Nu musai în sensul în care credeam că ar putea fi, ci totul depinde de ceea ce putem face pentru noi și, de fapt, mai ales pentru ceilalți. Așa cum înțelege și creștinismul în esența sa cea mai profundă, care – prin prisma secolelor și a generațiilor de „primate cu oase tehnologizate” – a ajuns la concluzia că împreună e mai bine.
Ce e problematic, și poate s-ar putea spune despre oricine ar citi sau ar gândi aceste lucruri, e că uneori omul împotriva omului pare a fi în firea lucrurilor. Doar că acest „uneori” se poate traduce în acțiuni care depășesc umanul – tot din perspectiva creștinismului, așa cum este înțeles azi. Și atunci, omul ajunge să se întoarcă împotriva „frate-li” sau chiar spre anihilare. Iar la nivel de resurse – din păcate, în mod pragmatic – asta poartă numele de eficiență.