Tags: Last Temptation

Postul din 16 ianuarie 2020

Cea mai mișto statuie din toată Roma este una ciuntită, normal – în muzeul Vaticanului, un tors gay care îi plăcea lui Michelangelo, după ce-l lăsese privirea și îl băga la pipăit. Da’ a fost mișto înainte ca anume ghidul să deschidă gură. Însă artistic după La Pietà, aia capodoperă. Restul sunt virgule + grădina de trandafiri de pe una din coline, gen 19toamnă – dar de-o aristrocrație și-o bunăstare greu de intuit. Doamne, și cât de mișto o putut să fie teatru de cartier la capitala romanes. Ptiu-ptiu!

În altă ordine de idei: “Stați liniștiți la locurili voastre!”,

faptul că a intrat Moise Guran în politică (de fapt că și-a asumat o poziție) este … irelevant.
Pentru că:
1. nu, nu a fost un bun strateg – ci un bun comentator. toată viață lui a fost mercenar.
2. și că e jurnalist și că… și ce?
3. e de aplaudat implicarea, ca la oricine. că înseamnă un sacrificiu.
4. consultant de consultant este altceva.

Tipup-tipup.

Postul din 8 iulie 2019

Cc @Unaoarecare

1. ți se modifică creierul, părinte fiind – intrii pe patern-ul de […], și nu intră pe nasulii.
2. scop în viață asigurat
3. multe-multe-multe bucurii
4. “I’m proud of you” got a whole new level – the proper one
5. ai un task de cel puțin 20j de ani – cu bune & rele
6. nu musai sprijin la bătrânețe (de neignorat), ci mai mulți uameni în jurul tău
7. aduci pe lume alt destin, cu bunele și relele alea – și cât-de-cât responsabil pentru
8. multă-multă dragoste
9. mai responsabil/ă
10. poți devenii bunic/ă. adică viața ta are sens & rost și după 50’j de ani. biologic vb.

Postul din 10 iunie 2019

  • Cum l-am confundat pe Leq – nerecunoscându-l pentru câteva secunde – cu un nene de vârstă mijlocie, grizonant, pufos și bonom care se băga în jocul dintre un copil și un cățel.
  • Instagramele Andrei la 12 ani și jumătate, cu o sexualitate deja definită, care se bat cap-în-cap cu pozele și filmele de mers de-a bușilea și în Țara piticilor din memoria mea afectivă.

Vremea trece, vremea vine.

Postul din 2 mai 2016

acolo unde am băut prima cafea la 35 de ani
– sentimentul de luna mai, lumina aia, ca şi cea din sufrageria copilăriei cu lalele în vaza din mijlocul camerei
– cum se defineşte fericirea, s-ar putea defini în lucşi
– cu prieteni şi Calnegrii într-un bar mişto. să fi fost vreo 15?
– cu nostalgie după post-studente cu ochii frumoşi & făr’ de riduri şi părul lung, drept şi până la fund.
– cu tihnă şi fără stresuri de chirii sau ipoteci, şi cu burta plină de cultură
– să fie soare! aproape Septembrie chiar.

– şi cu frică de bătrâneţe, de nefolosire şi nerost, cu dureri în balamale
– încotro?
“ce-a fost până acum n-a fost rău deloc din contră”
– #goodlife

Postul din 31 ianuarie 2016

R.Ş.M.

(-)
– contractele de publicitate
taxa de linişte!
– contracte cu bani publici preferenţiale (asta face toată lumea) – gen POMA & gunoi
– ratat parteneriat cu ministere de la Buc
– muile care le-a dat pe power (nu se pune)
– alea care le-a luat (nu se pune)
– puiul dat către pensionari
– baroni la propriu – n-a avut concurenţă directă
– şuntarea aia lui GSM
– festivalul berii
– Telegraf + alcool + ㎡
– scos liniile de tramvai cu 10% la PECO
– asfaltările
– ‘taxa’ de înfiinţare începând cu 10% din orice
– bariera în Mamaia – o greşeală PUBLICĂ
– nelasat ăia mari care erau o ameninţare (nu acelaşi lucru se poate spune despre Nicuşor)
– futut cu bună ştiinţă cultura
– futut intelectualimea indirect. valori. (desfiinţat & aţâţat, subfinanţare teatre)

(+)
– peninsula după 10 ani
– ruină Intercontinental -> out.
– festival/carnaval Mamaia
– Formula 1
– încercarea de preluare port (== bani Senat s-ar fi dus la clica de aici)
– cluburile de pensionari
– (Metro + Bila – nu se pune că e de datoria…)

Costumele, gagicile & kitesurfingul istoric vorbind sunt virgule.

forever 21

When you and I was 7, I was sure that we would never be 21. Now I still hope that we will never turn 30 and we will always be as young as now. I love you and I know that you love me, perhaps even stronger. And you know that when you fall, I’ll be the only person who is dying of laughter to ask: “Tanya, I hurt you?” After doing so only the best of friends. Happy Birthday

KAI

“Nimic nu e întâmplător”

“Nimic nu e întâmplător” Robert H. Hopcke, Ed. Humanitas, 2011

Nimic nu e întâmplător - Robert H. Hopcke

– vrei -> se întâmplă |=> munceşte pentru asta şi cască bine ochii, variază. do! :)
– ce am ‘descoperit’ în 4-5 ani cercetând dacă există vreo legătură între a-ţi dori şi a se întâmpla (1. Atenţie 2. Caută 3. +/- Efort (poz/neg) 4. Concentraţie pe cale, nu pe rezultat) e o metodologie de a obţine, e tool, e muncă, e howto. nu e magie, nu se reduce la neuroplasticitate.
– celule/placebo -> sincronicităţi/credinţă
– dc vreau-vreau-vreau universul se îndoaie? nu; decât fff puţin, telepatic gen. şi atrag? da. şi ajunge? nu. :) la muncaaa nu la…
– shuffle pe usb-ul din maşină câteodată se potriveşte fix-pe-cel-mai-fix. îl influenţez “telepatic”? sau mood-ul meu se potriveşte cu el? antropomorfizare. dar antropomorfizarea este ff greşită oare? nu ţine şi ea de un trial&error al secolelor? n-a dispărut, ci s-a diminuat. poate e o minunată cârja (de sens?).
– Dumnezeirea e o antropomorfizare

Aşa cum 2+2=4 poate că şi povestea care ne-o scriem noi înşine nu poate varia chiar după capul ei, ci după un anumit pattern pe care unii îl numesc “voia/legea lui D-zeu”. Şi căreia nu i te poţi sustrage, şi dacă o faci se lasă cu buba. Dar God cu barbă n’est pas. E cu gravitaţie, cu electricitate, cu 2+2=4, cu însurat cu doi copii la casă lui la 40j de ani în Europa de NE sau cu crize economice după boom economic.

Dragostea e o pornire omenească esenţială sau, în termenii lui Jung, o realitate arhetipală. Poveştile ne atrag datorită nevoii de a structura evenimentele şi de a le da un sens, ceea ce face că în propriile noastre poveşti legate de iubire sau de prietenie să găsim o semnificaţie unică. Sincronicitatea prin care ajungem la dragoste nu ţine doar de împrejurările uimitoare ce alcătuiesc scenariul poveştii de iubire, ci mai ales de sensul lăuntric pe care-l vedem şi îl trăim în poveştile vieţii noastre.

“Adevăratul conducător se foloseşte de puterea inimii, nu de cea a braţului.”-ish

Oricare ar fi poziţia pe care ne-am situa, nu putem nega că aceste ficţiuni ale noastre, trăirile religioase şi spirituale, credinţele şi practicile, reprezintă o parte esenţială şi universală a naturii noastre umane, indiferent de măsură în care ne-a preschimbat sau ne va preschimba în plan exterior încrederea în raţiune şi ştiinţă.

Nu prevestirile sau revelaţiile sunt importante în procesul de divinaţie, nu semnele în sine, ci modul în care capacitatea noastră de a percepe plenitudinea vieţii – Sinele (lui Jung – n.m.) – poate scoate la lumina aspecte lăuntrice şi exterioare ale vieţii noastre, legate între ele, ceea ce face că povestea vieţii noastre să fie scrisă pentru noi şi, în acelaşi timp, de noi.

Cu copii sau fără copii?

Dacă ar fi să mă iau după instinctul social toată lumea ar fi bine să facă copii. Aproape toată lumea şi am evitat verbul “trebuie” – pentru că nimic nu trebuie pe lumea asta. Pentru mine asta e ultima modă în presiunea socială: “(şi) tu când faci copii”, “ah, păi eu nu vreau…”, “cum nu vrei?! păi…”, “păi nu”. Şi începe o poveste cu explicaţii pornind de la Andra care avea câteva luni şi când am ţinut-o pentru prima dată în braţe şi atunci mi-am dat seama că nu vreau copii, ci vroiam o jucărie cu care să mă joc trei ore/zi după care să o închid în dulap. Sau după aia să meargă la mă-să. Şi aia nu sunt copii. Cel puţin sunt mulţumit că a dispărut întrebarea “dar tu când te însori?”, până la urmă s-au prins, nu toţi, dar îmi place însă că forma apăsării a evoluat să zicem.

M-am gândit de multe ori serios la chestiunea aceasta, inclusiv luând în calcul că ceea ce “simt”/vreau acum în 7-10 ani s-ar putea să mai fie valabil, aşa cum făcând acelaşi arc în trecut didn’t. Printre scenariile (im)posibile care mi-au trecut prin cap, într-o frumoasă după-amiază de vară, ca asta, m-am gândit cum ar fi fost dacă cuplurile din jurul meu cu copii nu i-ar fi avut, oare cum ar fi fost? Hai să fabulăm. Dar înainte vreau să jonglez un pic pe marginea justeţei subiectului: adică cum cineva care nu are copii, hai lasă asta, pur-şi-simplu altcineva decât părinţii copilului respectiv ar putea să judece, sau să analizeze – poftim, situaţia în care acel copil n-ar mai fost. Ei bine… uite aşa, prin exerciţiul imaginaţiei. Hai să iau câteva cupluri de părinţi din jurul meu, aparent într-o ordine aleatorie şi să văd ce iese. Ar veni cam aşa: părinţii mei, bunicii – ambele perechi, sora mea, fratele meu, Luca – cel mai bun amic din copilărie, V&R – foarte buni amici, P&A – altă părinţi prieteni şi.. mătuşa din partea tatălui. Should do it. Aşadar… hai să încep cu bunicii.

• Ioana şi Ion, din Săcele – un cuplu impetuos, deseori separaţi, zodii de foc cu personalităţi puternice, ce s-ar fi întâmplat în viața lor dacă nu ar mai fi avut copii? Ar fi fost mai bună sau ar fi fost mai rea? Poate ştii cineva asta sau evalua? Poate. Eu zic că s-ar fi despărţit la un moment dat, ca apoi la bătrâneţe dacă nu ar fi apărut alte jumătăţi mai compatibile probabil şi-ar fi petrecut ultimii din nou împreună, aşa cum s-a întâmplat şi în realitate.
• Mihail şi Elena, din Feteşti-sat, bunicii mamei. Pe ei pur şi simplu nu-i concep fără copii, familia lor a fost atât de puternică şi de legată iar valorile lor au fost atât de pe “baza societăţii” încât nu-i văd/închipui altfel. Fără copiii i-aş fi fost vedea complet nefericiţi.
• Mama & tata – dacă nu ar fi avut copiii… băi, băi, băi!… păi dacă părinţii mei nu ar fi avut copii înseamnă că nici eu n-aş mai fi fost. Şi dacă moi n-aş mai fi existat aceasta nu s-ar mai fi fost fu ar e este cumva povesti! Chestiune valabilă inclusiv cu bunicii, nu? :) Dar aceasta este un exerciţiu de imaginaţie, nu vă luaţi după prostiile mele faceţi copii: breed ppl breed. Revenind, cum ar fi fost viaţa alor mei dacă n-ar fi avut copii? … Altfel, şi mai cu bani, poate concedii mai multe. Nu i-aş vedea divorţaţi, din contră, dar prin ocaua fericirii?… Habar n-am.
• Cum ar fi fost viaţa surorii mele dacă n-ar fi avut copii? Mai nefericită şi mai puţin plină. Sor-mea e în filmul ăla “mamă şi atât”, deşi nu poate fi redusă doar la asta, cum nimeni nu poate fi.
• Fratele meu? Ha! O viaţă mai tihnită, mai împlinită, un cuplu mai liber. Aşa îi văd. Parcă nu le-ar fi stricat o copilărie mai prelungită. Şi cei ’50j de ani i-ar fi domolit burghezeşte aşa. Sunt sigur că nu ar fi de aceiaşi părere cu mine.
• Luca? Habar nu am. Poate e şi prea proaspăt tătic pentru dat cu presupusul… nu-mi dau seama. Poate mai bine, poate mai rău. Poate-poate.

Iar pentru ceilalţi sincer nu mă mai interesează analiza, care mă repet: priveşte doar intimitatea cuplului de fapt, pentru că îmi dau seama că proiecţia în viitorul alternativ nu reflectă altceva decât gradul de mulţumire pe care-l percep eu vizavi de imaginea lor familială. Cum ar fi fost cu adevărat? Who knows, who cares…

Secretul fericirii

Am descoperit secretul fericirii (mele): expunarea optimă la 100k+ de lucși solari și o temperatură ambientală temperată. Că hrană-i (din abundență, chiar).

daylight-lux

Doar că pizda fericirii e un rezultat al întregului ciclul. Ar fi o chestiune foarte şmecheră să încerc să-l rup prin expunere îndelungată la respectivii parametrii. Acum îmi înţeleg depresiile, toanele, perioadele bune de muncă şi alte sinosoide şi fluxuri care depind de acest ciclu. Mi-a luat 8 ani ca să ajung aici la înțelepciunea asta, și nu cred că este forma finală, dar cred că este una foarte bună. 90%.

despre conștiință (2014)

Cartea “Teatrul minții” Jay Ingram, Ed. Curtea Veche, 2008 mi-a facut rezumatul unor lecturi din varii domenii a ultimilor 3-4 ani de întrebări, căutări și răspunsuri. Iata-l, împreună cu micile mele completări.

Q:
– The Question: cum se realizează în creier conştiinţa? din (ce) componente / ce module implică.
– q.: este generată (varianta preferată academic) sau e receiver TV like. sau e generată dar interacţionează cu altele la nivele pe care nu le cunoaştem / percepem (câmpuri / unde (încă) necunoscute).
– q.: realitatea schizofrenicului e mai puţină (sau mai multă) decât cea ‘normală’?

(PROCESE) BRAIN:
– brain = pattern seeker(s) + filtrare, ce are multiprograme ce compete to win
– dimensiuni: dacă creierul ar avea dimensiunea planetei Pământ ar avea de 250 de ori suprafaţa sa, iar un neurotransmiţător ar avea dimensiunea unei doze de cola. nr. neuroni === nr. stele
– realitatea (adică o fracţiune din ea) este reconstruită de creier în “simulator” (teatrul minţii)
– intuiţie = predicţia (“amintirea”) unui lucru ce se va întâmpla
– dacă diferenţa între predicţie (cortex) şi input (occipital) e mică => se face inconştient (mersul pe bicicletă, condusul)
– emisfera (left+right) e (paralel+secvenţial) mode. vezi articol super-circuite.

– conştiinţa = conştient de conştient (dogs are INCLUDED)
– la rândul său conştiinţa are componente (subconştient, eu, supra-eu, hiperconstiinţa etc.) şi mecanisme? probabil că da – fiind structuri.

ANIMALE:
– şi animalele au conştiinţă dar… doar un pic :) pic-pic. maimuţele antrenate pe limbaj nu reuşesc să înţeleagă gramatica. “Bob kills Maria” same thing “Bob killed Maria”. dar învaţă să mintă ;)
– toate drepturile animalelor, pardon pretenţii de umanitate din partea lor sunt proiecţiile noastre. animalele nu-s mai bune sau mai rele, ele sunt. culmea, şi noi la rândul nostru suntem biosferic animale.
– diferenţa faţă de primate: cooked food => abundenţă de energie => procesul cognitiv se amplifică (lăfăie, îşi permite, bogăţie) şi se “întoarce” asupra lui însuşi.

ATENŢIE:
conştiinţă este ca un ziar al inconştientului (cotidian – ca o hartă, ca un brief zilnic al companiei pt CEO)
– citând teoreticieni AI: “cea mai bună cale de a produce informaţia potrivită penru rezolvarea problemelor din surse bogate este de a folosi o metodă de selecţie activă, foarte concentrată şi pe termen scurt.”
– flow ; attention ; bits / sec
– 2 biţi (2 gânduri) / 1/18 sec x 70 ani = 185 bilioane de biţi => e limitat. însă ca film, nu ca organizare.
– legea selecţiei naturale în conştiinţă: în atenţie vine informaţia senzorială care durează (mai) mult şi/sau procesul mental care persistă (mai) mult. poate că e un model over-simplificat dar cât e funcţional e ok. mo’ input, mo’ process.

LIMBAJ:
– conştiinţa este foarte pe limbaj; inter-depinde de el. limbajul e o structură de social + collective learning / history.
– limbajul dezvoltă virtualizare, care 1) augumenteaza realitatea (realm-ul – realitatea de/codată) şi 2) dezvoltă tehnologie (tools + science)

MEMORIE:
– unde este stocată memoria? nu cumva celule gliale sunt chiar memoria? cortexul nu. că hipotalamusul şi amidala sunt doar circuite de formare, nu şi stocare. vitale, dar… nu baza.
– amintirile copiilor sub 1 an fails pentru că 1) mecanismele respective încă ‘devin’ şi 2) no limbaj dezvoltat (nu are cu ce să se agaţe, sau prea puţin, sau neantrenat antropomorfic)

NARATOR (THE INTERPRETER):
– acel narator din capul nostru (noi! eu-ul, Gigi, Lăscărică, “un fleac, m-au ciuruit!…”) nu există. e meta-proces. it’s a lie. e personaj. CV-ul biologic e important; naratorul helps build this more up.
– alter_states sunt adaptări la orice neurotoxină_like care nu ne omoară (+ revenire! pe default => repară => terapie). naratorul devine narator++ pentru că e dulcele/centrul atenţiei.
– se pare emisfera dreaptă nu are o voce narativă ( + limbaj + abstractizare). o arde pe imagini, senzaţii mainly, dacă. deşi procese de “migrare” left->right s-au văzut / uşor cercetat (la afectaţi).
– visele sunt computaţiune de input senzorial scăzut + amintiri + narator (who needs to keep running – why?!) = poveste (absurdă, –rules).

VIZUAL:
– if blind zeci de ani şi nu de la naştere, if refacere => ?, rezultă scrambles 2-3 weeks, aia rezultă. cam aceiaşi durata şi pt ‘adaptarea’ la “ochelarii” cu sunete. fix neuroplasticitate.
– din 1 mil de imagini prezentate recunoaştem ~986k din ele. that visual! => de aceea imaginile pe net fac mult, şi un pics însoţite de text loveşte unde tre’.

– conştiinţa este posibil să fie precum gravitaţia & electricitatea, pur şi simplu să existe (şi chiar condiţionată de prezenţa ăstora – cosmic, gen). şi eventual doar să-i stabilim proprietăţi, încă bâjbâim dar am luat-o cât-de-cât într-o direcţie. vom depinde de rezoluţia şi-mai-şi a scanerelor chimico-electrice.
– după moarte? ei, bine… (că nu-i nimic.) poate o speranţa ar fi cu memoria colectivă (la propriu şi la figurat). aproape de fiecare dată miturile globale s-au demonstrat ulterior ca pornite de la ceva adevărat şi că nu se perpetuează prin secole chiar degeaba. deformarea lor e altceva.
– upgrade-ul de conştiinţa poate însemna nu mai mult inconştient (informaţie) adus în conştient ci mai multe conştiinţe emerged, ceea ce s-ar realiza foarte precar nowadays prin social media (gen Google Glass?). e posibil ca mai multul zahăr în instalaţie a ultimilor ani să sprijine acest lucru, pentru că mersul înainte se face cu becuri aprinse mai mult, mai des – more.

– ateii şi persoanele religioase de fapt operează în acelaşi spaţiu, deşi cu unelte aparent diferite, dar distincte invers proporţional în sofisticare şi în eficienţă.
– qualia – calitatea experienţei
– când o parte a filtrării de informaţie eşuează atunci qualia/realm se modifică putând provoca experienţe ‘cosmice’. care sunt halucinaţii sau ceea CE elementar suntem? cum s-ar putea experimenta cu asta: substanţe psihotice, cu neurotransmiţători (adică care/cum/cât?!) sau prin chirurgie (practică periculoasă pentru că putem dezafecta şi alte sisteme şi ar putea duce la handicapuri serioase precum dispariţia spaţiului left/right cu totul din respectiva qualia)

– cum ELEMENTAR? suntem modele complicate ale ceva măreţ – cu/prin mecanisme de simplificare, care “re”-virtualizează realitatea, şi care – cumva ironic / nobil – se dezvoltă treptat tinzând spre complicatul şi mai mare ‘iniţial’. recomplicat.

 

Atunci când vom afla ce este conștiința nu vom mai avea nevoie de zei.

 

Melcul și buni

Aceste două dialoguri sunt imaginare și voit reprezentative.
 

– Buuuuni, vinooo repede să vezi! Buniii, vino-vino…
– Stai…, bunica nu se mişcă din grădină.
– Buni, uite un meeelc! Haha… buni uite cum e. Şi-l arată cu degetul.
– Da, măi buni.
– Buni, hihi… uite cum se târăşte. Îiiiihh. Buni, vinooo. Ce melc mare! Se apropie şi mai mult.
– Îhhh… ce ochi are! hihihi… Buni şi acolo e casă lui, în scoica aia?
– Da.
Linişte.
– Ce faci acolo? se asigură bunica, plivind în continuare.
– Buni, ăsta e un melc mare?
– Da, e un melc destul de mare, hai joacă-te acolo frumos. Să nu-i faci ceva, da?
– Nuuu…, mai stă câteva secunde şi-i încearcă cochilia cu degetul. Melcul îşi retrage coarnele.
– I-e tare scoica. Buniii, uite cum scoate ochii, hihi… Haha, râde cu toată gura. Dar el vede ceva cu ochii ăia?
– Vede, buni, aşa are el ochii alungiţi.
– Ce haios e. Uite buni mai e unul! :)

 

– Buuuni-buni-buni… uite un melc mare, ce mare e! Buni vino repede să vezi!
– Da, buni, e un melc.
– Buni, e un melc foarte-foarte mare, vino să vezi. Reeepede!
Buni îşi vede de ale ei.
– Buni uite cum se târăşte, şi e şi lipicios…îhhh. Se apropie să se uite mai atent.
– Buni, dar de ce e lipicios?
– Da buni, nu pune mâna pe el că te murdăreşti.
– Buni, dar nu e murdar, e chiar scârbos. Îhh…
– Bine buni.
Pauză de examinare.
– Buni, dar de ce are el lipiciul ăla, ca să alunce mai bine?
– Nu ştiu buni, ce lipici?
– Ăsta! Cum care?! şi arată spre mucus.
– Da, buni cu ăla.
– Ah…, şi zâmbeşte liniştită.
– Buni, e un melc foarte mare şi e foarte interesant.
– Da, buni.
– Când mai venim aici să-i facem o poză cu telefonul, să i-l arătăm și lu’ tataie și lui mami.

 

5 ani.