AVENTURILE LUI CiuFuLiCi ------------------------ de Nita Mihaita A fost odata ca niciodata, caci daca nu ar fi nu s-ar povesti ... o fetita mica si baietoasa, cu pistrui si parul roscat, care purta sosete peste genunchi si care era cel mai bun ochitor cu prastia din cartier. De cand era ea mica nu ii placeau jocurile fetitelor cu papusi si cescute mici aproape minuscule in care se prefaceau dupa-amieze intregi ca toarna lichide colorate si fermecate, si nici nu ii placea sa se imbrace in rochite roze sau albastre, pe care care le detesta cu toata puterea ei mica de fetita pistruiata. Numele sau se inrudea cu cel al marilor raufacatori si al pradatorilor de banca, si de multe ori se visa capitan de pirati cutreierand mari si tari, si pradand comori uriase, nu cu perle si diamante, ci cu cozonaci si turta dulce (pentru ca ii placeau foarte mult dulciurile). Dar am uitat sa va spun numele ei :) ... Numele era Ciufulici, pentru ca niciodata nu reusea sa se pieptene si pletele ei pana la umeri si usor crete erau intotdeauan in cea mai mare dezordine, iar cand se scula dimineata din pat zambind soarelui cu botul ei mic de fetita somnoroasa, mama ii spunea: "Ciufulici, e ora sa te trezesti, ia uite cum straluceste soarele". Si se scula bosumflata si isi sorbea lapticul pregatit de mama, si se ducea sa chinuie pisicile din cartierele vecine, intepandu-le cu scoabe din sarma aruncate de prastia ei nemiloasa. Niciodata nu chinuia pisicile din cartierul ei, caci pe toata le cunostea dupa nume... si le mangaia cand le intalnea, pisicile recunoscand-o si torceau printre picioarele ei. Pisicile din cartierele vecine erau rele si vagaboande, si le chinuiau pe pisicile din cartierul ei, se dadeau lupte crancene intre motanii flocosi, care isi zgariau ochii si faceau o galagie infernala. Si in fiecare dimineata Ciufulici dupa ce isi bea lapticul si era dadacita de mamica ei sa fie cuminte si sa nu faca prosti, iesea afara din casa si se plimba pe maidanul din spatele casei ei, plin de iarba inalta si cutii de conserve aruncate de trecatori, printre care Ciufulici se pierdea de abia i se mai vedea nasul. In mijlocul maidanului era un dud batran pletos in care ea si pritenii ei, vecini de bloc si de cartier costruisera o casuta din placi de carton furate de la fabrica de mobila din apropiere. Ciufulici se sui in dudul pletos se ascunse in locul ei preferat isi scoase prastia si isi astepta prietenii care trebuiau sa apara si care veneau in grup, doi dintre ei erau frati si ceilalti doi erau vecini de peste drum. Statu ea ceva timp in dudul pletos si vazu niste fesuri cu ciucuri mari care pluteau prin iarba mare si deasa. Isi scoase prastia si cateva scoabe si incepu sa traga in ei. Dupa cateva ouchuri, Bradut si Spamofici, cei doi frati gemeni incepura sa strige: "Ciufuuuliciii, termina! ne scoti ochii!". Ciufulici radea si ii lasa in pace, ii placea sa ii sperie dar ea nu le ochea decat ciucurii mari si tot felul de piese de metal care erau pierdute prin iarba ca sa ii sperie. Ea nu dadea gres. Cand ajusera la casuta care era cartierul lor general observara ca scara era ridicata si Ciufulici se uita la soare printr-un ciob colorat de sticla. "Ciufuuuuliiciii, coboara scara..." spusera cei patru baieti, care erau toti asa: Bradut si Spamofici, fratii, si Andrei si Buzatu' de peste drum. "Parola" spunea Ciufulici contiunand sa se uite prin ciobul de sticla. Bradut si Spamofici erau cei mai mari, la toamna trebuiau sa mearga la scoala, Andrei era de varsta lui Ciufulici, si Buzatul era cel mai mic si cel mai tacut, rar vorbea. "Buburuza" i-au spus baietii, si Ciufulici rase si le-a spus ca asta fusese ieri, ca s-a schimbat parola si ei iar au uitat-o. Dupa mai multe rugaminti Ciufulici le lasa scara si se suisera si ei in dud. Privelistea era minunata. De jur imprejur era salasuia maidanul si imediat in spatele lui era casa lui Ciufulici, mai apoi la stanga se vedea cosurile fabricii de mobila si drept inainte era strada cea mare cu multe masini si multi trecatori, care delimita teritoriul lor fata de gasca de piticoti din celalalt cartier. Soarele rasarea de dupa strada si apunea dupa casa lui Ciufulici si de obicei la amiaza era chiar deasupra lor cu o lumina puternica facuta din miere care se subtiase mult de tot, asa le zicea Andrei ca ii spusese bunicul sau care era un om foarte invatat si luptase si in razboi, de mult... De obicei stateau in copac si se uitau dupa numerele de la masina care treceau pe strada si se uitau dupa cifrele si literele duble care spuneau ca le poarta noroc, si pazeau teritoriul de cotoii din cartierul vecin care treceau strada prin canalele de scurgere si se bateau cu pisicile de la ei din maidan. Pisicile aveau culcusurile peste tot prin maidan in iarba deasa in cutii de lemn si carton pe care le facusera Bradut si Spamofici, iar acum in perioda asta a anului era plin de pisoi mici si plagareti care sughitau dupa mamele lor plecate la vanatoare dupa soareci si soboloni la fabrica de mobila. Mai ales la pranz cand era soarele cel mai puternic ieseau afara si se jucau ca niste tigrisori, pe langa pisicile care isi faceau tacticoase toaleta. In timp ce stateau si se uitau dupa masini pe strada plina de forfota o pisica urca in capac si miunand se dadu dupa Ciufulici. "Uite pe Mitza" spuse Spamofici, "Ba e Labuta! Uite ca are cizmulita neagra" ii spuse Bradut. Ciufulici o luaua in brate si incepu sa o mangaie dupa ceafa... "E Mitza... uite cum toarce". Pisica incepu sa toarca si sa inchida ochii sai oblici. De fapt ei asteptau sa vina baietii din celalalt cartier care era dincolo de strada cea mare de unde veneau cotoii rai si ciufuti. De obicei veneau in fiecare zi si incercau sa se strecoare prin iarba deasa si pe urma sa nu ii mai lase sa coboare din copac si stricau toate casutele pentru pisici. Iar ei trageau cu scoabe dupa ei si ii faceau sa plece. Cel mai rau dintre ei era Lutza, un golan mai mare care trebuia de mult sa fie la scoala dar ramasese repetent in clasa I si nu s-a mai dus. Lutza asta era mare geniu militar, asa se lauda el, mai ales ca odata reusise sa ajuna la copac si il sechestrasera pe Buzatu' acolo o zi intraga de a trebuit sa vina mama lui dupa el si Ciufulici il ura pentru asta, caci tocmai in ziua aia racise si mama nu ii mai daduse drumul afara. Si in timp ce ei pazeau "granita" si erau cu ochii dupa numerele de la masina din spatele fabrici aparu paznicul fabricii care in seara aia se imbatase rau si dormise pana acum. De mult vroia el sa-i prinda ca ii tot furau cartoanele si placile de pal care le ascundea prin cotloanele gardului si copii le tot luau ca sa faca culcusuri pentru pisoi. Se apropie usor de dud, ca toti se uitau inspre strada si cand ajunse langa el pisica Mitza il simti si miuna puternic si o zbugi din copac. -Ha, gorobetilor, ca v-am prins, v-ar lampa mamii voastre sa va fie... Ma, care imi fura cartoanele, pungasilor! tipa acesta prin surprindere la ei. Paznicul era un om trecut cu o voce groasa si o barba neingrijita, pe jumatate alba si purta o caciula de iarna cu urechile desfacute. Copiii se speriara si se agatara strans de crencile copacilor, caci ii stiau de frica. Se zicea ca locuieste la marginea orasului intr-un container si este foarte friguros ca mai toata ziua la el arde focul. Mosul se apropie de copac dar vazu ca nu era cu putinta sa se urce in el si incepu sa ii ia cu binisorul: -Hai, ca nu va fac nimic, puslamaleleor, coboriti ca vrea mosu' sa vorbeasca cu voi... ne ia la ei cum tac ca cucii! Toti ramasesera fara grai - liniste de mormant, se auzea zgomotul strazii si daca te apropiai mai mult auzeau cum le bate inima mai sa le sara din piept. "Ma tu ala mai mare..." spuse paznicul lui Spamofici "ia cobora ma nitel ca nu-ti fac nemeca. Ia, cobora nitel" Spamofici ne abia ingana "Eu..." "Da... da... tu, ia coboara putin" ii spuse iar paznicul si Spamofici incepu sa coboare incet si cu un nod mare in gat de frica. Cand ajunse jos mosu' il apuca de dupa ceafa si il trase repede spre el "Ma futu-va tamadaul matii! Ma voi sunteti aia care imi furati cartoanele! Na ca te-am prins... Ia spune ma". Spamofici isi dusese mainele la cap si tipa ca din gura de sarpre "Nu da nene, ca nu am fost eu... Nu am fost eu..." Bradut care era in copac si cand vazu scena incepu si el sa tipa "Baaa, ala e frati-miu... Sa il lasi in pace..." Mosu se uita la el si Spamofici scapa din stransoarea lui si tusht prin iarba inalta... fugi spre curtea lui Ciufulici. "Care esti frate-sau, ma" spune paznicul si se uita la Bradut. "Uite ai dracului cum seamana! ... Ba voi sunteti gemenii de peste drum... Ei fi-ra-ti voi ai dracului... ca va spun eu lu' ma-ta... ca imi furati cartoanele ... Ma-ta aia care lucreaza la casiere... e lasa ca vedeti voi..." si se indeparta incet spre fabrica de mobila. Cand se indeparta copii incepura sa strige dupa el "Mosu', mosu' ... mosu' belicicosu'!" dar asta nu ii mai baga in seama. Ciufulici scoase prastia si ii trase o scoaba in caciula lui mare, dar care pesemne ca era tare groasa ca paznicul nu se sinchisi cu nimic. Gasca era galagioasa si sporovaiau intre ei... cu respiratia taiata... mai ca facusera pe ei de frica. Iar Spamofici era la gardul lui Ciufulici nu intraznea sa se apropie. "Mosu' tampitu'..." strigau copiii. Cat fusesera ei ocupati cu paznicul baietii din cartierul de peste strada in frunte cu Lutza se apropiasera de maidan si cand vazura ca era si paznicul acolo statusera de o parte si rasera pe infundate. Lutza le zise sa astepte sa plece paznicul si apoi ca o sa se duca el singur si ca singur o sa-i tina in copac pe toti patru. Asa ca in timp ce radeau si se stambau inspre fabrica de mobila, Lutza se strecura prin iarba inalta si aparu exact langa dud si isi puse mainile in solduri si zambi rautacios. -Mosu' tampitu' a plecat, dar de Lutza nu a-ti scapat! si incepu sa rada. Ia sa va vad cum o o sa coboriti acusica. Si ii spuse Buzatului. Gurita, nu vine mamica sa te dea jos?! Hahaha... Ciufulici scose o scoaba si o puse in prastie ochindu-l pe Lutza. -Daca nu pleci iti trag scoaba asta drept in ochi, sa mor eu! spuse Ciufulici. Lutza se repezi si lua o piatra de jos si ii ameninta: -Mama, unu nu misca!... ca va belesc cu asta. Iar tu pustoaico daca tragi poate ma nimeresti, o stia ca buna ochitoare, dar pe urma jur ca belesc pe unul din voi! Si acum sunt la doi pasi de voi... va nimeresc la sigur... Ciufulici nu stia ce sa zica dar tinea guma prastiei intinsa... Intre timp Spamofici care era inca langa gard, cand il vazu pe Lutza ce face se apropie de el si se puse la doi metri in spatele lui, asteptand momentul potrivit, sperand sa nu il simta. -Si acum ce o sa faci, ma?! ii zise Andrei golanului, care rase iar. -Pai nu o sa fac nimic, o sa va tin aici pana diseara... prostilor! -Da?! zise Bradut... Pai o sa vina mama lu' Ciufulici si o sa vezi ce o sa-ti faca tie atunci. Lutza il parodie "O sa vina mama lu' Ciufuli..." si rase din nou. -N-o sa vina nimeni. Ciufulici se uita incordata la el, tintidu-l in continuare. Spamofici, care pandea in spatele lui, prise curaj si se apropie de el, si cu un strigat puternic sari pe Lutza si il darama la pamant, tipand in gura mare. Baietii din celalat cartier cand vazura ca seful lor fuse pus la pamant incepura sa atace si ei inaintind prin iarba mare si batandu-se peste gura ca indienii. Ciufulici se intoarse spre strada si le spuse baietilor "Foc!", adica sa ia din conurile de brad, pietrele de rau, castanele si tot arsenaul care il aveau in dud si sa contra-acareze ofesiva dusmana. Si Bradut, si Andrei... pana si Buzatu' luara din "armament" si incepura sa arunce in adeversarii care invadau maidanul, iar acestia cand vazura ca sunt atacati, se aruncara la pamant si scosera din buzunare tot felul de prostii care le stransera mai devreme ca se le arunce asupra lor. Ciufulici, curajoasa, cobori de langa locul ei unde era bine protejata de crengile dudului pletos si cobora in ajutorul lui Spamofici care se tavalea cu Lutza pe jos. Spamofici era coplesit de adversar mult mai mare ca el, care era peste el si il tinea de maini. Ciufulici cobori si il apuca pe Lutza de gat si incepu sa traga de el strigand sa-l lase in pace. Lutza acum cu doi contra sa nu mai facu fata si se ridica de peste Spamofici si se elibera de stransoarea lui Ciufulici. "Ba! daca iti dau tie una in moaca o sa vezi stele verzi..." un momente de repaos sa-si traga rasuflarea. "Da' tu esti fata, ba!, si eu nu dau in fete..." Ciufulici se puse in fata lui. "Hai gata" ii spuse Lutza, "ca asta e intre noi baietii. Daca iti trag una..." si vru sa o indeparteze si o apuca de mana. Dar Ciufulici ii da peste mana si se uita incruntata in ochii lui. Nu-i placea ca Lutza nu o considera adversar egal. "Hai, trage!" spuse Ciufulici. Lutza se incapatana "Nu, ba!, ca eu nu dau in fete, da-te de aicea". Ciufulici era ca o locomotiva... i se cunosteau bine pistruii si avea nasucul rosu. "Ba eu te lovesc sa mor eu" ii zise Ciufulici serioasa. Lutza rase "Tu baa! Tu esti fata ba... tu nu stii sa dai! Ia da!" si incepu sa rada cu capul dat pe spate. Ciufulici serioasa isi strase pumnii ei mici si cu furie il lovi pe Lutza drept sub nas caci acesta isi inghiti rasul si duse mainile cu un "Aaau!" spre fata. Dar tocmai atunci, cand batalia era in toiul ei si Ciufulici il lovi pe Lutza, care se vaita de nas... tocmai atunci iesi mama lui Ciufulici pe veranda casei si striga dupa ea ca este tarziu si sa intre in casa. Astfel de intreruperi erau ca un consemn pentru ambele parti de a inceta focul, si intotdeauna cand unul din parinti isi chema odrasla acasa ostilitatile incetau ca din farmec, urmate de strigatele altor parinti si tot asa pana gasca se spargea... Unii se scuzau "Ba! trebuie sa ma duc... ma chema mami" iar ceilalti pufaiau suparati ca parintele acestuia stricase farmecul jocului si se astepatau ca in curand si pe ei sa ii cheme cineva in casa. Asta era ca un acord tacut cu gasca de peste strada, si in momentul in care unul din parinti strigau orice ostilitati incetau, si se duceau si ei acasa, ca acestea sa fie reluate maine din punctul in care se intrerupsesera. Numai pe Lutza nu-l chema nimeni acasa, el ramanea si seara pe strada, si se spunea ca se inhaita cu niste baieti mai mari si se dadea la furtisaguri pe strada, iar ca sectoristul cartierului il avea deja in vedere. Astfel toata batalia inceta si plecara cu totii acasa. Si Lutza ofticat ca fusese umilit de o fata. A doua zi Ciufulici si prietenii ei iesira din vreme sa-si apere teritoriul, insa se organizara mai bine asa ca gasca de peste cartier nu reusi sa treaca mult de gardul maidanului. Iar de Lutza nu se auzea nimic, si nu il vazuse nimeni, dar trebuia sa-si faca aparitia, asa ca ei se inarmara cu bete, pe post de sabii sa fie pregati pentru orice. Dar Lutza nu aparu, nici in seara urmatoare si tot asa. Vara se apropia si ei se cam plictisisera de aceleasi atacuri al baietilor de peste strada, care scazusera in intensitate. Intr-o zi, dupa ce furasera iar cartoanele paznicului si acesta ii injura mort de beat cum era, isi dadura seama ca nimic nu le mai putea tulbura linistea si calmul zilnic al maidanului lor. Trebuiau sa faca ceva si nu stiau ce. Ciufulici avea ea o idee dar se tot gandea daca era bine sa o spuna si celorlalti. --- Ciufulici isi stanse parul in coada si se uita la julitura de pe genunchi care prinsese coaja, de cand facusera un leagan in dudul pletos din mijlocul maidanului si se rupsese cu ea, in plin avant. Nu mai arata rau, ba chiar se vindeca, si Ciufulici isi amintea cu placere zilele in care se jucasera cu leaganul... dar acum se rupsese si de cand Lutza disparuse nimic nu mai era interesant in maidanul de langa fabrica de mobila. Vara venise, iarba isi pierduse din verdeata de smarald din timpul primaverii si deja soarele era ucigator la pranz asa ca stateau in casa cam pana la 4 si apoi ieseau cu totii in casuta din dudul pletos si isi povesteau nazbatiile de peste zi, sau faceau haz de ce se intamplase in primavara... mai era si leganul, dar se cunoastea chiar in grupul lor ca nu mai era asa frumos si ca se plictiseau. Intr-o zi Buzatu', care mai tot timpul tacea, spuse asa ca din senin sa faca un sotron langa pamantul acuma ars din jurul dudului cu praf de creta, si asta ii mai antrena cateva zile, dar tot degeaba. Pisoii se faceau mari, baietii din cartierul vecin le faceau vizite rare si erau doar asa "in recunoastere", trebuiau sa recunoasca ca le trebuiau o aventura, ceva nou care sa le consume energia. Ciufulici, care de mult avea ideea asta, dar tacea si nu vroia sa o impartaseasca, intr-o dupa-amiaza lenesa si plicticoasa cand jucau tintar in casuta din dud, ea spuse: "Ce ar fi sa construim o catapulta?" si ceilalti se uitara mirata la ea. "Ce e aia o catapulta?" intreba Buzatu', si Andrei ii raspunse repede "O d'aia care foloseau romanii cand atacau cetatile". "Adica cum sa facem o catapulta?" o intreba Andrei pe Ciufulici. "Ce vrei sa faci cu ea?". Ciufulici, cu pistruii ei rosii, dezveliti de soarele verii precum ciupercile de ploaie, rase si mai arunca cu o scoaba neindoita in tintar. -Uite asa, construim o catapulta, spuse ea. Intindem crengile dudului, mutam "cartierul" pe ele si facem o catapulta. Ceilalti se uita mirati la ea si inca nu isi dadeau seama de ceea ce Ciufulici vrea sa la spuna. -Si ce o sa facem cu ea? intreba Bradut cu ochii mari, uitandu-se la fratele sau. Raspunsul se lasa asteptat si Ciufulici radea dezvelindu-si dintii. -Ha, ha... Pai cum ce o sa facem?! O sa zburam cu ea! Nu vreti sa zburati? Baietii pufnira intrigati si incepura sa rada si ei. Stiau ei ca Ciufulici avea ideiile cele mai nastrusnice. "Da, sa zburam, ca aviatorii, in razboi" entuziasmat Andrei. -Tu ai cele mai bune idei, Ciufulici! ii spuse Spamofici, si el la fel de incantat de idee. Numai Buzatu' tacea si era usor bosumflat si speriat. -Sa... sa... sa zburam. Nu, nu... , cu bot, eu nu vriau sa zbor, ci mie mi-e frica... Si toti izbucnira iar in ras. Iar Ciufulici ii puse mana pe umar si ii spuse ca nu e nimic, dar daca vrea poate sa ii ajute sa o construiasca. In saptamana care urma toti se chiuira sa faca rost de franghii, elastice, parame si gume de la curele de transmisie. Incepusera sa traga de crengile dudului pletos si le fixeze in piroanele pe care le aducea Spamofici de la atelierul tatalui sau. Dupa trei zile maidanul arata cu totul altfel, iarba inalta era culcata la pamant de drumurile si foiala lor dute-vino, iar dudul arata ca parul lui Guliver fixat de pamant cu cleme de catre piticotii din Liliputania. Munceau de cum soarele isi lasa din dogoarea pana seara tarziu cand mamele ii chemau in casa, si intrau plini de mizerie si de ulei si vasilina de la vinciul pe care Smapofici si Bradut cu greu reusisera sa invete sa-l foloseasca. Ciufulici muncea cu cel mai mare entuziasm si de cand incepusera sa demonteze casuta din trunchiul dudului si sa o mute pe crengile intinse ca prastia i se cunoastea pe fata o bucurie interioara, ca o raza de soare dar si in acelasi timp o preocupare deosebita ca lucrurile sa iasa bine. Dupa ce reusisera sa mute si "cartierul", inainte de a face modificari finale, sub dusul de exclamatii ale lui Smapofici care era foarte entuziasmat si spuneau ca au sa zboare deasupra casei lui Ciufulici, peste strada... si hat! se vor opri taman pe dealul care le strajuia cartierul, plin de vaci mute care rumegau intruna, Ciufulici le spuse ca nu e bine si ca trebuie inca sa mai lucreze. Toti se oprira mirati si pana si Buzatu' murmura un "de ce" pierdut. Ciufulici, apucand de piroanele indesate-n pamant le spuse ca doar nu au sa se multumeasca cu dealul din spatele cartierului ca doar nu s-au chinuit doar pentru atata, si ca trebuiau sa mai intinda de crengile dudului ca sa ajunga si mai departe. (Ea conta pe baieti ca vor ajunge sa zboare pana dincolo de autostrada care ocolea dealul, dar trebuia sa ii ia usor, caci stia le cam lipseste curajul). Dupa cateva momente de ezitare gasca i-a dat dreptate si au inceput iar sa traga de crengile dudului sa le intinda si mai mult. Bineinteles ca dupa ce le-au tras si mai mult Ciufulici nu a fost multumita si a vrut sa intinda crengile si mai mult. Nimeni nu le tulbura linistea, nici baietii din cartierul vecin care mai veneau doar asa in treacat, aruncau o privire peste gardul dinspre strada si plecau, si nici paznicul de la fabrica care si el mai arunca cate o ocheda peste gard sa vada ce se intamplase cu dudul. Credea ca cineva il taiase si se oftica, ca daca nu erau copiii de mult l-ar fi facut el lemne de foc, asa ca se mai uita printre crapaturile gardului si ii mai injura cu foc, tragand din stica care o avea la el in permanenta si dandu-si caciula lui de iarna cu urechi clapauge peste cap, fara sa inteleaga ce vrea sa faca pustimea cu dudul acela, de-l chinuise asa. Pe la sfarsitul saptamanii dudul aproape ca nu se mai recunostea precum un copac. Arata ca elastic intins aproape de pamant, aplecat, cu radacinile gata sa cedeze si cu crengile intinse la maxim mai mai sa plezneasca si casuta pusa deasupra lor. Ciufulici era in ziua acea foarte multumita, caci aproape ca ajusesera cu crengile langa strada, si nu mai avea cum sa le intinda. Era multumita caci era aproape sigura ca o sa zbore mult, dincolo de autostrada. A doua zi trebuia sa faca inaugarea catapultei asa ca se hotarara sa se scoale de dimineata. Cand s-au adunat aveau cu totii niste fete de copii mici cu galbenusul neinghitit carora le lipsea pernuta si patutul. Buzatu' incepu sa se balbaie ca el nu vrea sa zboare, ca ii este frica de inaltime si ca nu vrea sa mearga cu ei, si Ciufulici il linisti si ii spuse ca oricum cineva va trebui sa desfaca franghia care declansa tot mecanismul de lansare, si ca nu il vor lua cu ei. "Stai linistit Buzatule, tu o sa te uiti la noi... cum o sa zburam!" o spuse cu ochii scanteind. Se suira toti in casuta-cartier si simteau ca nu isi dau seama ce fac, ca timpul trecea pe langa ei si nu il simteau. Ciufulici se puse la fereastra si se uita la Buzatu', care tinea franghia in mana. Se uita spre cer: era o dimineata senina, frumoasa de vara, si se auzea vuietul masinilor care mergeau pe strada. De cand se stia vroise sa zboare si acum avea posibilitatea. Se uita si la ceilalti, care asteptau si ei semnalul ei si cu o emotie care crestea din ce in ce mai mare, cu o voce tremuranda, ridica mana dreapta si spuse: "Gata! Da-i drumuuuu'...". In momentul cand Buzatu' trase de franghie toata tensiunea care se adunase in copac, se desfasura ca un val magic care catapulta coliba cu o viteza nemaipomenita, cum nici nu se asteptau ei sa se intample. Se intamplase ceva extraordinar, se simteau ca si cand toata lumea se pusese in miscare ca sa-i impinga pe ei spre cer, si asta cu o viteza extraordinara ca nici nu simtisera cand se desprinsesera de sub copac si trecura deasupra casei lui Ciufulici, a dealului chiar si a autostrazii. Cand se dezmeticira toti cu niste ochi mari si speriati, nerealizand ce se intampla, numai Ciufulici cu ochii sticland a bucurie, isi dadura seama ca se aflau departe de tot... si oraselul lor se vedea undeva jos, cu autostrada serpuind pe langa el ca un rau si totul se vedea ca un puzzle la dimensiu foarte mari. Tremurand Bradut spuse "Ce se intamplaaa?!...", iar Ciufulici scotandu-si nasul afara pe fereastra, inspirad aerul rece striga de bucurie "Zburam!". Era exact asa cum visase ea sa fie, sa zboare ca o ghiulea deasupra orasului si sa faca cu mana la toata lumea, asa cum ii citise mama ei intr-un basm. "Si acum ce ne facem?" zise Andrei. "Nimic, astept sa aterizam" raspunse Ciufulici. "Da, da' unde?" se mira Andrei. "Nu vezi ca orasul nu se mai vede?" Ciufulici scoase iar capul pe fereasastra colibei si observa ca in loc sa incetineasca, ei mergeau chiar parca mai repede decat la inceput, ca si cum o vraja magica ii purta tot inainte si tot mai sus. Orasul lor nici ca se mai zarea, pamantul se vedea foarte jos si nu iti puteai da seama cum arata. Deasupra lor se vedeau norii pufosi si mari ca niste barbi uriase de batrani, facute din vata de zahar. Baietii se adunara si ei la geam: "Uite norii!" exclama Spamofici, "o sa ajungem dupa nori, acolo la capatul curcubeului". Bradut il contrazise "Ba nu, o sa ajugem in Rai daca mai mergem cu viteza asta", ceea ce facu liniste printre ei si incepura sa se ingrijoreze. Numai Ciufulici era foarte fericita pe marginea ferestrei pe jumatate afara, murmurand "Zborr". Numai dura mult si incepura sa intre in nori. Nu erau deloc asa cum se asteptau. Nu erau nici pufosi, nici albi si nici din vata de zahar. La un moment dat se lasa o ceata deasa si un pic ploioasa de abia se mai vedeau intre ei si se lasa cu frig. Incepura sa dardaie si se stransera lipiti unii de ceilalti in mijlocul colibei asteptand ca ascensiunea sa se termine. "Ce frig e!" spuse Andrei si aburi ii iesira din gura. "Aha..." ii raspunse Ciufulici si lua aburul care se formase in mani si incepu sa-l stranga. "Uite, se face zapada... hihi! a venit iarna" si alt abur iesi si din gura ei pe care-l aduna si pe acesta. "Mi-e frig" zise Bradut. Zburau de ceva vreme si ceata nu se mai imprastia si dupa ce ca era frig incepea sa si se intunece. Nu se asteptasera ca dudul lor pletos sa-i faca sa zboare chiar asa de mult. Se stransera si mai mult intre ei si pe rand atipira ca niste copii mici care se jucasera toata ziua si acum li se facuse somn. Nu se stie cat au adormit, dar cert este ca prima s-a trezit a fost Ciufulici careia nu-i venea sa creada ce vede. Erau asa de sus caci se vedea pamantul intreg albastru-albastru, inconjurat de milioane de stele stralucitoare. Privelistea era asa de frumoasa ca pur si simplu ii luase respiratia, niciodata nu mai vazuse asa ceva. Se vedeau continentele si oceanele si marile, se vedeau muntii, si norii care miscau incet. Alerga si la cealalta fereastra si vazu o puzderie de stele, iar ceva mai la dreapta era luna, stralucitoare, mai mare ca nicioadata, brazdata de linii intorto- cheate. Era asa de bucuroasa ca nici nu-i venea sa creada ce i se intampla. Deodata, cum se uita la puzderia aceia de stele si le simtea atat de aproape, cum tinea mainile pe pervaz se uita la mainile sale si se sperie. Nu erau mainile ei, erau niste maini mari, cu degete lungi, ingrijite, nu cum le avea ea murdare tot timpul de o batea mama la cap sa se spele cand se aseaza la masa. Se scula speriata si isi privea incontinuu mainile. Se intoarse repede spre baieti dar mai ca isi opri un tipat, caci in coliba se aflau trei barbati, care stateau intinsi pe jos. "Ih! Ce-i..." exclama Ciufulici si isi dadu seama ca acele cuvite le rostise altcineva nu ea, nu era vocea ei. Atunci unul din baieti deschise ochii si se trezi si el mirat de fata frumoasa care statea in fata lui cu mainile in aer, perplexa. Acesta cand se uita si el pe fereastra si privi pamantul albastru si stelele stralucitoare exlama usor cu voce matura, putin inecata "Ce frumos este!". In momentul acela se trezira si ceilalti doi barbati care semanau foarte mult intre ei si care privra si ei la fel de uimiti minunea. Primul se dezmetici Andrei care se ridica in capul oaselor si o striga pe fata frumoasa din fata lui pe nume: "Ciufulici?!" neincrezator. Ciufulici se uluita la barbatul tanar din fata ei care parea la fel de dezorietat ca si ea si ii raspunse usor cu o voce feminina: "Da. Eu sunt" si se uita si la cei doi gemeni care taceau si ei. "Ce s-a intamplat cu noi?" intreba Ciufulici. "Am crescut" cel ce parea sa fie Bradut. "Am murit si am ajuns in Rai." "Taci, prostule" il repezi Ciufulici. "N-a murit nimeni." Dar ce s-a intamplat cu noi?". "Ce s-a intamplat cu noi?" retoric Ciufulici. "Nu stiu... visele au devenit realitate. Nu e asa Andrei?" si se uita spre acesta. Andrei izbucni in ras, un ras foarte ciudat, puternic si totodata asezat, care o impresiona pe Ciufulici. "Cred ca stiu ce s-a intamplat" zise ea "Azi visele au devenit realitate. Asa cum eu visam sa ajung la stele, cineva vroia sa fie mare. Nu e asa Andrei?". Andrei zambea si se apropia de Ciufulici. Simtea o nevoie stranie si puternica de a-si lipi buzele de ale ei. "Da, fata frumoasa, asa este. Eu sunt de vina pentru asta". Ciufulici izbucni si ea in ras si se uita la cei doi gemeni. Ii puse mana in piept lui Andrei si il impiedica sa se apropie. "Un moment, ceva nu este in regula" si rasul o ademeni din nou. Ceilalti taceau, privind femeia care chicotea si zambea ca un inger. Ciufulici se opri din ras si zise "Fie. Daca tu simti asa." Si il privi pe Andrei, surprinsa si ea de valul de emotii ce o cuprindea. Casuta se rotea incet deasupra pamantului imens albastru, printre stelele indepartate. Andrei se apropie de Ciufulici, si cu o mana pusa pe umarul ei isi apropie de ea, incet, magic, fara cuvinte, si el si ea uimiti de vartejul in care erau prinsi, de magia care se intampla, care venea de la sine, si careia nu i se puteau impotrivi. Ciufulici isi apropie buzele de cele ale lui Andrei si acesta le atinse cu ale lui, sarutandu-le usor si timid, incordat si tintuit de schimbarile pe care le simtea in corp, ca niste explozii repetate, de emotie si placere. Amandoi inchisera ochii si se topira intr-un sarut suav si furat, purtati de magia momentului. Cand deschisera ochii cabana incepuse sa se miste din loc si sa prinda viteza. Spamofici exclama: "Ne intoarcem inapoi... cadem!". Coliba incepu sa se cutremure din toate incheieturile iar ei speriati se stransera iar mijloc, intimidati si inspaimantati de ceea ce se intampla. "Cartierul" cu un zgomot asurzitor vuia prin aer. La un moment dat stelele disparura si curbura pamatului ii incojura. "Nava" lor cadea intr-un mod ametitor. Zgaltaitul era ingrozitor si toti se stransera unul cu celalalt, cu rasuflarea taiata. Coliba cadea din ce in ce mai repede si ei nu stiau ce se va intampla. La un moment dat, din cauza spaimei, din cauza vitezei Ciufulici isi pierdu cunostiita, si gandi ca probabil asta se intampla cu toti. Auzi doar pierduta bufnitura aterizarii, dar o auzi surda si departe de tot. Dupa aceasta nu mai auzi nimic, un val negru acoperi totul ca manta de catifea si lesina. Cand se trezi o multime de lume era in jurul sau, ea era in patutul sau si mama se uita la ea cu ochii plansi. "S-a trezit, s-a trezit!" exclama cineva, si mama sari la ea si o lua in brate. "Doamne, ai scapat mama, ai scapat! Offf..." ii spunea printre lacrimi. Ciufulici era nedumerita si vru sa intrebe ce se intamplase dar nu reusi sa zica nimic. Ii observa si pe gemenii Bradut si Smapofici dupa fusta mamei lor, cum o priveau speriati si ingrijorati. Iar langa usa, in brate la cineva, era Buzatul care plangea cu sughituri si spunea ca el le-a spus sa nu se suie in dud. Multa vreme povestea copiilor care aplecasera un dud pletos pe rol de catapulta circula prin cartier. Din fericire casuta din dud nu se catapultase ci se incurcase in crengile dudului. Singura care patise ceva fusese o fetita care cazuse din dud si se lovise de pamant, lesinand din cauza socului. Dar in final nimeni nu patise nimic grav, in afara de sperietura si de interdictia parintilor de a se mai juca pe maidanul acela parasit. Paznicul fabricii din apropiere puse pe unul din baietii din imprejur, un golan care se zice ca ii ajutasera si ii incurajasera sa construiasca dracia, sa taie dudul pletos ca sa nu mai se raneasca nimeni in el. Primarul care aflase si el de poveste promisese ca pe terenul viran de langa fabrica de mobila va construi o parcare, asftel ca terenul sa nu mai fie o primejdie pentru nimeni. In final povestea se termina fericit, si astazi baietoaica care pusese la cale toata tarasenia, inca se mai lauda cu cicatricea de langa tampla pe care o capatase atunci si le povesteste celor mai mici decat ea cum a fost cand era "sa dea ortu' popii" si a ajuns in Rai. Dar nici asta nu a tinut mult caci la toamna urmatoare a inceput si ea scoala si mama nu o mai lasa sa stea afara asa mult, caci de acum era mare... si avea atatea teme de facut :) - E N D -