Tags: dordeducă

Concediu Roma – ianuarie 2020

Roma 2020
Roma 2020

Roma

DAY 1
– în Italia îți trebuie ochelari de soare, clar :)
– sunt în Roma, este ianuarie și este un soare de sfârșit #Septembrie de să te lingi pe dește :)
– multe Dustere
– haos mișto pe străzi, ca Buc. dar nu așa aglomerat, și ei se mișcă
– nu e praf, aer curat
– și nu prea am văzut lume de pușcărie/Ferentari. mai puțini de prin Nigeria (Maroc, mi se șoptește în cască), sunt – și cu mizerie, dar nu apăsat.
– civilizație de tip enclavă
– și întâlnești un melanj “arhitectonic”: și Grecia, și Spania, și Italia, și Cuba, și Madrid și Paris, și insule.
– aici sunt o bucatzică de carne pentru donne 45+

DAY 2
– Ninja, Golan, Skandal – aka Ion Antonio
– în piață a alergat înapoi după tine că ai uitat laptele, deși își lua cafeaua chiar atunci :O
– surprinzător de puțină lume la furat
Colloseum – pâine și circ, claros
– Roma – cel mai fost-bogat oraș al lumii
– fântâni la liber chiar și în oraș; cișmele

DAY 3
– puțini negrii / arabi – Roma vs. Bxl
– sunt curios câte kile în plus o să am după săptămâna asta plină de bunătăți & vinaș. le: didn’t

DAY 4
– o lucrare de renovare de peste drum de unde stau îmi aduce aminte de dulcele sunet al bormasinii, capitalismul emergent din zona natală :)

DAY 5
pennichella – siesta cam între 14:30+ / 17:30+
– puțini supraponderali
– dar este mizerie; și asta pentru că nu o mai strânge nimeni
– îmi place că au stații de autobuz dese, și că poți să mergi per piedos peste tot
– f pestriță lumea la teatru “de cartier” în Roma ceea.ce.e.f.mișto. și media de vârstă nu se oprește lejer la 60, ci merge până la 80 de ani. am văzut un Shakespeare ușor adaptat către o „Divina Commedia”

DAY 6
– În Vatican, de departe – după La Pietà, cea mai mișto este sculptura preferată a lui Michelangelo după ce-a orbit (? bleary eyes), un tors.
– mda, când intră soarele-n nori e mai frig :)

DAY 7
– prima țară în care culoarea-mi ca de pepsi mă ajută, de parcă-s localnic
– male 50j+ înseamnă pantalon doc, pantof și poate chiar cămășă. în Italia aia bună.
– în Roma până și boschetarii au/poartă ochelari de soare
– toată viața am crezut că explozibilul ăla din noi era de sorginte italiană. ei bine nu, mai degrabă este slav, via Moscova – ori nu am nimerit unde tre’. le: sau țigăneală.
– Bar Tosso – p’o colină, best coffe în Rome so far. espresso, 1 EUR.

REST
– cozile de stat în picioare la espresso în mall
– e frumos la Italia, e frumos fuoc. dar după o săptămâna îmi vine să zic: “ia hai terminați cu prosteala, vorbim și noi română și ne comportăm normal?”. pe urmă îmi aduc aminte cine e musafirul și tac.

LECȚII
1. ăia cu barul – strâns masă + lăsat bacșiș. “don’t overdo it”.
2. ăla невежественный din aeroport – go with the flow; ca ei în trafic

M-aș muta din România în momentul în care am să găsesc ceva să bată triunghiul: CTRL – Grădina Eden – Elvira Popescu – unteatru. Până acum nu am găsit :)

Postul din 5 mai 2019

Biluța s-a mișcat o țârică pe axa NV-NY mai la Vest, dar cu chinuri & dubii. Partea mișto e că am avut ajutor de la toată lumea în jurul meu, fieșce m-a ajutat cum a putut – chestie pentru care sunt recunoscător. Nu știu căt am și spus-o – dar sunt. Că ține apa, că nu; că ține de mine, că nu – rămâne de văzut. Două:

  • nice to be supported
  • I do deliver
  • “I’m a pessimst, for any solution I see a problem.”
  • and I “suffer” from Benjamin Button syndrom, like. Că peterpanismul o expirat.

Dezavantaj: rusa. N-a mai fost timp, si creierul latin e altul.
Avantaj: loc de creștere. Însă cu asteríscul sănătații pe notele de subsol.

Postul din 30 ianuarie 2019

Ultimele două luni au fost foarte mișto …

… umblat “creanga” ca țiganul fără sat pe varii coordonate (locale). Câteva zile când la unul, când la altul – recuperând, cu prieteni dragi pe care i-am cam ocolit cu voie anul trecut. Cu mulțumiri către Brașov, București, Snagov, Eforie, Dristor, Berceni, Aviatorilor, Chitila, tulcencelor șamd.

Concediu Amsterdam – noiembrie 2017


DAY 1
– mare aeroport
– organizati, cam prea
– civilizati, dar roboței
– imigranții sunt calzi/umani
– nazismul a făcut un master-intership cândva aici
– nice concert, multă lume, deși H.R. neangajant; deși batzaieli pe niște melodii de suflet :)
– yet again, muierile n-au nicio treabă cu orientarea. și când au pretenții de așa ceva => double trouble
– multe canale la TV, multe limbi, inclusiv rusa
– scump; cam 10 EUR până la Otopeni dus-întors
– teletext pe TV cu flights schedule
– groaznică gâtuiala lor de limbă

DAY 2
– bune produse, chiar și alea “ieftine”. but not so in food.
– în town se “încălzește” lumea. imigranții fură salvarea lor – mult tineret în centru (=> universități, cluburi, sex&droguri – the good stuff)
– no cars pentru că nu era posibil altfel în infrastructură de oraș central, ar fi fost un ambuteiaj continuu
pot da peste tine cu bicla pe bike lain; multe surori de-ale Matildei în patria muma :>
– peak (vestic) de cultură pe organizare/ordonare
– totuși: toată lumea își securizează bicicletele
– în coffeeshop-uri plin, dar PLIN – pe zi – de rookies/virgini în ale cuielor
– cartierul evreisc, da! (numele probabil vine din istoricul arhitectural ca și în restul capitalelor europene).
– gurile umblate zic că e “de porc” să ai status-ish și să n-ai o barcă, cât de mică (taxa de dană, of course – not included)
– strange: prioritatea față de bicicliști; și checkout la ieșire din tramvai | dar te obișnuiești prin gregaritate
– cartierul rezidențial (pe lângă Python Bridge); eh, da – altăăă treabă: design, canale navigabile, cărămidă roșie nouă, dane moderne etc. Vest ne-opulent de bun-simț și de viață ff bună. și bineînțeles scump; dar nu și în barul local, din contră.
– bună muzica în barurile lor: brit old – pop, so 80iz.
– Sangeeta, brit-indian-cosmopolit-mulatră-stillchildish bright-solar ppl. Ce seară mișto! Concluzii:

  • the fun is not over
  • this (depression) is a “hangover” after 20 years of partying
  • so what? do reinvent yourself – find it; yes, it’s hard, but are no workarounds.
  • the limitation is still within
  • there is more

– în night-bus ne-a păsuit “hai ok pt 3 stații”, n-am mai plătit “extra-bilet” pe abonamentul curent. deși nu e chiar full “nazzi” after all; deși asta a făcut-o un imigrant (probabil, după cum arata).

DAY 3
– generația de 60+ (încă) (îți) zâmbea pe stradă; prin Alex am înțeles că ar fi de la criză financiară (i-a acrit). “Nothing stays the way you want it to…” gen.
– shop-uri cu 3D printere, dar nu par să aibă succes.
– iarbă în coffeeshop plătită cu cardul. intrau de la post-adolescenți, la muncitori, la domni bine, sau pensionare cu cățelul după ele.
– destul de multă română în jur; de 3-4 ori pe zi, vânzători ce te interpelau/recunoșteau direct în limba maternă: “Poftiți falafelul dvs., vă rog.”

Regret că nu am făcut o călătorie pe apă prin jurul Amsterdamului. Fuck zi land. Acolo era o cultură marinărească.

Postul din 11 martie 2017

“I want a daughter
while I’m still young”
gen

– în Constanţa sunt toţi oamenii pe care îi iubesc
– relaţiile cu copiii, deşi mega-rewarding, sunt false. sau iubire în formă mai pură nu-i?

– nu-ţi poţi renega rădăcinile la nesfârşit. dar poţi încerca să fugi de ele. mai amâni lucruri, mai câştigi din alte părţi. etc
– frate, cât teatru & Club Control poate să încapă într-o viaţă de om?
– nu nefericit, ci nemulţumit
– am renunţat (deocamdată) la mare. semi-idioţenie, măcar de-o barcă să bag. dacă nu în primăvara asta, măcar în toamnă.
“where is the love, where is the love”
– n-am făcut mare brânză cu Brainiacs, să vedem cu rusa şi/sau creative writtting.
– pe valorile mele nu am prieteni în Bucureşti. ŞTIAI asta. lateredit: ba ai, dar nu destui. nemulţumit, deh.

Cius & spor
M

musical.ly & Snapchat vs. facebook & YouTube

Concediu Cluj – mai 2016

Photo1687

This is a POV:
– mai multe fite, inca in dezvoltare
– mai mult urban, mai putine locuri de parcare (libere)
– firme, corporate-ism
– BT-uri still a lot
– mai “spalat”, mai aglomerat, si cu mult mai mult trafic, aproape de Buc. dar: se acorda prioritate la pietonii de pe bordura trecerii, insa: centura optionala, vb la tel a lot, condus pe sina de tramvai samd.
– how’bout servicii? pe plus dar inca e loc de mai bine (servetel, “card sau cash”, calitate samd)
– gagigi++, machiaj+++
– codari prin baruri, dar pustani
– piste biciclete. a lot. si multe biciclete – cred ca mai multe ca in Buc.
– cafeterii a lot in Centru
– destul de multa liniste
– multe WizzAir pe cer
– hipsterimea mai boema parca (pt ca intretinuti?)
– tatuaje, lot of stencils
– turisti; lume destula in parca la 9 AM
– cei mai saraci (aproape ca se confunda cu batranii) destul de ingrijiti
– ciorditori, dar marunti si f. vizibili
– s-a construit mult din 2006 dar nici chiar asa mult
– trandafirii in Botanica neinfloriti
– mult mai multa maghiara pe strada ca-n early 2000
– multe tineret(e) frum. deh centru universitar. insa in stilul rusesc, scoabe la 20, dupa 30j+kid: boom.
– multe lume la 50 foarte fit. as veni dupa 50 de ani aici.
– tiganime still, probabil puternica comunitate around, dar si aia in alt spectru decat cel sudist
– comunitatea studenteasca pare mult mai legata
– no/less freaks cult.
– oamenii mai … selfish, nu ca acum 10 ani, mai “bucuresti”
– aproape ca a disparut “Servus”, a fost inlocuit de “Salut”
– am auzit si un “mortii ma-tii” cu patima sudista, se importa la greu :)
– parca mai putini oameni relaxati ca alta data

– un Centru Vechi rasfirat intr-o Sinaia mai pe deal dar cu traficul din P. Victoriei. ceea.ce.nu-i.rau de fapt, am avut asteptari/deformari mari.
– e Clujul combinatia dintre Cta&Buc care mi-o doream? nu crez :>
– da, e ok daca vrei sa fugi de Buc, sau intr-un Buc “mai putin”, oricum au tinut bine pasul cu dezv. post-decembrista aia de vf.
– pe seara un italian pe langa Piata Muzeului ce canta operete cu ‘play with me’ catre altul :) nice
– aici lumea n-a fugit in Pipere, Voluntari – ci pe dealurile de pe langa.
– daca te muti din Buc in Cluj te muti la mai “less” nu la mai “more”. dar de multe ori “less is more”. dar nu e :D e o alternativa, dar e un downgrade.
– totusi, este capitala Ardealului.

– unele cartiere (si de case si de blocuri) fff misto. si cu “la tara”, dar la oras.
– unde sunt locurile de joaca pentru copii? le: ba sunt, dar nu erau acolo
– multe bumpere, multe magazine de piese auto
– “liniute” seara pe unul din bulevardele principale (alo, provincia? :))
– automate cu lapte in tarabute de lemn, nice :)
– mai ieftin ca la Buc (si cu care nu merita sa fie comparat asa mult, dar…). Parcare = 2 RON / ora in centru, 1 RON in rest. Abonament pe toate liniile de transport pe 3 zile = 20 RON.
– Indigo – unul din resturantele laudate (cu profil indian), si-n pliantele turistice – sorry, e la nivel de cantina. si chiar aia e.
– pentru comunele/oraselele de langa tre’ sa fie un paradis
– lipsa asociatii “Salvati Cultura” sau “Doar noi promovam adevarata cultura”
– joi seara cea mai mare aglomeratie era in statia de autobuz din Centru spre cartiere :>

– cam multe ambulante pe strada. sau piata centrala (Piata Unirii) e nodul principal de trafic?
– niste zone rezidentiale frumoase foc. pe genul “Bon Vin”, #goodlife
– locurile misto erau tot alea vechi, chit ca capitalism++ peste tot. le: oare? mai degraba mutate.
– destul de medii deloc isterice outside centru
– in continuare cu alte zone cochete foc, dar mai “ascunse”. cu alee pentru trasura pana-n prispa vilei, eleganta. si liliac&trandafiri.
– str. Galileo Galilei – nu-i pe Street View
– si str. Giordano Bruno de plecare
– reconfirm ca e un oras care te “apuca” cu incetul, probabil ca si data trecuta “aroma” vine dupa 4-5 zile

Oamenii (mei): DJ-ul şi aia de am “scuipat-o de deoki” în troleu.
Merită 9 ore cu autobuzul? Nu pe timp de zi, cu orice – timp aruncat.

Nu prea mă (mai) relaxez în Buc; e “++”, e cu energie dar less “fâââs” (defâs).
Încă nu ştiu ce vreau, în sensul că “nu vreau nimic”.
Încă e timp; şi încă e timp de un proiect mare.

Postul din 8 septembrie 2013

Photo0272

Am petrecut un we fabulos. Vineri am fost la un botez unde m-am plictisit puţin, dar am învăţat şi aflat nişte lucrurile la care-mi doream răspuns. Şi l-am descoperit pe Silviu Covaci un folkist, nu chiar pe folk dar de un show şi mai ales o dăruire… mişto-mişto. Şi-o sâmbătă după-amiază petrecută-n London la o berică după baia zilnică încercând să încropesc un articol despre #roşiamontană.

Şi sâmbătă am fugeat cu Marean şi două mândre de-ale lui în Vamă. Cu un pitstop în Costineşti la HOP în Vox Maris-ul mişto renovat. Vama, ca Vama… cu beute, întâlnit mulţi prieteni tomitani, făcut muci, pierdut firul, îmbrăţişat toaleta etc. Cam the usual. Iar duminică am avut inspiraţia să facem o baie la Shabla pe care n-am mai văzut-o de mult, şi odată ajuns acolo să-mi dau seama cât de mult mi-a lipsit şi cât de mişto poate să fie locul ăla, şi cât de good vibe e. De ceva veri aşa fac: când vine toamna – dar de ce n-am fost mai des? În fine… A fost ca marele fix. Cam agitată apa – M. era ca într-o cutie de Pepsi :) iar eu mi-am pierdut, iar!, doapele de urechi nu-mi dau seama cum. Şi cu un pic de adrenalină feminină căţărându-ne prin capacul de la peşteră. Băi, cât de magic e locul ăla! Plimbat copchii un pic p’acolo.

Iar apoi o masă leneşă la Dalboka cu amintiri amestecate de nostalgie şi regret şi… îmi aduc aminte când începusem să-mi displacă pentru că mergeam aşa des şi era cumva highlight-ul de ce se putea face. Aşa pe sărăcie şi pe provincialism. Şi ciondănelile cu Lore şi cum o iubeam şi cât era în capul meu de fapt, şi ce a contat până la urmă în final. Şi tot felul de gânduri din astea. Graficul e în jos, clar – fără suprize şi fără panică: what goes up must go down.

Am băut apoi pe seară o cafea la un loc şmeker în Neptun – Efendi, foarte pe şic, foarte pe oriental. Oare de ce în Cţa nu avem baruri din astea? Degetul mare de la mâna stângă nu mi-a tremurat aşa mult, deşi abuzasem, nu ştiu de la ce e. Poate aflu luni.

Postul din 28 aprilie 2013

o bere la Horia

Cea mai frumoasă zi de anul ăsta, pân’ aproape de Florii, fu o duminică petrecută total aiurea şi pe genul hai-s’o-ardem prin baruri cu Diana. Trezit pe la 13-14 după o seară probabil lungită degeaba am-uitat-unde, ajuns la Irish pt “cafea” şi acolo luat un Guinness, şi încă unul de am stat vreo doua ore. Pe urmă schimbat în London, şi încă o bere… şi uite aşa până la miezul nopţii, din bar în bar. Şi-a fost minunat! Atunci mi s-a părut că pierdeam timpul şi că fugeam de “nu vreau să ajung acasă” – which I did, dar retrospectiv mi s-a părut splendid. Ca o zi superbă doar pentru mine pe care nu o mai avusem demult şi cu o companie placută care funcţionează pe plus. Zi care n-a ţinut musai de proprietăţile anxiolitice ale alcoolui ci de leisure-time…

Asta până vineri. De un road-trip la Izvoarele care m-a uns pe suflet. Acum asta e cea mai frumoasă zi, încheiată rotund şi la final. Şi cu nişte arcuri peste timp de 1 an, cu îngropat nişte morţi şi realizat lucruri, şi nişte chestii personale atât de puternice prin similitudine, alea-alea… de îmi dau seamă că încă mai am multe de învăţat. Se pare că asta nu se opreşte decât dacă vrei. Şi ca laţele dintre “ce vrei” şi “ce se întâmplă” sunt. Deci în esenţă se reduce la… ce vrei? Ca-n ciclurile imberbe ale revoluţiei permanente – una din puţinele lecţii comuniste bune.

Curgând la vale pe Cişmelei

De obicei seara când vin din oraş nu parchez imediat în faţa blocului ci urc uşor spre Brotac şi las maşina să curgă la vale pe Cişmelei, făcând un ocol lent la Cireşica în jurul Phoenixului şi înapoi spre casă urcând turat dealul unde la poale era cândva Ozana. A devenit un obicei. E un lucru care mă face să-mi aduc aminte de când mă simţeam viu, bolnav de gelozie, căutând acu’ câţva ani silueta unui Citroën bleu, siluetă care chiar dacă găsită ori ba nu avea să-mi releve nimic important despre nimic. Dar mă simţeam viu. Ulterior, după ce mi-am dat seama că “pelegrinarile” mele nocture nu-s decât pretexte de dor-de-ducă, şi că încleştările unei minţi prea preocupată de gândurile sale nu-s decât simple motive, mi-au devenit atât de dragi şi s-au umplut de un egoism simpatic încât mi le permit precum deliciu să le reproduc seară de seară înainte de a urca în bloc, ca un fel de “guilty pleasure” foarte personal.

Şi stau şi mă întreb ce ANUME mă făcea să mă simt atât de viu atunci, deşi eram beteag în obsesia mea parazitară, şi dacă viul ăla era important şi cât de important e pentru mine, din lucrurile alea care-s importante. Şi e! Culmea, e. Aşa că mai trag o tură de Tomis Nord, ‘lunecând la vale încet pe Cişmelei ca într-o poezie urbană şi robinsciană. Până la urmă m-a ajutat tehnologia să aflu “ce şi când” şi nu “cum”, şi până la urmă mi-a cedat şi erotic ajungând să regret momentul cu toţi rărunchii de-o greşeală de nerepetat, ca ulterior… astea să pălească zdravăn înspre “nimic important” şi să rămână glisatul la vale pe Cişmelei. Unul din puţinele momente când mă simt atât de viu în oraşul ăsta şi de care încerc să-mi aduc înainte de a parca spre casă.

Mi-aş dori că toate zilele să simt acest viu ca acum… la vale, pe str. Cişmelei, seara, Constanţa, ianuarie, 2013.

Postul din 13 august 2012

Am tras un trip de Summer Well la Buc, bucuros doar pe jumătate din motive de ploaie, apoi probabil din moetif blondin, care mi-a făcut bine cu ochiul la festival – o asemănare teribilă – şi din alte motive ţunoieşti – că-l prindea atât de bine şi parcă renăscuse din “când o să mă fac mare nu vreau niciodată să fac 30 de ani” – şi din cauza unei recidive de prieteneală & alint, cred că am avut pentru prima dată gânduri serioase în ceea ce priveşte însurătoarea. Ba că mi-ar fi stat bine, ba că s-ar fi potrivit. Ştiu că în ’08 eram cu tartanul la fund de la “oare aş face alegerea bună?”, ca să-mi dau seama după uite… 3-4 ani că de fapt alegerea era cumva secundară (deşi am avem convingerea că ne-am fi rupt în vânătăi şi alte zgârieturi importante, că n-ar fi funcţionat, şi că am făcut aproape tot ce era omeneşte posibil să iasă, amândoi, şi didn’t. doar că oamenii se mai şi schimbă). aşa… secundară, că ar fi dat bine, mie adică. şi ei. că una-s planurile şi gândurile de “cum ar fi bine să fie”, “să ne mutăm la Lisabona să avem o viaţa mai bună”, “de mâine mă apuc de slăbit” şi alta e realitatea aia care se întâmplă efectiv mai ales când o pronunţi conjugată la trecut. ba… da.

Başca:
– vârsta de 25-27, sau vârsta fututului sau a promiscuităţii, vine tot de la energie şi de la abundenţa ei. ca-n discotecile de epuraşi Duracell. ca viermii tineri.
– este foarte amuzant partea asta de compensat prin mâncare (şi de efecte secundare) pe genul “să (nu) ne (mai) folosim stomacul ca un vagin”. când poate ar putea fi compensat prin chestii mai … spirituale aşa, mai puţin pe stomac. sau mai puţin “compensate”? şi ce de motive aruncate în cârca senzaţiei de foame, care e doar o senzaţie. amuzamentul ăsta ar trebui să fie valabil şi la alcool.
– şi că eu depăşesc / consum / trec peste propriile-mi melodrame prin înţelegerea (profundă) a fenomenului, prin înţelegere îndeoşt’, chiar dacă deformez prin lentila dedicaţiei concentrate, întotdeauna adaptez conform, rapid, fără remuşcări şi regrete, şi cu scuzele de riguoare când este cazul.

Am minimizat treaba cu gândurile de însurătoare. FOst chiar important/ă. Până la urmă nu-s făcut din alt aluat şi nu ar mai trebui să fie nici o surpriză. E mai puţin vorba de o împlinire teribilă şi până la cer a dragostei, cât de un contract social convenabil. Pentru că a devenit mai important. Şi suntem pentru că devenim, la fel ca Ivan/Igor.

Frumoasa-i Dobrogea – update rezervaţie Greci / Nifon

Cu bicla. Offroad-ache. Minunăţii de copilărie, deşi pe ritm intens. În total traseul a fost de 43 km. Ajuns în Greci cu maşini – portbagajele pline de biciclete, mers prin pădure până la Nifon (oh, aşa minunat!). Apoi luat spre Luncăviţa şi înainte de popas, pe un forestier ajuns din nou în Greci, de data asta chiar printre dealurile din nord pe care vroiam să le bifez demult.

Şi asta ca traseu. Precum biciclonţ de pădure… greu la deal, distractiv – uneori prea periculos – la vale. Minunat! Nu-mi vine să cred cât de recompensatoriu este. N-am făcut febră musculară (mare) doar mi-am “prăjit” articulaţiile (previzibil). Dar merită… oh da! Şi trebuie: apă (şi nu un bidon plin, ci vreo trei litri), mâncare! (nu rezişti fără, power-bars recomandate), mănuşi, cască, pantaloni mulaţi şi poate chiar un tricou de schimb. Şi musai GPS pentru orientare.

Coborârea aia spre Nifon, 1-2 km de la ieşirea din umbrar, pe câmp. M-a uns pe suflet. Adus aminte de Dobrogea-mi solară de Săcele d’aiurea cu bicla pe câmp. Happy! :) Şi satul ăla minunat, idilic chiar, şi tănţelele ce ne-or dat apă şi bineţe, şi îngheţata savurată la magazinul din centru. :D

Parcă-parcă mi-aş lua biclă (de teren). Dar … parcă aş face altceva cu banii. E de luat cască. N-am nici o poză din păcate. Pe ultimul tronson am cedat, noroc că am mai făcut schimb de bicle că mă omora cea pentru mine.

So fit. So good.