Asta se intampla in decembrie, dupa cate mai tin eu minte si daca imi
aduc bine aminte. Apoi a venit vacanta de iarna, neasteptata, nepregatit.
Habar nu aveam ca se termina trimestrul - trecea totul prea frumos si pe langa
mine, se scurgea. Odata cu tezele mi-am dat seama ca se sfarseste trimestrul,
dar au trecut si acestea si am uitat din nou.
        Asa m-am trezit in ultima saptamana de scoala, ciuntita si aceasta la
jumatate din cauza sarbatorilor, ca se termina scoala. Nu am dat deloc atentie
la eveniment: "Vine vacanta! Si ce?!" Cu timpul dragostea pentru Adela s-a
transformat intr-o adevarata dependenta asa ca odata cu prima zi de vacanta
m-am simtit taiat, rupt de ceva.
        De mult scoala incetase sa se imparta intre invatatura, discutii cu
Adela (Adela) si colegi. Exista numai Adela, pentru ea veneam la scoala, eram
ca un nebun, ca un drogat, cu toate ca nu o recunosteam. Nu stiu ce simtea
exact pentru mine Adela, atunci nu stiam (nici mai tarziu si mult mai tarziu
nu am aflat mare lucru) si speram ca ceea ce nu puteam sa imi admit se
reflecta cat de cat in ea. Au fost trei zile teribile: luni,marti si miercuri.
Deodata luni mi-am dat seama ca timpul se scurge si ca odata cu vacanta se va
termina si statul in preajma Adelei. Mi-a fost frica si tot ce tineam ascuns
si ce se adunase treptat a rabufnit. Simteam cum imi fuge pamantul de sub
picioare. Vroiam exclusivitate, din partea ei.
        Probabil si Adela se plictisise sa stea de vorba cu Vlad, nu ca
subiectele se repetau obositor sau ca nu ar mai fi existat, dar cateodata si
ce-i frumos, cand este mult, strica. Asa ca a incercat sa se echiveze, sa nu
il mai vada. Nu atat cat numai pe el, ci cat si pe Mece si sa stea departe cu
propiile ganduri. Vlad era fara stare. Ioana incerca sa-l potoleasca dar
acesta o respingea si uneori devenea brutal, prea brutal ca sa poata sa-i
treaca peste izbucniri. Nu avea nimic din violenta si brutalitatea lui Mece,
dar era extrem de sarcastic. Singura persoana care putea cat de cat sa
inteleaga cu el era Carmen.
        Bine, acum, imi aduc aminte ca era destul de complicat. Carmen, vazand
cum se comporta Vlad fata de Ioana a inceput si ea din simpatie sa fie
sarcastica si cateodata radea de el: "Uita-te la el, i-a dat papucii Adela!".
Vlad se uita crunt la ea, nu zicea nimic si apoi pufaia nervos. De ar fi fost
si Radu acolo ... din fericire pentru el isi luase liber ultimile zile si nu
a mai dat pe la scoala, ar fi fost un adevarat calvar. Pe Carmen nu avea cum
sa se supere mai ales ca, atunci cand facea fata aceia de om imbufnat ea
inceta sa mai rada de el si il mangaia pe cap ca pe un copil ofuscat. Cred ca
Vlad, persoana a III-a, este cel mai bine, pentru ca eu nu imi mai aduc aminte
bine, asta din ce imi povestea Carmen mai tarziu.
        S-a derulat prea repede. Cum venea in clasa Vlad se ridica din banca
si o intreba ce face azi, daca vrea sa stea sa mai schimbe o vorba doua cu el.
Adela se scuza, ca are treaba, ca este ocupata si disparea. Tocmai miercuri a
reusit sa o prinda, in barul liceului (neaparat trebuie sa existe o astfel de
bodega in preajma  liceelor  sau  scolilor  -  sufletul  comertului  si oaza
elevilor). Era si ea distrata si nu am vorbit mai nimic, ceva insipid, de care
nu imi aduc aminte, doar pauzele  stupide,  tacerea. Am spus ca totul era
complicat (nu chiar asa complicat sau mai degraba complicat decat grav). Odata
cu aceasta iesire a Adelei mecanismele s-au pus in miscare: Mircea credea ca
poate sa se impace cu ea, Ioana incerca sa scape de Mece, sa se inteleaga cu
Vlad, Vlad o respingea si Carmen dupa Mece. Bineinteles ca eu habar nu am avut
decat mult mai incolo de tensiunile dintre persoane: ratacirea Adelei, iarasi
incercarea lui Mece de a se impaca, agitatia lui Carmen (sarcasmul - ea nu era
o persoana malitioasa, nu reusea sa fie rea si cand era o facea stangaci).
        Oricum totul complicat si totul foarte repede, in trei zile, ce
avusesera inainte un week-end ce nu anunta nimic. Nu am fost constient de ce
s-a intamplat decat dupa ce au trecut acele trei zile si mi-am dat seama ca
nu s-a intamplat efectiv nimic, venise vacanta si rascolise doar ce era in
interior.
        Cand m-am trezit joi de dimineata si am realizat ca nu mai trebuia sa
ma ridic si sa plec la liceu, ca timp de cateva saptamani, o vesnicie atunci,
nu am sa o mai vad pe Adela, m-a socat un pic. Mi-am tras plapuma peste cap
si am inceput sa ma gandesc la ultimile zile petrecute, agitate, in special la
discutia cu ea in bar.
        Nu ma credeam capabil de asemenea val de agitatie, emotie, sentimente
pentru o fata. Am inceput sa ma gandesc daca e bine ce fac, daca fac ceva, ce
ar trebui sa fac. A fost o vacanta lunga, bogata in plimbari si rataciri pe
strazile orasului, plina de febra de indragostit.
        La inceput nu-i puteam indura lipsa, simteam nevoia sa stau langa ea.
Ce tanar eram! acum...

        Batranul mergea pe o alee laterala, de parc, abatut; nu era nimeni in
imprejurimi. Din cand in cand o banca sau un pomisor mai rasarit ii aduceau
aminte de lucruri de demult. Parea ca incearca sa se izoleze, acolo, intre
verdeata si bancile spoite necinstit cu aceiasi culoare cruda.

        Primele zile mi le-am petrecut imaginandu-mi variante posibile la
ultimile zile de scoala, incercam sa imi inchipui ce s-ar fi intamplat daca
nu greseam acolo unde credeam eu ca am gresit. Cel mai mult imi lipsea glasul
ei, pitigaiat, strident si ascutit, parca facut sa alunece. Imi lipsea chipul
alb; nu imi pria patetismul. Ani de zile mi-au ramas intiparite in minte
zambete, gesturi, tonuri, cuvinte... Nu aveam nici o fotografie de-a ei (poate
ca daca as fi avut mi-ar fi fost mai usor), doar niste cuvinte scrise de ea
de-a curmezisul unui caiet de-al meu, din timpul cand stateam cu ea in banca:
niste versuri pe care le-am pierdut si un cuvant zgariat in graba ce il mai
am si acum - "Ironic". Valente de fetisist.
        Inca tin minte crizele pe care le aveam atunci. Stiu ca nu puteam sa
ma obisnuiesc cu anumite ganduri, cu anumite idei si... trebuia sa fug, sa
evadez undeva. Asa incepeau escapadele in natura. Imi aduc aminte de iarna din
a XII-a, imediat ce Adela "imi daduse papucii" asa cum obisnuia sa spuna Cami,
cum imi placea sa ratacesc pe campuri inzapezite. Locuiam nu chiar la margine
de oras, dar nu departe, oricum nu trebuia sa merg mult pana unde incepea
campia neteda ce inconjura orasul. Nu era chiar asa neteda ...
        Iarna temperatura in orase este extrem de ridicata fata de campul
deschis. Nici macar nu ne puteam imagina cat ne pot afecta masinile cu care
ne inconjuram: aragaze, gaze, conducte de apa calda, blocuri, motoare ...
motoare ce degaja caldura, motoare in jurul carora de adunam zgribuliti,lenesi
si singuri. Si inca de pe vremea aceia tehnica era destul de dezvoltata in
oras, dar acum... Asta incercam sa sfidez eu, sa inving; sa-mi demonstrez
rezistenta ... Incercam intr-un fel sa ma izolez, sa scap de agresiunea la
care ma supuneau restul, sa scap undeva sa pot suferi in liniste si ... in
definitiv, cand ajungeam acolo devenea o evadare, o iesire complecta si totala
din cotidian. Iesiri care ma umpleau interior si ma faceau sa ma simt real,
intreg, existent...
        Imi aduc aminte cum ma intepa in obraji vantul rece, cum rupea
bucatele din zapada inghetata, care ceda cu pocnete la fiecare pas, si mi le
arunca in fata. Cum ma indoia sub greutatea lui, ma impingea inapoi si imi
musca urechile sangeriu. Pas dupa pas, cu mainile in buzunare, cu barbia in
piept, luptand ... cu cine? ... Zapada aceia care ceda incet sub el si se tasa
la urmatorul pas. Se oprea din cand in cand ca vantul,in nebunia lui, sa nu il
rapuna, sa il ucida, sa il invinga... Dar stiu ca se oprea, din cand in cand
se oprea... si devenea o liniste deplina. Ridicam privirea: orizontul, intin-
derea, pacea. Nimic nu mai misca. Atunci puteam sa privesc imprejur - gramezi
de zapada zgruntuita, ca niste moloz nefolositor, ierburi ce ieseau din
stratul de zapada, cadavre superscheletice pe care le rostologea vantul. Era o
imensitate,o imensitate la care tipam. Ma opream si tipam, imi tiuiau urechile
il lipsa vuietului si urlam salbatic, ma zvarcoleam, saream in sus. Alte dati
marsaluiam ore pana  la  un  punct  din  orizont  si  inapoi, ma pierdeam in
singuratate. Poate... nu era chiar asa, ma vad acum ca un omulet care mergea
continuu, in linie dreapta, peste camp, atunci era altfel. Era ca si cum as fi
umblat intr-un corp, imi vedeam orbitele in laturi si-mi inchipuiam ca sunt
strain de mine, strabatand in necunoscut. Nu erau crize de singuratate, erau
crize de prea plin de sine. Pe atunci era singura modalitate de a putea scapa.
Tin minte ca mi-am impus sa nu mai vorbesc cu Adela.
        Evadarile erau pline de ireal, fantastic, intr-un fel himerice, n-as
putea spune ca incercam constient sa-mi exorcizez erotismul spre care tindeam
ca un fluture orb la scoala. Mai tarziu s-au aprins si celelalte doua becuri,
jucand intre trei lumini si atunci a fost prea mult. Prima oara am facut-o
dintr-un teribilism monden, sa demonstrez ca eu pot sa suport frigul; acum ma
gandesc ca de fapt ceea ce nu puteam eu sa suport era caldura, iar frigul era
starea opusa,  necesara  nenebuniei.  Asta  prima  oara,  apoi  a  devenit o
obisnuinta. Cate pneumoni nu am ratat eu, de cate ori nu era sa raman cu
degeraturi, mai ales la picioare. Cateodata ghetele se udau si imi inghetau
picioarele si din cauza asta eram nevoit sa alerg - transpiram, alergam,
transpiram, alergam... Alteori tot ce faceam era sa rezist cateva zeci de
metri, si ma intorceam victorios cu alti doi metri in plus. De-as fi stiu ca
erau si lupi...
        Si totusi pacea... Momentele acelea lipsite de sunete, pline de gol
launtric, constient de mine...
        Asa a trecut acea iarna pentru mine: teribil. Insa totul a ... aproape
a repornit odata cu scoala, cu reinceperea scolii. Reusisem oarecum s-o uit,
oricum sa ma "racesc".

                                  *       *
                                      *

        Cand am vazut-o in prima zi de scoala nu am simtit nimic, nici o
emotie. Cat ma pregatisem pentru momentul asta! Era putin schimbata, se mai
ingrasase un pic, putin mai decolorata, dar la fel de volubila ca si mai
inainte. Cand m-am dus la ea in banca, sa o salut, ea m-a intrebat prima:
        -Ce ai facut in vacanta?
        Nu i-am raspuns nimic, am ridicat din umeri, mirandu-ma de calmul si
dezinteresul ce ma caracterizau pe moment.
        -Nimic. Am stat pe acasa.
        -Sa-ti povestesc ce am facut eu! A fost involuntar, aproape fara sa ia
parte la proces. L-a cuprins din nou febra in zilele ce aveau sa vina, dar
acum mai detasat, mai contient de ceea ce i se intampla. Nici nu ar fi putut
sa fie altfel dupa vacanta petrecuta.
        Isi vizitase rudele, rudele o vizitasera pe ea - un var despre care
vorbea necontenit, ca se ingrasase si o obseda lucrul acesta, ca pierduse
timpul ca de obicei. Vlad usor incepea sa uite ca isi jurase sa nu mai
vorbeasca cu ea, sa o uite si incepea incet sa ajunga de unde plecase. Insa nu
de tot.
        -Si ce ziceai ca ai facut in vacanta asta? intreba Adela.
        -Am... am citit, minti Vlad.
        -Da?! Interesant ... Ce ai citit?
        -Carti...
        -Carti! Cred si eu ca ai citit carti...,schimbare de ton. Ce ai citit?
        -Nu mai stiu ... Ceva despre filozofie, ceva... , ca sa scape.
        -Ce? insista Adela.
        -Mi-a dat Radu. Adela renunta.
        -Si eu m-am apucat de ceva, dar nu am reusit sa-l termin ... un roman
de dragoste. De fapt nici nu l-am inceput, a venit varul meu ... Ti-am
povestit?
        -Da.
        -Si nu am mai avut timp sa citesc nimic.
        -Ihi.
        -Dar in schimb mi-am pierdut vreamea la televizor. Ti-am povestit?
        -Nu, curios sa mai auda inca o data povestea tinerei ce s-a aruncat
de pe pod.
        -Da... A! Ai vazut filmul ala, cu tipa aia care s-a aruncat de pe pod?
        -Nu.
        -Sa-ti povestesc! A fost foarte misto! ...
        -Te cred.
        -Era o tipa...
        Zambea. Ii placea sa o auda din nou, cum incerca sa-i povesteasca un
film obscur ce o impresionase pe ea. Nu mai tinea cont de poveste, asculta
vrajit si ii urmarea mai mult mimica. Ii lipsise expresiile acelea, acum le
regasea din nou, parca un pic mai copilaroase.
        As fi rau daca as spune ca Adela credea chiar tot ce spunea. Cateodata
o facea din inertie ca si cum ar fi jucat un rol si cum nu stia altul se
complacea il el. Din cand in cand se oprea si ma privea. I se cunostea in ochi
intrebarea: "De ce stai si ma asculti asa? De ce nu ma opresti?", o stralucire
diferita, dar Vlad nu-i zicea nimic, nu o oprea si isi relua povestirea. O
schimbase mult iarna aceeia, a avut mult timp sa se gandeasca, chiar daca si
l-a pierdut inexplicabil in prostii inutile. O schimbasera mult acele trei
zile, ultimile zile de scoala din trimestrul trecut, cand se agitase atat,
suparata pe ea, ca nu stie ce vrea ... de la Mece, ca pana la urma a suferit,
suparata pe Vlad ca nu intelege. Peste ani de zile mi-am dat seama cat de
sensibila putea sa fie, cat o afectase legatura cu Mece, ca s-a purtat
mizerabil cu ea. Astazi se fac procese din asemenea cazuri. Insa imi era grea
sa vad asta prin atatea invelisuri si perdele ce le tragea ca sa se ascunda;
plus ca eram orb, subjugat in naivitatea mea.
        Atunci, in noiembrie, nu eram in stare decat sa o admir, nu vedeam
altceva decat pe ea. Poate ca ea ar fi vrut sa fac ceva, sa fiu mai indraznet,
dar nu am fost. Vlad nu a fost, el era orbul. Mi-a parut rau, nu stiu daca
puteam sa o ajut cu ceva. Oricum dupa liceu nu am mai vazut-o decat sporadic
si atunci putin. Acum ca s-a dus ... Cand eram in Cluj, acum 7 ani, pentru
un proiect, m-am intalnit cu o buna prietena a ei. Mi-a spus ca avusese cancer
la san si ca s-a stins greu ... As fi vrut sa plang, sa-mi para rau, dar nu
mi-a parut, lacrimile apartin tineretii. A macinat-o mult gandul mortii cu
care pana la urma, dupa spusele prietenei, s-a impacat. Acum ma macina si pe
mine. Mi-a povestit multe prietena - eu stiam ceva vag, ca se maritase cu un
magnat,mai batran ca ea. Avusese multe aventuri amoroase, se certase cu sotul,
a avut si cateva tentative de sinucidere, una din care de abia a scapat-o
chiar ea... viata agitata.

                                  *       *
                                      *

        Cu Ioana a inceput sa fie altfel. Cami revenise in vechile ei probleme
cu parintii, care nu erau atat probleme cat stari de fapt, iar Radu se apucase
sa invete la fizica, vroia sa urmeze Politehnica si avea mult de recuperat. De
multe ori se muta din banca si atunci venea Ioana in locul lui.
        -Chiar crezi ca o sa avem Lovinescu la lucrare? intreba Ioana
neconvinsa.
        -Cred. Si cred ca asta o sa avem si la Bac, Vlad.
        -De ce?
        -Vianu... 100 de ani si tot ce tine de cifre rotunde. Iar doar aici,
la critica, poate sa se lege de Vianu ...  Si cum e important, o sa ni-l dea
la lucrare.
        -Chiar crezi? Carmen.
        -Da. De ce nu? A zis tot ce-am facut trimestrul asta.
        -Da' e cel mai scarbos subiect din toate!...
        -Tocmai! Se da si la Bac.
        -Si de unde stii tu ce se da la Bac?! Carmen.
        -Habar n-am, raspunse Vlad. Presupuneam. Asa am presupus si in a
VIII-a si am avut dreptate.
        -E?!
        -Da.
        Agitatie.
        -Si de unde iti vin ideile astea? Carmen curioasa.
        -Da, si Ioana. De unde stii ... sigur! Faci voodoo acasa?
        -Nu, zambi, e logic! Asa fac in toti anii - ce este cu cifra rotunda:
ani, aniversari ... se da.
        -Nu in toti anii! protesta Ioana. Stiu eu subiect care nu s-a dat
anul trecut.
        -Da, dar se da in anii cand dam noi examene. In a VIII-a asa s-a dat
si o sa se dea si acum.
        -De ce acum?
        -Pentru ca asa s-a dat acum patru ani.
        -In a XII-a? ... , Carmen nelamurita.
        -Da. Si cand am fost a VIII-a tot asa se daduse si cu patru ani in
urma. Si asa o sa fie ai anul asta. Vianu!
        -Dar nu este in programa! Carmen. Oricum astia dau si ce nu este in
programa. Pauza.
        -Adica pentru ca acum patru ani s-a intamplat la fel, ca in a VIII-a,
tu crezi ca o sa se intample si acum. Deci nu este logic, crezi tu fatidic in
patru, nu?!
        -Oarecum. Ce conteaza!? Nu trebuie sa crezi ca se va da ceva? Tu ce
crezi ca se va da? adresandu-se Ioanei.
        -Nu stiu! raspunse repede Carmen. Nu stiu ... ce o sa ne dea. Ioana se
uita la Vlad si ridica din umeri.
        -Vianu! concluziona Vlad.
        Nu s-a dat critica in anul acela. Cateodata Cami avea de lucru la
economie, de obicei in ziua de meditatie si Vlad vorbea singur cu Ioana, ea
doar tragand din cand in cand cu urechea, destul ca sa-si faca o parere
generala.
        -Tu nu esti asa!
        -Ba da...
        -Ba nu!
        -Ba da...
        -Ba nu, stiu eu ca nu esti asa.
        -De unde stii tu cum sunt eu. Nu crezi ca eu as sti mai bine cum sunt
eu?
        -Mm...
        -Ce-i?
        -Vezi! D'aia nu vrei tu sa fii prieten cu mine! De ce nu vrei sa fim
prieteni?
        -Iar incepi!?... Nu ti-am zis ca suntem deja prieteni! Ce vrei tu sa
intelegi prin prieteni? Apostrofitor: O luam iar de la capat.
        -Prieteni. Prieteni mai intimi.
        -Da' nu suntem prieteni?
        -Nu.
        -Dar ce suntem?
        -Colegi.
        -Pai suntem si colegi. Uite, cu Cami cum sunt? Sunt coleg si prieten.
Cami, nu e asa ca tu esti prietena mea, ludic. Carmen nu era atenta. Carmen!
        -Da, da.
        -Vezi.
        -Dar nu asa prieteni, ci prieteni adevarati.
        -Uf, gata, ma obosesti. Asa cum este acum este foarte bine, eu sunt
foarte multumit.
        -Eu nu!
        -Ghinion.
        -De ce nu vrei tu sa fim prieteni? De ce?
        -Gata. Se uita in alta parte, evitandu-i privirea. Cami,la ce lucrezi?
        -Economie.
        -Bun, relua, stiu ce e aia prieteni adevarati. O.k., accept diferenta,
prieten simplu - prieten adevarat, intim. Dar nu crezi ca exista un drum ce
trebuie parcurs de la prieten simplu la prieten adevarat?
        -Ba da, voce neutra.
        -Bun. Si ca sa fim prieteni adevarati trebuie sa fim mai intai,trebuie
sa fim prieteni comuni, simpli?
        -Da...
        -Si nu e bine? Suntem pe drumul cel bun.
        -Da, dar DE CE nu vrei TU? rugator Ioana.
        -Ma obosesti, Vlad epuizat. Doamne, e foarte bine asa cum e acum si cu
asta basta! Schimba subiectul.
        -Bine, cum vrei tu.
        Dupa ce pleca Ioana, Carmen:
        -Ce vroia asta de la tine?
        -E... Asa e ea.
        -Pe bune ca e obositoare.
        -Nu..., se opuse Vlad lung, sunt copilari.
        Mai rasfoi cartea de Economie:
        -Dar tie iti place, nu?!
        -Da. Stii ca-mi place.
        Si intradevar Vlad le considera niste copilarii si jocurile acestea
"De ce nu vrei? Nu stiu, ca asa vreau eu si nu trebuie sa ma justific" il
oboseau, daca ar fi putut ar fi sarit peste ele, insa stia ca fac parte din
"economia" persoanei. Lui ii placeau "certurile" de la ora de Romana. Oricum
astfel de conversatii erau destul de rare, erau mai mult niste crize posesive
ale Ioanei care nu avea curaj sa impinga mai mult nota. Veneau si se consumau,
insa Vlad nu le dadea mare atentie, ce il deranja era insistenta inspre partea
copilaroasa,ce el o gasea degradanta,a lucrurilor. Credea ca ar fi jignit-o pe
Ioana daca i-ar fi spus ca din cand in cand o gaseste cu adevarat infantila.
Ceea ce Carmen era nevoita sa auda de fiecare data cand Vlad o simtea. Spre
norocul sau, Carmen nu era decat "colega" cu Ioana asa ca ea mult timp a
crezut ca lui ii este doar frica sa vorbeasca despre ceea ce simte.
        Toate aceste mofturi pe care Vlad se simtea nevoit sa le respinga nu-l
faceau decat sa-l impinga mai aproape de punctul care il parasise nu demult.
Il incuraja sa creada ca avea sa obtina de la Adela ceea ce atunci nu putuse.

                                  *       *
                                      *

        Cu Adela nu mai petrecea asa mult timp, devenise mai refractara si mai
inchisa, insa asta trebuia observat dupa avalansa de cuvinte ce-i caracterizau
felul de a vorbi, iar Vlad ajusese sa o cunoasca destul de bine. Vorbeau tot
felul de nimicuri, nu ca inainte ar fi vorbit altceva, dar acestea acum erau
pur conventionale, si de ambele parti. Vlad spera.
        Ceea ce il lega si de Ioana si de Adela era Mece si se folosea de
subiect pentru a vorbi cu sau despre Adela. Ioana stia cele mai multe.
        -Tu stii de ce Adela s-a certat cu Mece? Vlad odata.
        -Da. Mi-a povestit si am intrebat-o si eu.
        -Da!? mirat.
        -Ihi. Stiu, a fost brutal cu ea. Acum ii pare rau.
        -Tie iti place de Mece?
        -De Mece?
        -Ca persoana.
        -Hm... Nu stiu, nu prea. Vezi, noi am fost si mult timp colegi. Il
stiu de mult si asa era si atunci.
        -Da' mi se pare ca voi ati fost si impreuna, nu?
        -Da... A trecut mult de atunci. "Din a XI-a?" se mira in sinea lui
Vlad.
        -Mai tii minte?
        -Da. Normal.
        -Nu stiu. Cand am aflat mi s-a parut straniu.
        -De ce? Mie mi se pare normal, mai ales dupa ce te stii de atata timp
cu cineva...
        -Mai tii minte ce-ti placea la Cornel?
        -Cornel. Hm... Curios! Asa ii ziceam eu atunci.
        -Stiu. Da. Ce-ti placea la Mircea?
        -S-a intamplat de mult, eram si colegi, asa a fost sa fie. Eram si
pustani. Gandi un moment. Nu cred ca mi-a placut de el; asa a fost atunci.
Oricum nu ceva special, nu ceva special asa cum vrei tu acum sa afli.
        -Eram curios, declara. Nici Adela nu stia de ce si eram curios. Ioana
il privea. Dar acum stai cu el in banca!
        -Ti-am zis: am fost mult timp colegi. Si... nu stiu, cred ca daca ar
face ceva groaznic si ar vrea sa stea cu mine in banca,nu as putea sa-l refuz.
        -De ce?
        -Poate pentru ca si mie mi-ar place sa ma primeasca cu el in banca
daca as face ceva groaznic si nu as mai avea cu cine sa stau. Poate e
principial ... sau naiv, nu stiu.
        -Nu e. E bine.
        -Si in fond mi-a fost coleg, inca tin la el. Cand stai cu cineva
foarte mult timp ajungi sa il cunosti foarte bine. Ne-am inteles si bine noi;
am stat impreuna in banca din clasa intai pana intr-a patra.
        -Da!...
        -Stii ca am fost chiar si la gradinita?
        -Da.
        -Dar de ce te intereseaza?
        Ridica din umeri.
        -Eram curios... Mi se parea curios ca l-ai primit cu tine in banca.
Bine, Carmen era curiosa... Bine ca nu e aici!
        -Unde e?
        -A plecat. Si cu Adela. Incercam sa alfu "de ce". Ma intriga... am si
intrebat-o.
        -Si nu ti-a zis nimic?
        -A zis ca nu stie.
        -Poate ca nu vroia sa-ti spuna.
        -Nu cred, replica Vlad un pic atins.
        -Stiu eu ... era jenant! incerca o explicatie Ioana.
        -Nu cred, nu mi s-a parut jenant sau ca ei i s-ar fi parut jenant. Nu
cred ca-i vorba de asta...
        -Dar de ce este vorba?
        -Incercam sa aflu de ce.
        -Si ai aflat?
        -Nu. Am renuntat pana la urma.
        -Du-te si intreab-o acum.
        -Doamne!... Cum sa ma duc si s-o intreb acum!?
        -Simplu. Nu ai  zis tu ca  era o.k. sa  o intrebi. Hai, du-te si
intreab-o!
        -Nu pot. Ce sa ma duc si sa-i zic? "Stii, Adela ... Cand te-am
intrebat eu de ce iti place de Mece, nu mi-ai raspuns. Ia raspunde-mi acum!".
E penibil!
        -Si atunci de ce nu ar fi fost penibil? pedagogic.
        -Atunci era altceva.
        -Da?...
        -Da.
        -Dar sigur era jenant! Tu nu te-ai pus in locul ei? Daca ar veni la
tine cineva si ti-ar spune sa-i spui tu, ca i-a venit ei asa, de ce iti place
de nu stiu cine?... Cum te-ai simti?
        -Bine... Dar era altceva atunci. Ti-am zis ca... si stiu si eu unde
ar fi o limita. Ma intelegeam mai bine cu ea atunci.
        -Si acum nu te mai intelegi?
        -Ba da.
        -In fine, cum zici tu. Dar tocmai pentru ca nu ti-a zis pot sa-ti spun
eu ca a fost jenant, ca nu a vrut sa-ti zica.
        -Oricum, eram curios: si atunci si acum. "De ce?".
        -Stii bine ca nu intotdeauna trebuie sa fie transant.
        -Cred ca in cazul asta da.
        -De ce?
        -De ce a afectat-o atat "ruptura", cearta?
        -Evident pentru ca a dat in ea. Nu!?
        -Nu cred ca e prima oara cand pateste asa.
        -Da?! De unde stii?
        -Cred eu.
        -Poate nu este asa. Eu cred ca a fost prima oara cand a patit asa. De
aceia s-a speriat si asa tare.
        -Aici e adevarat, am observat-o si eu. Dar nu oare face prea mult caz
din asta?
        -Nuu... Nu cred. Tocmai ca nu a facut caz si ar fi trebuit sa faca la
vremea respectiva. Cu chestiile astea nu te joci! Oricum cred ca este destul
de puternica Adela.
        -Poate..., ganditor. Si el a facut-o la manie?
        -Elementar? Da. Si cand era mic tot asa era. Se batea cu oricine din
cine stie ce motiv. A avut si probleme la scoala pentru asta.
        -Dar tu?
        -Nu.
        -In liceu nu a fost asa.
        -In liceu e in liceu.
        -De ce? intreba Vlad.
        -Elementar? Vlad incuvinta din cap. Parintii.
        -Sa se ia de mana cu Cami. Si ea e la fel.
        -Saraca! Ce o exploateaza Mece! Prin ea ii trimitea biletele Adelei.
        -Da!? Nu stiam.
        -Ce circ a fost! Saraca...
        -Si tu erai prinsa la mijloc...
        -La inceput ... pe urma m-am obisnuit.
        Pauza.
        -Iti place, ai?
        -Ce?
        -Barfa. Sa ii barfesti.
        -Nu! Ce eu barfesc?!
        -E nu! Dar asta ce este?
        -...
        -Asa e.
        -Ba nu. Cine ma ei?
        -Te iau. Si ce? Este aproape functional.
        -"Functional"!
        -Da.
        -Si tu nu barfesti?
        -E, nu! Stai sa vezi cum e cu Cami.
        -Aha, acum faci pe sinceru'!
        -Sunt sincer!
        -Esti rau!

                                  *       *
                                      *

        -Adela! Mai tii minte cand te intrebam de ce iti place de Mece?... In
trimestrul intai? cand a zis ca n-are ce pierde, Vlad.
        -Relativ. Ce-ti veni? spuse Adela plictisita.
        -A, nu... Dar ce ai, te doare capul? Adela se apuca cu mana de cap, cu
o grimasa usoara.
        -Da, ingrozitor.
        -Ce-ai patit? ingrijorat Vlad.
        -O migrena. O am mai de mult.
        -Te deranjez?
        -A, nu. Stai jos. Imi face placere; nu am mai vorbit de mult noi doi.
Vlad se aseza. Ce mai faci? cu mana tot la frunte, incerca sa intretina
conversatia.
        -Bine, raspunse scurt Vlad.
        -Atat?
        -Mm...
        -Mm,mm, parodie Adela, ca rezultat Vlad zambi.
        -Am auzit ca ti-ai luat caine.
        -Da. E acasa.
        -Ce?
        -Pichinez. Stii ce dragut e. Si mic!...
        -Si?
        -Maica-mea are mai mult grija de el. Il plimba toata ziua, la toate
prietenele. Ma cam enerveaza, afectata.
        -La test la economie cat ai luat?
        -8,90.
        -Ai luat bine. Am auzit ca a fost greu. Mi-a zis Carmen.
        -Greu, incuvinta Adela.
        -In legatura cu Mece..., isi facu curaj Vlad.
        -Da.
        -Nimic ... Lasa! se descuraja.
        -Bine zici! spuse Adela cu un ton obosit,multumita ca lasase lucrurile
asa.
        Cam asta era situatia inaintea crizei lui Carmen. Intr-un fel ma
asteptam. Nu  ma  asteptam  sa  ma  sileasca  sa  iau  decizii.  Cred ca si o
intrevedeam oarecum si cred ca daca nu ar fi fost Radu langa mine, cand era
totusi neaparata nevoie era prezent suta la suta sau cat putea el, m-as fi
prabusit. Am mai pastrat legatura si dupa terminarea liceului: Craciun, Paste,
onomastici ... Dintre toti imi lipseste cel mai mult. A ajuns deputat. De
fiecare data cand ii telefonam il vedeam mai gras si mai implinit. Si mai
batran.