Am fost duminică la un spectacol de improvitaţie în Goblin. Foarte simpatic – am ras cu poftă. Mai văzusem acu vreo 10 ani în clădirea TNB la Cafe Deko care ulterior au ajuns pe TVR2. În fine… cel mai mişto din tot show-ul a fost la început când toată trupa retrasă după un colţ înainte de intrarea la rampă – unul din ei avea un tricou cu Lucky Strike – au trecut toţi şi au atins singla pentru noroc şi baftă. Şi la mişto, şi cu emoţie. Mi-a plăcut mult asta.
Archive for Februarie, 2014
Postul din 15 februarie 2014
Acum ceva ani eram administrator de reţea într-o firmă, nu contează care, şi oblojeam nişte cabluri bolânde undeva într-un depozit. Şi întâmplarea face ca în biroul secretarei, care lipsea temporar, trona o lista de inventar pe ecranul monitorului abandonat. Din joacă şi poate din uşoară frondă, m-am infiltrat fraudulos în respectivă listă şi am introdus o linie nouă la care am adăugat un “43 metri cub de aer”. Nu mai ţin minte exact cantitatea dar era ceva cu două cifre consecutive. Aşa, la caterincă, într-un fişier Word lăsat de izbelişte pentru o finalizare ulterioară. Atunci am presupus că secretara, o drăguţă de altfel, când se va fi întors şi se va reapuca de treabă va observa înregistrarea mea, va râde şi se va supăra pe mine, un pic dar nu mult că mă ţin de şotii, o va şterge şi asta va fi tot. Nu am urmărit ulterior acţiunea de sabotare, am lăsat-o aşa.
La câteva luni distanţă, fiind în biroul şefei zonale, pe masa ei erau multe hârtii şi… surpriză! printre ele era listat şi uşor prăfuit inventarul meu. Pe poziţia x în continuare era linia mea “tz m cubi de aer”. Nimeni n-a observat înregistrarea intrusă şi nu s-a sinchisit s-o şteargă. Inventar, da! Firma particulară, măricică, România, 20toamnă, în fine…
Acu’ câteva zile ajung la FISC. În faţă mea o domniţă înmâna funcţionarei multe de acte prin care adăuga o persoană juridică în sistem – un PFA zic eu. “Dar nu mi-aţi dat autorizaţia de X”, “Ba da”, “Ba nu”, “Asta e aia verde”. Staţi, caută, schimbă, vreau copie, ba am, ba n-am… Caragiale. Până la urmă se lămuresc părţile – lipsă de comunicare şi informare către cetăţean şi slab interes al acestuia faţă de proceduri. Domniţa pufăia. Cât timp actele erau înregistrate (?) aceasta scoate o bancnotă de 50 RON şi o pune pe tejgea. Am crezut că-i şpagă. Tipa de la ghişeu nu se sesiza. În sfârşit după câteva minute de clăpănit în calculator îşi ridică ochii şi zice: “Ah nu, nu-mi daţi mie banii, asta se plăteşte la sediul de pe Sulii-la-muma-n-coeur-în-altă-parte”. D-ra uşor siderată – în mintea ei se derula deja alt drum, alt, alt… “Ah, acolo se plăteşte? Păi şi ce fac, mă întorc cu chitanţă la dvs.?” Sec: “Da.” Buhahahahahahahaha :))) … La un moment dat, alt moment, mă băgasem la a 4-a mână să refac site-ul unei instituţii importante din oraş. Şi aceată refacere necesita o legătură la baza lor centrală de date – făcută de firma Y (mâna a 2-a) pe multe mii de euro la vremea aceia. Nu se putea, pentru că inginerul şef IT de acolo muta informaţiile necesare cu discheta! de la etajul 3 la parter (la ghişeu) ca să poată să le modifice şi să le manipuleze, şi implicit să câştige nişte bănuţi din asta (ilegal, normal – fals, uz de fals, furt, manipulare, corupţie, atentant la siguranţa… relax! s-a prescris).
Câteodată cu atât de puţin efort se pot face aşa multe lucruri, care contează, deşi în final uneori nu. Merită încercat.