Postul din 13 august 2012

Am tras un trip de Summer Well la Buc, bucuros doar pe jumătate din motive de ploaie, apoi probabil din moetif blondin, care mi-a făcut bine cu ochiul la festival – o asemănare teribilă – şi din alte motive ţunoieşti – că-l prindea atât de bine şi parcă renăscuse din “când o să mă fac mare nu vreau niciodată să fac 30 de ani” – şi din cauza unei recidive de prieteneală & alint, cred că am avut pentru prima dată gânduri serioase în ceea ce priveşte însurătoarea. Ba că mi-ar fi stat bine, ba că s-ar fi potrivit. Ştiu că în ’08 eram cu tartanul la fund de la “oare aş face alegerea bună?”, ca să-mi dau seama după uite… 3-4 ani că de fapt alegerea era cumva secundară (deşi am avem convingerea că ne-am fi rupt în vânătăi şi alte zgârieturi importante, că n-ar fi funcţionat, şi că am făcut aproape tot ce era omeneşte posibil să iasă, amândoi, şi didn’t. doar că oamenii se mai şi schimbă). aşa… secundară, că ar fi dat bine, mie adică. şi ei. că una-s planurile şi gândurile de “cum ar fi bine să fie”, “să ne mutăm la Lisabona să avem o viaţa mai bună”, “de mâine mă apuc de slăbit” şi alta e realitatea aia care se întâmplă efectiv mai ales când o pronunţi conjugată la trecut. ba… da.

Başca:
– vârsta de 25-27, sau vârsta fututului sau a promiscuităţii, vine tot de la energie şi de la abundenţa ei. ca-n discotecile de epuraşi Duracell. ca viermii tineri.
– este foarte amuzant partea asta de compensat prin mâncare (şi de efecte secundare) pe genul “să (nu) ne (mai) folosim stomacul ca un vagin”. când poate ar putea fi compensat prin chestii mai … spirituale aşa, mai puţin pe stomac. sau mai puţin “compensate”? şi ce de motive aruncate în cârca senzaţiei de foame, care e doar o senzaţie. amuzamentul ăsta ar trebui să fie valabil şi la alcool.
– şi că eu depăşesc / consum / trec peste propriile-mi melodrame prin înţelegerea (profundă) a fenomenului, prin înţelegere îndeoşt’, chiar dacă deformez prin lentila dedicaţiei concentrate, întotdeauna adaptez conform, rapid, fără remuşcări şi regrete, şi cu scuzele de riguoare când este cazul.

Am minimizat treaba cu gândurile de însurătoare. FOst chiar important/ă. Până la urmă nu-s făcut din alt aluat şi nu ar mai trebui să fie nici o surpriză. E mai puţin vorba de o împlinire teribilă şi până la cer a dragostei, cât de un contract social convenabil. Pentru că a devenit mai important. Şi suntem pentru că devenim, la fel ca Ivan/Igor.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

1 Trackback