De la inaltimea balconului meu, cel superior chiar, azi am vazut un cuplu ce traversa strada. Ea blonda, subtire, tunsa scurt, uratica si cu ochelari. A dracu’ / preocupata. El inca tinerel, scund, tocilarel, brunet, usor plinut cu parul zburlit, tinea in brate un copil – un baietel blondin si tacut de vreo 3-4 ani. Preocupati pentru ca il duceau la cabinetul medical de alaturi. Faceau o poza buna trecand strada amandoi precipitati. Ah, in Pastele ma-tii, am fi facut o casa buna! Prin ce meleaguri, paturi si greutati financiare te-oi mai zvarcoli p’acu? Pierderea ta – care s-a dus demult – a fost si a mea, tu.
Usor bruxism.