Tags: Last Temptation

Postul din 30 noiembrie 2013

· · , · Leave a comment

Tagged:

Acu ceva zile, eram pe stradă cu rucsacul de la laptop în spate, când un ciutanel – să fi fost clasa întâi sau a doua – mă întreabă nedumerit: “Sunteţi la liceu?” :))) folosind plurarul politeţii, şi cu nişte ochi mari, dulci şi curioşi, uşor buflel, la rândul său cu un ghiozdan de şcoală în spate. Mă pufneşte râsul, mă fâstâcesc puţin şi-i răspund: “Nu, sunt la facultate” încercând cumva să o dreg. Se uita mirat când la mine când la adidaşii mei adolescenţi-sidefii şi nu ştia ce să creadă, parcă l-aş fi păcălit. Între timp mă îndepărtez. Aproape că mi-a făcut ziua respectivă :)

 

still cheating time successfully
 

Postul din 10 iunie 2013

· · · 4 Comments

Tagged: ,

Când o să mă fac mare nu vreau să fiu niciodată gagică. Viaţa lor e muuuuult mai grea şi timpul este MULT mai nemilos cu ele. Să fii un exemplar frumos doar pentru 10-15 ani – şi asta să-ţi definească aşa mult identitatea – ca apoi patina să ţi-o răpească la schimb cu nişte scutece nu este corect. O recupera maternitatea… dar cât? Bineînţeles, frumuseţea vine din interior… bla-bla… ca şi urâţenia de altfel :) Plus la pachet, în colţul ăsta de lume, munca dublă: şi la serviciu şi acasă. Pen’ce, zău?! Şi să ai controlul asupra sexului e ca şi cum ai avea controlul asupra telecomenzii la televizor: important e conţinutul emisiunilor de fapt, başca că-i o relaţie de simbioză necesară aşa că n-ai căştigat mare lucru. Nu, mulţumesc. Şi nici “în viaţa următoare” – mulţumesc anticipat.

“Incognito”

· · · Leave a comment

Tagged: , ,

“Incognito” de David Eagleman (2011)

– map of a brain. conştientul este ca un ziar al unei naţiuni de inconştient. naţiunea merge de la sine, în ziar apar lucrurile importante, ca un brief pt un CEO.
– conştiinţa = conştient of conştient , ha! apare şi la câine
– vizualul este reconstruirea realităţii în cadrul creierului => tricks&trips
– if blind if refacere => scrambles => 2 weeks of reînvăţare nou “limbaj”
– new input: sound glasses => tot 2 weeks de acomodare
– if diferenţe între predicţie (cortex) şi input (occipital) => corectură. if corecţia este prea mică => se face inconştient (out of conştient). Ex.: mersul pe bicicletă, mult efort la început, natural (embedded) după luni.
– tot din acest motiv nu te poţi gâdila singur. ai putea cu delay trick. asemeni schizoizii pot.
– metafora apei vs. realitate, şi bula de aer. realitatea din jurul nostru este precum apa pentru peşti. şi din când în când o bulă de aer ne mai arată despre “adevărata” natură a sa, sau ne face să ne punem întrebări (ce-i “apa”?).
– creierul nu este asemeni unei linii de asamblare ci are mai mult dinamica unei pieţe, cu conexiuni peste tot. nu se rulează 1 singur program, precum monotaskurile maşinilor de calcul, ci mai multe => democraţie şi 1 winner.
– implicaţiile unei decizii de a mânca o ciocolată (de la glicemie, la nivel colesterol, la preţ, la semnificaţia socio-culturală, la…) => conflict şi multiple-faţete umane.
– alcoolul nu este un ser al adevărului, ci lasă să iasă la iveală programe care au fost ‘înlăturate’ pt coerenţa realităţii şi best-of-survival rutină.
– pe lângă filtrare sunt importante şi stories de coerenţă a realităţii cf. rezultatul a mai multor subrutine, uneori în conflict. de aceea dacă stimulul extern does not compute => religie.
– minds seeks patterns

Să înţelegi cum funcţionează creierul sau conştiinţa prin determinism (reducţionism, uateva) este precum ai încerca să înţelegi undele radio desfăcând aparatul bucăţi (sau a înţelege un episod din The Simpsons analizând circuitele televizorului). Nu este abordarea cea mai bună – ba chiar e defectă din start, dar este un început.

bucketlist-uri şi oameni mişto

· · , · 1 Comment

Tagged: , , , , , , ,

De făcut:

  1. să mă duc “să bag la pokere” într-un loc destul de sordid, eventual şi costumat ca atare – trening, geacă de fâş şi fes
  2. ✓ să trăiesc un triunghi amoros aşa cum poate doar în literatură am citit, şi nu ‘lies&fuckaround’ prin care am mai trecut
  3. ✓ să beau o cafea de 1 RON de la dozator în CityMall şi să o frec cât pot dintr-o zi întreagă pe acolo aşa cum văd că fac pensionarii, eventual cu o căciulă de blană de astrahan şi fular – sau ceva asemănător
  4. făcut Revelionul pe pod la Agigea, ‘colo 15 minute de miezul nopţii, spart o sticlă de şampanie şi întors acasă
  5. ✓ să re-călăresc un val mare – de peste 2 m – la ocean

Bifate:

  1. mers la interviuri doar pentru distracţie: de secretară, reporter şi designer. #studenţie
  2. sex pe biroul şefului cu uşa neîncuiată la cameră. oh, tu #adrenalină
  3. vorbit 1 zi întreagă în engleză, pretinzându-ne turişti în oraşul natal, cu consoarta #POV
  4. “5 minute de tăcere” la Phoenix cu prietenii de #plictiseală
  5. făcut Revelionul într-un oraş necunoscut, pe scena unui teatru, cu alţi necunoscuţi, pui de artişti #popescianism

 

at your fingertips

· · · Leave a comment

Tagged: ,

During the Korean War, G.’s unit was involved in routine parachute training. One day, as the group was preparing for a drop, it was discovered that there were not enough regular parachutes to go around, and one of the right-handed men was forced to take a left-handed chute. “It is the same as the others,” the ordnance sergeant assured him, “but the rip cord hangs on the left side of the harness. You can release the chute with either hand, but it is easier to do it with the left.” The team boarded the plane, went up to eight thousand feet, and over the target area one after the other they jumped out. Everything went well, except for one of the men: his parachute never opened, and he fell straight to his death on the desert below.

G. was part of the investigating team sent to determine why the chute didn’t open. The dead soldier was the one who had been given the left-handed release latch. The uniform on the right side of his chest, where the rip cord for a regular parachute would have been, had been completely torn off; even the flesh of his chest had been gouged out in long gashes by his bloody right hand. A few inches to the left was the actual rip cord, apparently untouched. There had been nothing wrong with the parachute. The problem had been that, while falling through that awful eternity, the man had become fixated on the idea that to open the chute he had to find the release in the accustomed place. His fear was so intense that it blinded him to the fact that safety was literally at his fingertips.

“Flow the Psychology of Optimal Experience” – Mihaly Csikszentmihalyi, Chapter 9 `Cheating Chaos`

“Inteligenţa materiei”

· · · Leave a comment

Tagged: , ,

Inteligenţa materiei
“Inteligenţa materiei” – Dumitru Constantin Dulcan, Ed. Eikon, 2009 ediţia a III-a.

O carte a cărei primă ediţie care a făcut multă vâlvă în cercurile universitare în anii ’80 şi la începutul anilor ’90.
 
 
 

Dacă la început a fost Logosul exprimat prin inteligenţa ordonatoare de univers sau gândul creator, este uşor de înţeles că drumul spre reclădirea universului uman va trebui să aibă ca sursă tot un gând inteligent. Pentru că, după cum am văzut, gândurile sunt forţe ordonatoare de univers. Într-o exprimare metaforică, dar cu penetraţie în real, iniţial n-au fost decât “gândurile minţii cosmice”, care au construit informaţiile necesare transformării energiei din câmpul fundamental în substanţă şi fiinţa. La rândul lor, fiinţele umane sunt creatoare de gânduri. S-ar părea că scopul trecerii noastre prin substanţă nu este altul decât acela de a crea noi gânduri, noi informaţii, care se vor întoarce în câmpul fundamental, devenind sursă pentru noi ordonări de univers. Se încheie şi aici, ca în tot ceea ce există, un ciclu, un ciclu al fiinţei. Vom conveni, prin urmare, că punctul de plecare al drumului va trebui să-l constituie, ca şi la origini, inteligenţa, înţelepciunea unei gândiri.

 

Postul din 31 martie 2012

· · · 3 Comments

Tagged:

Acum două zile un amic bun cu care nu m-am mai văzut de ceva luni în bucuria şi simpatia revederii îmi spune că am îmbătrânit şi că am slăbit. Las slăbitul de o parte – deşi e amuzant, mai ales la metabolismul meu rapid, să văd reacţiile apropiaţilor, cu “te-ai îngrăşat” sau cu “ai slăbit”, în revederile noastre rare ce-s în contradicţie cu raportarea mea instantă de sine. Aşa… am îmbătrânit. Nu era era firesc? Ba era. Şi chiar o resimt – căci puştoaicele în lumina difuză a clubului îmi dau 26, nu 22 ca altă dată, şi deja 26 ăsta… e ceva, e o vârstă, nu mai e tinereţe fără bătrâneţe şi…

M-am întâlnit la un concert cu o vecină. Bună-bună. Ce-ţi face fata? Mulţumesc, mare, creşte frumos. Eh mare… în fine, cât are acum? A făcut 3 ani. Cum 3 ani, când? Păi… 3. Auleu, eu aveam impresia că are 1 an şi ceva. Mie îmi spui? Păi şi Mihai cât are acum? 10 ani. Cum 10 ani?! Nu are 10 ani, are 5-6 ani! 10 are măi. (zâmbeşte). Şi eu simt la fel.

Întâlnit cu fostul coleg de bancă din generală şi după una-alta, fac bine, cum e munca, ce burtă ai/n-ai, fac sport, muieri etc îmi spune că vrea să se apuce de dat cu motorul. Eşti nebun îi zic, eşti intelectual şi ştii foarte bine ce înseamnă asta, nu? Da, ştiu… dar îmi place, amicii mei şamd. Îhîm. “Păi am 33, sunt încă tânăr“. Eşti pe naiba încă tânăr la 33, nu mai eşti mai tânăr, eşti mare, suntem mari. Eh… după 40, vedem.

1. Goana după tinereţe a devenit deja o obsesie. Poate ar fi cazul să încerc să mă mai relaxez în această chestiune.
2. Ultimii doi-trei ani chiar au trecut. Nu pe lângă mine, ci cu mine. Ce-a fost, a fost – a fost bine, a fost şi rău. Dar refuz să accept trecerea timpului, iar pe lângă asta mă înfioară că în fiecare an, băi dar în fieeeecare an o nouă generaţie face 18 ani. Şi ciuda asta nu e legată numai de mine, ci o am şi pentru ei. O văd atât de frumuşică şi de proaspătă, admirată cu coada ochiului pe ringul de dans şi după 2-3 ani mă oftică atât de tare să văd că devine femeie-femeie, că se duce “în jos“. Un pic de riduri, un pic de mai multe griji, cu eşecuri, cu dezamăgiri, ca în viaţă şi cu fireasca experienţă care i se adună pe faţa şi îi rotunjeşte bine şoldurile.
3. De când au murit bunicii de la Săcele îmi dau seama că ai mei au şi ei o vârsta şi nu vor fi aici pentru totdeauna – ha, valabil la toată lumea, doah – şi că cei 20+ de ani cât mai au (“it’s a fact”, este aproape matematic, e o medie, e o genă)… băi! nu e chiar aşa mult. Mi s-au întâmplat multe în 20 de ani, dar… nu (e) chiaaar atât de mult(e). wtf
4. Probabil ca şi Woody Allen, am nevroze din astea urbane din seria “I’m really going to die someday”. Şi chiar dacă mă onorează pe nedrept de mult comparaţia, tot o fac.

genele noastre

· · · 2 Comments

Tagged: , ,

La 24 de ani mi s-a schimbat brusc scrisul. Fără să se întâmple nimic deosebit pentru asta, fără să urmez un curs în acest sens, fără o aparentă explicaţie. Coincide însă cu vârsta la care tata a decis că scrie prea urât şi a început să copie scrisorile caligrafice ale mamei, ca să-şi schimbe grafia. Şi şi-a. Şi mie.

De la 32 de ani am început să repar aproape tot ce-mi pică în mâna. Chiar dacă am făcut Politehnica, chiar dacă sunt pe un domeniu tehnic, chiar dacă am multă răbdare … n-am avut niciodată super-abilităţi practice inginereşti, capacităţile mele ţineau de software. Mai nou însă: doar zi-mi … ţevi, robinete, ceasuri, telefoane, aparatură, televizoare (!) şi … multe altele, evident fără să fac ceva în sensul ăsta, şi, de multe ori, fără să consult un manual în prealabil. Cu ce coincide? Cu anul în care al treilea copil îţi intră la şcoală şi caietele, ghetuţele şi ghiozdanele se multiplică cu încă un rând. Anul lui taică-miu, normal. Şi mie.

—
Aseară, cele două mândre care ne umple cu bucurie weekendurile la Cţa, după ce-şi luaseră cadourile de Crăciun au venit ‘la bloc’. Şi dăi călăreală şi chiţăială că nu le mai văzusem demult. Fun-fun… în cârcă-ciuş dar până când, că începea să mă doară spatele. “Ultima şi gata”, “încă o dată” şi tot aşa… la un moment dat zic stop-joc că ajunge. La care cea mare face un bot imens şi teatral că eaaa mai vreaaa o dataaa şi… pleacă supărată, plângăcioasă de lângă mine. Şi se întoarce cu mamă-sa de mâna … ca să-mi spună: că eu sunt unchiul fără copii, şi că eu nu am foarte multe stresuri şi de aia trebuie să mă joc cu ea, şi că ce dacă am luat-o în cârcă de 5 ori, ce? nu mai puteam şi a 6-a oară, încă o dată, că atât mai vroia doar 1, că nu muream. Şi că e supărată şi să o iau pe umeri la oglindă. … Am rămas mat şi m-am conformat în faţa acestei pledoarii de notă 12, ce puteam să mai zic… m-a convins :).

—

Cred că la un moment dat clubul se va stinge de la sine. Pur şi simplu… înlocuit cu şi mai mult sex se poate şi fără club. O să moară cândva în anii ce vin, şi nu mai este cazul să-mi bat capul eu cu “de ce funcţionează atât de bine, încă”.

Complexul lui Peter Pan

· · · Leave a comment

Tagged:

The Peter Pan Complex:

  • avoids responsibilities
  • people tell them they are childish and need to grow up people feeds them and takes care of them all the time
  • would rather live in their head than the real world
  • wants success to just happen to them
  • focuses on fantasies more than reality

  • believes they deserve to have whatever they want

  • life lacks direction from an outside point of view
  • never know what to do next
  • does dumb physical things frequently
  • inconsistent performance
  • lazy
  • slacker
  • does the minimum to get by
  • does things without thinking
  • does not feel they have any reason to accomplish anything
  • tend to ignore or put off problems
  • believes fun is the most important thing in life
  • most people think they are crazy
  • forgets scheduled appointments
  • more past than future
  • gets attention through negative behavior

Postul din 31 iulie 2011

· · , · Leave a comment

Tagged: ,

Am un mare regret. E foarte nedrept timpul ăsta. Aş vrea să fi rămas pe loc când erau nepoţelele mici de avea Andra 2 ani. Endless time atunci. De puteai să le fi pupat în voie fără să facă atâtea figuri şi să le tachinezi mult mai mult decât acum. Parol.

“Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.

E frumos în Vama Veche când te duci cu oameni frumoşi. Iese mişto. Toţi francezii când ajung pentru primele dăţi în Vamă dau în entuziam tâmp de cât de mişto e acolo: muzică, tineret, alcool ‘pe stradă’ şi libertinaj.

Postul din 21 aprilie 2011

· · · 2 Comments

Tagged: ,

Ieri la concert Subcarpaţi (simpatic, etno reinventat de la K1 repetiţie de x ani încoace – mai mult hiphop, iar partea de DJiala foarte interesantă chiar. dar de văzut oameni frumoşi nişaţi, şi steag românesc mare purtat pe mâini în faţă de către public mega-entuziast) am dat de DJul (de fapt invers, el de mine) din ex-Virus, ex-Exit. Amintiri!:) Schimbat ceva “m-am făcut mare, bă”, se făcuse. Ce seri frumoase mi-a mai oferit omu’ ăla, păcat că n-am stat mult să-i dau de-a berea ce-o prea mult merita. Poate într-o dată viitoare. Les jours s’en vont!

Postul din 16 aprilie 2011

· · · Leave a comment

Tagged: ,

Ce au ajuns să-mi placă oamenii uşor trecuţi peste 30 de ani. Cu anchilozările lor cu tot, cu bagajul trecutului şi cu experienţa propriilor greşeli şi julituri serioase. Ăia de sunt mai domoli, nu sexplodează din orice, nu dansează pe orice rahat de parcă-s iepuraşi Duracell şi au mai puţin de demonstrat orice oricui. Sunt momente din astea când simţ că energia tineretului din jurul meu mă exasperează, că-mi invadează spaţiul de-mi vine să le dau capete în gură şi să-i trimit la mumele lor să le dreagă mucii. Ştiu doar că trec… de obicei e fix invers: fac alergie la mirosul de naftalină şi mă hrănesc energetic ca un vampir ingrat din carnea lor neprihănită de putreziciune.

Re-confirm cu această ocazie, retrospectiv gândind şi încercând să sar pârleazul unor ani că da, 32 de ani este o vârstă foarte frumoasă, foarte liberă. (Dacă 21 fu echidistantă faţă de acnee şi faţă de facturi, 32 e … voi afla).

Fericirea de la ora 15:27

· · , · 1 Comment

Tagged:

Câteodată, atunci când soarele răzbate molcom prin albastrul perderlelor trase, când ştii că tot anturajul tău social îşi bate capul de un perete corporatist sau antreprenorial şi alte cuvinte împrumutate dintr-un capitalism pe care încercăm să-l băgam în vene cu forţă pe fast-forward… şi merge, că ştim să asimilăm. Şi când foarte rar, dar foarte rar ţi-ai bifat toate todo-urile din notiţele împrăştiate prin toată casa – sau! pur şi simplu ai renunţat la ele, ai făcut un pas înapoi că să iei un moment de respiro. Sau… Când lumea în jurul tău te împinge spre acelaşi drum care l-au străbătut aproape toate rudele lor apropiate sau nu, şi nu cumva Doamne fereşte să calci strâmb, dorindu-ţi culmea de fapt binele, când în jurul tău copiii cresc, reinventând roata, cu o viteză pe care o intuisei corect ca fiind uluitoare dar fără să te priveze de magia lui “wow”, când vechile iubiri se aşează cuminţi în rastelul corect al trecutului şi-ţi fac cu ochiul ştregăreşte din mormintele lor parfumate cu levănţică, când părinţii tăi îmbătrânesc frumos şi nu poţi să n-ai regretul că nu ajunge o viaţă întreagă să-i cunoşti mai bine. Eh… atunci stai. Stai şi leneveşti la un serial genial în patul mic de la Trocadero – “cutia de chibrituri” suprinzătoare în bine din două motive, pat aproape întotdeauna nefăcut cu bulendrele răvăşite ca perne în camera izolată de la etajul 4+1=5 şi cablăreturile încurcate, pline de praf ale calculatorului. Aducându-ţi aminte de o vară superbă ce va fi fost cumva să vină şi de o minune prea rar apreciată ce-ţi suflă-n conştiinţă zilnic că este prezentă la 20 de metri în larg de la linia digurilor. Atunci ştii că eşti fericit :).

Postul din 10 martie 2011

· · · Leave a comment

Tagged: , ,

ce viaţă boemă de lepră am :)

secretul? 6000 RON peste cheltuielile curente de spart în buzunar. acelaşi sentiment trăit în primăvara lui 2007.

Una din cărţile care mi-a influenţat tinereţea şi o fost unealtă în ceea ce sunt acum e “Jurnalul fericirii” lui Nicolae Steinhardt citită pe la 18-19 ani (şi recitită pe diagonală “distractiv” pe la 25-26). Totuşi fericirile dânsului aveau nevoie de un oponent, de un duşman, de un torţionar. (Deşi esenţa nu e aşa, ci doar circumstanţele sunt.) Eh… cum de puşcarie n-am avut parte, slavă Domnului!, de comunism … n-am avut când, de alte lipsuri majore… nu. Aşa că a trebuit – în contextul dat – să fiu propriu-mi torţionar. Like Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Patern neuronal, dependenţa de nefericire şi alte alea-alea.

despre diferite rugini

· · · Leave a comment

Tagged: ,

Când aveam 20j de ani consideram că muierea perfectă e undeva între 28 şi 32 de ani, şi fără să vreau şi fără să mă simt tare vinovat le consideram uşor babe sau cu început de. Există o vârstă, diferă de la gen la gen, în care patina timpului începe să se vadă. La ambele sexe, doar că la masculi după o perioadă de derapat din prospeţime capătă un copticism destul de sexos care îi revitalizează hai să zicem în jur de 40 – sau ma rog aşa cum pare de aici/acum. La ele însă… nu: it’s going’ down-down-doooown. Şi trecerea aia de la tânără la încă mai araţi bine e cruntă. Zgârieturile fiarei încep să se cunoască în jurul ochilor, apoi în colţul buzelor, în sânii care încep uşor să se lase, în gambele care se umflă, în talia care se măreşte vizibil şi în tot felul de încreţiuri nedorite ale pielii rezumate sub o grimasă ascunsă de ‘am fost’. Evident în spatele acelor mimici involuntare şi neobligatorii sunt tot persoane. Dacă nu ai o evidenţa, fie a arhivei fotografice fie a amintirii nu-i chiar uşor detectabilă – ochii (nu) rămân la fel. Actorii din serialele de comedie – cele întinse pe mai mult de cinci ani – îţi sunt în mod special cei mai evidenţi, şi surprinşi din ultimii lor 20 până spre sfârşitul lui 30 sau poate chiar începutul lui 40. E crunt! Încep aşa ca nişte copii frumoşi şi deşi rămân relativ aceiaşi timpul îi tăvăleşte şi-i măscăreşte bine. Nu-i corect dar termodinamica e un lege necesară ca roata să-şi menţină mişcarea.

(Dacă mai aud – chit că indirect şi la mâna a doua sau a treia – de tenative de suicid stupid şi degeaba înaintea termenului de expirare chiar şi a garanţiei, jur! le bat cu mâna mea cea mică.)

Postul din 27 decembrie 2010

· · · Leave a comment

Tagged: , ,

E important să-ţi notezi highlight-urile momentele importante atunci când sunt. Prin prisma lor de atunci. Peste vreme pe lângă calităţile fotografice este şi o racordare: la timp şi la tine. Cade în plasă şi mult balast – dar le mai scuturi; le organizezi, le pui note şi etichete.

« “It’s a Hollywood summer / You’d never believe the shitty thoughts I think” «
(ar trebui să am mai multă încredere în last.fm – recomandarile atât de vechi nu-s chiar degeaba. nu toate îndrăgostirile sunt adolescentine de la prima degustare, ca cinematicii, altele tre’ să se matureze, tot în/cu timp, cu descoperire.)