V I S E L E S U N T R E A L E
de Niţă Mihăiţă
- Ştii... aseară am avut un vis ciudat.
- Ce vis ciudat?
- Am avut un vis ciudat. Tare ciudat. Am visat că eram noi bucuroşi şi ne plimbam şi la un moment dat a sunat o prietenă pe care nu o mai văzusem de mult timp să mergem să o vizităm şi m-a rugat să am grijă de copilul ei, de vreo 1 an. Şi am ieşit cu bebele în parc - erai şi tu cu mine - şi m-ai rugat să merg să iau ceva că stai tu cu bebele.
- Aşa...
- Şi am plecat, şi când m-am întors, tu nu mai erai. Plecaseşi cu copilul. Şi te căutăm şi nu te găseam, şi venise şi mama lui şi era aşa un haos şi eram atât de dezamăgită de mine că am avut încredere în tine şi tot aşa... Până la urmă ai venit cu bebele şi mi-ai spus că vroiai să îl vinzi în Spania însă te-ai gândit mai bine şi l-ai adus înapoi...
- Să-l vând în Spania?!
- Da. Mi s-a părut un vis tare ciudat. Şi ce mi s-a părut şi mai ciudat a fost faptul că totul în vis era gri. Eu în general visez în colori dar acum totul era gri şi cu ceaţă ca şi cum ai haşura cu un creion. Foarte ciudat.
- Doamne, doar nu mă crezi în stare de aşa ceva? Ea nu zise nimic. Să ştii că nu vând copii în Spania, a fost doar un vis ciudat.
- Ştiu.
- Şi eu te-am visat aseară.
- Da?! Tot aşa ciudat?
- Da tot aşa ciudat...
- Cum?
- Păi... eram amândoi şi tu nu prea te simţeai bine. Îţi era rău...
- Ce aveam?
- Aveai ceva cu inima, îţi bătea inima prea tare... sau prea încet. În fine, ideea era că îţi venise rău şi era din ce în ce mai rău şi eu trebuia să am grijă de tine. Şi ca să-ţi treacă starea aia de rău trebuia să facem dragoste. Aşa ştiam eu că are să-ţi treacă. Şi tot căutam unde şi nu găseam, peste tot unde mergeam mai era cineva, ba ai tăi, ba ai mei. Şi ţie îţi era din ce în ce mai rău. Am fost să căutăm un dig pe mare şi acolo lucrurile erau schimbate. Erau grădini peste diguri, din care ieşeau alte diguri care se duceau şi mai mult în mare.
- Eh...
- Da. Şi tu deja erai pe moarte şi eram disperat. Şi tot căutăm un loc şi nimic. Cum treceam de un dig, ba erau alţii, ba era un picnic, ba ne întâlneam cu cineva. Şi tu nu vroiai acolo că era lume, şi era din ce în ce mai rău.
- Şi...
- Şi am tot încercat dar până la urmă nu mi-a ieşit. La un moment dat mi-ai murit în braţe, n-ai mai putut, inima ţi s-a oprit.
- ...
- Da. Ştii cât de aiurea a fost sentimentul?! Vai! Se sfârşea toată lumea odată cu tine. Şi nu puteam să fac nimic în privinţa asta. Şi eram disperat. Diiiisperat. Şi încercăm să-ţi fac ceva să-ţi vii în fire, şi te sfârşeai aşa uşor. Şi până la urmă te-ai dus de tot. Şi plângeam, plângeam ca un disperat şi te strângeam în braţe. M-am trezit cu lacrimi în ochi, urât. Mi-ai murit în braţe, serios, mi-ai murit în braţe!
- Eh... Sunt vise.
- Ca şi al tău. Dar mi-ai murit în braţe! Tu nu ştii cum e să-ţi moară cineva în braţe!
- Că...
- Serios! A fost un sentiment aşa... sfâşâietor. Şi ştii că se zice că atunci când cineva moare pierde 21 de grame, care ar fi echivalentul greutăţii sufletului, ei bine... n-a fost aşa. Când ai murit ai devenit şi mai grea. În braţele mele, şi plângeam ca disperatul. Mvai... nu ştiu dacă îţi dai seama prin ce am trecut.
- Dar sunt aici.
- Da, eşti.
- De aia m-ai sunat dimineaţă aşa agitat?
- Da.
Urmă un moment de pauză între cei doi iubiţi.
- Hai să ne îmbrăcăm, zise ea. Şi porneşte te rog motorul să se încălzească maşina.
NIŢĂ MIHĂIŢĂ (c) septembrie 2012