Moldova românească are farmecul și durerile ei. Și trebuie spus direct:

• nu e destulă populație,
• infrastructura lipsește,
• sărăcia și precaritatea se simt la tot pasul,
• iar igiena lasă de dorit – de la rahatul rămas în vas după mersul la budă până la firimiturile care rămân pe masă sau pe jos după prânz.

Există trei mari „triunghiuri” urbane: Bacău – Roman – Iași – Piatra Neamț. Restul nu prea contează. Ce-i mai sus de Suceava e deja altă poveste – Bucovina. Iar Botoșani? „Țara paielor”.

Civilizația aici e o curbă strânsă: în mult nasol găsești și pepite de aur. Oameni mișto, dar mulți plecați în Capitală sau mai ales pe afară. Familii care cresc copii cu handicap cu demnitate și cumpăt. Sau bătrâna ce șchiopăta, operată cu celule stem la șold (!), care își îngrijește mama de 90 de ani imobilizată la pat, își facea cumpărăturile la Penny (400+ RON, cu 6 pachete de țigări), conducea un Fiat 500 și vorbea cu o gramatică impecabilă.

Biserici la tot pasul. „Doamne ajută!” e echivalentul lui „La revedere”. De ce? Două motive clare:

1. Biserica a fost și rămâne corporația mediului – oferă metode, proceduri și serviciul de ghid spiritual.
2. Oamenii de aici par să aibă nevoie de Dumnezeu mai mult decât în alte părți. E greu de explicat, dar e ceva ce ține de prezența Răului (în definiția mea personală, mai atipică – o discuție pentru altă dată).

După mine Moldova e tărâm de tranzit între Ucraina și Țara Românească.

Și se simte. Alcoolul curge: bodegile se umplu de la 6 dimineața, la muncă există alcool-test, iar dacă un copil de 5-6 ani cere bere, i se dă într-un recipient de suc. Se conduce beat, centura e opțională, iar urmele violenței – geamuri sparte, îndoiri de pumn – se văd prin oraș. La bâlci, polițiștii locali dau la ghiulea cot-la-cot cu golanii întrecându-se cine reușește să facă recordul.

Părți bune? Sunt și ele.

• nu există trafic sufocant, șoferii opresc la trecere, bizonii sunt puțini,
• pe stradă este destul de curat, coșuri de gunoi sunt peste tot și, în general, folosite,
• e liniște – oamenii, deși chinuiți, trăiesc simplu, cu demnitate, și în puțin. Biserica e nelipsită.
• orașul Roman în speță are un spirit antreprenorial aparte: business-uri peste tot – de la feronerie la metalo-plastice, gogoșerii, restaurante și baruri. Multe s-au închis după boom-ul 2009-2010, dar energia a rămas.
• nu sunt discoteci sau teatre, așa că tinerii seara își fac veacul prin centru – la covrigăria LUCA, care servește de toate, de la burgeri la salate – un fel de McDonald’s local.

Concluzie
Moldoveanul tipic e un om liniștit, băutor, afemeiat, cu frica lui Dumnezeu și plin de melancolie. Problemele apar când intră în scenă alcoolul sau testosteronul în exces. Paralelele în feminism își au și ele locul, cu aceleași prejudecăți și așteptări consacrate.