Cu tine? … Da’ cu cine?!
Inca nu-mi vine sa cred dar… e posibil sa pice d’un concediu subtire de toamna de-o saptamana la Praga, via Viena. Asa e cand te combini c-un Sagetator pur-sange te trage dupa el in dorul-(sau)-de-duca pe veci neostenit. Ceea ce-i de bine.
Amin! Sa fie, c-ar veni excelent, de mi-ar elibera creierii.
Numai gandul ca voi sta departe de calculator si poate si fara telefon o saptamana intreaga starneste in mine un fin si un subtil orgasm. :) Ahhh…
Cum poate sa fie intamplatoare intalnirea cu Robert de la spalatorie dupa parastasul lui Easy?
In sfarsit am vazut si eu Boogie. Un film pe care il traiesc in fiecare zi, desi nu am copii. Si in sfarsit a ajuns la Constanta, ca-n Bucale n-am avut cand sa-l prind. Si iarasi imi pare foarte bine ca am dat bani pe el.
Dar am avut asteptari foarte mari: prea mult scenariu, ok-ok, “intimist” dar pana cand, ok-ok, a murit cineva (integritatea pulii lui Bucur – scena din baie total gratuita, n-am inteles-o, de ce a coborit camera cu 20 cm? ca a doua oara era ok, se integra bine-n poveste. exact ca pezda d-nei Trandafir in “La Tiganci” acum x ani la Odeon – acolo mai mult decat bine “integrata” in poveste – dar regizoral… sah-mat cu gura cascata), ok-ok se prinde de un aspect nou, dar… dar… Am dus lipsa la mai multe camere, macar inca o camera. Implicit a unor cadre mai scurte (cat de lung a putut sa fie acela al revenirii in camera). Am dus lipsa unei scene de violenta casnica (daca tot trebuia porn, sa fie). Am dus lipsa unor povesti intretaiate a la spanioli. Am dus lipsa unei regii pe imagine. Am dus lipsa lui Andi Vasluianu in rolul lui Boogie (desi mai putin ‘aratos’ si mai golan, cred ca s-ar fi potrivit mult mai mult, reusind sa fie un pic mai adanc, cat era nevoie. ca era). Am dus lipsa unor parinti care jucau roluri de parinti.
Mi-au placut foarte mult cum au fost jucate dialogurile de cuplu, mai ales certurile. Foarte mult. Si frustrarile mai ales a personajelor secundare. Drama e clar, desi am ras savuros (“niste curve cu prietenii lor”, “pai nu sunt fazanii”).
Dar hai sa nu fiu chiar asa carcotas. A fost un film bun. Doar ca nu m-a surprins, mai cu nimic. Oh, da’ l-am trait. Dar oare pe un pusti de 20 de ani si pe tata de 50 de ani i-ar surprinde? Poate nu l-am inteles, poate ar trebui sa-l mai vad odata.
Am revazut “Memento” la teve. Unul din filmele mele de top 10. De data asta regia mi s-a parut mai stangace si scenariul de doua ori mai bun. As fi curios daca montat A-Z ar fi acelasi film. Actorii mult sub scenariu, Pearce nesalvand intregul, desi tin minte ca atunci cand am dat peste el l-am revazut inchiriat de multe ori. Singuratatea-i crunta, si-i ne-programata.
Digul nou din Portul Tomis, cel ce “lungeste” fostul far Genovez este al doilea ce rupe ultimul tarm turistic si de unde incepe adevarata mare. Scaldat de un soare calm de-o dupa-amiaza regasita de octombrie, cu doua drage iesind din port, pe un portocaliu bland intepand usor ca frigul ce va sa vie. (Se pare ca-l renoveaza, il transforma in ceva de lux, sau modern, sau normal.)
A mai ramas unul, cel mai lung – primul din port. Si acolo se termina.
Baie-n we cu Petru & Marius. Cif proaspat posesor al unui costum full din bucati cumparate asincron. Dar ok. Apa rece, da’ rece – 15-16 gen – mi-au dardait oasele mai ales dupa. Balaceala-n soarele prins in causul adapostului inmiresmat cu struguri negri & dulci si viepsii asortate pe masura, a fost minunata. We’re sounds like 30sh, dar nu chiar.
Acu’ ceva seri stateam cu Lore in brate intinsi pe capanea uitandu-ne la luminile blocului vecin ce crapau usor printre zabrelele jaluzelei. Se stinsese curentul si nu mergea nici televizorul, nici Internetul, nici masina de spalat si nici cuptorul cu microunde. Undeva peste drum niste oameni aveau cel putin unul din lucrurile astea. Amintiri comuniste de seminte de dovleac sparte la lumina lumanarii. Mintea-mi fabula pe tema cum ar fi sa fie cand o zi la noi, cand o zi la ei. Pentru cei fara copii pe lumea asta cel mai important ar fi poezia, singurul lucru de esenta intr-o seara timida inaintea depresivului noiembrie. Am vazut la Diverta “Le fleurs du mal” cu toate variantele posibile de traducere-n romana: Arghezi, Cosbuc, toti. Era 100 RON. Nu-i aveam in buzunar extra. Noi o scoatem la capat?
Baie tarzie cu Petrosina&A. la Casino in Mamaia. Desi programat, n-am mai trecut acasa dupa boarfe si cum Petru a intrat evident mi-a facut pofta si am intrat si eu. Foarte tonifiant, de parca imi trecuse prin tot corpul un tavalug energetic care a echilibrat tot. Zen like. Dupe care am gasit toti trei o cosmelie de lemn dupe care ne-am adapostit intr-un colt de vara uitat asa cum ii sta bine unui tarziu Septembrie cu nisip si frunze uscate. Valurele erau dar nu stiu daca ar fi sustinut placa. Da’ asa… cu “corpul gol” (ca oricum chilotii cam cadeau de pe mine). Fun. Daca se ridica maine merem cu placa.
Bucuresti – Suburbia – The Amsterdams. Aci. Fost minunat – Amsterdami mai artisti, mai pe rock (da’ cu Vlad revenit la tobe:), s’auzea tata), mai maturi si parca ma inchegati (jam gen),si after-party-ul indiot ce urma. Mi-aduc aminte cand cerseam beat pe la diferiti dijei din varii cluburi, din varii orase “The Killers, The Hives, Arctic Monkeys! … c’mon”? Eh, numa’ asa fu. Orgasme multiple. M-a uns pe suflet! Si evident Interpol: “Roseemaaaaryyyy… heaven…”, si precum cover si dansat. O seara ca asta e ca o sesiune de valuri din septembrie, iti tine de foame niste luni.