Ieri s-a terminat Scorpionul. Pfiuuu… Asta trebuia sa fie propozitia de final. Am reusit sa ajung la revizie in sfarsit. Totul snur mai putin dezamagirea constientizarii ca trebuie facuta la fiecare 10K de km pe care ii fac totusi relativ repede. Decat ma asteptam. In Mamaia langa lac pus de-o poza kitschoasa pe telefon p-un soare portocaliu si pitic ce se retragea spre casa. In masina de langa o tanara domnita plangea de mama focului. Bai, dar plangeaaa…. pfua! Si asa frumos:) M-a pufnit un zambet larg. Putea sa planga din orice … parea din dragoste. Mama si ce mai cu foc si cu deznadejde plangea. Asta pret de 1 secunda. Am cotit-o repede de acolo sa nu stric intimitatea momentului. O reactie-mi ciudata, de obicei empatizez bolnavicios cu personajul. Dar era despre viata… si-i foarte misto asta, e viu :). Nu tiu minte sa fi plans mai mult de 1 data pentru gagici in parte. Exhale. Si-mi aduc aminte de o dupa-amiaza trista petrecuta langa morga la Judetean dupa un rezultat; si acum mi se increteste pielea pe mine. Cand am ajuns acasa atunci am luat-o in brate cu “ce bine ca esti” si alte alea. Durere … sau… viata.
Cand m-am intors trecand pe langa statea si fuma o tigara post-orgasmica cu mana scoasa pe geamul masinii. Again… exhale. Ce lectie buna am primit azi in trafic, trebuie sa ma enervez mai putin si sa casc ochii mai mult.