Archive for Februarie, 2015

Am ascultat ieri ieşind în oraş – La Paleţi – un playlist de chill care 1 dată la două melodii avea un Jamiroquai din ăla bun-bun de pe compilaţia (mea) de boogie. Stăteam cu un pahar de vin în mâna, priveam în gol la o tablă de şah care umplea şi ea nişte goluri esenţiale de tinerețe bătrâneţe, mintea făcea calcule şi învârtea scenarii cu vouchere&premii… şi nu reuşeam să mă desprind. Jamiroquai! :D

Cumva era un deziderat de prin 2000-2001 când băteam discotecile din Regie şi asta ceream la DJ. Evident cu n-am – tot timpul e nam-nam, aşa e normal. Un moment! ce să mai… Asta e România la care visam când eram tânăr. Mda, cam 15 ani mai târziu pentru mine – dar good enough. “Mda, e mişto – mulţumesc, mulţumesc – păi e muzica care mi-o pun mie în maşină… aşa că nu cred că o să auzi des pe aici”. Nici nu-mi făcusem speranţe, e nişă. Dar momentul fu.

După care am ajuns într-un club unde o trupa de karaoke a reuşit ‘performanța’ să aducă o retroversiune a piesei “Adeline” a celor de la Timpuri Noi înapoi în muzica-de-nuntă/manele. Plecai cu uşa-n spate. UKR.

Dar Jamiroquai, oh tu… J.

Constanța, cimitir al post-tinereții mele? Cam da :>

La un moment dat devine obositor să tot încerci. E atât de mult de lucru la civismul cultural din jurul meu că-ţi vine să o iei pe câmpii… Da-da… cu mult peste Medgidia, pe genul super-metropolă, şi corect agăţată în axa Negru Vodă – New York, dar… îţi mai pică câte vreun link d’un eveniment, de un concert, de un party, ateliere & so on din capitală şi-ţi vine să-ţi… grrr! şi popor cu care să te identifici şi să creşti împreună. În fine, same old story. Sunt curios dacă segmentul ‘de pe Dorobanţi’ e mulţumit cu ce are aici.

Şi evident, pe turta mea: e o alegere, ţine de mine. Deunăzi verificăm siteurile cu joburi în afară pe IT şi după câteva scroll-uri le-am închis brusc. Nu vreau… e departe fericirea de mine aici/acum – nici măcar nu trăiesc visul meu, da-s într-o dulceaţă d’aia porcovenească. Să fie sau nu de la “articulaţii”… o să văd la 40j care-s imediat aci după colţ şi mai ales că atunci plecările vor fi cu stop-joc deja de la depus CV-ul. (Deşi varianta de mers pe jos rămâne în picioare – tot timpul rămâne.)

Dileme de iarnă, ştiu-ştiu… vara doare la başcă – pe toată lumea.

—–
Heirupisme d’astea pe individual-personal-compus sunt scobitori. E nevoia de media, e nevoie d’efort concentrat, de coordonare, poate şi-o brumă de fonduri pe municipalitate aşa. Carisma personală e un aluat care se termină rapidisim fix pe grosimea sa maximă de 150/1500 cât e acolo. De când Gogu’ o luat crema la “shortcut-ismul” prin poziționările SERP şi FB a devenit spammy s-a cam dus treaba. Revine pă PR clasic, şi revoluţia nu se mai face prin tehnologie ci prin partid. De fapt, trăisem o bulă, d’aia – acum se combină.

via Poetweet