tocmai intors de la Peninsula. 4 zile frumoase. la cort. facut pofta mare de un festival de vara prin afara, mai indiot. ajuns acasa sarit umar uratel, cu spital etc. => concediul contiua fortat si anul asta pierd sezonul de valuri.
cronicuta yet to came veni.
In progress… … done!
Mişto azi. Valuri în două reprize: la prânz pe la 2, la CC, singur, pe mijloc – incomodat de poporu’ de la mal, şi de pietrele de sub apă. În lateral, spre final, m-am dus în larg dar cele mari nu se desfăşurau acolo. Venit acasă ruptus :) Spre seară cu fam. N, toţi trei cu plăcile în apa, vântul mai potolit, dar încă valuri bunicele. Luat valuri împreună, râsete, voie bună şi câteva zgârieturi. Pierdut o labă dar noroc că s-a recuperat repede. Un nene ne făcea poze, soarele pe asfinţit; când să împachetăm ne-am salutat cu alţi board-i ce treacau şi ei pe acolo:) Ce zi frumoasă! Poate bag şi mâine o tură.
Mi-am adus aminte ce se întâmplă dacă mergi la valuri în fiecare zi: vrei mai mari, adrenaline junkie type. D’aia ajung ăştia la Mavericks şi nici acolo nu se opresc. Da, frate, în timpurile noastre asta-i viaţă ce merită trăită: curvă de lux sau surfer profesionist:)
Cred că deja a devenit o tradiţie a verii filmul de sâmbătă seară şi somn. Surclasează o Vamă prea aglomerată şi prea populară. Poţi să mergi şi-n timpul săptămânii, vinerea… e mult mai drăguţ.
(Ar fi trebuit să-mi fi notat vinerea asta. Plină, ciudată şi întrebătoare zi. Cu linuţe cum o făceam odată. De la impozite … la doar 40 min cu 120 km/h extra-urban wayback din Vamă. Dar nu … sunt curios dacă am să uit.)
O excelentă compilaţie neaşteptată din partea lui Nanu de la ultima escapadă la Shabla. Sweet time!:)
Nu înţeleg! Bine, înţeleg… dar totuşi nu înţeleg. Cum poate să mă lumineze pe interior atât de mult o mână de valuri bune. Şi nici măcar n-au fost cine ştie ce… After_work la CC 4-5 luate deasupra la pietre. Ohhhh daaaaaaa!:) Pentru asta viaţa merită trăită de multe-multe ori :D .
E curios pentru că taman acu’ câteva zile, urcând aceiaşi faleză m-a pocnit: numa’ e ca la 20, distracţia nu mai e aşa nouă, creierul s-a rodat. Nu înseamnă că s-a terminat, nu înseamnă că nu te mai distrezi, doar că-i mai pe moderat, mai rar, mai semnificativ, mai mult cotidian. (Şi ar fi bine dracului să mă strădui să accept asta). Eh, la două zile distanţă: valuri, şi pooooooc! inside. DupE, fusei la masă şi din tot ce atingeam săreau scântei. Vânzătoarea chiar mi-a spus că “Ce aveţi de sunteţi aşa agitat? Sunteţi nervos? Se transmite”. Neah, nu eram. Eram (încă) sursescitat. Toata lumea zâmbea cu gura până la urechi. Zău dacă înţeleg… Înseamnă că dacă timp de 5-10 ani am să mă ţiu de valuri la un moment dat se vor disipa?
În rest… în rest nu ştiu dacă e bine. Bănui că Septembrie va trece că un tăvălug de Aur peste tot…
Horoscop Rac azi
“13 august 2010
Dimineata, colegii si familia fac eforturi sa va scoata din starea de apatie care va face de nerecunoscut.”
Probabil ăştia nu ştiu la cât mă trezesc eu de obicei:)))) Sunt curios cât popor are să fie-n Vamă sâmbătă la concert la Travka. Dacă primesc sms-uri cu entry-uri de band-uri de la Sziget înseamnă că poate ar fi trebuit să fi fost şi eu acolo? Nu… chiar.
La Shabla cel mai interesant a fost când m-am chinuit să recuperez ambalajul de Poiana scăpat în apa chiar lângă mal, da’l drq căzuse fix într-o firidă de mai bine de 7 m (sau 5 m acasă – blocuiţi). După a opta încercare… În rest… nu ştiu cum a reuşit să se periseze locul ăsta, altă dată atât de magic. Da, da… e şi acum, dar… mai pe lângă un perete sprijinit de apa caldă şi generos luminată, într-un mini-fiord, prin vreun coridor … însă răspunsul la acelaşi stimul în mod repetat scade în intensitate zice-ar neuro… Re-inventare, normal.
Acum x zile observasem la sănătoasele bazine aproape zilnice de umeri non-clănţănitori de după orele 19 că tot nu sunt în stare să privesc marea în larg, aşa cum dispăruse această “proprietate” acum mulţi ani, chiar şi cu puţin exerciţiu. Pur şi simplu îmi fuge privirea şi creierul refuză să mentalizeze/focalizeze imaginea. Cam aşa a început să se petreacă şi cu primii metrii ai ţărmului şi cu ceilalţi y de sub apă. Păcat… it’s me. Bine observase R.: “erau veri în care tot ce-ţi trebuia era marea“. Erau. Era. (Uşor-uşor începe să mi se lase pielea de pe gât… să nu mai fie atât de bine întinsă ca până acum. Că doar n-om trăi forever.)
Vamă, dulce Vamă :) *