“Cum să trăim alături de un `nevrotic` acasă şi la locul de muncă” – Albert Ellis
Ed. Trei 2010
este, cu un titlu de falsă “senzaţie” – de marketing bălărios – una din cele mai bune cărţi de psihologie practică pe care le-am citit până acum. Cu exerciţii şi cu concepte sănătoase, tot ce trebuie pentru o viaţă cotidiană normală! mai bună, inclusiv o lungă şi de apreciat bibliografie şi o benefică neluare în absolutizare de sine.
– pe foarte pe-scurt: “<<totul>> e în capul nostru” sau “You do it to yourself” (Radiohead)
– etichetarea absolută este periculoasă: “Oamenii înţelepţi evită aproape orice `trebuie`”
– bun sfat terapeutic: nevroticii au o oarecare capacitate de relaţionare călduroasă. nu te adânci prea mult în relaţia cu un nevrotic şi dacă da, fă-o pe propria piele şi în cunoştinţă de cauză.
– ar fi mişto de citit aceiaşi carte pe pozitiveală, în loc de `vină` sa aflu despre cauze, mobile şi studii “don’t worry be happy”
Spicuiesc câteva citate interesante, o parte din sublinieri îmi aparţin:
“[Nevroticii] îşi fac rău, pentru că evită să se vadă cu lumea, vor să stea singuri în camerele lor sau să acţioneze ca pustinicii.”
“”Nevroticii” folosesc deseori alcoolul şi drogurile pentru a evada din realitate şi pentru a-şi reduce temporar anxietatea.”
“[…]deoarece au viziuni generale de condamnare şi remuşcare, “nevroticii” se urăsc mai întâi pe ei înşişi pentru că nu manifestă perfecţiunea pe care consideră că trebuie să o arate.”
“[…]puneţi pune sub semnul întrebării presupunerea conform căreia ar trebui să vă comportaţi perfect şi infailibil. […]vă puteţi întreba: “Trebuie să fac întotdeauna numai lucruri bune?” şi “Trebuie să câştig aprobarea celorlalţi pentru a mă descurcă bine?””
“Dacă copiii acceptă cu devotament aceste premise ( a) că trebuie să acţioneze bine şi, astfel, să-şi câştige “caracterul bun”, b) că va fi un dezastru dacă se comportă rău, c) că trebuie să câştige dragostea şi aprobarea tuturor şi d) că trebuie să se simtă cumplit dacă nu reuşesc ) şi cresc fără se le modifice, practic se osândesc la nevroză. Îşi vor petrece restul zilelor încercând să facă imposibilul: încercând întotdeauna să pară “oamani buni” şi să câştige invariabil dragostea şi aprobarea tuturor. Şi din moment ce nu pot îndeplini întocmai aceste saricini imposibile şi se vor teme că vor eşua mai târziu, chiar dacă acum au succes, vor dobândi sentimente adânc înrădăcinate de inadecvare şi ură de sine şi, deseori, vor avea o toleranţă scăzută la frustrare şi la ostilitate.”
“Aceste fraze […] îi ajuta pe copii să se considere că este teribil, oribil, îngrozitor dacă oamenii – şi în special părinţii – nu îi plac.”
“Majoritatea copiilor tind (prosteşte!) să se accepte cam tot atât de mult pe cât cred că îi acceptă ceilalţi.”
“X, un eveniment extern, cu greu ar fi putut ajunge în sinea subiectului şi să-l facă să tremure de jignire şi depresie. Ar fi putut contribui la o astfel de cauză, dar cu greu ar fi putut să cauzeze această depresie.”
“[…]vă spuneţi prosteşte că nu ar fi trebuit sau nu ar fi fost nevoie să comiteţi o fapta reprobabilă când, destul de evident, aţi comis-o. În realitate vreţi să spuneţi: `Aş fi preferat să nu fi comis fapta`.”
“Dar dacă aceasi persoană iese la fereastra unui spital de boli mintale şi vă înjură la fel, atunci vă veţi simţi tot aşa de rău? Nu prea!”
Cu contra-balansarea lui `ceea ce se întâmpla azi nu are nicio importanţă`: “Dacă un apropiat […]vă loveşte în falcă, veţi avea o falcă cel puţin dureroasă, iar acest lucru vi se va părea destul de important, măcar pentru dvs., dacă nu pentru toţi. Prin urmare, să nu spuneţi că nimic nu are importanţă şi că nu trebuie să fiţi niciodată preocupat de ceva. […] Pentru indivizii sănătoşi, ceea ce se întâmpla are importantă. Dar nu prea mult!”
vină iraţională / inadecvare / complex de inferioritate
– Ei bine, mă simt ca un păduche dacă nu reuşesc.
– Dar ce te face să te simţi ca un păduche? Cum ai fi neapărat o persoană de nimic dacă nu ai avea rezultate mai bune decât altcineva?
– Nu ştiu. Pur şi simplu aşa simt.
– Dar de ce simţi aşa?
– Chiar nu ştiu ce să spun. Cred că nici nu m-am gândit la un motiv.
– Exact! Ai acceptat doar ideea, fără să te gândeşti la ea. Cineva te-a învăţat să crezi că dacă ai rezultate mai bune decât altcineva, reprezintă un avantaj, şi uneori aşa e. Dar tu amplifici asta la: “Valorez ceva pentru că am performanţe”. Astfel, generalizezi exagerat şi iraţional: că nu îţi poţi evalua în mod legitim propria persoană, propria esenţă. Tu eşti prea complex şi intr-o continuă schimbare, ceea ce face imposibilă o evaluare globală validă.
greşeala absolutizării
Desigur, de fapt, nu putem etichetă pe nimeni cu acurateţe drept “un ticălos” sau “un păduche” [sau “o curvă”] din câteva motive:
1. “Un ticălos” s-ar comportă în totalitate cu ticăloşie şi nu ar acţionă decât şi întotdeauna rău. Cum am putea demonstră vreodată acest lucru?
2. Chiar dacă o persoană a acţionat invariabil cu ticăloşie până acum, cum am putea şti cu certitudine că acest “ticălos” până în măduvă oaselor va avea un viitor perfect ticălos?
3. “Un ticălos” sau “un păduche” [sau “o curvă”] nu înseamnă numai o persoană care acţionează rău, ci una care posedă întreaga responsabilitate şi care, în concluzie, merită o pedeapsă severă sau o condamnare eternă pentru că a acţionat astfel. Dar o persoană care acţionează vrednic de dispreţ în mod constant are influenţe ereditare şi/sau dobândite din mediul înconjurător; or, cum ar putea acea persoană să poarte întreaga responsabilitate (inclusiv cea juridică) pentru trăsături pe care le-a moştenit sau învăţat?
4. Chiar dacă un om ar avea un liber arbitru total sau o responsabilitate absolută pentru propriile acţiuni rele (lucru ce pare foarte improbabil), etichetarea respectivei persoane “un ticălos” sau “un păduche” [sau “o curvă”] implică în mod clar existenţă unei legi dumnezeieşti sau universale imuabile conform căreia acel om merită sau trebuie să fie condamnat pentru astfel de acţiuni. Unde sunt dovezile pentru existenţă unei astfel de legi?
Iar precum conluzie de final:
“Încercaţi să obţineţi totul de la cei 70 de ani, trăidu-i la maximum, descoperind, pe cât posibil, cât mai multe lucruri interesante, asumandu-vă riscuri pentru a căpăta anumite plăceri, fixandu-vă scopuri şi planuri foarte clare şi muncind să le împliniţi.”