Nu reusesc sa trec pe lucru de zi. De doua saptamani ma chinui din rasputeri sa nu mai muncesc noaptea. Si-mi iese, dar chinuit. E tare ciudat muncitul pe zi, comunici mult mai mult degeaba. Chestia de echipa consta intr-o magie a comunicarii, nu in comunicarea propriu-zisa. Decat prost si mult, mai bine deloc. Revolutii pe la munci, calcule, posibilitati, alea-alea. Ma culc in fiecare zi pe la 12 – 1, ca sa ma trezesc de la sine fara pic de somn pe la 5, 6 am. Da, dimineata e un alt randament, mult mai mare. Dimineata aia foarte devreme, dar pe la un 15 ma paleste o somnolenta careia daca nu-i dau de mancare imi strica ziua. Si ce daca? De sarbatori am dormit aproape non-stop de pe 24 decembrie pana pe 7 ianuarie. M-am trezit doar pt buda, mancare si party, cu o medie fantastica de 14-16 ore pe zi dormite. Pe romaneste “hibernare”.
Daca nu-mi pun in ordine toate-toate lucrurile, si asa cum vreau eu, sunt bleg. Dragoste n’est pas, si nici va sa vie. Uitandu-ma usor in urma am devenit un scarbos si jumatate fata de oameni si nu-i frumos deloc. (Ca nu tine apa, nu de alta. Desi si-n majoritatea copilariei am fost un singuratic-ciudat.) Concesiile pe care le fac sunt doar de dragul necesitatilor. La metrou ieri doi copii de strada jucau liniuta la perete … m-as fi bagat si eu. Yo-ga. Sa vie vara odata…
de ce am ajuns sa lucrez noaptea? pentru ca ziua vorbeam (rezolvam intermedieri, comunicam, faceam specificatii) si noaptea lucram (codam). ca suma orele de somn sunt constante insa. se castiga la timpii morti (dupa munca hard-core urmeaza somn direct, nu tv => 2 ore castigate ca popa numai de aici). nu, nu e normal si nici natural. implinire insa da: rezolvi, ai liniste si esti `special` fata de ceilalti. alone time. insa asa nu poti avea o familie a ta.