Tags: Bucureşti

Postul din 26 octombrie 2022

Războiul în Ucraina durează de 7 luni. Pare că va rămâne așa. În baza la Minsk 1 & 2 din faza precedentă. Deși cred că se vor flutura și una-două tactice până la sfârșitul anului.

Cțoiesc. Ar trebui să-mi dau demisia și să schimb macazul, dar în loc am acceptat o nouă poziție ‘challenging‘. Să văd dacă ajung până acolo.

Cu rusa am ajuns la un platou și chiar regresie – cred că m-am întors la A1. Gramatica nu intră deloc, dă cu regurgitare. Vine și de la muncă și de la lehamitea de la ce se întamplă acum pe ambele fronturi – dacă citești “presa” e cu nino-nino. (Și ca să rămână clar: УКР e victima aici, chit că.) Cre’că o să iau o pauză și dacă mă reapuc m-aș baga la un grup de conversație, ceva. Dacă. Italia e off, dar nici nu știu dacă mai e cazul – health-wise or not, mi-a sărit și stângul prin Septembrie.

Cam atât. Vara asta am fost doar de două ori la înot, doar atât. Am chiulit. Iar Sept & Oct nici nu știu unde și cum au zburat, parcă n-am nici o amintire, niște cafele la mall și aia e tot. Ar trebui să iau trenul spre Buc, da-i cu lene. Ah, se leagă în cap niște scene/idei pentru “Furia Albă” – și n-aș vrea să repet tehnica din MLdTN, dar din păcate sunt înecate de oboseală, seara cam pic. Poate într-o pauză?

Postul din 30 noiembrie 2019

Sunt de aproximativ patru luni aici și nu am cunoscut nici un om nou interesant.
Ar fi la muncă cineva, dar munca e muncă.

Oricum pare că acest capitol BXL s-ar închide, pentru că e iar prea mult. Cu păreri de rău pentru un oraș pe care n-am ajuns să-l cunosc, dar “pe care” a ajuns să-mi displacă. Măcar acum știu că mutarea în 2010 ar fi fost … ce ar fi fost. Mă rog, mai puține regrete. Și cu teatru – ce bluf, și, oh Doamne!, ce producții bune avem acasă :> Dacă aș cheltui aici fără ctrl cum faceam în București, cre’că aș fi în stare să sparg câte 1k EUR per săptămână. Lux!

Sigur că vor fi lucruri care le voi duce doru’, că așa-i mintea perversă-n amintiri.

Andra face săptămâna viitoare 13 ani. Le-am predat amândorora adresele de Gmail pe care le-am rezervat acum mai bine de 10 ani. Uite că ajuns să le și folosească. Fac și io umbră pământului cu folos un peac :)

Postul din 18 mai 2019

“Toată viața mea” … am sa dau la toți sa bea, la dușmanii mei, la ceva ai mei… un pahar de la…

… am urât muzică grecească și machidonească precum muzică de party. Mi-au intrat pe sub suflet noroaie de comun și de prost gust, de pe care am încercat să scap cu încăpățânare. #Buzău. Și o perioada am făcut ceva, pe oraș, pe dezvoltare, pentru asta. Și mi-a ieșit parțial-noros, dar o ieșit. E cel puțin ciudat să văd puștime 10 ani mai târziu, gen – dansând pe așa ceva la Apollo 111 – care-i cumva noul CTRL în oraș, că Ctrl s-a transformat într-un fel de Club A. Zău, e ciudat să știu că cererile alea de dedicații de ‘cel mai prost gust’ sunt acum sunt hip. ‘Ți-ai drq cu bălăriile voastre cu tot! :D mmvdrdc

Mă rog.
Mă bate gândul de la toamnă dacă Belgica nu e cu mare vărsare de sânge & nervi, și daca sunt destul de mult timp pe aici, să bag iar ceva. Am și găsit o locație mișto, centrală și s-ar putea pupa. Ptiu-ptiu ptiu-ptiu-ptiu. Mda, mă mănâncă. Și gașca încă e destul de tânără, de abia au facut 30 – și nici eu atât de bătrân, de-abia făcui 40.

Despre orașe


- Ai ce face miercuri seara?
- Ai unde să bei bere după ora 3, sâmbăta? Nu, nu la benzinărie.
- Ai locuri de fugit în weekend la o oră distanță?
- E loc de cărucioare și biciclete?
- Există un underground? Sau măcar o boemă semi-coerentă?
- Există mai mult de trei restaurante OK?
- Există un Irish Pub și/sau cinci-șase expați?

/via fb.com/tausance

Postul din 24 octombrie 2018

Începutul la melodia asta:

Vacanță s-a terminat. În septembrie telefonul a sunat un pic la început, după care a tăcut agresiv toată luna. De m-am speriat – însă a început să-și ia revanșa în octombrie, cu tot felul de promisiuni & posibilități pe mai multe continente. ‘Cotro… drq știe. Este posibil ca sfârșitul lui noiembrie să nu mă prindă în țară. Bucureștiul se pare că și-a încheiat un ciclu. Are să-mi pare rău după teatru, drumurile bete din Ctrl până acasă în Cișmigiu și că n-am fost destul în QP, dar nu poți să fii peste tot. Și vara după Grădina Eden. Iar până la urmă de #Septembrie am avut parte anul ăsta, nu și de munte – anul nu s-a terminat încă.

Daca ML nu e, atunci… ce E?

Postul din 14 mai 2018

Got there! Program estival:

  • trezit pe la 11, dat snoozuri până la 14
  • citit mailuri și-sau presă
  • mers la o ciorbă, dar târziu după 15
  • s-a făcut 16, luat mapa creativă și mers la Starbucks – unde culmea, cu spor: cusut la niște scene până spre 19.
  • un sendviș, un covrig – back home, iar mailuri și altele
  • apoi seară o plimbărică / berică
  • spre final de program: net și-sau un serial, sau cine știe ce temă de pe la cursuri

Mi-a luat 1 luna să treacă oboseală, oh da – o fost, și nu înțeleg cum de am ignorat-o atâta timp. Prima zi în care m-am plictisit a fost de abia la începutul lui mai, și de acolo lucrurile au început să se regleze. Mi-am luat timpul înapoi – deși îmi dau seama că ăsta este un timp de vacanță și cine știe când o să mai pup asemenea momente dulci. Mă zgârie iar dilema Buc-Cța, nu știu ce o să se întâmple cu mine peste vară, dar nici așa, nici așa nu-i super-optim. Așa că… cum o pica, să fie bine. La scenaristică dacă aș putea aș face un curs de 2 ani, credeam că le am cu filmele – dar nu, nu am cultură cinematografică, iar treaba asta cu story nu e chiar de asumat pe repede-înainte. Pe lângă talent, trebuie multă muncă – doah! Însă mă bucur că am făcut-o. Nu știu ce are să aducă pe viitor, poate va rămâne așa doar ca “training”.

În rest… люди-люди, care n’est pas în București sau sunt, dar în stocuri zgârcite calitativ. E un paradox dar așa se joacă piesa asta de oraș mare. Suplinit doar prin cultură, dix it. Ah, încă ceva… nu mă mai văd “la bătrânețe” singur, mi se pare un model nesustenabil. Și uite așa, ușor-ușor… părul argintiu își aclamă tărâmul. “To be haaaaappppy […]”.

Postul din 8 martie 2018

Mai am freo două săptămâni până la expirarea preavizului. Izbăvire? După care nu vreau să aud de nici un fel de IT freo 2-3 luni. Am să încerc să mă țin de cursuri (rusă & scenaristică și corporate writing), vreau să redevin studentul de care îmi este atâta dor. N-o să mai am bani de “extravaganțe”, sper că are să-mi țină apa. Amin!

Postul din 10 august 2016

Am terminat Litrarul, deşi poate versiuni finale ar mai putea fi – de dezvoltat, oh da… dar are ceva din bijouxul pe care mi l-am propus. Aştept totuşi să-i scanez şi artwork-ul – pe care-l merită :) Şi ăsta e cel mai important lucru din viaţa mea din ultimile luni – bine sunt, dar ăstuia-i dau valoare. A mea, a mea. Muncă neimportantă – deşi… iar rost de învăţări şi de proiecte mişto sunt. În continuare cel mai bine la muncă este în pauza de prânz când mă duc la Starbucks şi mă scălămbăi pe foi albe – de trece timpul… ca_şi_acum. Există asemeni alintul gândului demisei dar fac efortul de imaginaţie a unei familii cu doi copii şi îmi trece. Pe concediu poate-poate-poate o pui de-o Lișboa – ptiu-ptiu, Doamne ajută!

Am tras o Vamă mişto cu Muf şi Pax şi din găşti de Buc, de-o uns pe suflet cu prins diminățuri la răsărit… “[…] la răăăăsăăăriiit”. Else? Romane? Ntz. Teatru, subţire pe vară dar încă e – în categoria independent-mişto de la actori pentru actori. Azi am luat o semi-pauză de la worci că era cazul, am fost călărit bocu’ în ultima vreme – nişte management cumva emoţional a’ci n-ar strica. Organizând timpul, vremea trece lucrând cu tine – deşi ca scop, în lipsa de, nu scapi. Nobody does. Însă vine acum #Septembrie şi va spăla tot-tot-tot. Să fie şi nişte valuri, deşi umărul e-n pioneze destul de nasol.

Şi ce-i tot aşa de mişto este escapada fix după-muncă cu nasu-n soare printre arbuștii de la Eden: cum pocnesc arcadele ca nişte arcuri tensionate de o mâzgă care vrei nu vrei, se adună şi care – la naiba – ocupă cel puţin 8 ore pe zi. Anormalitatea normalităţii. Şi când nu ajung, fiind acasă, mă observ cu draci şi… “ce s-a întâmplat?” ah… n-am fost la Eden azi :) Locul unde cu Lequ-n weekend stăm cu orele ca în lentoarea şi în bunăvoinţa tinereţii. Ptiu-ptiu, ptiu-ptiu!

Postul din 16 mai 2016

Într-o sâmbătă, cu Cifone & gaşca ajunşi nu mai ştiu cum în CTRL şi era muzică bună şi ne-am dus în faţă să urlăm “Tuuuuuurning … away from the light / Beeeeecoming … aaadult / Turniiiing into myself”. Cu nişte engleji mai purii la fel de entuziaşti şi ei, cu o mândră bălaie de-a lor pe acolo… aşa la unison, cu accente tari pe vocalele din refren :D Mişto fu!

Şi apoi alea freo 3 ore cu Leq scurse-n scaunele de la Eden, într-o după-amiază de mai cu soare generos printre frunzele arbuştilor, sărind de la o bere/idee la alta, gumball-ind ca guguştucii de pe margine :) regăsind lentoarea aia care-mi lipsise în ultimile luni.

How can we get our attention span back?”

Concert Pinholes – 26 aprilie 2016 – Club Control, Sala Berlin

        De multă vreme, de nişte ani, am căpătat o pseudo-expertiză faţă de evenimentele pe care le frecventez îmi dau seama din afiş, din istoria trupelor, din prognoza meteo şi loc desfăşurare balamuc dacă are să fie cu scântei sau fără. Mă şi înşel, dar rar. Eh, şi când se pupă … e bine de tot. Tot de la o vreme – de când am început să bat uşor patruzeciul nu mă mai duc la concerte în primul rând, ba că mă dor genunchii, ba urechile că muzică-i prea tare, ba de la vreun cot neintenţionat dar cu direcţie-n costele-mi nevinovate. Sau că-i prea multă lume şi că sunt prea tineri şi că sunt prea aproape de trupa fix ca o fană acneeica sau că … Aşa că stau mai în spate, preferabil pe lângă sunetist – acolo este pe audio-plus, sau mai retras într-un colţ de bar cu o privire bună de ansamblu, cu un pahar de tărie dublu rafinată în mâna … aşa parcă e mai bine, e mai potrivit. Dar atunci când cei de pe scenă îşi dau sufletul acolo, când trăiesc momentul cu toată fiinţa şi dau cu distortul până spre suportabil, şi când grăiesc cu o crasă şi pură naivitate: “Ne bucurăm că suntem aici şi nu în altă parte” :), cu toţi pustii de 25j sau mai puţin care-şi bălăngăne rockăreala fiecare-n stilul sau dar de fapt toţi la fel, cu urlete, cu “Pih-holes, Pin-holes, Pin-holes” spre dublu bis, cu fetişcane şi cu durerile uitate (vezi tu a două zi cum stă treaba cu trupul de fapt) şi cu scufundarea aia atât de mişto în duşul tinereţii.

        “Tinereţe fără bătrâneţe (şi viaţă fără de moarte)”. Asta spun când ies din CTRL în fiecare seară reuşită care se prelungeşte cu sau fără voia celor implicaţi şi când mulţumirea e până la urechi pe faţa la toată lumea iar picioarele dau să pocnească-n bascheţi de atâta dans. De multe ori – de prea multe ori – îmi fac reproşuri despre frecvenţa ‘anormală’ cu care încerc să repet cuvintele de mai sus, însă măcar o fac de fiecare dată cu sfinţenia corectitudinii faţă de sine, fără să mă păcălesc sau altceva. Totuşi când se ajunge cu asta la de trei ori pe săptămână este prea mult iar abuzul&saturaţia se instalează automat rapid.

        Totuşi după ce o să te plictiseşti DE TOT, cu prezumţia că acest lucru se va întâmpla la un moment dat şi n-o să sfârşeşti fericit precum baba din 54 (1998) pe ringul de dans, după… după ce urmează? Că dacă copii nu atunci pentru ce (să) trăim? Pentru creaţie. Şi de asta Bucureştiul are minunata proprietate că acest lucrul se poate repeta săptămânal cu un pic de efort în acest sens, şi nu numai pe rock ci şi pe alte frecvenţe: jazz, teatru & expoziţii sau alte spectacole şi alte genuri. “Mai răruţ că-i drăguţ” este o lecţie de maturitate însă neaplicabilă celor care-şi comandă câte două beri de o dată ca “să fie” şi care le beau din pahar căci direct din sticlă curge parcă mai lent. Şi care găsesc că unul din cele mai importante lucruri în viaţă este să se trezească la ce ora vrea corpul lor, şi care… şamd. Dar chestia asta s-o mai repetat ani de-a rândul, să o luăm pe rând: Club A, Fire, Megalos, Bourbone, Phoenix, Pulse 1, Control, Shout, Pulse 2, Butter, Doors, Goblin, Strings, CTRL. Etc. 1998-2016 :) Va urma? Probabil că da. Şi probabil că la Londra se măreşte cu un ordin de mărime pe scală adică se înmulţeşte cu 10, însă până “acolo” mai degrabă… mă bucur “că sunt aici şi nu în altă parte”.

Postul din 28 februarie 2016

– fu un an mişto. da’ totuşi tre’ să schimb ceva din studenţia asta perpetuă, ca variaţie gen.
– în ctrl de departe cel mai mişto sunt gagicile – îmbrăcate, pieptănate, fistichii etc. (aproape ca perversul din Toamna patriarhului de metrou).
– tot din Control, Positive Tension /via BP la plecare cu uşa spre terasă care se închidea-deschidea intermitent şi sentimentul ăla puternic de “sunt în locul care trebuie” :), dar nu m-am întors – m-am dus să mă culc. că-mi luasem porţia săptămâna aia (într-o joi cu nişte pui de rusoaice).
– zâmbetul ăla de la Centrul Ceh care ştiu că nu mi se adresa, şi prietena ei care venea în spatele meu şi se reflecta în geamul de la intrare. nu ţin minte să-mi fi “zâmbit” cineva vreodată la fel. tinereţea AIA!
– Caramitru la Tv într-un interviu slinoşel că de fapt ei după Revoluţie aşteptau: Noul Om, Noua Societate, cei mai sfinţi şi mai drepţi şi mai… inexact, dar de o naivitate #geez.

Postul din 13 februarie 2016

Am intrat într-o cafenea. Era devreme, era gol, aşa că mi-am scos pachetul de ţigări şi m-am aşezat la o masă. N-am observat semnul de ‘Nu se fumează’ amplasat deasupra uşii la intrare. Apoi mi-am dat seama că nu am brichetă, după ce am comandat i-am spus ospătarului că am rămas fără, mă duc să-mi iau una şi mă întorc. “Ok, te aştept” mi-a răspuns. Şi am revenit repede, apoi am pufăit şi mai vroiam încă un ceai, şi nu venea, şi a venit greu şi am tot pufăit şi tot aşa. Aproape când să dau să plec, că începea să se aglomereze şi pufăisem destul, unul din patronii parteneri proaspăt apărut vine la mine şi îmi spune că în cafeneaua respectivă nu se mai fumează de câteva săptămâni pe timp de weekend. Ah da, n-am văzut semnul… scuze, uite o să ştiu pentru data viitoare. Păi da, dar nu pot să va las să fumaţi că vin şi alţi clienţi şi o să vă vadă şi o să vrea şi ei şi… Şi vrei să nu mai fumez? Da. Ah, nota vă rog. Adioux, şi n-am cuvinteee!… :)

– se înlocuieşte `fumat` cu `laptop`

Postul din 13 decembrie 2015

Aproape de fiecare dată când mă duc la Starbucks să scriu la prânz simt că mi se prelungeşte viaţa. Cât reuşesc să scriu 30-40 de minute incontinuu simt că trec şi câte 2-3 ore, de rar mi s-a mai întâmplat ca ceva să-mi facă aşa multă plăcere indiferent de. Mă duc prea des in CTRL – şi de trei ori pe săptămână uneori – dar e locul în care se întâmplă cele mai aproape-mi muzici. La Godot nu mă simt vinovat, şi nu m-aş simţi nici dacă aş merge zilnic, doar că… dacă mă duc prea des după o perioadă nu mai reţin nimic. Dă-i cu GABA, dă-i cu GABA … :). L.

din “Vreau”:

[…] Şi pe lângă `se poate` e asemeni şi `cel mai` – aici e şi surpriza, şi că limita este corpul fizic şi timpul şi că poţi să faci din amândouă bijuterie. O.k. este o mega-exagerare şi deformează să spui că anume conştiinţa există doar în moment şi că ea nu există în afară ei. Ba există, prin mediul care o creează şi când spun asta mă refer şi la celelalte conştiinţe cu care interacţionează , la cultură, la tot pachetul. Este asemeni definită de momentele – nu foarte îndepărtate, deşi prin inducţie… – care te-au adus până aici şi prin alegerile care le-ai făcut ca să devii ce eşti. Evident combinaţie, pe combinaţie, cu mediul. Pe scurt: sunt mai multe persoane în tine, posibile eu-uri care devin, se dezvoltă uşor separat, iar conştiinţa este sumarul de succes al lor contigentat într-un sentiment de apartenenţa / eu / continuitate. TU eşti mulţi / multe dar ai impresia că eşti doar unul. Perioada de “în spate” aş marca-o undeva la 7 ani. Poate nu chiar întâmplător anii la care se începe şcoala.
    Ceea ce înseamnă că:
– eşti maleabil
– ai multe posibilităţi de dezvoltare
– eu-ul principal este mutabil, mai nou îi spunem neuroplasticitate
– e complicat, dar nu nedemontabil
– mecanismele principale de mânărit atenţia (inclusiv ‘narcoticele’) sunt unelte.

Postul din 15 noiembrie 2015

L'invitation au voyage - Charles BAUDELAIRE (1821-1867)

…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D

[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”

here :)