Tags: Jesus

Postul din 8 iulie 2019

Cc @Unaoarecare

1. ți se modifică creierul, părinte fiind – intrii pe patern-ul de […], și nu intră pe nasulii.
2. scop în viață asigurat
3. multe-multe-multe bucurii
4. “I’m proud of you” got a whole new level – the proper one
5. ai un task de cel puțin 20j de ani – cu bune & rele
6. nu musai sprijin la bătrânețe (de neignorat), ci mai mulți uameni în jurul tău
7. aduci pe lume alt destin, cu bunele și relele alea – și cât-de-cât responsabil pentru
8. multă-multă dragoste
9. mai responsabil/ă
10. poți devenii bunic/ă. adică viața ta are sens & rost și după 50’j de ani. biologic vb.

Eul ca recompensă de evoluţie

Post acetaldehidă:
1. inițial griji, care se duc destul într-o zonă aberant-exagerată
2. făcut schimbul pe bucurie, dar care de fapt consumă mai multă energie, e mai puţin hard-wired, greu sustenabilă
3. înapoi la griji
4. şi apoi ce-ar fi deloc? doar ca o fiinţă care respiră şi se odihneşte, fără gânduri. prea înfricoşător, mai bine orice – cât de rău – decât nimic.

Postul din 15 septembrie 2016

– conştiinţa prin ceilalţi, ca proiecţie a proiecţiei
– toate fetele alea de la wokshopul T.S. aveau multe temeri în comun
– primate sociale
– fără proiecţii, “valori” -> ce suntem?
– cât e al nostru. se poate fără ceilalţi?
– (modele de succes); ce contează cu adevărat

  • specia ups/downs
  • resurse
  • durata & calitatea vieţii

– cum vine tehnologia aici, ce cuvânt are de spus.

– limbajul. ce face el? unealtă de redus / transmis
– de fapt fluxurile de gânduri nu-s decât zgomot?
– e “concurenţă” darwiniană din care răsare conştiinţa sau e doar balast. dacă e balast, ce e important şi unde/cum este esenţa?
– dacă “eu-ul” este o invenţie a omului modern (10k BC)? de fapt e o descoperire, şi ca model se pupă pe fluxul de informaţii senzoriale din dotare, şi e doar o treaptă între alte modele.
– un model mai complicat ar putea fi un trio de personalităţi, şi dacă nu ţi-ai găsit în viaţă 1/3 + 1/3 şi n-aţi dezvoltat orice care face ca “shit să goes on” e nasol. doar că 1 (singur) penis + 1 (singur) vagin = 1 zigot. decurge din anatomie -> anatomie care e şi ea pe minimul de `energie` evolutivă la timpul ei

Dacă oamenii doar E şi eu-ul e o “invenţie”; şi interacţiunea socială e just 1 shit ca să se re-facă un muşuroi şi mai mare?!

neuro-psihologice-constiinta 2016

[neuro]
– module – functii
– layere, frecvente, circuite
– sange (oxigenare – intarire, hranire, crestere, neurogeneza) si neurotransmitatori. excitatori & inhibitori.
– [grafic descoperire neurotransmitatori vs. utilitate/functionalitate]
– BI (biologic) de reinterpretat realitatea
– in primul rand suntem maimute (primate). si multe-multe informatii care se schimba sunt inconstiente. in 4 minute ochi-in-ochi sunt jdemii tone de informatii. dar uite ca le mutam usor-usor pe SMS.
– AI. o sa? nu, tools.
– magik? no f. magic, dar a lot of sens. metaforizare, cu greutate in sens (in conteaza).
– cu adevarat important va fi cand vom face Google inconstient, prin interfete neuro-cloud. si minti interconectate.
– somn? facem curat in instalatie, si restul creierelor mai mari o fac.
– drogs nu sunt (o poarta catre) o alta realitate, planuri metafizice etc.; sunt doar mai putine module in functiune&sync cu comunicarea taiata/improprie. dar de ce nevoia (permanenta) de sens? poate ca asa e in programarea in legile 1-2-3 la BI.
– majoritatea neurodegenerativelor sunt prevenibile cu anti-inflamatoare. dar nu la nivel de tesut/organ e treaba, ci la nivel de celula.

[constiinta]
– constiinta?
A. hai intai sa definim. constiinta nu e ca sa fie la fel ca noi; noi vrem asta.
    a) fratii, unde e frati mei? jeo nu vrea sa fie singur => inventie divinitate.
    b) daca nu e noi cei-mai-cei? daca e altcineva… sa-i dovedim.
B. e o poveste – un program (soft) care ajuta maimuta-tesut sa creasca, sa ajunga la structuri si mai complicate.
– constiinta are si termostatul, dar la nivelul sau.
– se stocheaza undeva? nu chiar. in gene, comportamentele “de succes”.
– cum e sa fii un liliac? alfel. LTALFE.
– imortalitate? cui ii trebuie? dupa tine va fi tot timpul ceva. si pietrele au “viata” lor.
– altceva? q.: constiinta poate fi intrerupta / resumed / copiata?

[psihologice]
– depresia? boala. “inchidere in sine” spre ‘racire’ sistem la nivel de zeci-de-zile. e o protectie la supraincalzire, care insa nu face fata, deraiaza, se agreaveaza – dar trece de la sine, daca.
– alcool vs. ciocolata. why? prefrontal cortex lot of sange.
– winning? planuri, asteptari, dopamina. yeah. dar constant, gen sin(x) – pe load/release.
– mintea se adapteaza la orice.

despre conștiință (2015)

– conştiinţa este o iluzie de sine pentru ca maimuţa să se poată adapta mai bine haitei
conştiinţa nu există în afară ei
– este un meta-proces cognitiv
– are modulele proprii de control în creier ACC
– are nevoie de TOT creierul – cum un CPU are nevoie de toate componentele să funcţioneze precum un calculator. şi da, conştiinţa are subansamble.
– pe lângă memorie şi limbaj we need rules, moral rules. “I do / I don’t”
– este în permanentă evoluţie (doah!)
– lucrurile nu SUNT ci PAR. precum văzul.
– corolar: cuţitul făcut din distanţele dintre atomi, care mai mult nu sunt decât sunt, dar care poate totuşi să te omoare. levels.
– STORY: BEGIN -> (condiţii) -> DESF. ACŢIUNII -> (condiţii) -> END. adică logică & sens. la acest nivel suntem, lucrurile pot fi şi altfel, şi mai complicate (Internetul asta face acum). De unde rezultă: a) nevoia de sens b) creierul care tot timpul explică, creează stories, umple goluri, produce realităţi (adică impresia lor).
– limbajul este parazit de sintagmă (sintagma este geometrie semantică) pentru a virtualiza mai bine.
– virtualizarea creează tehnologie. care amplifică arealul şi umwelt-ul.

– conştiinţa este mijloc, nu scop; ajută să se îmbogăţească CV-ul biologic al animalului.
– dar… conştiinţa se transmite? memes – themes?
– este “ziar” pentru creier, iar emoţiile “transportă” informaţii între varii nivele de procesare care nu tot timpul sunt în atenţie, şi care – de cele mai multe ori – sunt super-calcul şi destul de solid.

– ideea de continuitate (== suflet). == story.
– este o impresie că operează permanent. este la fel ca la vedere (unde aproape jumătate de creier este implicat în realizarea văzului).
– este o iluzie că tu (conştiinţa) eşti în control – acea 1/3 secunde de activitate neuronală înaintea acţiunii (Libet), totuşi:
a) cine pe cine controlează la o masă de prieteni ieşiţi la bere?
b) dar pe scenă unui teatru între o mână de actori?

– drugs: iluzii @ its best
– somn: no mişcare, less input + sens + more insights (de la componentele de bază) + less cenzură
– religie: good drug (calmare). poate chiar tehnologie.
– budism-meditaţie: mega-tehnică de verificare umwelt.

Postul din 29 martie 2015

“Aş! Mă minciunea. Coduri estem peste tot. Folosiţi-le, bă! Că dau acces la next level. Şi e frumos acolo. Bineînţeles :) cu inclusivul efort de adaptare. Că aşa este în tenis.

Eu cred că pot să rezolv problema tremorului – adică să o lungesc destul de mult, căci precum toţi ştim: nu e cu nelimitat. Let’s make the best of it!

Mihăiță Niță – Vreau (2015)

Postul din 4 martie 2015 – TECHIR

Nu, nu există destin. “There is no magic!”

Este vorba despre coincidenţe şi despre creativitatea de a construi în jurul acestora POVEŞTI care au semnificaţie şi înţeles. Coincidenţele însă ţin de o probabilitate de eveniment care sunt guvernate de legi universale, gen: gravitaţie, mieii care se nasc primăvara, oraşul mare care atrage oportunităţile şi oamenii++ în jurul sau şi alte cicluri circardine.

Că în aceiaşi zi de martie au venit la tine 6 vânzători să-ți vândă nişte mieluţi e mâna Domnului exact cât era şi pe 3 ianuarie când bătea viscolul afară. Exaltarea mea de fiinţă emoţională şi de story seeker pentru a aduce bolovanul de neuroni în control asupra propiei mişcări (atât în mediul înconjurător cât şi în societate) e altceva. Mai mulţi oameni pornesc în afaceri după ce criza trece etc. iar ţie îţi revine responsabilitatea de a profita de acestea pe curba optimă-ți. Adică să faci alegeri – care la rândul lor influenţează pe alţii, într-un macrosistem complex.

Deşi… respectivele legi… au reguli, au excepţii, au ritmicitate. Le-am putea zice eticheta “Destin” (sau alte D-uri) şi le-am putea metaforiza, chiar în poveşti. Din păcate unele deformate, probleme sunt – dar la bază stă soarele şi iarna, nu bătrânelul cu barbă. Să înţelegem, să încercăm şi să ne adaptăm lărgirii cercului şi complexităţii. Iar paranormalul e fix ce spune – para, chestiuni care încă nu ne-au ajuns în înțeles, în “normal”.

Într-un viitor articol sper să am ocazia să dezvolt cât de necesară este ORA DE RELIGIE în şcoală, şi ce şansă se ratează aici prin ocolirea ei a) directă b) fie prin dogmă singulară… când această oră ar fi bine să fie despre istoria religiilor, despre chestiile mişto din fiecare cult, să înveţe copilul să se roage în mai multe limbi, să înveţe ce putem explica şi ce nu, să înveţe şi despre hindus şi despre eschimos. Să înţeleagă şi Inchiziţia şi Imperiul Musulman – atât algebra cât şi ISIS, cumpătarea duhovnicilor dar şi rigiditatea cu plus şi cu minus ale ortodoxiei. Şi aş începe cu “Tatăl Nostru” pe fiecare cult. Şi cu crucea cu trei degete, şi cu toată mâna, şi cu covoraşul arăbesc. Di tăti. Să vadă, să înţeleagă şi aleagă singurel mai târziu, să fie informat, ne-dogmatizat. Ritualul este important, face parte din comunitate; să priceapă asta, nu să-l tocească.

Orele de biologie la lecţia de anotomie genitală cu fiecare din sexul opus ţinut pe hol sunt contra-productive.

M

“Nimic nu e întâmplător”

“Nimic nu e întâmplător” Robert H. Hopcke, Ed. Humanitas, 2011

Nimic nu e întâmplător - Robert H. Hopcke

– vrei -> se întâmplă |=> munceşte pentru asta şi cască bine ochii, variază. do! :)
– ce am ‘descoperit’ în 4-5 ani cercetând dacă există vreo legătură între a-ţi dori şi a se întâmpla (1. Atenţie 2. Caută 3. +/- Efort (poz/neg) 4. Concentraţie pe cale, nu pe rezultat) e o metodologie de a obţine, e tool, e muncă, e howto. nu e magie, nu se reduce la neuroplasticitate.
– celule/placebo -> sincronicităţi/credinţă
– dc vreau-vreau-vreau universul se îndoaie? nu; decât fff puţin, telepatic gen. şi atrag? da. şi ajunge? nu. :) la muncaaa nu la…
– shuffle pe usb-ul din maşină câteodată se potriveşte fix-pe-cel-mai-fix. îl influenţez “telepatic”? sau mood-ul meu se potriveşte cu el? antropomorfizare. dar antropomorfizarea este ff greşită oare? nu ţine şi ea de un trial&error al secolelor? n-a dispărut, ci s-a diminuat. poate e o minunată cârja (de sens?).
– Dumnezeirea e o antropomorfizare

Aşa cum 2+2=4 poate că şi povestea care ne-o scriem noi înşine nu poate varia chiar după capul ei, ci după un anumit pattern pe care unii îl numesc “voia/legea lui D-zeu”. Şi căreia nu i te poţi sustrage, şi dacă o faci se lasă cu buba. Dar God cu barbă n’est pas. E cu gravitaţie, cu electricitate, cu 2+2=4, cu însurat cu doi copii la casă lui la 40j de ani în Europa de NE sau cu crize economice după boom economic.

Dragostea e o pornire omenească esenţială sau, în termenii lui Jung, o realitate arhetipală. Poveştile ne atrag datorită nevoii de a structura evenimentele şi de a le da un sens, ceea ce face că în propriile noastre poveşti legate de iubire sau de prietenie să găsim o semnificaţie unică. Sincronicitatea prin care ajungem la dragoste nu ţine doar de împrejurările uimitoare ce alcătuiesc scenariul poveştii de iubire, ci mai ales de sensul lăuntric pe care-l vedem şi îl trăim în poveştile vieţii noastre.

“Adevăratul conducător se foloseşte de puterea inimii, nu de cea a braţului.”-ish

Oricare ar fi poziţia pe care ne-am situa, nu putem nega că aceste ficţiuni ale noastre, trăirile religioase şi spirituale, credinţele şi practicile, reprezintă o parte esenţială şi universală a naturii noastre umane, indiferent de măsură în care ne-a preschimbat sau ne va preschimba în plan exterior încrederea în raţiune şi ştiinţă.

Nu prevestirile sau revelaţiile sunt importante în procesul de divinaţie, nu semnele în sine, ci modul în care capacitatea noastră de a percepe plenitudinea vieţii – Sinele (lui Jung – n.m.) – poate scoate la lumina aspecte lăuntrice şi exterioare ale vieţii noastre, legate între ele, ceea ce face că povestea vieţii noastre să fie scrisă pentru noi şi, în acelaşi timp, de noi.

“Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”

“Cum ne schimbă Dumnezeu creierul” Andrew Newberg, Mark Robert Waldman, Ed. Curtea Veche, 2009

– God is a (strong) illusion
– e hardwired chiar, e casă la limbaj
– e mai pe emisfera dreaptă, vezi cum se aprinde talamusul (gara) în rugăciune
– religie = meditaţie(–) + ritual + comunitate (big plus – maimuţe, peşteri, valori)
– adică e pe relaxare. many sisteme se pupă bine. neuroplasticitate++, memorie++, stres-
– credinţa pe rău (D-zeu punitiv, teamă) face mai rău decât ateismul
– creierul se împute (cf. a.c. începând cu 30 de ani, dar hai să-i ziceam 50) => creierul are nevoie de ajutor => religie. nevoia de.
– studii cu psilocibina -> cele mai “experienţe” din viaţa subiecților
– “the God” e atât de diferit la fiecare (religie), dar cu big_picture mare comun.
– sub fRMI yoga/meditaţia în extremis este peste religia în extremis (în acţiune)
– cofeina este the shit (<200mg/zi) - placebo is...? evoluţie! (efort de) atingerea ţelurilor - de ce în lobul frontal trebuie să funcţioneze tot timpul naratorul? - "Cum se simte Dumnezeu?" q. de screening - "Răspunsul meu preferat a venit de la o femeie care iniţial a scris că doreşte să devină scriitoare, dar după ce a practicat Comunicarea cu Compasiune cu oameni pe care abia îi ştia, şi-a schimbat scopul în dorinţa `să alerge cu girafele`." :)

Din acel moment (al experienţei mistice) sunt convins că Dumnezeu nu poate avea un nume. Dumnezeu este ceva, nu cineva, şi nu este ceva independent de mine. Dar folosesc cuvântul “Dumnezeu” ca să exprim o idee, nu un caracter specific. […] Aceste experienţe nu au părut să fie “personale” atât timp cât nu am simţit că întâlnesc o Persoană mai mare. Cred că ideea de Dumnezeu persoană mi se pare un antropomorfism; proiectarea lui Dumnezeu după propria noastră imagine. [..] La acest nivel vag de conştiinţa, Dumnezeu rămâne o incertitudine. Dar creierul uman nu îi place ambiguitatea, aşa că încearcă să-i dea lui Dumnezeu o formă, începând cu chipul. De ce? Deoarece chipurile ne vorbesc despre stările emoţionale interioare ale celorlalţi.

Deci de ce numesc oamenii această experienţă `Dumnezeu`? Din simplu motiv că anume creierul trebuie să pună un nume tuturor experienţelor pentru a le îndosaria în memorie. Experienţele vagi stimulează multe părţi ale creierului, generând incertitudine şi anxietate şi, prin urmare, din raţiuni de supravieţuire, creierul va consolida şi va reduce acest sentiment într-o categorie identificabilă. Dacă întrerupeţi conştient procesul de etichetare care are loc natural în lobul frontal, veţi interfera cu abilitatea dumneavoastră de a comunica şi altora experienţa. Practicanţii religioşi care fac acestea sunt adesea consideraţi mistici pentru că refuză să definească experienţele lor într-un mod neambiguu.

Când vă direcţionaţi conştient intenţia asupra unui anumit obiect, creierul blochează informaţia senzorială şi neuronală care nu are legătură cu obiectul contemplaţiei şi tot ceea ce consideră irelevant. Pe măsură ce meditaţia progresează, acest blocaj devine tot mai intens. Rezultatul final este conştiinţa intensă a obiectului şi o pierdere a conştienţei faţă de orice altceva decât obiectul meditaţiei. Dacă acel obiect este Dumnezeu, atunci meditatorul va avea experienţa de a deveni una cu Dumnezeu, sau sentimentul că Dumnezeu impregnează întreaga realitate. Dacă obiectul meditaţiei dispare, aşa cum se întâmplă uneori în cele mai intense stări mistice, persoana poate experimenta universul ca pe un întreg complet nediferenţiat – un sentiment de unitate absolută cu toate lucrurile. Când se întâmplă aceasta, s-ar putea să deveniţi conştient că “voi” nu sunteţi gândurile voastre, iar aceasta pune paradoxală problema: ce sunteţi “voi” de fapt. Aceasta se poate întâmplă în oricare dintre exerciţiile descrise mai sus, dar rezultatul apare după multe luni de meditaţie intensă.

Conştiinţa focalizată creează uneori senzaţia pierderii sentimentului de sine. În vreme ce începeţi să vă daţi seama că “voi” este o construcţie neurologică destul de arbitrară, activitatea din zona parietală a creierului descreşte, iar sentimentul de sine începe să se dizolve. Cei mai mulţi practicanţi descriu această stare ca fiind simultan iluminatoare şi tulburătoare, deoarece sentimentul de sine este una din cele mai timpurii construcţii neuronale din creier. Însă întoarcerea atenţiei înapoi spre respiraţie se dovedeşte a fi o modalitate eficientă de a face faţă unor astfel de tulburări.

De final: “Spre deosebire de Mark, nutresc speranţa şi credinţa că Dumnezeu este o realitate ultimă, indiferent de forma pe care o are, că există. Nu ştiu dacă intuiţia mea este adevărată, dar mă simt bine cu incertitudinea mea.”

despre conștiință (2014)

Cartea “Teatrul minții” Jay Ingram, Ed. Curtea Veche, 2008 mi-a facut rezumatul unor lecturi din varii domenii a ultimilor 3-4 ani de întrebări, căutări și răspunsuri. Iata-l, împreună cu micile mele completări.

Q:
– The Question: cum se realizează în creier conştiinţa? din (ce) componente / ce module implică.
– q.: este generată (varianta preferată academic) sau e receiver TV like. sau e generată dar interacţionează cu altele la nivele pe care nu le cunoaştem / percepem (câmpuri / unde (încă) necunoscute).
– q.: realitatea schizofrenicului e mai puţină (sau mai multă) decât cea ‘normală’?

(PROCESE) BRAIN:
– brain = pattern seeker(s) + filtrare, ce are multiprograme ce compete to win
– dimensiuni: dacă creierul ar avea dimensiunea planetei Pământ ar avea de 250 de ori suprafaţa sa, iar un neurotransmiţător ar avea dimensiunea unei doze de cola. nr. neuroni === nr. stele
– realitatea (adică o fracţiune din ea) este reconstruită de creier în “simulator” (teatrul minţii)
– intuiţie = predicţia (“amintirea”) unui lucru ce se va întâmpla
– dacă diferenţa între predicţie (cortex) şi input (occipital) e mică => se face inconştient (mersul pe bicicletă, condusul)
– emisfera (left+right) e (paralel+secvenţial) mode. vezi articol super-circuite.

– conştiinţa = conştient de conştient (dogs are INCLUDED)
– la rândul său conştiinţa are componente (subconştient, eu, supra-eu, hiperconstiinţa etc.) şi mecanisme? probabil că da – fiind structuri.

ANIMALE:
– şi animalele au conştiinţă dar… doar un pic :) pic-pic. maimuţele antrenate pe limbaj nu reuşesc să înţeleagă gramatica. “Bob kills Maria” same thing “Bob killed Maria”. dar învaţă să mintă ;)
– toate drepturile animalelor, pardon pretenţii de umanitate din partea lor sunt proiecţiile noastre. animalele nu-s mai bune sau mai rele, ele sunt. culmea, şi noi la rândul nostru suntem biosferic animale.
– diferenţa faţă de primate: cooked food => abundenţă de energie => procesul cognitiv se amplifică (lăfăie, îşi permite, bogăţie) şi se “întoarce” asupra lui însuşi.

ATENŢIE:
conştiinţă este ca un ziar al inconştientului (cotidian – ca o hartă, ca un brief zilnic al companiei pt CEO)
– citând teoreticieni AI: “cea mai bună cale de a produce informaţia potrivită penru rezolvarea problemelor din surse bogate este de a folosi o metodă de selecţie activă, foarte concentrată şi pe termen scurt.”
– flow ; attention ; bits / sec
– 2 biţi (2 gânduri) / 1/18 sec x 70 ani = 185 bilioane de biţi => e limitat. însă ca film, nu ca organizare.
– legea selecţiei naturale în conştiinţă: în atenţie vine informaţia senzorială care durează (mai) mult şi/sau procesul mental care persistă (mai) mult. poate că e un model over-simplificat dar cât e funcţional e ok. mo’ input, mo’ process.

LIMBAJ:
– conştiinţa este foarte pe limbaj; inter-depinde de el. limbajul e o structură de social + collective learning / history.
– limbajul dezvoltă virtualizare, care 1) augumenteaza realitatea (realm-ul – realitatea de/codată) şi 2) dezvoltă tehnologie (tools + science)

MEMORIE:
– unde este stocată memoria? nu cumva celule gliale sunt chiar memoria? cortexul nu. că hipotalamusul şi amidala sunt doar circuite de formare, nu şi stocare. vitale, dar… nu baza.
– amintirile copiilor sub 1 an fails pentru că 1) mecanismele respective încă ‘devin’ şi 2) no limbaj dezvoltat (nu are cu ce să se agaţe, sau prea puţin, sau neantrenat antropomorfic)

NARATOR (THE INTERPRETER):
– acel narator din capul nostru (noi! eu-ul, Gigi, Lăscărică, “un fleac, m-au ciuruit!…”) nu există. e meta-proces. it’s a lie. e personaj. CV-ul biologic e important; naratorul helps build this more up.
– alter_states sunt adaptări la orice neurotoxină_like care nu ne omoară (+ revenire! pe default => repară => terapie). naratorul devine narator++ pentru că e dulcele/centrul atenţiei.
– se pare emisfera dreaptă nu are o voce narativă ( + limbaj + abstractizare). o arde pe imagini, senzaţii mainly, dacă. deşi procese de “migrare” left->right s-au văzut / uşor cercetat (la afectaţi).
– visele sunt computaţiune de input senzorial scăzut + amintiri + narator (who needs to keep running – why?!) = poveste (absurdă, –rules).

VIZUAL:
– if blind zeci de ani şi nu de la naştere, if refacere => ?, rezultă scrambles 2-3 weeks, aia rezultă. cam aceiaşi durata şi pt ‘adaptarea’ la “ochelarii” cu sunete. fix neuroplasticitate.
– din 1 mil de imagini prezentate recunoaştem ~986k din ele. that visual! => de aceea imaginile pe net fac mult, şi un pics însoţite de text loveşte unde tre’.

– conştiinţa este posibil să fie precum gravitaţia & electricitatea, pur şi simplu să existe (şi chiar condiţionată de prezenţa ăstora – cosmic, gen). şi eventual doar să-i stabilim proprietăţi, încă bâjbâim dar am luat-o cât-de-cât într-o direcţie. vom depinde de rezoluţia şi-mai-şi a scanerelor chimico-electrice.
– după moarte? ei, bine… (că nu-i nimic.) poate o speranţa ar fi cu memoria colectivă (la propriu şi la figurat). aproape de fiecare dată miturile globale s-au demonstrat ulterior ca pornite de la ceva adevărat şi că nu se perpetuează prin secole chiar degeaba. deformarea lor e altceva.
– upgrade-ul de conştiinţa poate însemna nu mai mult inconştient (informaţie) adus în conştient ci mai multe conştiinţe emerged, ceea ce s-ar realiza foarte precar nowadays prin social media (gen Google Glass?). e posibil ca mai multul zahăr în instalaţie a ultimilor ani să sprijine acest lucru, pentru că mersul înainte se face cu becuri aprinse mai mult, mai des – more.

– ateii şi persoanele religioase de fapt operează în acelaşi spaţiu, deşi cu unelte aparent diferite, dar distincte invers proporţional în sofisticare şi în eficienţă.
– qualia – calitatea experienţei
– când o parte a filtrării de informaţie eşuează atunci qualia/realm se modifică putând provoca experienţe ‘cosmice’. care sunt halucinaţii sau ceea CE elementar suntem? cum s-ar putea experimenta cu asta: substanţe psihotice, cu neurotransmiţători (adică care/cum/cât?!) sau prin chirurgie (practică periculoasă pentru că putem dezafecta şi alte sisteme şi ar putea duce la handicapuri serioase precum dispariţia spaţiului left/right cu totul din respectiva qualia)

– cum ELEMENTAR? suntem modele complicate ale ceva măreţ – cu/prin mecanisme de simplificare, care “re”-virtualizează realitatea, şi care – cumva ironic / nobil – se dezvoltă treptat tinzând spre complicatul şi mai mare ‘iniţial’. recomplicat.

 

Atunci când vom afla ce este conștiința nu vom mai avea nevoie de zei.

 

Drumeții pe Olt și-o ue

Adică două vise despre conştiinţă şi fabricul său.    

 
Sunt două vise importante care le-am avut în 2013, printre altele. Dar două dintre ele se desprind cu urmări şi concluzii importante în căutare mele despre conştiinţă şi esenţa ei.

Aşadar, visul no. 2:

Preambul (skip intro) – majoritatea dintre noi se pot percepe în vise precum conştiinţă de sine separată de “personajul” din vis, cu eu-uri separate – senzaţii şi gânduri separate, deşi e foarte clar care din ele este adevăratul SINE. Uneori cu ceva confuzii dar nu despre asta e (musai) vorba. Acum ceva vreme – vorbim de nişte luni bune de zile, la mine în vise a apărut al 3-lea personaj, un alt sine şi anume “regizorul”. Tot un mine, tot eu dar care are ca rol să hotărască ce se întâmplă în vis, ca un regizor (mai mult ca un script, cu clipboardul în mâna) care decide încotro se va derula visul şi ce se întâmplă în general (gen “ia-o prin dreapta că prin stânga e prea simplu şi visul e mai interesant aşa”). Un individ cu care nu interacţionam la început, fără să intefereze cu ceilalţi doi (eu-eu, conştiinţa de zi – aşa cum mă ştiu – şi “personajul din vis”); ştiu că sunt eu, îl simţeam ca mine, avea propriile “senzaţii” şi voluntar mă puteam “focusa” precum el. La început tăcea, dar ştiam că va veni şi momentul în care voi vorbi cu el.

Se făcea că într-un vis eram cu celebra d-ră Q. într-un boat-trip, pe Olt (!) – ca în aventurile lui Huckleberry Finn pe Mississippi, probabil chiar o reminiscenţă a acelor lecturi din adolescenţă – şi că mergeam cu barca şi în fiecare seară poposeam într-un cătun sau sat sau un orăşel de pe malul râului, de obicei la birtul sau discoteca locală. Iar miss Q. reuşea cu perseverenţă să mă înşele la fiecare popas cu câte un localnic ca un marinaro vero iar eu muream de oftică, şi reuşea să mă păcălească de fiecare dată, deşi se întoarcea dimineaţa în cort inventând tot felul motive. Și ba o urmăream şi o prindeam asupra faptului cu faze de genul ‘să crezi ce-ţi spun eu, nu ce vezi tu’ etc. Și mă super ofticam. Biici! Eram foarte prins în visul meu, dar în acelaşi timp îmi spuneam: “Relax, e doar un vis. N-am fost drq în nicio drumeţie cu barca – pe Olt! – cu respectiva”. A fost Popescu în tinereţe, ăsta e un vis, faci un melanj între realitate şi imaginaţie, e ok, nu-i real, Q. nu te-a înşelat (în halul ăla). Toate bune şi frumoase. La care, la un moment dat însă regizorul – prezent şi el pe acolo, în capul meu – îmi spune: “Hei, astea nu sunt imaginaţie, asta sunt amintiri. Te înşeli, ba Q. ţi-a tras-o elegant exact aşa cum e în vis acum.” No way, Jose – aşa ceva nu s-a întâmplat. Și intrăm într-o polemică cu pretenţii de argumente. N-am fost D-zeule în nicio excursie pe Olt cu… şi la un moment dat regizorul “scoate” – adică arată spre un punct undeva în capul meu şi trage de acolo ceva ca un folder din Minority Report – o … chestie. Super-chestie: era o reprezentare grafică, 3D color care se şi mişca în acelaşi timp, o formă geometrică foarte complicată – cu petale adicente şi jerbe de lumina/culori, aducând vag cu scanările dMRI, dar care avea culmea… şi mirosuri şi amintiri şi senzaţii în acelaşi timp. De fapt este imposibil de explicat fidel în cuvinte. Era o chestie mega-ciudată. Şi el zice: “vezi! asta este o amintire”, şi se duce la alt loc “în capul meu” şi scoate de acolo altă formă ‘geometrică’ dar de altă ‘formă’: “iar asta este o imaginaţie”. Poftim: amintire vs. imaginaţie, vezi cum diferă. Eu perplex şi neîncrezător. “Ce mama dracului e asta? Da, văd că sunt diferite – asta după ce mi-a prezentat mai multe spre diferenţiere – dar… ce este asta? Cum aia e o amintire?” Iar tipul îmi explică că aşa sunt stocate amintirile în memorie, în cap, iar celelalte sunt imaginaţiile. Bam! Nu pricepeam şi am cerut extra-explicaţii. Regizorul îmi spune că nu am cum să înţeleg, pentru că nu am capacitatea evolutiv-intelectuală necesară pentru asta, dar ca să facă o comparaţie forţată şi să coboare la nivelul meu îmi spune că asta e că un fel de Folder în care sunt ţinute minte reprezentările despre… despre. Iar în momentul acela floricica aceea elicoidală s-a transformat într-un icon de Folder (deşi era în acelaşi timp şi floare, greu de explicat) şi tipul ăla le lua şi le punea într-un loc anume (loc care se estompa în spaţiu din care erau extrase pur şi simplu). “Vezi, aşa e: asta e o amintire şi asta e imaginaţie. Şi ce se derulează acum după cum vezi şi tu este o amintire. Q. te-a înşelat cu spume”. Avea dreptate şi muream de dâcă. Totuşi eu ştiam că nu poate fi adevărat şi îi spuneam că nu se poate, nu e logic – este foarte puţin probabil ca să fi făcut o drumeţie pe Olt cu iubita în trecut, şi dacă chiar am făcut aşa în realitatea reală asta a lăsat urme: fotografii, cheltuieli, file de jurnal, chestii şi că de abia aştept să mă trezesc să-mi demonstrez că nu are dreptate, că e doar un vis în care îmi proiectez nişte complexe şi atât. Tipul era foarte relaxat, neafectat şi mi-a zis că e ok, o să mă trezesc şi am să mă conving. Ba chiar a intrat în Folderul ‘amintiri de pe site’, ce era tot o floricică din aia, care s-a ‘transformat’ şi care conţinea o pagină cu poze din acea drumeţie. Muream de ciudă! Încă o dovadă, de abia aşteptam să mă trezesc să o confrunt cu realitatea. Pana mea, n-aveam eu nici un fel de poze de genul acela. Era doar un vis, sigur.

Şi m-am trezit până la urmă. Buimac, plin de draci şi cu noduri în gât, după ce miss. Q m-a chinuit virtual în varii scenarii cu trădări mai mult sau mai puţin spumoase, de m-am dus glonţ la calculator – nici nu vedeam bine printre urdori, l-am aprins, connected… arhivă… jang! Ha! Nici un link de pe Olt, gizaz! Era doar un vis. Am avut dreptate! Şi m-am potolit.

Dar… :) Floricele acelea elicoidale mi-au rămas în minte. Şi cu diferenţele între amintire şi imaginaţie – una din ele era mai “cuminţi”, mai puţin complicate, cam asta era diferenţa majoră, şi erau mai mici. Există oare vreun sâmbure de adevăr în acele reprezentări – e un eufemism tâmpit să le zici ‘reprezentări’, sau erau şi ele la rândul lor produsul imaginaţiei mele? La fel ca şi regizorul în sine. Un vis. :) Iar regizorul – mincinosul! – n-a mai apărut ulterior decât sporadic, oricum n-am ajuns să mai interacţionez cu el la acel nivel, aşa conversaţional.

——————-

Iar primul vis – cum ar veni cronologic – e un vis de dimineaţă, şi este finalul total anapoda a unui vis erotic. Pe fondul unei lacune amoroase puternice, ar fi venit cam începutul lui aprilie – probabil: visam un sex oral. Şi era unul chiar mişto. Personajul feminin era nedefinit, dar făcea o treaba excelentă. “Persoanele” prezente în vis: eu, eu cel din vis (muiatul), tipa şi regizorul care îşi vedea liniştit de script. Şi la un moment dat o iau spre orgasm, problema e că… ritmul cardiac creşte atât de tare încât se pornesc nişte “alarme” în interiorul meu: inima bătea prea tare şi era posibil dacă se accelera şi mai tare să am probleme reale serioase, gen să cedeze într-un infarct. Aşa că… de undeva, de nicăieri şi cumva “dedesupt”, de sub mine într-un fel… mai apare o conştiinţa, un alt eu. Aş putea spune că era un tip din inconştient, sau poate chiar reprezentarea inconştientului, dar nu ştiu dacă aş zice asta ar fi chiar corect. În fine… un tip “de jos”. De altfel “foarte calm”, mult mai impersonal decât eu şi regizorul, şi cumva mai şters şi mai negru. Dar astea sunt descrieri de ansamblu, nu sunt caracteristici grafice sau vizuale, ci “emoționale”.

Tipul asta a intrat “pe scena” conştiinţei şi a spus că trebuie să mă trezesc şi să cobor ritmul cardiac pentru că dacă o las aşa în continuare, în momentul finalizării, inima s-ar putea să cedeze – cam întracolo se ducea şi este datoria lui să mă avertizeze despre ce avea să se întâmple. Şi întradevăr inima bubuia destul de tare. Evident, eram bulversat… “Ce?! Da, văd că e agitaţie, dar eşti sigur? Cum vine asta, de unde ştii, şi de fapt cine eşti tu?” șamd. L-am întrebat dacă nu poate să o facă chiar el şi mi-a zis că nu, că dintre toţi sunt singurul care poate să facă asta şi trebuie să mă trezesc să fiu conştient ca să o fac (fiind singurul mod care îl ştiu să-mi controlez ritmul cardiac, prin autosugestie etc.). Eu trenam, ritmul creştea, sexul se apropia de finalizare, regizorul îşi vedea de scenariu, muiatul era fericit şi plin de plăcere. Eram foarte confuz cu ce era de făcut. Eh… în nebunia asta, când lucrurile au avansat destul de mult mai apare al 5-lea! tip, un fel de supra-conştiinţă, unul “de deasupra”, care cumva era ca un layer subţire peste toţi şi care s-a trezit la alarmarea celui “inconştient” şi care a început să vorbească cu toţi (mai puţin muiatul), şi să se asigure că toate eu-rile astea ale mele comunicau bine şi constructiv între ele şi toate lucrurile sunt ok. Nu mi-a cerut să mă trezesc, de fapt nu mi-a cerut nimic, ci doar avertiza ‘sugestiv’ că “inconştientul” nu e treaz acolo degeaba. Deci… deja era mult prea mult pentru mine! Eram într-o stare de mare zăpăceală. Tempoul se intensifica şi momentul ejaculării se apropia – m-am gândit că o să pătez pijamalele dar asta era ultima mea problema, şi că astea-s chestii de adolescenţă şi că nu s-a mai întâmplat aşa ceva de secole şi că dacă se mai întâmplă după o vârstă, în fine – eram ameţit şi erau toţi ăia în capul meu, regizorul îşi vedea de treaba (îi dădea cu muia mai departe) – şi zicea calm, dar totuşi nu ducem orgasmul până la capăt, c’mon de când n-ai mai avut tu parte de o acţiune aşa mişto, o să fie bine, inima bătea ca dracu’… “Ok, ok, ok… Mă trezesc şi scad ritmul, dar cine sunteţi voi toţi, ce căutaţi aici?!” şi mă trezesc. Super-buimac, întradevăr inima bătea tare dar nuuu chiar atât de tare să fie chiar problema de sănătate. Mă concentrez, intru în ‘yoga mode’ comand liniştire… ritmul scade. Ăia se ‘certau’ între ei în continuare… ceea ce e foarte ciudat, şi asta e cireaşa de pe tort: aveam ochii deschişi, vedeam peretele de lângă pat, dar visam de fapt în continuare, şi visul era ca o foiţă transparentă peste realitate. Adică eram treaz şi visam în acelaşi timp! “Cum de asta posibil, nu se poate…” etc. Unică senzaţia, şi cu toţi ăia care erau “în capul meu”. Confuz aşa, ridic mâna spre perete şi-l ating, era acolo, dar da… visul se derula în continuare ca un film/pelicula peste iris. Freaky! Inima intrase în normal, închid ochii înapoi şi-mi reiau conversaţia cu restul. “Ok, am redus ritmul, acum ce urmează?” dar lucrurile se potoliseră, regizorul întreba dacă sexul nu s-ar putea duce la capăt totuşi că nu-i rău nici aşa, inconştientul parcă dispăruse, iar supra-conştiinţa era liniştită – fusese tot timpul – şi se tot uita la restul că-s ok. Nu mai ţin minte dacă visul a avut finalizare sau nu (în vis!), parcă eu-rile s-au estompat pur şi simplu şi visul a continuat. Într-un final m-am trezit. Băi frate, cine erau toţi aia cinci şi ce căutau acolo? Mai ales personajele noi: inconştientul şi supra-conştiinţa.

Acum vine întrebarea: a fost ceva veridic în toată treaba asta sau era doar imaginaţia mea, mda întradevăr destul de alambicat-bogată. Sunt proiectări ale lecturilor, preocupărilor şi întrebărilor mele în starea de vis sau sunt bifate acolo şi nişte lucruri care au la baza ceva ‘real’? Baremi faza cu atinsul peretului şi mâna pe care o examinăm perplex în aer în timp ce visam în continuare chiar cred că au fost “reale”, şi numai astea de să fi fost şi tot e ceva ‘inedit’. Sau chiar am dat peste nişte mecanisme dinăuntru nostru? Care… conştiinţa are componente?

Deci: ce este conştiinţa? Din ce e formată? Şi ce vrea de la viaţa noastă? Dar noi de la ea? [pam-pam]

——————-
În loc de concluzie, chiar concluzia: CONŞTIINŢA este o poveste despre noi înşine pe care creierul şi-o spune lui însuşi pentru a se adapta haitei. Sunt procese chimice ‘traduse’ în story prin limbaj. Story = nivelul de evoluţie la care a ajuns maimuţa actuală, în stadiul Homo sapiens.