Archive for Noiembrie, 2023

Postul din 23 noiembrie 2023

Back to Cța.

Din acest trip pan-est-european-ish am învățat următoarele:
– peste tot este cu #sarakie. dar peste tot! gizăz.
– #fițibogați este valabil pretutindenti, și nu nicăieri.

Cum faci faci să? Îmbunătățești pe toată lumea – mă rog, aproximativ “pe toată lumea” – la “mai bun”?

Dilema curentă. Din creștinismu-mi, gen. Pwps.

Postul din 4 noiembrie 2023

Acesta este un post scris pe fugă, cu următoarele de nedezvolvat ulterior:
– scriu asta din Varșovia; unde-mi caut de muncă
– am închis chiria pe V. Eftimiu – în ideea de a mă arunca înainte cu cât mai puține crăci sub picioare, de a ieși bine din zona de confort
– am plecat – în sfârșit – din CTS, dar asta chiar e de devoltat (în mod privat sau nu), cum am avut un conflict cu C.N. de la două sticle de vin, lol. Simplu nu știu să explic și încă diger ce s-a întâmplat. Dar e-n spate, sper.
– mi-am făcut cont de TikTok, dar tot nu înțeleg ce/cum se întâmplă acolo. de instalat WeChat cică nu se poate, îți tre’ aprobare de la statul chinezesc, pe ăla nu l-am mai încercat.
– am plecat în vacanță în Grecia unde trebuia să mă dau cu barca și am ajuns să explorez o insulă (Kos), care-i aproape de turci, de o tri-cultură (grecească, turcească, arabă și catolic-italiană – mda, sunt 4) și mi-am dat seama cât de nepregătit sunt pentru o eventuală Africa și cât de puțin de globetrotter am în mine
– apoi în Roma – după ce am fost tras în țeapă mai peste tot – și m-am izbit real de aparatul de stat neprietenos http://bit.ly/46ZNKWs – și am reușit să fiu alungat de un fel de ceartă conjugală înapoi la drum
– apoi am plecat cu intenție spre Reykjavik, dar din Budapesta pierdui cumva legătura și în loc de Satu-Mare sau Cluj am ales Varșovia ca destinație
– unde deocamdată sunt turist, cu bani împrumutați. toate îmi par mișto, ăștia merg la fel de rpd pe stradă ca și mine, și ce spun aia fac.

Am trecut de la Aj. la Sahs. – dar nici draci n-am bănuit cât de complicat & complex poate fi. Ar putea lua și 1-2 ani de zile să treci prin toate etapele de albire (mda, asta-i capitol din “Furia Albă și Dragonul Digital”, serial pe Internetzi gen – hehe), deși la ars etape – ca român (pur-ish, cum o zic și DNA sample results venite de pe net) – sunt campion. Mai la “stay in the lane” ar fi mișto să fiu un pic mai consecvent.