Mr. Nobody (2009). amestecat / aglomerat. m-a plictisit dorinţa de a manipula la fiecare scenă. previzibilitate. foarte multă tehnică de cameră. prea multă. prea multe mici poveşti. în “Le fabuleux destin d’Amélie Poulain” sunt chiar separate. rolurile de adolescenţi sunt surprinzător de bine jucate.
– deşi “paralele” cu Magnolia sunt semi-jenante :), scenografic sunt foarte mişto interconexiunile între cele trei poveşti + more (cică-s 12şpe). simpatică asemeni ideea că fiecare dintre scenariu posibil poate determina altul. faza blocării imaginii în concordanţă cu bătăile maşinii de scris (şi 10$, ba nu, 20$) : chapeau!
– precum înţeles şi semnificaţie sunt sigur că versiunea regizorului este şi mai sucită şi mai adâncă (având aproape 10 ani de “sertar” filmul. exemplu: există la început o scenă în care un postaş care “merge” înapoi îi aduce un plic unui Nemo cu o fotografie din alt fir. başca colorista decorurilor respectată conform fustili celor 3 fete. şi alte “nebunii” demne de Nolan). la a doua vizionare am adormit, de două ori.
– dacă apărea prin 2004 rupea mult gura târgului. sigur răvăşeşte adolescenţii – şi încă negânditorii teoriilor timp/spaţiu prezentate. nu ştiu ce să zic despre ideea sufletului pereche 4ever&ever & beyond time şi cu happy-end: ba că-i simpatică, ba că-i tâmpiţică. în mod ciudat îmi aduce aminte de Brazil‘u’Gilliam.
My personal note: toate scenariile sunt posibile? fix sula. toate scenariile vor FI posibile. da, e mişto să crezi la 21 15 de ani că poţi fi preşedinte. când colo – păstrând tematica filmului – eşti FIX suma alegerilor tale. alegerea nu este seducătoare ca posibilitate ci doar, din păcate, obligatorie, atât. nu probabilitatea universului este minunată ci alegătorul e minunatul-minunat. care este.
+ http://www.bookblog.ro/stiri/de-ce-ne-place-shakespeare/
+ subscriu la:
Mr. Nobody is like that
verysuperficial person in a dinner party, who wants to start talking philosophy just to hear the sound of their own voice. The subject is interesting, it looks very good, but it has nothing to say. It’s not too bad, but it’s infuriating with pendatry.