Interpol – obsesia unei adolescenţe întârziate prin izolare. Cum să nu te regăseşti în frustarile lor melodioase de natură amoroasă sau socială? Când slalomul în alcool din cluburi eşuează, mai ales când nu mai ai voie să abuzezi de eficienta aldehidă, următorul refugiu este în dans. Cel potrivit … când devii tot una cu muzica şi muzica cu tine, prin toate fibrele şi prin toate încheieturile. Fără o picătură de alcool, şi musai cu ajutorul uşor ilicit al unui drag DJ. Şi niciodată nu iese bine. Nu poţi să dansezi acasă pe muzică rock, poate doar precum chiar adolescent, poate doar pe Jamiroquai, poate la un ceai dansant. Trebuie un club, trebuiesc alţi nebuni ca tine. Oamenii care simt şi gustă la fel şi care au aceleaşi preocupări, orizonturi. Cu care faci clic. Nu iese de un fullnight – iese de un calup-două pe seară. O melodie, “două dacă ascult în seara asta eu mă declar mulţumit”. Muzica pe care o asculţi acasă nu se pune în club, nu se mai potriveşte în maşină, nu mai merge la bar, la nunţi. Fullplaylist! Trebuie şi srl-ul să vândă, trebuie să satisfaci câte puţin din cele 50 de diferite gusturi totuşi, chiar dacă pe aceiaşi tematică. De obicei nu se înţeleg doi oameni în aceiaşi casă legaţi prin două inele simbolice. Nu, nu… nu. Dar ar trebui să se desfăşoare undeva şi muzichia asta tare potrivită ţie, da? Ar putea fi foarte bine la un concert al unei formaţii preferate, mari. Iese gregarul la suprafaţă, ies conexiunile comune, iese “aproapele” lângă aproape. Toţi ca unul. Orgasm colectiv.
Eu asta am aşteptat de la Interpol dar nu fu. Probabil trebuiau văzuţi acum 3 ani în NY; îi simt că în următorii doi se vor destrăma. Sper să aibă demnitatea şi lipsa de rate necesare să nu ajungă un band ratat, auto-pastişat. Sunt destule formaţii în peisaj care ar fi trebuit să se retragă de ceva ani deja. Reveniri există – Manics Street Preachers, reinventări asemeni – Madonna – dar “pe val” şi în plină glorie este o singură dată.
În muzică ca şi în dragoste fiecare este pentru sine. O groază de chestii sunt în capul nostru, şi funcţionează doar pentru noi. Nu există destin în sensul fatalist, că aşa ţi-e scris. Ţi-e scris în gene, precum rezultat al adaptării şi al selecţiei naturale. Interacţionezi cu mediul prin legile sale: gravitaţie, timp, atracţie, conservarea energiei şi al II-lea al termodinamicii. În viaţă ta apar şi dispar persoane noi şi întâmplări nu conform unui plan dedicat ci legilor universale. There is no magic, there is no butterfly effect. Bila pusă pe un plan înclinat se va rostogoli în punctul cu potenţialul cel mai mic, o picătură de apă în vid&imponderabilitate va avea formă sferică, nu cub, nu piramidă, nu floricic elicoidal. Matematică. Fiind incredibil şi făr’ de-nţelegere prea complicat ca să fie determinat.
Muzica nu se reduce doar la o înşiruire de note şi la armonii interpretate într-un mod nedefectuos. Prin muzică se TRANSMIT emoţii şi uneori idei. Prin muzică există o legătură între cel ce codifică universul prin transmitere de mesaj şi cel care îl decodifică, redescoperindu-l (pe el, universul) primind în schimb plăcere şi lecţie, receptorul aducând la rândul său feedback. Şi ciclul se reia, cu amprenta sa proprie. Să cânţi corect şi să aştepţi ca minunea să vină prin amintirea unui fapt postum nu se numeşte act artistic. E ieftin porn şi vitrineala. Kings of a fake empire. Dacă nu te conectezi la publicul tău pentru ce atunci performezi? Pentru alte motive decât cel al “transmiterii”, evident, că sunt o droaie. Cu obligatoriul addendum că sunt zile şi zile, că nu poţi face asta pe bandă automată, câteodată iese fără efort, câteodată deloc oricâte circumstanţe favorabile sunt.
La Interpol la Summer Well 2011 Buftea n-a fost orgasm. Îl voi caută în următorul apropiat concert live pe un stadion mare la Foo Fighters, că la “Nirvana” nu mai am cum.
one from the heart. :) Imi place cum ai punctat
dap, pt mine a fost o experienta foarte personala. multam.
M., A. si A. au acelasi structura osoasa. Fuck! Personalitati foarte diferite, dar acelasi tip de bazin. :O
si, mvai cate prejudecati am in cap luate din adolescenta din reviste precum Bravo sau gen Formula As, scrie cu liniuta. netrecute prin adevaratul filtru universal valabil: trial & error.
legat de “there is no magic”: in seara concertului, dupa – cand mergeai cu Radu spre CTRL din centru pe Academiei … pe cine ai vazut? eh, aia cum se explica? atunci ai ignorat, “neah, is not real, not happening, este o coincidenta etc”. s-ar pupa cu teoria telepatica discutata cu M. azi in masina precum lege de atractie.
ntz, in cazul respectiv e doar o coincidenta. doi cai care merg sa bea apa dupa aceiasi cursa e foarte probabil sa se intalneasca in vadul din vale. “Buna ziua, d-l Calu”.
Addendum, 7 ani mai tarziu:
– Interpol si-au luat revansa la SW17, pe a doua piesa de la bis – era “Heinrich maneuver”. si nu s-au destramat si au scos trei ani mai tarziu un album bunuts (El Pintor), cu care evident lumea ar fi fost un pic mai saraca fara. si poate ca toti pustii aia care stiau versurile pe de rost in ’17, nu le-ar fi stiut daca ar fi renuntat.
– pe Foo Fighters i-ai vazut in acelasi an, la Budapesta – sweet auto-bday present. poti sa te auto-pastişezi atata timp cat o faci pro & cu demnitate. conteaza teribil de mult asta ultima.
– orgasmul fu tot la SW17, pe ultima piesa – “Amsterdam”, unde te-ai simtit da exact ca la 21 de ani, senzatie care o cauti ca nebunul de ceva ani – din ce in ce mai greu de reprodus, si ai zis ca dupa 42 o sa incetezi sa faci asta, ca ajunge.
– adauga si pogo-ul ala bine-bine de tot la Timeshift 17, cu/si la Bloc Party, in care erau si destule fete. “in fiecare an o noua generatie face 18 ani” si aia trebuie sa aiba de la ce si de la cine sa invete.
Inca regret ca n-am ajuns sa-i vad live pe The Cinematics, in 2010 la Liveland. Si nu cred ca va disparea “vreodata”.