usa din coada vagonului si ca ar fi fost mai potrivit sa incerce la usa din fata, unde observase ca nu era asa multa inghesuiala. Asa ca se muta in graba, insa, pana sa ajunga la prima usa, tramvaiul se ticsi si isi spuse ca mai degraba asteapta altul daca tot asteptase atatea decat sa se impinga pentru un loc pe scara. Tragand dupa el sacosa ce devenise o adevarata povara se strecura printre oamenii ce asteptau in statie pana ce ajunse iar imediat langa linie, acum la usa din fata. Insa cand tramvaiul nou venit si-a deschis usile (acum doar o jumatate de usa pentru ca era prima) pricepu ca in fata nu era multa lume din cauza unui fel de lege nescrisa, pe care, pe moment, o pricepea mai putin, si care se intampla numai acolo. Astfel niste batranici care urcau foarte greu in tramvai, odata ajunse sus nu mai inaintau. Incerca repede la usa a doua - fara succes, reveni, dar un om intre doua varste ii luase locul si facea eforturi sa urce, strigand ca sa se mai faca un pic de loc, ca "la mijloc este destul!...". Enervat la culme se hotari pentru ultima incercare, iar daca nu avea sa se urce de data aceasta avea de gand sa renunte, sa se duca acasa pe jos. Astepta cu nervozitate urmatorul tramvai hotorat sa faca orice ca sa se poata urca. Tramvaiul sosi, dupa lungi 10 minunte, mai deloc gol, si se inghesui la usa a doua, impingandu-se, fiind impins, fara succes, cu sacosa mai scapandu-i din mana. Parasi refugiul si incerca la prima usa dar zadarnic, la a treia ... In cele din urma renunta de tot, salta ferm sacosa in mana, si traversa strada spre trotuar prin spatele tramvaiului, decis ferm sa o ia pe jos. In felul acesta nu observa alt tramvai, din sens opus, ce tocmai trecuse intersectia, care il lovi din plin. Acesta frana violent, se auzi o bufnitura seaca urmata de tipetele si exclamatiile unor trecatori. Sacosa se rasturnase pe sosea, iar el se afla intins pe astfalt, nemiscat. Putin sange manjit murdarise tabla tramvaiului si usor carosabilul imprejur. Vatmanul deschise usa, catva oameni coborara din tramvai, voci speriate: "Ce s-a intam- plat?". Unul din ei s-a apropiat, a ingenunchiat, si s-a uitat atent la el fara sa-l intinga. "E mort" spuse acesta, luandu-i si pulsul, si toata lumea se imbulzi langa cadavru, vatmanul injurand si jurandu-se ca nu l-a vazut, ca aparuse din senin de dupa tramvaiul oprit in statie. * * * Se trezi ca de obicei, la sase si jumatate, obicei de zile nelucra- toare caci el muncea in week-end, asa cum era pus ceasul sa sune. Dupa ce injura ca uitase sa anuleze alarma ceasului isi dadu seama ca era luni de dimineata si ca el luni dimineata nu avea nici un colt de paine in casa. Ar mai fi vrut sa doarma dar daca se ducea in piata prea tarziu nu ar mai fi gasit mare lucru si nu-si permitea sa-si faca cumparaturile din alta parte. Puse niste blugi pe el, o camasa si se sui in tramvai. In tramvai isi pipai repede buzunarul blugilor ca sa vada daca nu cumva uitase portofelul acasa, insa era acolo. Se gandi ca de fapt viata lui incepe in fiecare luni dimineata cand trebuie sa-si cumpere hrana si se termina duminica seara cand pica istovit in pat. In piata isi cumpara paine, oua, spaghete ... niste iaurt. Schimbase cateva vorbe cu vanzatoarea de la lapte, care i se parea foarte draguta si nostima, intr-un sort cu dungulite albastre pe margini, ce ajunsese sa-l recunoasca de-a lungul timpului. Cand sa iasa din piata cumpara o ciocolata si se intreba daca totusi nu ar fi bine sa se intoarca si sa i-o ofere vanza- toarei, ca un fel de atentie cu subinteles, dar renunta si si-o pastra pentru el. La semafor avea o ciudata senzatie ca toata lumea ce astepta verde are sa se inghesuiasca spre statia de tramvai si ca se vor inghesui degeaba caci tramvaiele la acea ora de trafic intens si in acea statie vor sosi deja pline. S-a facut verde, traversa si incerca sa-si caute un loc pe refugiul aproape plin. Se uita la oamenii din jur si il amuza faptul ca nimeni nu arata asa caraghios ca vazatoarea lui. Primul tramvai era plin, exact pe cat se astepta, asa ca se uita dupa un al doilea. Era straniu sa stai sa astepti tramvaiul cand stiai ca va veni foarte aglomerat. Si avea sentimentul ca nici in al doilea si nici al treilea si nici urmatorul nu o sa poata sa se urce si el are sa stea ca prostul si o sa astepte. Era ceva ironic in lucrul acesta: sa stai sa astepti un tramvai care avea toate sansele sa fie gata plin. Adevarul era ca nici nu prea se descurca in aglomeratie, o evita cand putea, iar cum, aici, langa piata, foarte multa lume cobora si la fel de multa lume se urca, se creea un fel de curent in dreptul fiecarei usi. Astfel trebuia sa stii sa te urci, sa te strecori printre oameni, lucru ce il dezagrea. La urmatorul trasport sosira doua tramvaie, insa pana se se hotarasca daca o sa mai astepte sau nu inca unul, caci statia avea sa se goleasca, pana sa se deplaseze spre al doilea tramvai, unde evident ar fi fost mai putina inghesuiala, ramase din nou pe dinafara. Injura in gand ca doua tramvaie nu putusera sa ia absolut toti calatorii din statie, iar asta sigur se intampla din cauza unora care nu faceau loc, caci de pe peron se vedea ca la mijlocul tramvaiului era destul loc. Din fericire peste foarte putin timp un alt tramvai si-a facut aparitia si asa cum era si la marginea peronului, langa linie, sigur avea sa reuseasca sa se urce. Insa, spre ghinionul sau, cand tramvaiul s-a oprit, a nimerit exact intre usi. Incerca repede in dreapta, in stanga ... fara succes. Asa ca decise sa renunte la un mijloc de transport si sa o ia pe jos. Enervat trecu strada in sens invers prin spatele tramvaiului oprit si, asa cum era mai putin atent, il lovi un alt tramvai din sens invers ce tocmai traversa intersectia. Vatmanul si catva oameni care coborasera din tramvai au constatat foarte repede ca accidentul fusese mortal. * * * Cand se trezi isi dadu seama ca nu are de mancare si s-a dus pana in piata sa-si cumpere. "Tot patru litri de lapte?" intreba vanzatoarea ce parea sa aiba un aer distrat, accentuat si de sortul caraghios, demodat pe care il purta. Isi luase destula mancare: oua, iaurt... si a avut o tresarire cand l-a intrebat pe vanzatorul de la ultimul chiosc din piata daca are ciocolata cu alune si aceasta i-a raspuns: "Da, ca de obicei." Ciocolata nu-i intrase in obiceiul cumparaturi pe stomacul gol - luni de dimineata. Traversa strada catre statia de tramvai si astepta urmatoarea cursa. Lumea se grabea catre refugiul de tramvai iar el cauta un loc mai gol unde putea sa-si lase jos sacosa ce il jena. Lasa primul tramvai sa treaca deoarece era mult prea aglomerat - nu ii era chiar asa foame si se gandi ca pana la urma nu se grabea nicaieri. Astepta cateva minute pe urmatorul si spre norocul sau in statie venira doua tramvaie. Se hotari pentru cel de-al doilea unde spera sa fie ceva mai putin aglomerat, isi ridica sacosa de jos, dar pana sa ajunga acolo nu mai era loc si pentru el. Un impuls de moment il indemna sa renunte si sa treaca strada, se roti s-o traverseze dar tocmai se facuse verde si masinile care asteptau la stop demarara taindu-i elanul. Vru sa treaca pe partea cealalta, prin spatele tramvaiului, dar din cauza ca erau doua trebuia sa mearga prea mult ca sa le ocoleasca. Statia era inca plina de oameni si incepu sa se uite la ei. Un alt tramvai sosi in statie insa nimeri sa fie plasat intre doua usi asa ca ramase din nou pe dinafara. Observa ca la prima usa nu era asa inghesuiala si se aseza astfel incat la urmatoarea cursa sa urce pe la prima usa. Astepta ceva timp, dar cand tramvaiul sosi nu reusise sa se urce din cauza unor batranele ce blocau circulatia de la acea usa. Enervat renunta la tramvai, cu toate ca avea ceva de parcurs spre casa, asa ca traversa strada spre trotuarul din fata sa prin spatele tramvaiului. In felul acesta nu observa un alt tramvai, din sens invers, ce tocmai trecuse intersectia, care il lovi din plin. Tramvaiul a oprit, catva oameni s-au dat jos ca sa constate accidentul. Vatmanul injura si gesticula ca nu-l vazuse cum aparuse din senin de dupa tramvaiul oprit in statie. Punga mare cu provizii pentru o saptamana se imprastiase de-a latul soselei, patata ici-colo de picuri de sange. * * * De dimineata pentru o clipa avu impresia ca este in pat si ca de abia se trezise dar cand se dezmetici era in plina piata inconjurat de oameni cu sacosi, de tarabe cu fructe si vitrinele vechii alimentare. Pentru moment incerca sa isi dea seama ce anume cauta in piata si cum ajunsese acolo, uitandu-se in jur dupa un semn, un obiect, ca sa-l asigure ca de fapt dormea si visa. Observa ca si el are o sacosa in mana si cand isi pipai buzunarul pantalonilor simti portofelul si realiza, acum limpede si fara pic de dubii, ca se afla in piata la cumparaturi. Automat se indrepta spre taraba unde stia ca se vinde lapte la punga, de unde cumpara de fiecare data. Dupa tejghea se afla un vanzator cu parul carunt intr-un sort feminin cu dungulite albastre care ii intindea fara sa-i spuna nimic o ciocolata pe care descifra: "cu Lapte si cu Alune". Zambi vanzatorului ca si cum uitase distrat de ea, lua ciocolata si ii dadu sacosa goala. Se departa de taraba si se chinui sa o deschida, fara succes, oprindu-se pentru un moment sa-si controleze buzunarele. Se opri si simti inconstient ca trebuia sa faca ceva. Trecu strada si merse in statie unde era un tramvai oprit. Mult prea multa lume urca si cobora din el ca si cum tramvaiul si refugiul ar fi fost nelimitate ca spatiu, un fel ciudat de perpetuum mobile. Stia ca tramvaiul asta era prea plin si se uita dupa cele doua care aveau sa vina. Nervos isi baga mainile in buzunare strangandu-le in pumni si pufaind nerabdator. Cand tramvaiele au sosit observa ca erau prea lungi ca sa le poata incojura, pareau intinse pe zeci de metri si astepta pe urmatorul. Cand isi aminti ca are sa nimereasca intre usi, cu toate ca nu vroia sa mai urce (acum vroia doar sa traverseze prin spatele lui), sau acele batranele caraghioase si sfrijite care abia se miscau incepu sa bufneasca intr-un ras isteric, uitandu-se cu indiferenta la ceilalti calatori ce asteptau si ei tramvaiul. Cand urmatorul sosi se potoli din ras si,serios si putin ingrijorat, traversa prin spatele acestuia. In jumatatea de secunda cat a stat in picioare pe cealalta linie, asa cum era cu mainile in buzunare, realiza ca nu are sacosa grea si inutila, plina de absurditati si dadu sa izbucneasca iar in ras. Vru sa scoata limba vatmanului cu chipiu si mustata ce tragea furios de firul ce actiona sirena dar nu a mai avut timp. Se trezi prins intr-o lumina puternica, fulminanta. Dimineata se trezi in pat. Se imbraca constiincios, lua sacosa, iar in tramvai spre piata se gandi indelung la fiecare detaliu, la cum avea sa procedeze. Isi facu piata cuminte, meticulos la fiecare amanunt, zambi chiar vanzatoarei care se imbujora ca o adolescenta ... Lasa ca de obicei primul tramvai sa treaca, le rata pe cele doua, iar cand cel plin de batranele sosi si isi deschise usile, lasa jos sacosa fara sa-l observe cineva si o lua la fuga cat mai departe de piata. Niste masini franara evitandu-l in ultima clipa, sari peste o baltoaca si incepu sa alerge pe trotuar impingand pe cei ce-i stateau in cale. Se opri dupa cateva blocuri, gafaind, si se asigura uitandu-se in urma ca era destul de departe de intersectie. Se vazu cum in statie un tramvai opreste, si astepta impacat sa vina si celalalt din sens invers. Lumea urca in cel oprit in statie, usile se inchisera si nici urma de tramvaiul din sens invers. Un sentiment de neliniste il cuprinse si se ridica in capul oaselor sa vada daca nu cumva nu-l vede. Tramvaiul din statie se puse in miscare, depasi intersectia si se pierdu dupa niste blocuri. Presimtind ceva, panicat, intoarse capul si nu apuca sa vada decat fata congestionata a vatmanului care disperat actiona de manete. O lumina alba il invalui. Pe peron oamenii se miscau ca niste valuri marunte. Tramvaiul opri in statie si o jumatate de usa se deschise. O batrana intr-un trenci ponosit urca anevoios. Se retrase si astepta tramvaiul sa treaca. Cand urmatorul tramvai sosi incerca sa se urce la a doua usa, impingand oamenii de pe scara, fara sa spere nimic. Cobori si pasii il purtara spre capatul tramvaiului. Cand sa faca pasul pentru a cobori de pe refugiu cu un rest de vointa pe care simti ca il mai are in corp se impotrivi miscarii, care percepandu-i razvratirea se dilata lenes. Era ca si cum avea piciorul scapat intr-o masa de smoala vascoasa, scufandu-se insesizabil, intreg corpul urmarindu-i miscarea incetinita, din care se zbatea sa iasa, incordandu-se, mai mult intr-o lupta interioara, caci impulsurile nervoase ce trebuiau sa-i stapaneasca muschii nu ajungeau sa depaseasca centrele in care se nasteau. Cu greu se rupse din acea nemiscare chinuitoare si o lua la fuga de-a lungul strazii. Reusi sa faca catva pasi si se trezi ridicat deasupra pamantului, incremenit cu muschii incordati sfortandu-se sa continuie sa alerge. Blocat, doar ochii ii putea misca, rotindu-i haotic, si gatul, care se incorda intr-un urlet inghetat. Forta care il prinsese in itele sale il tragea inapoi spre tramvaiul ce frana scrasnind, totul intr-o lumina galbena ce exploda treptat intr-un alb stralucitor. Se pomeni din nou in statie. Senzatia de vis, de ireal nu disparuse. Se astepta tramvaiul. Deodata realiza ce i se intampla: ca aceiasi scena se relua cu relative diferente, terminandu-se cu acelasi accident stupid, caruia nu i se putea sustrage. Intelese deodata ca anume se si impotrivea acestui lucru, cat de mult reusea, si, oricat se straduia, nu reusea sa il evite. O deznadejde ca un fior il cuprinse, iar lacrimi de disperare si neputinta ii incoltira in ochi. Nu intelegea de ce, de ce era neputincios si de ce trebuia sa i se intample asta. Privi oameni din jur, cautand o cat de mica urma de compasiune, daca nu macar atentie, insa acestia erau reci, impenetrabili, fara culoare ca niste statui apatice si indiferente. Brusc isi aduse aminte de "laptareasa" tanara din piata si alerga intracolo, traversand strada. Tramvaiul fatal trecu inconjurandu-l cu lumina aceia alba,insa nu ii mai pasa. Cand aceasta se resipi alerga tot spre piata exact din acelasi loc in care lumina il cuprinse. Se strecura printre oameni si chioscuri pana ajunse la taraba cu lapte. Acolo vanzatoarea statea incremenita intr-un zambet inghetat, pierdut, privind aiurea. Se sprijini cu mainile de tejgea si se uita in ochi ei, implorand, incruntandu-se, fara ca pe chipul acesteia sa se schimbe ceva. Cand isi dadu seama ca nu avea cine sa ii raspunda fruntea i se descreti, iar umerii ii cazura cu mainile atarnand blege pe langa corp. Se uita mirat la dungulitele sortului care erau de un albastru spalacit, decolorat. Intinse mana si atinse una din ele, iar degetul ii trecu prin bretea ca printr-un mulaj de ipsos subtire si mucegait, sfaramitandu-se. Retrase degetul si in urma lasa o spartura negra si rotunda ce desconspira goliciunea de papusa inghetata a vanzatoarei.Era doar un manechin de ipsos imitand un zambet sters. Se gandi la vanzatorul de la care cumparase ciocolata sperand un raspuns, poate ca el nu incremenise asa, poate ca el era cheia acestui tot absurd sinistru; din cate isi amintea el era strain de matinalele sale obiceiuri de luni. Poate ca el era de vina... Se intoarse dorind sa plece spre taraba de la iesirea din piata, dar oamenii care animau locul disparusera, lasand piata pustie. Se uita spre epava goala de ipsos a vanzatoarei dar disparuse si aceasta. Din curiozitate privi statia de tramvai si constata ca era pustie, cum de altfel era si strada si totul in jurul sau. Un sentiment de angoasa puse stapanire pe el, o panica amestecata cu disperare si in acelasi timp cu ura si ciuda. Stia ca se sculase de dimineata, isi facuse piata - era luni, asa cum mai facuse de multe ori si pana atunci, si ca avusese un accident. Era clar pentru el lucrul acesta: facuse un accident, i se putea intampla oricui. Nu intelegea de ce se tot repeta, iar odata cuvantul "repeta" gandit isi dadu seama ca efectiv doar asta se intampla - accidentul se repeta, si de ce nu putea sa scape de acest lucru. Asta din moment ce de fiecare data se trezea ori acasa, in pat, ori in piata sau pe refugiu statiei de tramvai, oricum, de fiecare data teafar. Si cum nu se dovedea ca totul sa fie doar un vis, de ce nu putea sa evite accidentul? De ce nu se termina odata? Privi din nou spre statie si se intreba daca are sa treca peste linie tramvaiul fatal nu si-ar face reaparitia. Ii era asa dor de zilele acelea plate care uneori il innebuneau pur si simplu, in care nu facea nimic, le astepta sa treaca, sa vina vinerea. Iar apoi week-end-ul in care muncea de fiecare data pana noaptea tarziu, mort de oboseala asteptand sa treaca si acesta, promitandu-si ca in saptamana care avea sa vina va face ceva in privinta asta. Si luni dimineata nu era de mancare, facea piata, si o lua de la capat. Ce nu ar fi dat sa se poata intoarce acasa, cu sacosa plina care i-ar fi lasat urme groase si vinetii in palme din cauza aglomeratie din tramvai ce il obliga sa o tina tot timpul in mana. Ii era greu sa accepte... Fusese un accident stupid, fatal, si tocmai instinctul, si poate, de ce nu, si intelectul, il facuse sa i se impotriveasca. Sa recreeze intamplarea, poate ca in mintea lui, in ultimile secunde inainte sa moara, de mai multe ori, (nu se spune despre cei care mor ca isi retraiesc viata in ultimile clipe inaintea inevitabilului), tocmai ca sa accepte lucrul ca fapt implinit. Isi dadu seama ca doar primul accident fusese real; restul accidentelor erau virtuale. Trecu strada si nu se intampla nimic, totul era pustiu, sters, iar in aer nu se simtea nimic. Se uita in lungul strazii, in ambele sensuri, in piata ... nimic. Totul era calm. "Am murit" ... accepta. Iar odata gandul formulat o lumina galbuie inconjura tarabele, piata, strada degradandu-se treptat in albul acela strident, topind totul in jurul sau pana cand nu mai vazu nimic, doar lumina. Lumina se transforma in Cuvant. * * * Cadavrul se afla intins pe astfalt. Langa el o sacosa picurata cu stropi de sange se rasturnase, dezvelind un colt de paine alba. Vatmanul deschise usa si cobori, ridicand mainile a neputinta si mirare, mimand nevinovatia. Se uita la cadavru, un om la vreo douazeci, trezeci de ani, imbracat intr-o camasa verde si niste blugi vechi, cu un inceput de chelie, si incepu sa se invarta pe sosea, nevenindu-i a crede. Niste indivizi coborara din tramvai, iar pietonii, unii cu pungi sau sacosi in mana, se opreau intreband nedumeriti: "Ce s-a intamplat?". Unul din cei coborati se apropie de cadavru, ingenunchie si il privi atent. Ii palpa gatul cautandu-i pulsul. -E mort, spuse acesta, sunt medic, asigura el cu o jumatate de gura. Vatmanul incepu sa injure, un suspin trecu printre cei ce se oprisera pe trotuar, iar lumea, cea care coborasera din tramvai sau cei ce trecusera strada, se imbulzi roata langa cadavru. Vatmanul printre ei se jura ca nu il vazuse, ca aparuse din senin de dupa tramvaiul oprit in statie. NITA MIHAITA (c) mai, septembrie 1998