Ileana si Sfanta Eticheta ------------------------- de Nita Mihaita A fost odata ca niciodata, caci daca nu ar fi nu s-ar povesti un cavaler ratacitor, un inger decazut care plimba lumea in lungul si latul sau in cautarea Sfantei Etichete, o carte veche inca de la inceputurile lumii in care erau tainuite toate secretele vietii si retetele de fericire. Se spune ca cine avea si citea acea carte plina de intelepciune si de duh sfant va cunoaste Imparatia Cerurilor inca din timpurile lumesti. Cavalerul era un pic trecut dar inca avea sufletul tanar si neosteit si avea ca cel mai credincios slujitor al sau pe Calul de Argint, un cal fermecat si foarte istet care era din din argint stralucitor si niciodata nu palea. Calul de Argint si Cavalerul Ratacitor trecusera prin multe aventuri si multe peripetii dar niciodata nu gasisera ceea ce cautau ... Sfanta Eticheta. Era toamna tarzie, era frig afara si bruma acoprise dealurile si campiile iar Cavalerul ratacea impreuna cu tovarusul sau pe un drum de tara spre o cetate veche si darapanata. Era asa frig caci Cavalerul isi stranse aripile sale negre de inger decazut in jurul sau, dar avea barba alba, si motaia pe calul sau in ceata rece si plicticoasa. Cum mergeau ei asa pe drum langa o piatra o maicuta imbracata in negru statea si astepta pe cineva pe drum. "Saru'mana mamaie" ii spuse Cavalerul. "Incoace e Cetatea Dorului..." Batrana isi ridica privea cu niste ochi care straluceau de o viata stranie si ii raspunse "In partea asta a drumului maica". Cavalerul o privea cu precautie si Calul de Argint simtindu-si stapanul necheza usor... "In Cetatea Dorului ai sa gasesti calea Etichetei. Sa tii minte ca tineretea e ca un val care iti intuneca lucrurile despre care iti pasa cu adevarat, si sa o pretuiesti cum trebuie si sa o jelesti cand ai sa o pierzi". Cavalerul asculta mirat asemnea vorbe spuse lui, om cu parul deja incaruntit. O intreba pe batranica daca o duce el pana la castel si aceasta refuza spunand ca pe el il astepta si acum se duce la coliba ei care nu era departe de drum. Ii ura binete si pleca spre Cetatea Dorului. Cetatea era derapanata rau cu ziduri daramate si muschi si licheni pe turnurile parasite. Tarani murdari si urati se invartau in jurul unor tarabe facute din sindrila noroioasa, copii desculti si nespalati se alergeau in jurul sau. Cavalerul descaleca isi defacu aripile fluturandu-le de cateva ori isi lua calul de capastru si inainta prin multime. Calul de Argint isi intreba stapanul daca stie ce anume cauta si aceasta ii raspunse ca nu. In timp ce se plimba prin multime de la etajul unei ferestre zari o tanara fata cu parul lung care se certa cu cineva pe care el nu il putea zari. Fata nu era foarte frumoasa dar avea ceva in ochi ce il vrajea pe cavalerul neobosit. Se certa cu cineva si ii stiga ducandu-si dupa ureche niste suvite rebele din parul sau bogat: "Nu ca tu nu ma intelegi, intelegi!... asta e...". Cavalerul se opri si o privi pe fata. Din partea cealalta a camerei se auzi o voce foarte groasa ruginita cu urma de tandrete in ea: "Ileana..." si in momentul acela tanara fata se uita pe fereastra atrasa de frumosul cal de argint si isi intretaie privirea cu Cavalerul Ratacitor. Se uitara cateva clipe asa unul la altul si ea furioasa si pierduta se retrase din cadrul ferestrei. Cavalerul zambi pe sub mustata carunta si isi aminti ce ii spuse batrana pe drum. Ii spuse calului ca aveau sa innopteze aici si ca sa caute impreuna un han bun in cetate. Au gasit gazduire la un hangiu beat si burtos dar macar camerele hanului erau cat de cat curate. S-a intins pe patul cu cearcefuri albe si si-a scos din desaga ce o purta sub saua calului o carte dupa care invata (un manual ezoteric tot despre fericirea si caile de a o obtine) si jurnalul sau de calatorie in care isi insemnase toate indiciile ce l-ar fi putut conduce spre gasirea Sfantei Etichete. Asa a adormit cand s-a trezit de nechezatul prea credinciosului sau prieten acesta i-a spus ca a aflat ca fata pe care a vazut-o este strabuna unui mare Alimist care locuia in Castelul Dorului si care pastra unul din secretele Sfantei Etichete. Iar barbatul ei este chiar chamberlanul acelui castel. S-a ridicat, s-a improspatat cu vadra plina cu apa rece si a urcat in castel sa-l caute pe chamberlan. Dupa cateva indicatii a gasit camera acestuia care era chiar ceea de ieri. A batut si a intrat. O silueta masiva statea pe un scaun in partea camerei unde era intuneric. Cu o voce groasa, metalica ii spuse sa ia loc si sa spuna ce doreste. Ii spuse ca este un Cavaler Ratacitor si ca este in cautarea Sfantei Etichete si cauta gazduire in castel. Chamberlanul cand a auzit de Sfanta Eticheta tresari cu un marait si se ridica in picioare. Atunci Cavalerul il zari in lumina. Era o bestie cu doua picioare cu o fata de zmeu si colti mari, paros si cu maini care se terminau cu ghiare. Murmura "Sfanta Eticheta..." si il asigura ca va gasi o camera potrivit rangului sau, sa-l caute pe Castelan si sa ii spuna ca l-a trimis el. Cavalerul Ratacitor pleca si lasa bestia cu cap zmeu ingandurata in mijlocul camerei. Castelanul era un om mic de inaltime, chel si cu nasul rosu, foarte lingusitor care se indigna cand a auzit ca un Cavaler Ratacitor a putut sa innopteze in tavernele din curtea castelui. Si l-a asigurat ca va primi cea mai buna camera si grajdul regal pentru prea frumosul sau cal. Cavalerul spuse ca vrea ca anume calul sau sa-l slujeasca la usa dormitorului daca se poate, iar Castelanul nu se impotrivi de frica sa nu spuna ceva gresit. Ii spunse ca daca are nevoie de orice sa-l caute, si ii sopti languros si vulgar ca in Castelul Dorului se gasesc cele mai strajnice femei. Cavalerul ii asigura ca nu cauta fericirea pe lumea asta, ca este in cautarea Sfantei Etichete si ca nu stie cat are sa ramana ca oaspete a binevenite sale ospitalitati. Castelanul turna doua pahare de vin vechi si il intreba daca are sa stea mai mult de trei zile caci urma sa vina Noaptea de Sanziene... "Ce se intampla in Noaptea de Sanziere." il intreba cavalerul. "He, he ... maria ta nu stie povestea?" cavalerul se uita la Calul de Argint care si el la randul sau ridica din umeri. "Pai in fiecare seara inainte de Noapte de Sanziene se deschide cerul si castelul nostru este prada tuturor sufletelor neobosite si tuturor fanteziilor macabre care salasuiesc in fiecare din noi, si are loc o lupta pe viata si pe moarte pentru apararea castelului... De aia este asa derapanat, nu am bani pentru reparatii. Daca ramai poate ne vei acorda dumneata si preafrumosul tau armasar o mana de ajutor." Cavalerul murmura ceva ... multumi pentru ciubuc si pleca sa vada cetatea mai bine. Pe drum aceleasi tarabe si oameni murdari si necajiti... Cumpara cate un mar cu un gologan de aur sa i-l dadea Calului de Argint. Cum trecea pe langa copii toti incercau sa puna mana pe el si il trageau de coada sa de purpura. Cand dupa un cos mare cu bane o zari pe cea ce o urmarise la fereastra... Era mai frumoasa ca ieri si se arguia cu o precupeata pentru niste zarzavaturi... O urmari prin piata si ii iesi in cale. Ileana se uita la el cu mainile in sold si apostrofa intr-un jargon castelan: "Da'tu era 'eri cu martoaga la fe'astra?! ... U! ... da ce frumoasa e". Calul de Argint necheza distrat si pufai prin narile sale nichelate. "Eu eram domnita, si daca ... nu ar fi cu banat, al tau nume as vrea sa il stiu leat". Ileana se uita pe sub sprancene la el si ii spuse dupa umar: "Ileana, mi se spune Ileana Cosanzeana..., cu nasul pe sus. Da' ce nu vorbisi cu barbatah-meu? Ai, ce... nu stii cine sunt?" "Ba da, domnita, spuse cavalerul zambind si bucurandu-se de energia tinereasca a femeii, atunci ii zari colierul care il avea la gat, o scoica albastra sflefuita. Ma intrebam daca colierul pe care il porti e darul prea cinsitului tau sot?". Ileana se uita si ea la colier. "Jaful asta?! ... spuse indignata. Il am de la bunica..." si plecand. "Da, asta nu e treaba matale". si se indeparta cu cosul de verdeturi in mana. Cavalerul o urmari pana se pierdu in padure si ofta adanc. Armasarul simtindu-si stapanul ii spuse: "E frumoasa... nu?! Dar nu e sotia chamberlanului, traiesc impreuna de cand au murit parintii ei, caci el a crescut-o, zmeul." Cavalerul se uita pierdut: "Frumoasa si tanara..." si isi continuara drumul prin castel. Doua zile a pierdut timpul prin castel incercand sa descifreze incifratul manual si urmarind-o pe Ileana cum facea cumparaturile. A treia zi lumea se pregatea de lupta intarind meterezele castelului. Calul de Argint care molfaia mere spuse stapanului sau sa plece ca aici nu este lupta lor, si dupa Ileana sa se intoarca dupa, dar Cavalerul se impotrivi si ii spuse sa mai astepte... Pe la pranz veni in camera sa Castelanul si ii spuse sa se innarmeze daca nu a facut-o pana acuma ca va veni prapadul si ca nu mai poate raspunde de el in calitatea de gazda. Incepuse sa bata un vant rece si buhait si soarele incepea sa paleasca. Iesi afara si vazu ca toata lumea cu mic cu mare era la locul sau... pregatindu-si sagetile, sulitele si pietrele si oalele cu apa clocotita. Era o atmotsfera de mare vanzoleala si de tensiune si din departare se auzeau strigate infioratoare si gemete de fiare... un copil de langa el spuse "Vin, Cavalere, fugi!" si se ascunse dupa o usa. Cavalerul Ratacitor era un om care nu cunostea frica, vazuse el multe. Isi scoase sabia si porunci unei batranici sa aduca o tava cu jar pentru armasarul sau. Isi desfacu aripile si incepuse sa puna capastrul Calului de Argint care si el se pregatea de lupta, mancand jaratic, sa devina puternic. Se uita pe metereze la gramada de oameni inghesuiti care ascultau ingroziti si nelinistiti sufletele neodihnite ce veneau spre Castelul Dorului. O zari si Ileana langa zmeul sau, avea un aer serios, si purta un arc cu coada intoarsa in mana. Zmeul isi ascutea un pumnal urias si dadea ordine in jurul sau. Ii spuse ceva Ilenei si aceasta zambi si ii lasa capul pe urmarul sau, si intalni privirea Cavalerului. Iar se privira pret de cateva secunde, dar acum Ileana avea niste ochi tristi si seriosi, si zambatul ii disparu. Vantul porni sa urle salbatic, norii acoperira soarele si siluete negre si demonice se zarea in zare. Prapadulincepea. Siluetele negre si neclare incepura sa atace castelul aruncand pucioasa si fum otravitor care cand atingea pe careva il orbea in chinuri. De pe metereze arcasii aruncau valuri de sageti ce strapungeau siluetele spargandu-le in bucatele de carbuni si aburi albastrii. Oameni rezistau dupa metereze si asteptau asaltul. Printre mormaiturile de jos se auzeau strigate pitigaiate si stridente de iele vrajite care conduceau demonii si varcolacii. Acestia erau niste fiinte infioratoare cu colti si ghiare mare care scoteau niste urlatate infioratoare. Intreg castelul era inconjurat de armate de silutete negre si demoni si draci, iar oamenii din castel trageau sageti in continuu si varsau vase mari cu smoala peste ziduri, topind in jur, lasand pamantul negru si clocotind, insa alte si alte valuri de demoni veneau. Un vant naprasnic batea aruncand praful in rotocoale iar soarele de abia palpaia de sub norii negrii de furtuna. Cavalerul ratacitor incaleca pe cal isi desfacu aripile si zbura pe metereze unde lua o harbaleta si incepu sa vaneze ielele blestemate tragand acolo unde auzea tipetele acelea ascutite. Cand se intampla sa nimereasca vreo una, caci nu se vedea nimic unde tragea, un urlet sfasia cerul facandu-ti urechile sa tiuie. Atacul era violent, lumea asuda si isi faceau cruci, tremurand de frica. Varcolacii si siluetele negre ajunsera langa ziduri si incercau sa le urce. Un intreg nor de siluete inconjura cetatea. Cavalerul se uita dupa Ileana si o vazu langa zmeul care arunca pietre pravalindu-le peste cei ce incercau sa escaladeze. Ileana era la carma unei masinarii ciudate care arunca sageata dupa sageata rapunand randuri intregi de atacanti, si tinea cu greutate manerele masinariei. Parea a fi un aruncator de cuie... In momentul acela incepusa sa tune si sa fulgere ... in jur creindu-se o atmosfera de iad si groaza si un vant cu o ploaie rece si rapida incepu sa bata, udand pe toti pana la piele. Si in toiul bataliei din vazduh incepura sa apara escadrile intregi de demoni inaripati care atacau castelul prin aer apropiindu-se de metereze si doborand oamenii cu lovituri de spade ce le purtau in maini. In diferite parti ale castelului aterizau gnomi hidosi inarmati cu sabii si suliti, iar oamenii trebuiau sa se aperere acum din interior. In momentul acela Castelanul care era si el undeva prin imprejurime dadu drumul din turnul cel mai inalt al castelului vulturii mari andaluzi cu ciocurile puternice care incepura sa atace si ei la randul lor demonii inaripati. Vulturii erau eficienti si doborau cu usurinta sufletele zburatoare asa ca oamenii puteau acum sa se ocupe mai bine de cei ce escaladau zidurile castelului. Batalia contiua la fel de inversunata ca mai inainte dar oamenii reusisera sa respinga ofensiva demonica. Cavalerul lua si el ppe la indepartarea diavolilor inaripati, ridicandu-se in aer si taind cu sabia sa tot ce intalnea. Se uita la Ileana care era asaltata cel mai mult de zburatoare dar aparata bine de chamberlan care se lupta si cu zece demoni de o data. Cand credeau ca au scapat un grup de animale inaripate venira in zbor si ocupara locul unde Ileana era. Se auzeau lovituri de sabie si tipete infricosate si urlate de demoni raniti. Cavalerul se opri si incerca sa vada ce se intampla. Zmeul se lupta cu o duzina de demoni si incerca sa o apere pe Ileana, dar erau mult prea multi. Demonii ii depasira ca numar, aparand de nicaieri exact acolo unde era Ileana si o rapira pe aceasta ridicand-o in aer si tragand-o departe de zidurile cetatii. Zmeul urla ca un turbat si incerca sa se elibereze de atacul demonilor. Cavalerul cand vazu ca Ileana este furata de catre demoni striga puternic si isi deschise aripile ridicandu-se in aer taind in stanga si in dreapta. Atunci cei ce il atacau pe zmeu se repezira asupra lui. Cavalerul Ratacitor urla catre cer si prin ploaia care ii biciuia fata incepu sa zboare dupa Ileana doborand rand dupa rand inaripatele ce il atacau. Mai toata lumea se opri si urmarea scena si putu sa vada atunci cum din cer o raza de lumina cazu pe umerii Cavalerului luminandu-l ca un suvoi. Cavalerul era stralucitor in armura sa iar aripile numai erau negre ca pana corbului ci stralucitoare pareau de aur. Toata lumea se inchina si crezura ca un inger luptator a venit sa ii salveze. Insa deodata toate lighioanele cerului se repezira asupra lui acoperindu-l total de nu se mai vedea nimic si facandu-l sa coboare pe pamant. In timpul asta zmeul cand o vazu pe Ileana tarata de demoni departe urla ca un animal salbatic si, nestingerit decat de doi trei demoni, care ii rapuse cu o lovitura, sari peste metereze si se duse urland si el ca un demon prin marea de suflete negre in locul unde acestea o dusera pe Ileana. Oamenii respinsera atacul si ploaia si norii incepura sa se risipeasca. Demonii se intorceau de unde au venit cu gemetele lor , doar Ileana si Zmeul lipseau... Cavalerul zacea ranit intr-o baltoaca mocirloasa plin de pene si sange, tusind... Iar Calul de Argint se apropie de el si nechezand usor pe langa stapanul sau. Batalia luase sfarsit... Supravietuitorii se ridicau in picioare si incercau sa ii ajute pe cei raniti, soarele rasarea. Cetatea arata groaznic murdara de fum... si sange, oamenii gemeau raniti. Doua bubuituri se auzira in poarta cetatii si cineva spuse sa deschida. Pe poarta intra zmeul plin de sange si ranit cu fata murdara de noroi ce o tinea in brate pe Ileana ca pe o ofranda. Urla din rarunchi si de abia se mai tinea pe picioare mai facu catva pasi i-o dadu in brate altcuiva si cazu si el la pamant... mai intai in genunchi si apoi cu totul, horacaind si rasufland greu. Cavalerul se trezi in camera lui iar Calul de Argint il veghea la capatai. Era obosit si se simtea slabit. Murmura: "Ileana...". Calul ii spuse ca este bine si ca daca se simte bine poate chiar sa mearga sa o vada. Se imbraca si merse in camera chamberlanului. Acolo un vraci fierbea niste buruieni iar pe masa din mijlocul camerei era zmeul care rasulfa greu. In pat era Ileana, obosita si ostenita si se tinea in palma scoica albastra de la bunica sa. Cavalerul intra si se aseza intr-un scaun, o intreba cum se simte zmeul. "Am chemat un vraci sa-l repare. A luptat cu un leu..." Se uita pierduta si strangea colierul in mana. "Pentru asta venisera... si i-l intinse. Asta este pentru tine, in el ai sa gasesti calea spre Sfanta Eticheta. Bunica mi-a spus ca va veni cineva dupa el si sa il pastrez ca ce am mai sfant pe lume". Cavalerul lua colierul scoica si se uita la el. Il stranse in palma si o saruta pe frunte si iesi. Isi puse colierul dupa gat si ii spuse Calului de Argint ca nu mai trebuie sa ramana in Castelul Dorului si ca trebuie sa mearga sa o vada pe batranica care o vazusera pe drum. Plecara si gasira coliba babei langa o padurice. Descaleca si intrara. Baba statea pe un scaun si impletea un pieptar. "He, he... maica, credeam ca nu mai vii. Na, ca esti obosit, sezi o tara, sa-ti puna baba de mancare". Cavalerul se aseza si ii spuse ca acum are raspunsul dar nu stie daca mai trebuie sa mearga la drum, ca a intalnit-o pe Ileana si ii povesti ce s-a intamplat cu zmeu cu tot. Batrinica asculta si dupa ce se gandi, cautand intr-un cufar vechi ii spuse: "Trebui sa mergi sa iti intalnesti destinul maica, tu esti un Cavaler Ratacitor. Dragostea e trecatoare, urmeaza- drumul..." si ii intinse o sticluta. "Uite asta e pentru zmeu, in doua zile are sa fie pe picioare." Cavalerul multumi si alerga in galop catre castel. Ileana era si veghea la capatiul zmeului. O intreba cum se simte zmeul si ea ii raspunse cu voce domoala ca la fel. Ii dadu sticluta si o ruga sa vina afara. Isi scoase colierul si ii spuse ca trebuie sa primeasca inapoi, caci este al ei si lui nu-i mai are folosinta. Ileana se uita la el cu ochii ei frumosi si se impotrivi si ii spuse ca nu se oate, ca el trebuie sa isi urmeze calea. Cavalerul ii marturisi ca nu ar putea sa plece departe de ea, cu toate ca stie ca este sotia chamberlanului. Ileana zambi ii dadu inapoi colierul si ii spuse ca nu este sotia lui, zmeul era doar barbatul sau, nu era maritata, si ca auzise ca atunci cand au furat-o varcolacii el se transformase intr-un inger cu aripile de aur sa o salveze. El spuse ca nu stie nimic, el era un Cavaler Ratacitor si in lupta atunci a vrut doar sa o salveze, ca o iubeste si se vede traind langa ea. Ileana a zambit din nou, mai frumoasa ca niciodata si a intrat inapoi in camera spundu-i sa se mai gandeasca. El o opri de mana si ii spuse daca poate s-o vada pe seara in turnul castelui. Ea se uita urat la el se elibera de mana si inchise usa incet. Ii spuse "poate" si zavari usa si se sprijini de ea. Cavalerul ii sucise mintile si o facea sa se simta emotionata si inima sa-i bata cu putere. Seara se lasa si Cavalerul urca in turn lasandu-si armasarul sa pazeasca intrarea. Era o noapte rece, cu luna plina si cu stele stralucitoare. Undeva aproape de miezul noptii si Ileana aparu cu un sal peste cap. Cavalerul se simtea parca avea 20 de ani. Vru sa-i spuna ceva dar Ileana il opri facandu-i semn. "Te rog nu spune nimic. Am venit... " Se intoarse catre fereastra cerului, in lumina lunii "Nici eu nu stiu de ce am venit. Am venit sa-ti spun ca chamberlanul este zmeul meu... fara el nu stiu ce m-as face". Cavalerul o privea vrajit. "Am venit sa-ti spun ca este prima si ultima oara cand vin sa te vad si cred ca este mai bine sa iti urmezi destinul" si se apropie de el si ii scoase colierul de la gat. Cavalerul ii cuprinse mainile si se uita la el: "Deschide-l ... este soarta ta acolo." Cavalerul il deschise si se uita la inscriptia din scoica albastra: "Fericirea este un drum catre Castelul Amagirii" Auzise de acest castel, in inima desertului unde bat vanturile din sud. "Se uita la Ileana si ii spuse ca are sa plece si isi apropie buzele de ale ei. Se sarutara. Ileana deschise ochii si se uitau unul la altul. "Vino cu mine" ii spuse. "Nu pot" ii raspunse aceasta si se indrepta spre iesirea din turn. Se uita la ea cum pleca si dupa ce Ileana disparu isi chema calul si merse in camera sa. De dimineata cauta la precupetii din piata un cort din piele de camila si isi facu proviziile pentru drum. Spre seara pleca si se uita la fereastra Ileanei. O lumina palpaia nesigura. Incaleca si pleca din castel fara sa se uite in urma. Dupa o jumatate de ora de calarit se insera si se opri si incepu sa isi instaleze cortul. Castelul Dorului inca se vedea in zare. Aranja cortul lasa Armasarul de Argint sa pazeasca intrarea si se pregati sa se culce. Cand sa inchida ochii auzi freamatul calului ca si cum cineva se apropia. Asculta incordat si puse mana pe manerul sabiei asteptand... Nu se mai auzea nimic si deodata faldurile cortului falfaira. "Cine este?" intreba cavalerul si se ridica pe jumatate. In cort intra cineva imbracat intr-un sal negru cu care isi acoperea si fata. Il dadu jos si atunci o vazu pe Ileana zambandu-i... "Eu sunt! Cine credeai ca este..." Cavalerul simti in piept un val de emotie si o lua in brate... "Speram asa de mult sa vii..." Am venit ii spuse ea si ii acoperi gura cu un sarut. "Am ademenit Calutul de Argint cu niste mere... Si am intrat". Cavalerul o lua in brate si ea isi incololaci picioarele in jurul lui si o saruta pasional. Era cel mai fericit om din lume... Se sorbeau din priviri unul pe altul si zambeau fericiti... El ii dezmierdea urechea cu saruturi calde, iar ea ii descheia butonii armurii care o purta. Reusi sa o dea jos si Cavalerul ramase in bustul gol cu aripile negru-aurii pornindu-i zvelt din spate intinzandu-le in tot cortul. Petrecura noaptea impreuna. Cand se scula dimineata observa ca Ileana nu mai era langa el, se ridica din culcus speriat si vazu un bilet in peretele cortului agatat cu un ac de par. "Imi pare rau, nu pot. Urmeaza-ti destinul. Te iubesc. Ileana." Cavalerul stranse biletul in pumni si urla napraznic. Iesi afara asa jumatate imbracat cum era si il vazu pe Calul de Argint cum pastea linistit. "Unde este?" il intreba. "A pleacat dimineata devreme" spuse acesta linistit "A spus ca asa trebuie sa fie lucrurile si ca nu poate altfel. Te-a rugat sa nu te duci dupa ea". Cavalerul cazu pe ganduri si pe urma ii spuse. "Cand soarele o sa fie cat doua sulite pe cer plecam la drum, pregateste-te" si intra in cort. Plecara la drum si pana la primul patrat mersera prin multe hatisuri si paduri, drumuri si orase... pana cand ajunsesera in desertul in care se afla Castelul Amagirii. Mersere mult timp si acolo, neocoliti de vanturi si furtuni puternice si soare ucigator. Dupa trei zile de mers si obositi si nemancati ajunsesara la poarta Castelului Amagirii. La portile Castelului Amagirii statea un gnom pitic si urat care cerea ca dijma pentru trecerea podului ce te facea sa intri in Castel. Cavalerul struni calul si plati gnomul care lasa podul jos. In timp ce invartea de o roata gnomul il intreba pe Cavaler: "Cavalere, ce cauti in Castelul Amagirii?" "Fericirea" ii spuse acesta "Ai venit in locul potrivit" Cavalerul isi indemna Calul de Argint pe pod si intra in castel. Inautru castelului nu era nimic decat zidurile acestuia si in mijlocul acestora era un turn foarte inalt care avea in varf un foisor din care se putea vedea cum rasarea o luminita. Seara se lasa si Cavalerul descaleca falfaindu-si aripile mari si negre. Calul de Argint ii spuse ca vine cu el pentru ca are nevoie de ajutor dar Cavalerul se impotrivi si grai ca nu se poate, ca este lupta sa personala si ca trebuie sa fie singur. Isi scoase sabia si intra pe poarta turnului. Inautru turnului era o scara in spirala care ducea spre varful sau. Cavalerul porni pe scara si urca cu grija nestiind ce primejdii il pasc. De-a lungul scarii erau trei intrari in trei camere care fiecare avea rostul sau sa-l ademeasca pe cel ce vroia sa cunoasca fericirea si sa-l duca la pierzanie. Secretul era sa nu intri in nici una din ele. Insa cavalerul era slabit si mintea sa intetosata de intalnirea cu Ileana de la Castelul Dorului si de cand se despartise de ea numai la dansa se gandea. In prima camera pe care o intalni se vedea din usa o pajiste infloritoare si meri infloriti care imbiau la odihna si popas. Cavalerul nu era chiar foarte obosit dar intra sa culeaga un mar pentru Calulutul de Argint. Cand intra si vazu faneatea cea imbietoare imediat ii veni un somn si se aseza sa se hodineasca, si din parti apareau nimfe cu harfe si vinuri in mana care ii cantau si il ademeneau sa soarba din vinurile vrajite. Cavalerul incepu sa le spuna domnitelor ca el nu venise decat dupa un mar si ca are treaba este in cautarea fericirii si ca nu poate sa stea. Nimfele il inconjurau si ii sopteau vorbe dulci numai sa ramana cavalerul. Acesta de abia abtiandu-se culese un mar si iesi afara din camera cu ochii inchisi pe jumatate si cand iesi marul se prefacu in nisip si disparu... Mirat si el de ce se i se intamplase porni in sus pe scari spre fericirea sa. La a doua camera se vedeau niste flacari mari si fum negru parca toata camera luase foc. Cavalerul intra sa stinga focul, gandidu-se ca trebuie sa salveze turnul si inauntru camerei il astepta un samurai imbracat intr-un costum de parada tinand in mana stanga o lance si in dreapta o sabie, avand legate de amandoua doua esarfe rosii. Cavalerul lua o pozitie de garda strangand sabia sa cu ambele maini si desfacandu-si aripile si se apropie incet de samuraiul care murmura o litanie intr-o limba necunoscuta lui. Murmurul sau crestea cu cat se apropia de el si la un moment dat samurai racni puternic si porni sa-l atace cu lancea atintita asupra lui. Cavalerul surprins la randul lui se ridica in aer repede si reteza lancea samuraiului. Acesta arunca lancea si incepu sa invarta sabia in aer cu o iscusinta care i se parea tare ciudata cavalerului. Se invartea in cerc in jurul lui si murmura ceva ca apoi deodata sa atace cu un strigat puternic. De fiecare data Calerul Ratacitor se ridica in aer si evita loviturile samuraiului. Incetul cu incetul si samuraiul si flacarile se potolira asa, iar cavalerul pleca din camera unde samuraiul cu masca sa rece se invartea in cer si facea niste miscari ritualice. Urca el si se intreba oare ce putea contine Sfanta Eticheta de ii putea provadui lui fericirea. In a treia camera nu se vedea nimic era doar o lumina foarte puternica care te invaluia din toata partile. Cavalerul ezita sa intre, vru sa-si continue accesiunea dar din curiozitate intra pe usa... Nu se vedea nimic era ca un lapte in jurul sau si nu se auzea nimic. Deodata in spatele sau cineva il striga pe nume. Se intoarse brusc caci nimeni nu il mai strigase asa de multa vreme si o vazu pe Ileana care era mai frumoasa ca niciodata cu parul impletit cosite. Ea ii spuse sa nu mai caute Sfanta Eticheta si sa vina cu ea, caci ea ii va fi nevasta si impreuna are sa fie fericiti. Cavalerul instinctiv isi duse mana la sabie si ii spuse sa nu se mai apropie de el caci ea nu are cum sa fie Ileana, caci Ileana este acum departe si traieste cu alegerile sale. Ileana se opri si ii zambi: "Daca nu ma crezi vino de ma atinge... si atunci vei stii ca sunt a ta". Si ii intinse mana. Cavalerul se incrunta si mai mult si neincrezator intinse si el mana spre cea care parea sa fie Ileana. O intreaba cu Zmeul cum ramane si Ileana ii raspunse ca pe el iubeste si cu ea are sa-si gaseasca fericirea, sa renunte la Sfanta Eticheta. Cavalerul o lua de mana si intradevar avea aceiasi caldura pe care i-o simtitse in noaptea aceia. O imbratisa si Ileana se arunca in bratele sale si buzele lor se impreunara... Cavalerul fara sa simta ea scose din tunica un pumnal si o injunghie fara mila pe la spate... In momentul cand pumnalul ajunsese pana la prasele ... Ileana si camera si tot disparura si Cavalerul se trezi in foisorul din varful turnului. Acolo gnomul de la intrare imbracat intr-o mantie cu stelute ii spuse ca isi merita fericirea si poate sa o gaseasca citind-o in Sfanta Eticheta care era o carte in mijlocul foisorului pe o masa. Cavalerul nu stia ce sa faca si se uita vrajit la umbrele jucause ce le arunca focul din tortele de pe pereti pe copertile cartii. Gnomul ii spuse: "Urmeaza-ti inima". Cavalerul neincrezator ca un copil se aseza pe jiltul din fata cartii si o trase spre el. Avea in fata chiar Sfanta Eticheta, cartea dupa care umblase toata viata si care ii calauzise drumurile. O deschise si dadu prima pagina... si a doua, si a treia... Fiecare pagina avea prinsa de ea cate o oglinda asa ca toata cartea era formata din oglinzi in care putea sa-si desluseasca chipul sau batut de vanturi si putin imbatrinit. Rasfoi toata cartea si peste tot acelasi lucru: oglinzi in care isi vedea chipul. Incepu sa rada ca un nebun se scula de la masa si cobori in graba scarile. Jos il astepta Calul de Argint care era nerabdator si el. Cand isi vazu stapanul coborand ii vazu pe fata o lumina si o bucurie cum nu mai vazuse la el pana atunci. "Ai aflat calea, stapane", "Am aflat-o ii spuse el si incaleca si pleca din Castelul Amagirii. El era un Cavaler Ratacitor asa ca isi continua perindarile prin colturile lumii si trecu prin multe alte aventuri si intalni o multime de oameni. Dupa la vreo doi ani de cand aflase calea Etichetei s-a intors si pe la Castelul Dorului sa o vada pe Ileana. Era tot aceiasi dar putin mai schimbata acum si era fericita cu Zmeul ei, de la care astepta un copil. Cand o vazu Cavalerul se bucura si incepura sa vorbeasca despre ce mai facusera fiecare. Ileana l-a intrebat daca a dat pana la urma Sf. Eticheta si cavalerul i-a raspuns ca da. "Si ce era acolo, ce ai vazut in ea?" il intreba Ileana si el zambi si privi aivea, raspunzandu-i: "Totul". Si tocmai atunci a inteles rostul cuvintelor ce ii spusese baba care il calauzise la inceput. Cavalerul a mai stat iar cateva zile si pe urma a incalecat pe Calul sau de Argint si a plecat iar la drum. - E N D -