Tags: Eugen

Postul din 26 octombrie 2022

Războiul în Ucraina durează de 7 luni. Pare că va rămâne așa. În baza la Minsk 1 & 2 din faza precedentă. Deși cred că se vor flutura și una-două tactice până la sfârșitul anului.

Cțoiesc. Ar trebui să-mi dau demisia și să schimb macazul, dar în loc am acceptat o nouă poziție ‘challenging‘. Să văd dacă ajung până acolo.

Cu rusa am ajuns la un platou și chiar regresie – cred că m-am întors la A1. Gramatica nu intră deloc, dă cu regurgitare. Vine și de la muncă și de la lehamitea de la ce se întamplă acum pe ambele fronturi – dacă citești “presa” e cu nino-nino. (Și ca să rămână clar: УКР e victima aici, chit că.) Cre’că o să iau o pauză și dacă mă reapuc m-aș baga la un grup de conversație, ceva. Dacă. Italia e off, dar nici nu știu dacă mai e cazul – health-wise or not, mi-a sărit și stângul prin Septembrie.

Cam atât. Vara asta am fost doar de două ori la înot, doar atât. Am chiulit. Iar Sept & Oct nici nu știu unde și cum au zburat, parcă n-am nici o amintire, niște cafele la mall și aia e tot. Ar trebui să iau trenul spre Buc, da-i cu lene. Ah, se leagă în cap niște scene/idei pentru “Furia Albă” – și n-aș vrea să repet tehnica din MLdTN, dar din păcate sunt înecate de oboseală, seara cam pic. Poate într-o pauză?

Postul din 3 martie 2022

A început războiul în Ucraina. Și pare că va da pe din afară.

Din întâmplare am fost sâmbătă în București și fusei la un protest pro-UKR în față ambasede(lor). Am repetat pe drum încontinuu să pronunț corect & tare: Ruski karablî idi na … și cuvântul ăsta îl ratam, îmi ieșia cu “urechi” :) că nah Dasha nu mă învață prostii. Dar nu era cazul, la protest lucrurile erau foarte liniștite, lumea era pe chill. Acolo am avut însă o mare senzație de stranietate, că acel conflict nu era al meu – că n-am nicio treabă cu războiul ăla, cu ucranienii prezenți și ce caut eu acolo. Dа, că-mi pare rău de ei, dar… Asta până aseară când 1 avion și 1 elicopter au căzut prin Dobrogea, iar până la ora asta se pare că au căzut “pe vreme rea” / incompenență / ‘corupție’ – d-astea d’ale noastre.

Ce este important? Înainte să plec la Buc m-a luat așa … o chestie și am fost să o văd pe Andra. Și pe Rebeca. Kids are fine. -ish.

Muncesc f mult și ies din casă de 2-3 ori pe zi în ideea de a-mi reduce tensiunea, funcționează – dar cum mă așez la calculator și citesc vreo 2-3 threduri de probleme la muncă “mi se ridică sângelele la cap”, mă enervez. Nu știu să nu mă implic. Da’ altceva voiam să zic, când să ies – mama: “Păi ieși mamă, ieși. Ieși cât se mai poate, că după aia nu se mai știe…” Cred că cel mai important în perioada următoare pentru mine este să rămân în viață pentru ea – ca să nu mă îngroape, că nu merită așa ceva.

Bun. Îmi doresc o lună de Roma în Aprilie. Dar nu cred că iese :) Și e de la bani, cumva – că trebuie băgați în gură, că-mi pică gingiile și după ele dinții. Sau invers, sau cum drq e. Da’… poate 1-2 săptămâni tot mi-or ieși. Da’ dacă plec… mă mai întorc?

Postul din 18 noiembrie 2018

“Îmi zboară mintea spre borșuri și salate. Parcă miroase a ciorbă în aer. Când nu mă gândesc la mâncare, îmi amintesc fragmente de poezie și muzică, străzi și senzații din București, prieteni și seri prelungite cu vin alb, de țară, de la bunicul Elenei. Îmi revin clar amintiri pe care nici nu știam că le am, priviri, bucurii, melancolii, frigul zăpezii și cireșii înfloriți. Număr pe degete lunile de când am plecat. Zece.”

din “Samsara” de Simina Cernat, Ed. Cartex, 2018.

Postul din 8 martie 2018

Mai am freo două săptămâni până la expirarea preavizului. Izbăvire? După care nu vreau să aud de nici un fel de IT freo 2-3 luni. Am să încerc să mă țin de cursuri (rusă & scenaristică și corporate writing), vreau să redevin studentul de care îmi este atâta dor. N-o să mai am bani de “extravaganțe”, sper că are să-mi țină apa. Amin!

Postul din 11 martie 2017

“I want a daughter
while I’m still young”
gen

– în Constanţa sunt toţi oamenii pe care îi iubesc
– relaţiile cu copiii, deşi mega-rewarding, sunt false. sau iubire în formă mai pură nu-i?

– nu-ţi poţi renega rădăcinile la nesfârşit. dar poţi încerca să fugi de ele. mai amâni lucruri, mai câştigi din alte părţi. etc
– frate, cât teatru & Club Control poate să încapă într-o viaţă de om?
– nu nefericit, ci nemulţumit
– am renunţat (deocamdată) la mare. semi-idioţenie, măcar de-o barcă să bag. dacă nu în primăvara asta, măcar în toamnă.
“where is the love, where is the love”
– n-am făcut mare brânză cu Brainiacs, să vedem cu rusa şi/sau creative writtting.
– pe valorile mele nu am prieteni în Bucureşti. ŞTIAI asta. lateredit: ba ai, dar nu destui. nemulţumit, deh.

Cius & spor
M

musical.ly & Snapchat vs. facebook & YouTube

Postul din 16 mai 2016

Într-o sâmbătă, cu Cifone & gaşca ajunşi nu mai ştiu cum în CTRL şi era muzică bună şi ne-am dus în faţă să urlăm “Tuuuuuurning … away from the light / Beeeeecoming … aaadult / Turniiiing into myself”. Cu nişte engleji mai purii la fel de entuziaşti şi ei, cu o mândră bălaie de-a lor pe acolo… aşa la unison, cu accente tari pe vocalele din refren :D Mişto fu!

Şi apoi alea freo 3 ore cu Leq scurse-n scaunele de la Eden, într-o după-amiază de mai cu soare generos printre frunzele arbuştilor, sărind de la o bere/idee la alta, gumball-ind ca guguştucii de pe margine :) regăsind lentoarea aia care-mi lipsise în ultimile luni.

How can we get our attention span back?”

Postul din 15 noiembrie 2015

L'invitation au voyage - Charles BAUDELAIRE (1821-1867)

…te ressemble. TE REssemble. “Aimer à loisir”. #there, there! theretheretheretheretheretheretheretherethere, yes! got it:D there! mi-a ieşit şi sper să ţină cât mai mult nişte ani câţi o fi sa fie-n plus sa fie nişte ani acolo. yeah! :D

[…] “tout n’est qu’ordre et beauté,
Luxe, calme et volupté.”

here :)

Postul din 20 septembrie 2014

chestiuni de aseară până să nu le uit:

1. “de ce eşti tu special?” pentru că sunt. “şi ce înseamnă asta?” nimic special de fapt, sunt un om normal care are nişte valori interioare (piramida lor, poate) altfel decât ceilalţi oameni. “şi asta te face special?” da. şi, în acelaşi timp: toţi oamenii se consideră speciali, dar speciali sunt puţini de fapt (în jurul tău). no biggie.
2. “şi ce faci cu specialul ăsta după 30j de ani? cum îl suporţi/manevrezi?” u won’t, pentru că moare cumva de la sine. de fapt, nu moare ci-i scade din importanţă. să zicem că specialul ăsta era în camera eu-ului un ditamai animalul foarte muflos şi moody pe care-l ţesălai cu drag, frică şi mare dragoste. şi care ocupa cam toată camera. după nişte ani… observi, cu oarecare mirare, că de fapt acel animal era doar unul mai mic – de dimensiuni normale, că e retras într-un colţ, e la fel de special doar că percepţia ta era deformată, nu mai e atât de important, atât de mare. “şi ce e important?” altele, o să descoperi tu. everybody does.

Postul din 23 iulie 2014

Momentele alea – 2002, 2003 – în care beat p. aruncam noaptea pachete de ţigări soldaţilor din cart de la garnizoana militară de Pompieri Constanţa; şi uneori mă refuzau :) ; şi Rosa.