De dragoste, două concluzii:
– ce-mi doresc cel mai mult este să găsesc o parteneră care se scoată din mine îndrăgostitul ĂLA, eu fiind cel mai îndrăgostit de mine cel îndrăgostit. asta caut. relaţionarea profundă cu partenera este mai mult decât secundară, ba neimportantă aş spune. ceea ce evident nu e chiar bine, dar cam aşa e. foarte multă vreme a trecut ca să-mi pot da seama de asta. mierea e la mine, nu la ea. perverso-sentimental ca un hermafrodit :)
– mi-e frică de relaţii stabile ca de dracu’, încă. când le aleg, le aleg ca să ştiu din start că nu ţin – cum am facut cam până acum, mai ales la cei 20j de ani tineri. când apar partenere compatibile pe termen lung mă (cam) întorc cu spatele şi o rup la fugă. însă nu de sufocare mi-e frică, nu atât de mult, ca atunci când eram puşti, ci de altele: monotonie, blazare, rutină; maturizare, responsabilitate şamd.
unsended twitt: “prietena mea azi divorteaza. true story. si nu, nu-i plac telenovele.”
dc la 20j de ani le alegeam deja maritate ca sa fiu sigur ca nu se leaga nimic, se pare ca dupa 30 le “aleg” cu tendinte de lesbianism, caci niciun om sanatos la cap nu s-ar lega cu o asa dereglata. deci tot o fuga e asa si asta, de responsabilitate.