În primul şi în primul rând de ce am avut teribilul sentiment de panică imediat după ce am aterizat / m-am întors? Căcat eram, pişat eram, nu aveam nici un stres. De unde a apărut frică aia de-mi venea să o iau la fugă, dar nu spre Est. Nu înţeleg ce s-a întâmplat, dar ceva – relativ profund – s-a. Băi frate, ce s-a întâmplat cu mine atunci? Dilemas! Deşi s-ar putea să supralicitez să fi fost vorba de ceva fiziologic-organic. Coada de la check-out îmi aducea aminte de cea mai teribilă coadă din viaţă mea, cea din Polizu de la prima bursă din Electronică. Şi erau cam -15 grade Celsius şi mă simţeam de parcă ieşisem de la sala de forţă – Andrei Stănescu. Ruxandra nu răspundea la telefon şi eu nu văzusem plăcuţele cu telefonul interzis. Şi dracii inexplicabili ce îi aveam în faţa poliţistului de frontieră ce-mi verifică actele – de ceee? – şi care ezita: se uită la buletin, iar la mine, să mă oprească sau nu. Şi moldoveanca aia brunetă cu crăcii lungi la care n-am vrut să opresc în staţie să îndrăznesc să o duc spre casă. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Sentimentul a continuat până am dat de căldură.
Şi … drumul pe autostradă la plecare. Bucuria aia imensă, intrinsecă pe Groove Armada … despre care nu vreau să vorbesc aici şi pe care nu vreau să o detaliez. Şi gândurile despre Andra punctate undeva în liniuţele aferente ce vor veni în postul următor.
Nu există patriotism. Iar patriotism înseamnă să-i meargă bine şi celui de lângă tine. Să faci lucruri dezinteresate pentru binele comun, să existe spirit civic. Când furi, furi doar pentru sine. La nivel de structuri înalte primează cearta, împărţirea ciolanului şi meta-organizare. În felul acesta doar subzişti. Ca societate nu avansezi – sau avansezi prin “arderi de etape” şi ambalări – dacă nivelul de civilizaţie se reduce la “a-ţi fie bine doar ţie”. Aici e marele semnificativ în diferenţa celor “300 de ani de capitalism”. Civilizaţiile vestice pe lângă faptul că au furat, jefuit, exploatat resursele altora nişte bune zeci de ani au acele secole de joc de glezne în “hai să ne fie la toţi bine”. Identitatea naţională nu se creează în 2010-1848=162 de ani şi pârghiile unei economii de piaţă (chit că pe fondul unui chix global în ultima vreme) în doar 2010-1990=20 de ani. Plus, trebuie să şi produci intern – produse, nu servicii. Şi să ştii cine vei fi, pe lângă cine eşti şi pe lângă cine ai fost. Schimbările în bine legate de “noi” şi nu “eu” nu pot fi decât lente, şi prin compromis şi prin muncă. Iar lucrurile astea nu se întâmplă fiind explicate, comentate şi analizate, nu ajută cu nimic, poate doar aşa … întru conştiinţa faptului, ci realizate. “Bob cu bob”. Adenda: ca să ajungi în vârf într-o astfel de organizare trebuie totuşi musai să dai şi “un pic la popor” – un pui, o pâine, nişte circ, nişte ceva acolo. Şi totuşi tu române ştii să te distrezi, ca şi ţiganul, ca şi rusul. Presiunea trebuie să răsufle pe undeva, mai ales când nu ai.