Pulse is home. Constanţa home.
Archive for Aprilie, 2011
Postul din 21 aprilie 2011
Ieri la concert Subcarpaţi (simpatic, etno reinventat de la K1 repetiţie de x ani încoace – mai mult hiphop, iar partea de DJiala foarte interesantă chiar. dar de văzut oameni frumoşi nişaţi, şi steag românesc mare purtat pe mâini în faţă de către public mega-entuziast) am dat de DJul (de fapt invers, el de mine) din ex-Virus, ex-Exit. Amintiri!:) Schimbat ceva “m-am făcut mare, bă”, se făcuse. Ce seri frumoase mi-a mai oferit omu’ ăla, păcat că n-am stat mult să-i dau de-a berea ce-o prea mult merita. Poate într-o dată viitoare. Les jours s’en vont!
Hamlet cu femei
Teatrul Agon – Constanţa , piesa “Hamlet”
regia Cosmin Borodan:
– mişto punere în scenă, simplă şi eficientă. bine adaptată spaţiului mic.
– variantă clasică, bun produs, concurează nu… cu TdS Constanţa, ci chiar Bucureştiul + actori
(- ultimul Shakespeare văzut a fost “Regele Lear” în 1999 la Bulandra, cu Rebenciuc într-o cheie scenică şi mai simplistă şi mult mai abstractă).
– mi-au plăcut soluţiile la înmormântări şi “florile” oferite de Ofelia
– mişto şi duelul de săbii
– nu travesti, ci o “convenţie”
minusuri:
– posteriorul lui Hamlet proeminent feminin dezavuat îmbrăţişând fantoma tatălui înalt cât gardu’ de parcă era mai degrabă o Julieta & Romeo, s-a dus drq toată masculinitatea personajului acumulată greu
– fără pauză la o piesă de aproape de 3 ore! şi solicitantă la nivel de limbaj
actori:
– Mirabela Moroşanu, precum Polonius – oh daa!, un bătrân sfetnic ce ţese intrigi, jucat cumva în “falsetto”. foarte mişto.
– precum Hamlet, Cătălina Popescu, lead-rol dificil, onorabil ieşit, dar nu acolo. sigur excelentă actriţă în alte distribuţii.
(- the Hamlet al României fu Adrian Pintea, ci nu Marcel Iureş)
– Cosmina Soare, precum Horaţio – mişto, pui de actriţă mare, cu text nu ff bine stăpânit:) şi uşor repezit, dar cu pasiune, foarte atentă la detalii, gestică excelentă şi susţinută pe întreg parcursul piesei. posibil să fiu uşor subiectiv.
– profa Daniela Vitcu-Hanţiu, precum Claudius – oh da, rol ieşit, deşi nu tot timpul susţinut.
– mişto şi groparul, Ana-Maria Ştefan, rol episodic.
– remarcat şi Alina Elena Bondari, precum Laertes, rol scurt, dar în forţă, pe genul “ars”, curios de capacităţi pe un rol contrar.
– Dana Cojan, precum Guildenstern – non-acting, ci pur şi simplu dramatică ea. mişto gestul de scărpinat în fund (regie?), necesar ca suplimentare “bărbăţie” din cauza staturii / vocii.
– surprins că Ioana Chelmuş (Rosencrantz) poate să joace, nu mi-o închipuiam deloc, şi chiar binişor.
– Arina Cojocaru, precum Ofelia, prestaţie medie, căldicică.
sincope:
– Hamlet strângând doar 1 singur pumn la/de nervi cu mâinile pe lângă corp
– prinsoare de mâini refăcută (Laertes&Hamlet) -> not so male
Mi-a plăcut, mă mai duc – vreau să le văd în cel puţin încă o piesă, poate o comedioară. Mulţumiri D. că a reuşit să mă convingă să ajung şi că s-a ţinut de capul meu – mă “chinuiam” din noiembrie anul trecut să.
Recomandare – adaptare clasică romanovciană la început de secol XX şi bine-făcută, entertaiment – varianta lungă de cinema cu Kenneth Branagh.
Postul din 18 aprilie 2011
Premisa este că suntem fericiţi din start. Trebuiesc eliminate petele: astfaltul, presiunile erotice, impulsurile progeniturale, complexele, dilemele financiare, mizeriile de trafic şi oamenii gri. La care se mai adaugă un pic de soare şi un vârf de adrenalină. Cea a descoperirilor sau a ierbii verzi. Go play!
Arcade Fire – No Cars Go (at Coachella 2011)
Category: Music
Postul din 16 aprilie 2011
Ce au ajuns să-mi placă oamenii uşor trecuţi peste 30 de ani. Cu anchilozările lor cu tot, cu bagajul trecutului şi cu experienţa propriilor greşeli şi julituri serioase. Ăia de sunt mai domoli, nu sexplodează din orice, nu dansează pe orice rahat de parcă-s iepuraşi Duracell şi au mai puţin de demonstrat orice oricui. Sunt momente din astea când simţ că energia tineretului din jurul meu mă exasperează, că-mi invadează spaţiul de-mi vine să le dau capete în gură şi să-i trimit la mumele lor să le dreagă mucii. Ştiu doar că trec… de obicei e fix invers: fac alergie la mirosul de naftalină şi mă hrănesc energetic ca un vampir ingrat din carnea lor neprihănită de putreziciune.
Re-confirm cu această ocazie, retrospectiv gândind şi încercând să sar pârleazul unor ani că da, 32 de ani este o vârstă foarte frumoasă, foarte liberă. (Dacă 21 fu echidistantă faţă de acnee şi faţă de facturi, 32 e … voi afla).
Postul din 10 aprilie 2011
Grimus – “Started” – live acoustic @ Le General, Cluj – 16 Martie 2011
tre’ia să fi fost acolo.
Calitatea relaţiilor pusă sub lupă
Citesc o carte exagerată şi prost concluzionată dar cu nişte metode de investigaţie extraordinare. La capitolul “Întemeiază-ţi relaţiile pe apropiere, nu pe conflict” jbang! un test de test de a cărui eficienţă (eu ăla bolnav de grafice, măsurători şi control) am rămas cu gura căscată:
Chestionarul relaţiilor:
1. De obicei, îţi place să-ţi petreci timpul singur sau cu partenerul?
2. Consideri că partenerul te critică şi nu te susţine sau de cele mai multe ori te simţi admirat şi apreciat de către acesta?
3. Ai, în mod frecvent, sentimente negative faţă de partener sau simţi în mod natural admiraţie şi afecţiune pentru el?
4. Comunici bine cu partenerul sau vă dezabrobaţi mereu şi imediat ies scântei?
5. Dacă partenerul are obiceiuri sau caracteristici care te irită, acestea par semnificative sau stărui asupra lor? Partenerul se concentrează în mod constant asupra lucrărilor pe care le faci şi pe care le consideră enervante?
6. Partenerul doreşte să se implice la fel de mult că şi tine? Este disponibil când vrei să relaţionezi? Eşti mulţumit cu o cantitate rezonabilă din timpul şi atenţia ta?
7. Dacă eşti supărat şi vrei să te confesezi cuiva, ai apela la partener? El ar apela la tine? Consider că partenerul este un adevărat sprijin şi ajutor?
8. Eşti atent şi iei în considerare nevoile partenerului? Dacă nu ai fi într-o formă bună, un prieten sau un partener mai sportiv s-ar impacienta dacă ai nevoie de opriri dese în timp ce urcaţi pe munte?
9. Vă bucuraţi pentru succesul partenerului sau există o competiţie între voi care vă face să împărtăşiţi cu greu reuşitele?
10. Relaţia este inegală, adică se bazează pe salvarea partenerului sau pe constrângerea lui permanenţă?
11. Partenerul este loial, onest şi de încredere?
12. Partenerul este abuziv din punct de vedere emoţional, fizic sau sexual? if so restul nu mai contează.
Şi plusul de întrebări amoroase:
1. Partenerul este romantic şi afectuos, iar relaţia fizică este satisfăcătoare? Îl consideri atrăgător şi viceversa?
2. Ai încredere în faptul că partenerul îţi este credincios şi că nu te expune unor boli cu transmitere sexuală?
3. Sunteţi responsabili pentru comportamentul vostru? Anumite persoane deprimate, nervoase sau iritate dau vina pe partener pentru starea lor. Unii nu poţi fi fericiţi dacă partenerul nu se află lângă ei.
4. Sunteţi capabili să vă luaţi angajamente unul faţă de celălalt care corespund cu durata şi nivelul de intimitate al relaţiei? De prea multe ori, oamenii îşi irosesc cei mai frumoşi ani aşteptând în zadar ca partenerul să se decidă să-şi ia un angajament permanent faţă de relaţia respectivă.
Extras din Dependenţa de nefericire scrisă de soţii M&W Pieper. Testul te ajută in principal să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile curente, aproape de orice natură. Despre ceilalaţi nu aduce nimic nou, despre tine posibil că da şi-ţi oferă şi pârghiile aferente de acţionare. Poţi downloada chestionarul relaţiilor şi în format Excel testul de relaţii.xls 
.
Boala persoanelor creative – civilia
Titlul preluat şi ideile de mai jos mi-au venit urmărind superbul interviu cu Ana Ularu, via o mutoana.
- Creierul este un mare consumator de energie.
- Creierul nu ştie să facă diferenţa între bine şi rău. El recunoaşte paternuri neuronale – moduri şi căi de a gândi, situaţii, soluţii – şi le repetă. Existând cicluri.
- Dacă îţi antrenezi creierul de mic copil să facă multe lucruri, în special să-ţi antrenezi imaginaţia – lucru venit sau nu prin har / genă sau dezvoltat – atunci creierul se obişnuieşte cu un consum mare de energie (resurse, sinopse, centrii activi – mai ales memorie).
- Dacă creierul tău (meu) NU este ocupat cu (multe) chestiuni creative se întoarce împotriva lui însuşi, sau împotriva ta – adică împotriva celui mai important şi mai activ personaj din “teatrul” din gândurile sale – restul fiind pensionate.
- De unde rezultă: obsesii, fixisme, răutăţi şi mai ales încrâncenări la muncă şi nu numai. Şi tot astfel de rahaturi care implică noradrenalină şi alţi muşchi încordatori. Este mult mai uşor – repetând ce este cunoscut şi durerea fiind un senzor / declanşator mai sensibil şi mai activ – să fie concentrat pe chestiuni negative. Ciclul: scop – efort – (saturaţie) – recompensare exemplificat prin:
A) preiau un proiect – muncesc – (mi-e greu) – am satisfacţie
este facil surclasat de negativul:
B) colegii nu fac că bine / bine – hai să facem AŞA – (m-am săturat!) – pocnesc, exhale. - Neavând “de lucru” – în principal nefiind activă imaginaţia – creierul tău (meu) cel mai probabil se va întoarce împotriva lui reiterând un sistem negativ.
- Pe lângă soluţia evidentă: creează mai mult şi implică-te în chestiuni creative (şi fă-ţi marcări de pre-draci, pre-obsesii, pre-fixisme şi la apariţia lor evită ciclul negativ abandonându-l sau deviindu-l) ar mai fi o chestiune importantă puţin documentată: pentru fiecare gând negativ (auto-distructiv) există unul pozitiv. Pentru fiecare ciclu negativ ce implică nervi, depresie, frică, anxietate, lene(?) există unul pozitiv (bucurie, fericire(?), dragoste, simpatie, satisfacţie, good-will/good-vibe).
Liberul arbitru funcţionează. Creierul nu face mofturi atâta timp cât este ocupat şi poate deveni un instrument de lucru cu tine însuţi.
Fericirea de la ora 15:27
Câteodată, atunci când soarele răzbate molcom prin albastrul perderlelor trase, când ştii că tot anturajul tău social îşi bate capul de un perete corporatist sau antreprenorial şi alte cuvinte împrumutate dintr-un capitalism pe care încercăm să-l băgam în vene cu forţă pe fast-forward… şi merge, că ştim să asimilăm. Şi când foarte rar, dar foarte rar ţi-ai bifat toate todo-urile din notiţele împrăştiate prin toată casa – sau! pur şi simplu ai renunţat la ele, ai făcut un pas înapoi că să iei un moment de respiro. Sau… Când lumea în jurul tău te împinge spre acelaşi drum care l-au străbătut aproape toate rudele lor apropiate sau nu, şi nu cumva Doamne fereşte să calci strâmb, dorindu-ţi culmea de fapt binele, când în jurul tău copiii cresc, reinventând roata, cu o viteză pe care o intuisei corect ca fiind uluitoare dar fără să te priveze de magia lui “wow”, când vechile iubiri se aşează cuminţi în rastelul corect al trecutului şi-ţi fac cu ochiul ştregăreşte din mormintele lor parfumate cu levănţică, când părinţii tăi îmbătrânesc frumos şi nu poţi să n-ai regretul că nu ajunge o viaţă întreagă să-i cunoşti mai bine. Eh… atunci stai. Stai şi leneveşti la un serial genial în patul mic de la Trocadero – “cutia de chibrituri” suprinzătoare în bine din două motive, pat aproape întotdeauna nefăcut cu bulendrele răvăşite ca perne în camera izolată de la etajul 4+1=5 şi cablăreturile încurcate, pline de praf ale calculatorului. Aducându-ţi aminte de o vară superbă ce va fi fost cumva să vină şi de o minune prea rar apreciată ce-ţi suflă-n conştiinţă zilnic că este prezentă la 20 de metri în larg de la linia digurilor. Atunci ştii că eşti fericit :).