Am ascultat ieri ieşind în oraş – La Paleţi – un playlist de chill care 1 dată la două melodii avea un Jamiroquai din ăla bun-bun de pe compilaţia (mea) de boogie. Stăteam cu un pahar de vin în mâna, priveam în gol la o tablă de şah care umplea şi ea nişte goluri esenţiale de tinerețe bătrâneţe, mintea făcea calcule şi învârtea scenarii cu vouchere&premii… şi nu reuşeam să mă desprind. Jamiroquai! :D
Cumva era un deziderat de prin 2000-2001 când băteam discotecile din Regie şi asta ceream la DJ. Evident cu n-am – tot timpul e nam-nam, aşa e normal. Un moment! ce să mai… Asta e România la care visam când eram tânăr. Mda, cam 15 ani mai târziu pentru mine – dar good enough. “Mda, e mişto – mulţumesc, mulţumesc – păi e muzica care mi-o pun mie în maşină… aşa că nu cred că o să auzi des pe aici”. Nici nu-mi făcusem speranţe, e nişă. Dar momentul fu.
După care am ajuns într-un club unde o trupa de karaoke a reuşit ‘performanța’ să aducă o retroversiune a piesei “Adeline” a celor de la Timpuri Noi înapoi în muzica-de-nuntă/manele. Plecai cu uşa-n spate. UKR.
Dar Jamiroquai, oh tu… J.