Archive for Iunie, 2012

Postul din 22 iunie 2012

Cel mai mult ce mă deranjează la mine în ultima vreme este că nu am mai scris. Şi timp a fost, şi motive da. Am citit însă. Tăvălugul anxietăţii dat de feedbackul pozitiv, tot fals :). Poate că treaba asta cu scrisul e ca la grecii antici, e ca o muză, ca un spirit care vine şi pleacă după ‘bunul plac’. Internetul s-a născut în America, şi da a schimbat atât de mult lucrurile şi încă le schimbă.

Poate ar fi cazul să-mi refac/reiau graficul. Fără frică ci cu conştiinţa unui lucru inevitabil care te ajută în orientare. Încotro te îndrepţi. ‘Bring the future in our organisation‘ :>

“Inteligenţa materiei”

Inteligenţa materiei
“Inteligenţa materiei” – Dumitru Constantin Dulcan, Ed. Eikon, 2009 ediţia a III-a
.

O carte a cărei primă ediţie care a făcut multă vâlvă în cercurile universitare în anii ’80 şi la începutul anilor ’90.
 
 
 

Dacă la început a fost Logosul exprimat prin inteligenţa ordonatoare de univers sau gândul creator, este uşor de înţeles că drumul spre reclădirea universului uman va trebui să aibă ca sursă tot un gând inteligent. Pentru că, după cum am văzut, gândurile sunt forţe ordonatoare de univers. Într-o exprimare metaforică, dar cu penetraţie în real, iniţial n-au fost decât “gândurile minţii cosmice”, care au construit informaţiile necesare transformării energiei din câmpul fundamental în substanţă şi fiinţa. La rândul lor, fiinţele umane sunt creatoare de gânduri. S-ar părea că scopul trecerii noastre prin substanţă nu este altul decât acela de a crea noi gânduri, noi informaţii, care se vor întoarce în câmpul fundamental, devenind sursă pentru noi ordonări de univers. Se încheie şi aici, ca în tot ceea ce există, un ciclu, un ciclu al fiinţei. Vom conveni, prin urmare, că punctul de plecare al drumului va trebui să-l constituie, ca şi la origini, inteligenţa, înţelepciunea unei gândiri.

 

Postul din 8 iunie 2012

deja îmi devine penibil la ce eforturi fac, da eforturi!, ca să-mi umplu ziua; ce viaţa de pensionar am. şi de lucrat lucrez cât pot, cât intră. şah?